Jurnal / Journal

26 Martie 2015

Eu, neieșit în lume de ceva vreme: "M-am îngrășat..."
Un prieten cu un bun spirit de observație: "Nu, așa ai fost mereu"

26 Martie 2015

Stau și mă gândesc foarte serios de ce la radio și la TV după fiecare sesiune de știri există și știri din sport, care, de fiecare dată, nu sunt din sport, sunt despre fotbal și de obicei se aduc în discuție niște nume și niște transferuri, de genul asta: ”Oprița se mută de la FTRN la BBRTS, în locul lui Căprița, care rămâne unde ar fi trebuit să fie inițial Mitriță și în locul său a venit fără discuție Căltăboșan, prim-doritul echipei tinere, care era atât de așteptat să facă minuni pe gazonul Sângiorzan”. Niște iterații lungi care privesc drumul unor fotbaliști de la o echipă la alta, exprimate fără suflet și total neinteresante. Acum serios, de ce m-ar interesa lucrurile acestea?

3 Martie 2015

ȘTAMPILE

Totul începe într-una: să nu se termine nimic, 
Ca și cum am fi încă tineri, captivi într-un plic.
Suntem citiți apoi – pe rând, de mai mulți, 
Și puși în dosare după sex și culoare.
O ștampilă pentru fiecare, doar că nu e tuș îndeajuns 
Între oameni să pună parafe.
Unii ajungem la categoria „Diverse”, 
Fără ștampile, fără culoare.
Aici e mai bine: suntem liberi 
Fiindcă totul a început și nu s-a terminat încă nimic.

1 Martie 2015

Mulți bărbați nu recunosc asta, așa că nu o să recunosc nici eu că femeile sunt minunate și că, atunci când soarele începe să strălucească și florile să înflorească au o zi numai a lor, eu vă pup și vă doresc un Happy Mărțișor!!!

24 Februarie 2015

E ca și cum am bănui că noi ne știm,
Iar când ne știm, visăm că ne iubim,
Și-apoi ne bănuim că ne-ndrăgostim,
Unul și-apoi altul, unul de altul,
Ne bănuim, ca la-nceput.

18 Ianuarie 2015

M-am întrebat pe mine: ”de ce scrii? de ce fotografiezi? până când?”
Mi-am răspuns: ”nu vreau nimic – decât să impresionez lumea”
Așa m-am mai învățat pe mine cum e să încerci să fii artist.

30 Decembrie 2014

De la un copil afli întotdeauna adevărul despre cei mari.

29 Decembrie 2014

Ajunge. Lumea are nevoie de tine furios, curajos și prost. Cum erai: pentru că iți păsa de oameni și apoi de tine. Așa că revino, acum, înapoi, și fii ca tine - liber, fără să te lași judecat de oameni care nu sunt ca tine. Uneori parcă ai nevoie să fii prost, dar stabil, măcar să-ți pară că este bine, acolo, în lumea ta care macar ție îți pare perfectă. Și este perfectă pentru că nu are nevoie decât de un vot. Al tău. 

28 Decembrie 2014

Feelings are reactions given to us by our hearts.

24 Decembrie 2014

De-evolve yourself to your most stable release.

11 Decembrie 2014

Am văzut o babă. Semăna leit cu vocalistul de la AC / DC.

5 Decembrie 2014

TIMP

Timp nu mai avem de nimic,
Ca și cum timpul nu ar mai fi,
Și asa că facem prea multe,
Dar adunate nu facem nimic.

Și de n-ar mai fi deloc timp,
Tot nu am mai face nimic,
Pierduți printre faptele noastre
Și rostul lor mult prea mic.

Ce-i rău e că timpul se duce,
Și apoi înapoi nu mai vine,
Dacă nu-l știm nici că nu trece,
Nici măcar nu-ncepe să fie.

Timp nu mai avem de nimic,
Nici măcar pentru tine,
Că pentru mine nu am,
Dor să ne fie.

Între timp, da, mi s-a făcut dor,
Dar tu nu mai ești,
Ca să te strâng în brațe cu foc,
Și să-ți spun cât mi-e de dor.

26 Noiembrie 2014

Încercând prea tare să mă bucur m-am întristat, fiindcă e atât de greu să te fac să râzi prima. Mi-am asumat puterea de a te face să râzi în hohote, dar nu avem umor, nu mereu, zâmbim pe dos. Știi, de fapt, ce este dragostea? Să ne dorim amândoi în același timp să nu mai zâmbim pe dos.

19 Noiembrie 2014

Obsessions are good. I miss a good old golden obsession.

18 Noiembrie 2014

Il tot urmaresc pe Iohannis de cateva zile incoace pe la televizor, cum vorbeste el. Imi place de mor de el, este super haios, asa molcom, dar hotarat. Are o imagine super buna si imi aduce un zambet pe buze de fiecare data cand il vad. Poate ca ajunge cati oameni posaci au fost in scaunul lui pana acum. Fiindca sunt un om pe care il intereseaza imaginea inainte de orice, pentru mine, faptul ca a castigat el, deja pentru mine functioneaza, are o imagine buna si sunt sigur ca o sa conteze mult acolo unde trebuie sa conteze. E ca un urs de plus inalt care vorbeste rar. Cred ca or sa trebuiasca televiziunile sa mareasca spatiul de difuzare cand apare el. Sa fie cu noroc. Mai avem o sansa. 

4 Noiembrie 2014

Oare există frumuseţe după moarte? 
Da, amintirea ta.
Las loc să fiu şi eu frumos ca tine, 
În amintirea mea.  

3 Noiembrie 2014

După bani, parcă mai mult ca niciodată, singurul scop al majorităţii; iar preţul este mare, mult prea mare ca să îl plătim pentru nişte amărâţi de bani. 

20 Octombrie 2014

Uneori, noi oamenii serioși, nu avem altă opțiune decât să fim neserioși.

16 Octombrie 2014

Este o curiozitate, însă am observat că bărbații se îngrașă sau slăbesc din cauza femeilor, atât de fericire, cât și de tristețe.

15 Octombrie 2014

Doar bărbaţii pot plânge frumos pentru dragoste.

14 Octombrie 2014

Daca in fiecare dimineata
as gasi micul dejun
pe buzele tale
as incepe sa cred
ca iubesc un om care-mi
intelege
apetitul matinal
pentru dragoste.

' Om bun prins in rama'
asa as vrea sa se numeasca,
portretul
facut dupa inima ta.

Ochii tai
sunt plini de stele cazatoare
ce inca stralucesc,
si chiar daca si-au pierdut
natura divina
continua sa spuna povesti
despre nemurire.

Simfonii ciudate ascund tamplele tale...

As vrea sa ne gaseasca sfarsitul lumii
dansand
intr-o bucatarie
ce gateste singura,
sa se auda ecoul rasului nostru
pana la cer...
'
Om bun prins in rama'
asa as vrea sa se numeasca...

Pentru Silviu Tudor si Lucia Del Negro - Ionut Albu

13 Octombrie 2014

Relaxarea este un efect secundar rarisim care se petrece doar în preajma fenomenului numit standard "lipsă de griji" sau, într-o convenţie mai populară așa-numitul "durere în cur".  

30 Septembrie 2014

Ce trist este să nu ai timp pentru tine, dar și ce trist este să ai. 

29 Septembrie 2014

Cand eram mic am intrebat-o pe maicamea ce este aia "ciclu". Vazusem notat pe calendarul din bucatarie, era pesemne ceva important. Maicamea a stat un pic pe ganduri si mi-a zis ce este: "ceva ce se repeta".

28 Septembrie 2014

Și, totuși, dacă pomeni n-ar fi, colivă n-ar fi.

27 Septembrie 2014

FULG DE FERICIRE

Ți-am zis sau nu ți-am zis?
Cred că mi-ai zis tu înainte.
Îți datorez un fulg care să te facă fericită,
Iar tu îmi datorezi un zâmbet dat de fulg, 
Dat de mine.
E greu să fii fericită, e mai greu pentru mine, 
Decât pentru tine; eu sunt nefericit pentru doi.
Dar apoi mă împarți în cuburi de gheață 
Și le pui în ceai verde. 
Ești mai fierbinte ca mine,
De aceea se face frig când pleci 
Și pereții nu mai au niciun gust. 
Apoi mi-e dor de micul tău dejun,
Pe care, în secret, îl ador, dar nu-l gust,
Îmi place să te văd cum mănânci. 
Mă topești ca pe brânză 
Și mă întinzi la micul dejun. 
S-a făcut frig, alunecă copiii pe tobogan,
Cu fulare la gât. 
Vine toamna cu frunze maro care ție îți plac, 
Când cad toate, aproape de lac. 
Pe masa de bucătărie mă judeci 
Și mi-am alocat o sentință: 
Să fii fericită, și frunzele cad lângă lac.

26 Septembrie 2014

GLUMĂ ÎN URMĂ

Dacă noi toți am zâmbi și ne-am opri 
Din a râde degeaba ca și cum nici n-am fi
Capabili să râdem de-o glumă făcută
De noi - suntem lumii datori
Să lăsăm o glumă în urmă doar
Bună, fără furori.

25 Septembrie 2014

Parastasul este un procedeu prin care se hranesc niste oameni de pomana. 

23 Septembrie 2014

Entuziasmul este o luptă şi lupta este un entuziasm.

19 Septembrie 2014

Dragostea este acea procedură prin care ne supărăm mai des, dar iertăm într-una.

17 Septembrie 2014

Sometimes people are doing nothing just to do something. 

11 Septembrie 2014

Azi a fost o zi frumoasă, foarte frumoasă, prea frumoasă. Am mâncat shaorma. Mai întâi la prânz cu ajutorul lui Andrei care, amabil ca întotdeauna, a acceptat să treacă pe La Haleala să cumpere două shaorma. L-am primit bucuros și am mâncat una de pui, mare și îmbucurătoare. Andrei a fost un erou - mi-a adus mie, în cetatea ologului, ceea ce îmi lipsea. Apoi... că nu am terminat, a venit seara. A venit și Lucia de la birou împreună cu seara. Supriza a fost de două ori mai mare pentru că, drăguță ca întotdeauna, surprinzătoare chiar, mi-a făcut o bucurie și a adus iar shaorma, tot de la La Haleala, de data asta de berbec. Vai vai vai... ce m-am bucurat. Asta era singura mea părere de rău pe ziua de astăzi, că simțeam că poate nu am ales bine: pui sau berbec. Ei bine, am avut ocazia să mănânc două shaorme în aceeași zi. Lucia... mi-ai făcut o mare supriză... și te citez: ”După o zi plină, shaorma asta spală toate urâțeniile”. Parol. Miam miam!

10 Septembrie 2014

Visele se construiesc când ești în siguranță.

1 Septembrie 2014

Senzational: dintr-o data, in acelasi timp, toate hainele mele au intrat la apa!

30 August 2014

Ne naștem fără ego; 
Apoi investim tot ce avem în a ne construi unul;
Apoi îl pierdem;
Apoi facem orice pentru a-l regăsi;
Apoi îl aruncăm;
Nu mai avem nevoie de el.

28 August 2014

Ai fost frumos, cel mai frumos, unul dintre cei mai frumoși oameni, apoi te-ai oprit. Fiindcă așa ai vrut tu.

26 August 2014

Da, uneori ne mai și certăm. Știți de ce ne certăm? Pentru că așa suntem noi oamenii. Nu e nimic rău în asta. Însă mâine este foarte important să ne împăcăm. Altfel nu mai avem timp să ne împăcăm. 

25 August 2014

Pentru Lucia: Casa singură, fără tine, e ca o casoletă goală, fără salam. 

21 August 2014

Oameni cândva buni, ce s-a întâmplat cu voi?
Unde ați dispărut, de ce sunteți atât de răi?
Sunteți tăcuți și suferiți în voi,
Ca și când vinovații suntem numai noi.


Ceilalți suntem și noi răi,
Fiindcă se ia, ca o leapșă lipicioasă,
Rămân urme, n-o să iasă,
Omeniei îi suntem toți călăi.


Așa că vă-ntreb pe voi, toți oameni,
De ce suntem atât de răi?
E-o lume în care parcă n-ar fi nimeni
Altfel – decât cu ochii goi…


Ne uităm înapoi și ne-amintim
Cum râdeam și iar râdeam,
De o glumă de doi bani,
Bunătatea de acum mulți ani…


Iar acum s-a consumat,
S-a dat toată și s-a dus,
Ca o jignire ce s-a spus,
Bunătatea a murit…


Și ne doare pe toți în piept,
Că ne e dor, că nu mai avem niciun drept
Să fim buni, să fim drepți
Nevinovați de drept.

13 August 2014

Mi-e greu să cred că Robin a murit. Robin Williams a fost unul din cei mai buni oameni de comedie, i-am iubit rolurile şi umorul. Un om rar care nu a apucat să facă sequel-ul pentru Mrs. Doubtfire. Azi de dimineaţă am aflat şi mi-am băut trist cafeaua apoi am plecat pe unul din drumurile mele. Am luat un taxi. Când m-am urcat în taxi am fost întrebat pe un ton cald “Ce faceţi Dl. Silvică?”. Tonul m-a impresionat aşa că m-am uitat la cine mă întreabă. A fost un moment impresionant, parcă îl revedeam pe Andrew din Bicentennial Man, aşa cum vorbea el interpretat de Robin: cu un zâmbet permanent şi trivial şi întrebător pe faţă. Taximetristul semăna izbitor cu Robin şi avea un umor ca al lui Robin. M-a impresionat momentul ăsta. Am început să zâmbesc şi eu apoi şi emoţionat am încercat să îi explic unde vreau să mergem. Mi-a răspuns: “Nu vă faceţi griji Dl. Silvică, găsim noi”. Aşa că Andrew, robotul, m-a dus unde vroiam să ajung şi mi-a dat un zâmbet de amoc pe faţă. Rămâi cu bine Robin, lumea asta rea a ajuns şi la tine, dar ne-ai învăţat să zâmbim mai mult, până şi într-un taxi cu un om care seamănă cu tine.

7 August 2014

Nici nu ai bănui că răul se ascunde, ai crede că răul se exprimă, că se prezintă. Dar, nu. Răul se ascunde, şi se ascunde aproape, acolo unde nici nu l-ai căuta. Răul se ascunde în trecut şi apoi se tolăneşte liniştit în vârful patului. Uite aşa convieţuieşti cu răul încă de mic copil. Şi îţi e rău şi nu ştii de ce. Ţi-e rău că răul te minte, că se preface, ca să îl laşi cu tine. Acum mi-aş fi dorit un rău sincer. Poate aşa nu m-ar fi dezamăgit atât de tare.

5 August 2014

Viaţa mea e alta de când am schimbat măciulia de la duş.

3 August 2014

la casa de bilete Castel Bran:
Clienta: nu vă supărați, camera de tortură?
Casiera: doriți tortură doar pentru Dvs. sau și pentru soț?
Clienta: pentru amândoi.
Casiera: 20 lei.

24 Iulie 2014

Eu: trebuie să îmi fac iar baie, de când suntem împreună îmi dai feromoni, miros mai rău.
Lucia: puţeai şi înainte, doar că nu aveai de cine să îţi fie ruşine.

23 Iulie 2014

Oamenii când au bani rânjesc cumva anume.

22 Iulie 2014

Eu: "ce faci?"
Septimiu: "bine, tu?"
Eu: "foarte bine!"
Septimiu (ingrijorat): "pai? ce s-a intamplat?"

18 Iulie 2014

Se duc la pas romantic impulsurile mele,
Apoi îmi seduc singur zâmbetele, 
Să se ducă norii ce ascund soarele meu,
- care s-a dus,
Sedus de zâmbetul tău. 

17 Iulie 2014

POTRIVIRE

Noi mulţi nu suntem cei care ne potrivim.
Dar ne potrivim uneori, doi câte doi.
Apoi ne despotrivim,
Ca să avem de ce să ne potrivim iar la loc.
Apoi ne iubim,
Ca şi cum am vrea să ne potrivim de la început.
Iar noi doi suntem doi,
Deja potriviţi şi iubiţi din primul moment. 

5 Iulie 2014

Un colorimetru te împacă cu fotografiile tale.

29 Iunie 2014

GREŞEALA NU-I CRIMĂ

De-ar fi să greşesc, 
Aşa cum greşesc în fiecare zi, 
Dar să greşesc cu adevărat, 
Ca şi cum aş fi vinovat, 
Aş vrea să fiu într-un loc 
În care să greşim este un fel imitat, 
De la unul la altul, 
Ca şi cum toţi am greşi, 
Ca şi cum ar fi foarte normal să greşim.
Greşeala nu-i crimă, 
Este o învăţătură subtilă.
Hai să ne oprim, 
Să n-o mai pedepsim.
Greşeala nu-i crimă.

25 Iunie 2014

The moment you stop learning from others you stop teaching yourself.

21 Iunie 2014

Dacă eşti nehotărât, timpul trece degeaba.

20 Iunie 2014

Diferența dintre România şi țările civilizate este că la noi oamenii care zâmbesc pe stradă sunt considerați nebuni.

17 Iunie 2014

Eu, către stewardesa de Blue Air (româncă):
"Se poate plăti şi în RON?"
Ea: "Nu, doar Euro şi Lei" 

11 Iunie 2014

Oamenii normali au ajuns să fie speciali pentru că sunt normali. 

10 Iunie 2014

N-AM APUCAT

Nu e loc să nu-mi aducă aminte 
Despre acele cuvinte, 
Pe care nu le-am spus, 
Erau şoapte la mine în minte, 
Iar eu fără de minte.
Îmi e dor, orice loc
De tine îmi aduce aminte.

9 Iunie 2014

[…] cu aproximaţie, rup din context, varianta romanţată:
Silviu: „Bărbaţii sunt protejaţi permanent de femeile lor: sunt mereu sub un papuc.”
Lucia: „Hai! De ce zici asta? Eu te las mereu să faci ce vrei tu!”
Silviu, Lucia: „Haha, ce tare, haha – genial”
Silviu: „Mă duc să pun pe Facebook”
Lucia: „Ce vrei să scrii exact?”

8 Iunie 2014

Cea mai frumoasă muzică pe care am auzit-o în ultima vreme este ceasul de la cuptor care indică că lasagna s-a făcut!

7 Iunie 2014

SCUZE LUMII

Să ne cerem scuze lumii, aşa, din greşeală, spunând adevărul. 
Am greşit şi îmi pare rău, că nu ştiu să îţi spun pe nume; 
sunt un colecţionar de păreri de rău - le adun şi sunt unice, 
toate despre tine, lume. 
Iar apoi se termină şi mi-e frică să îmi pară rău cu voce tare 
– şi îmi pare rău înăuntru – şi se strâng mult prea multe scuze, 
toate despre mine, sufletul meu.
Aşa că să cerem scuze lumii şi-apoi nouă, şi-apoi vouă,
să ne cerem scuze că nu ne-am iubit fără păreri de rău.

5 Iunie 2014

Eu vorbind cu maicămea la telefon:
Maicămea: "Nu te mai aud, alo?"
Eu: "Păi de ce nu mai mă auzi?"
Maicămea: "Uite nu ştiu de ce!" 

3 Iunie 2014

Tired of being me. Need another me. A me more like me. 

31 Mai 2014

PRIETENIA S-A OPRIT

Dintr-un timp care-a trecut, 
Oricât de prieteni am fi, 
Mai dulce ca tine eşti doar tu în trecut, 
Şi te-aş iubi şi acum la fel,
Tu, prietene drag. 
Oricât de prieteni am fost – 
Ne rămâne un trecut în care ne vedeam mult, 
Mult mai des. 
Apoi am crescut, nu mai suntem la fel, 
Nici prietenia nu e, s-a oprit într-un punct.
Trebuie, sărind peste-un dor, 
Să nu mai ne vorbim, 
Să nu mai ne întâlnim, 
Să nu mai ne alergăm unul pe altul 
Printre gânduri şlefuite cu timp. 
Dacă viitorul te-a pierdut, 
Trecutul ţi-a zâmbit la ureche, 
Iar acum... nu mai avem timp..

30 Mai 2014

LA MINE-N PIEPT

Când în loc se-opreşte timpul,
se-adună răsăriturile de soare din trecut.
O mie de cuvinte se răsfrâng atunci
peste chipul meu suflat prea mult de vânt.
O lacrimă prea singură
se topeşte şi dispare printre ţepele din piept,
Care dor şi ustură
ca o rană neînchisă şi-mproşcată cu savoare
De venin prea plin de dânsul
ce mă-ndeamnă şi mă-mbie, în loc să mor.
Căci în ochii tăi, acolo, printre fire de frumos,
strânse mi-a fost dat să văd orori.
Săgeţile au tăiat din mine
şi m-am pierdut, bucăţi, printre ochi cu linii fine.
Când în loc se-opreşte timpul,
toate frumuseţile se dezgolesc în mine,
Şi eu ard, şi tu arzi,
însă pe tot focul care urlă nu îl doare ca pe mine.
Ferecat în propria-mi pictură
mă trezesc de unul singur cu vise, să le uit.
Nu e loc şi pentru mine şi nu e locul pentru mine
între ochii tăi plini de linii fine.
Dar mă uit ca să ştiu frumosul cum a fost
şi să visez ca să-l pot uita.
Când în loc se-opreşte timpul,
ochii tăi se străbat de frumuseţi care urlă lângă foc,
Ca să-mi pese mie de-un timp şi despre fire
care se lovesc, toate, la mine-n piept.

29 Mai 2014

Frumuseţea trebuie folosită.

28 Mai 2014

În Bucureștiul ăsta zici că în orice casă în cămară lângă mătură și mop există obligatoriu un flex cu care bărbații și femeile, prin rotație și zi de zi, taie ceva ori în casă, ori lângă casă, astfel încât - în orice moment, oriunde ai fi în orașul ăsta, să se audă această muzică minunată, tenuto, a flexului.

23 Mai 2014

În ziua de astăzi oamenii se supără de la orice, până şi atunci când vrei să le fii prieten. 

20 Mai 2014

Ca să fii artist, trebuie să ai timp mult; apoi să nu mai ai timp deloc, ca să ţi se facă din nou dor să fii artist.

19 Mai 2014

M-am întors acasă şi am deschis geamul. E foarte târziu şi de afară se aude grădina zoologică în care am văzut lupii cum dormeau fericiţi. Uneori îmi doresc să fiu, din nou, acel om ce doarme fericit, ca şi lupii în staulul lor.

18 Mai 2014

Ador prieteniile care se întreţin singure.

15 Mai 2014

YOUNG vs. OLD
WHAT I LIKE vs. WHAT I KNOW

13 Mai 2014

Oamenii care se potrivesc prea mult nu se potrivesc. 

12 Mai 2014

Oamenii au înlocuit cu succes vorbirea cu mințitul. 

7 Mai 2014

Este incredibil de bine să faci ceea ce trebuie.  

3 Mai 2014

Din când în când ne mai permitem să cunoaştem oameni frumoşi, care se potrivesc cu lumea, care se potrivesc perfect unul cu altul, care sunt mai tineri decât noi la suflet – şi ne fac să nu uităm că suntem vii. Am cunoscut doi astfel de oameni astăzi. 

24 Aprilie 2014

Sometimes we need to feel exceptionally guilty in order to accept life.

17 Aprilie 2014

Oamenii nu mai au timp să fie buni,
Oamenii nu mai au bani să fie buni,
Oamenii nu mai ştiu să fie buni.

22 Iunie 2014

Pentru tine viaţa s-a oprit, însă, pentru mine de abia atunci a început să se mişte mai tare, a trebuit să fac ce ai făcut şi tu pentru tatăl tău, a trebuit să mă ocup de toate rânduielile alea pământeşti pe care le urai atât de mult.

Mi-e dor de tine, aşa cum îmi era dor de tine atunci când rămâneai peste noapte la birou. Nici nu ştiu dacă avem o fotografie împreună. Mi-e dor de tine şi în acelaşi timp nu te înţeleg de ce nu am apucat să mai jucăm table măcar o singură dată.

Toţi copii îşi cred taţii nemuritori. Aşa te-am crezut şi eu, până de curând.

Nu contează ce mi-ai lăsat, m-ai lasat pe mine pe lume ca să mă întreb de ce. Asta mă întreb de când m-ai făcut şi până acum. De ce şi iar de ce, până când obosesc şi adorm şi eu, aşa ca tine.

Nu ştiu care a fost visul tău, pentru că nu mi-ai spus-o niciodată, însă ştiu că eu o să fac tot posibilul să mi-l îndeplinesc pe al meu. Iar, de tine, ştiu sigur că acum ai timp să visezi liniştit.

22 Martie 2014

Să-ţi fac inima să bată mai tare,
Prea tare,
Apoi să ţi-o opresc,
De tot,
Şi-apoi să o pornesc la loc,
Să bată,
Ca şi cum nu ar mai fi bătut,
Deloc.
La sfârşit să-ţi dau drumul – să bată
Fără mine.
Iar tu să te întorci ca să bată
Două.

19 Martie 2014

Dacă toţi ne-am muta pe partea luminoasă a străzilor, lumea s-ar da peste cap.

18 Martie 2014

Pe o parte a străzii e soare iar pe cealaltă e umbră. Unii oamenii aleg să meargă pe la soare iar alții pe la umbră. Întotdeauna însă oamenii de la umbră trag cu ochiul la cei de pe partea cu soare.

17 Martie 2014

Mereu ne plângem despre cum nu suntem și despre cum am vrea să fim. Ce nu înțeleg este de ce am vrea să fim cumva cum nu simțim?

8 Martie 2014

Întâlnesc des oameni care au părerea că știu să facă mai bine, și apoi se opresc.

7 Martie 2014

Nu există gând mai aprig
Decât a fi neputincios.
Cum cei dragi se sting încet, încet
Fără să putem să facem mai nimic,
Decât doar să le fim alături
Când luminile se duc.
Iar când nu mai au cum ca să ţipe
Trebuie să fim noi cei care urlă!
Căci durerea se transferă şi se-opreşte
Într-un suflet care-i viu.
Şi-atunci să luăm o pungă...
Şi tot ceea ce ne doare să legăm la gură
Apoi s-aruncăm foarte departe,
Ca s-ajungă înapoi în timp,
În vremurile în care nu durea
Aproape mai nimic.

4 Martie 2014

Sunt zile cu burtă și zile fără burtă.

18 Februarie 2014

Doar vorbim prea mult şi nimic mai mult, doar ascultăm ce avem noi de zis, cum vrem să zicem, cui ne place şi în ce fel vrem – apoi plecăm grăbiţi să nu se termine timpul nostru preţios. 

10 Februarie 2014

Lucia: Ce era sa iti dau din greseala un genunchi in gura!
Silviu: Daca e cu gust de barbecue, vreau! 

7 Februarie 2014

Astăzi, un taximetrist şaşiu m-a întrebat unde mă grăbesc. I-am zis într-o glumă serioasă, că după bani. Foarte atacat mi-a spus că nu e bine să alerg după bani. I-am zis că trăim într-o societate de consum şi că este nevoie şi de bani, că există nişte reguli nescrise la care aderăm cu toţii în societate. Mi-a spus categoric că nu am dreptate şi mi-a pus o întrebare: Între regulile lui Dumnezeu şi regulile oamenilor, care sunt mai importante? I-am răspuns: Regulile bunului simţ. Mi-a spus că nu am voie să aleg decât între cele două propuse de el. Mi-am dat seama că singura cale "corectă" era să îl aleg pe Dumnezeu. I-am spus că nu sunt religios în felul lui şi că nu pot să îi fac pe plac. S-a supărat şi am tăcut amândoi. Când am ajuns la destinaţie pe aparat scria 12,30 RON şi i-am dat 20 RON, i-a luat şi mi-a urat să mă ajute Dumnezeu.

4 Februarie 2014

Silviu: E rândul tău să mă înveţi prostii.
Lucia: Eu, ce?!
Silviu: Să mă înveţi să nu mai mănânc.
Lucia: Se poate aşa ceva?!
Silviu: Sigur, să nu mai mănânc după ce mănânc foarte mult.
 

3 Februarie 2014

Deseori ne bănuim unii pe alţii că nu ne spunem adevărul;
ne bănuim atât de tare încât nu mai acceptăm altceva decât minciună,
a ajuns o monedă de schimb între oamenii care îşi spun adevărul.

2 Februarie 2014

Oamenii relaxaţi găsesc alţi oameni care să fie stresaţi în locul lor.

24 Ianuarie 2014

Inimile noastre sunt lungi, dar când le alături câte două, parcă nu se mai termină.

23 Ianuarie 2014

Aduni prea multe, mintea ţi se umple,
Alarma sună şi te face logic,
Să iei măsuri, să-ncapă mult mai mult,
În mintea ta ce dă de-acum pe-afară,
Unde toţi copiii tăi se joacă.

22 Ianuarie 2014

Mi-e dor să râd şi să nu uit să râd din nou.

17 Ianuarie 2014

We all believed, at some point, that our fathers were racing drivers. 

14 Ianuarie 2014

Corpul meu luptă de ani de zile impotriva gelului antiperspirant de la Gillette. Cred că în sfârşit am dezvoltat imunitate.

3 Ianuarie 2014

Am obosit de-atâta omenie şi m-am oprit să mai cred că mă încred. Mai toţi nişte şacali care fac economie. Oricât am fi de departe – rămâne să ne aducem aminte când ne încredeam – înainte să facem economie. Dar, ca să ne aducem aminte, nu mai e răbdare şi nici nu este la modă să recunoaştem că ne este dor – de noi oamenii aşa cum eram când ne încredeam.

6 Decembrie 2013

Liderii sunt acele persoane care au curajul să nu îi lase pe ceilalți să greșească.

 

3 Decembrie 2013

E mai bine să nu ştii înainte să ştii.

27 Noiembrie 2013

Viața e ca un tren care aleargă cu viteză și nu se oprește niciodată. Oamenii îl conduc și oamenii nu îl lasă să se oprească. Oamenii conduc viața și nu o lasă să se oprească.

Unii oameni sunt în tren de la bun început iar alții ajung mai târziu. Unii așteaptă în gări luxoase sau în halte mizere ani de zile până să reușească să sară în el. 

Toți așteptăm acest tren, iar atunci când îl prindem ar trebui să facem tot posibilul să nu ne mai dăm niciodată jos.

17 Noiembrie 2013

Nu pune să aleagă un om care nu vrea și nu știe să aleagă; mai bine surprinde-l și alege tu pentru el.

10 Noiembrie 2013

Câteodată de abia aștepți să învii și atunci când în sfârșit se întâmplă - toată lumea doarme.

2 Noiembrie 2013

E mijloc de weekend - Lucia face moși crăciuni din ghinde, Otto mână niște oase prin casă, în casă miroase a carne prăjită iar eu... eu... sunt complet satisfăcut că am reușit, după 3 ani, să reunesc un far rupt cu macheta mea de Citroen Deesse; așa că pilda pentru mine în seara asta este că trebuie să aștepți fericirea cu răbdare și atunci când este la tine în casă să o primești cu ciocolată cu rom și vin alb, demisec. vă pup, oagărilor și vă doresc o seara frumoasă!

25 Octombrie 2013

În curând se va folosi și pentru oameni expresia ”lasă-l, e animal, nu știe”. 

20 Octombrie 2013

Oamenii când sunt supărați se ceartă. Alții tac de tot. Iar unii aleg se împace.
Mai există însă și un alt fel: cei care nu se supără deloc. Eu așa aș vrea să fiu.

14 Octombrie 2013

Mi-ar fi de folos o mătură să mă pieptene și o cană de petrol să mă îmbete după ce voi încerca să îndrept orizontul cu o cărămidă dată cu rimel.

13 Octombrie 2013

Oamenii, oricum ar fi, oricum ar gândi, de la primul până la ultimul, înțeleg fix ce vor ei.

10 Octombrie 2013

Se întâmplă des să-mi fie teamă de unii oameni doar pentru simplul fapt că sunt grozavi.

8 Octombrie 2013

I will always believe that 80's super heroes exist for real.

30 Septembrie 2013

PRIETENI

Știi când ai fost cu adevărat Rege? - când nu știai nimic.
Dar fericit, când ai fost? - pe vremea când erai prost.
Da. Eu și cu tine așa am fost.

Iar acum ne amânăm unul pe altul ca pe piese de teatru,
Păcat că în timp ne facem urâți și la chip și-ntre noi.
Da, așa suntem acum amândoi.

19 Septembrie 2013

Dacă iubirea ar avea ferestre, le-aș închide câteodată, să mi se facă mai repede dor. 

17 Septembrie 2013

Nu mai am curaj să fiu penibil ca pe vremuri pentru că în sfârșit știu ce vor oamenii să audă.

15 Septembrie 2013

Da, într-adevăr, ceva rău îți poate face bine. 

14 Septembrie 2013

Oricât de speciali am fi, toți ne plângem.

2 Septembrie 2013

Lucia: "Eu azi o să fac curat, să spăl, să curăţ - ai putea să vii şi tu să mă ajuţi"
Silviu: "Eu te-am ajutat deja! Am pregătit să faci curat!" 

2 Septembrie 2013

Muzica ţine minte cum mă simţeam şi-mi aduce aminte de contrastul care e păstrat acolo în toate notele întunecate şi pestriţe, mai colorate decât două pisici negre – care se tolănesc pe mine şi torc o muzică cu memorie – aşa că mulţumesc stelelor şi zâmbesc mai departe. 

23 August 2013

Când ești fericit timpul trece repede și ți se poate părea prea ușor că ești trist. 

10 August 2013

Adevărul este cel mai dezbătut de mincinoși.

9 August 2013

Și mie îmi plac oamenii care mă plac pe mine.

8 August 2013

Să ne aducem aminte și să vorbim mai mult despre dragoste pentru că este singurul lucru despre care nu putem cu adevarat să mințim.

4 August 2013

Dacă toți am putea face orice am vrea, câți ar mai alege să facă bani?

1 August 2013

When you don't know what to make of certain people it means that they don't know what to make of themselves also.

31 Iulie 2013

De s-ar da arta la cutii de tablă ar putea toţi să o înţeleagă, dar, din păcate, arta îi loveşte ascuns minţindu-i că e friptură de porc.

30 Iulie 2013

Unii oameni nu ar trebui să îmbătrânească niciodată. 

29 Iulie 2013

Oamenii simpatici sunt gălăgioși.

27 Iulie 2013

Suntem foarte mulţi - iar aceea puţini dintre cei mulţi ne găsim atât de greu încât nici nu ne mai recunoaştem.  

10 Iulie 2013

Chiar dacă te-ai trezit nu te opreşte nimic să continui visul.  

7 Iulie 2013

Când tu dormi lângă mine miroase a somn de copil
şi lumea tace din gură, şi cascadele tac,
şi soarele tace şi pisicile dorm - 
iar eu tac şi mă uit la tine
şi văd soarele cum s-aşează încet 
după locurile ce le priveam doar în doi ochi - 
iar acum sunt toţi patru,
pentru că nici macar atunci când tu dormi
eu nu mai sunt singur: suntem doi.  

30 Iunie 2013

Decât să demonstrezi altora că eşti fericit mai bine fii fericit pentru tine. 

28 Iunie 2013

If you look for the same thing you will get the same thing.

22 Iunie 2013

Când mă întreabă de mâncare încă de la uşă înseamnă că sunt fericiţi. Mă întreabă ce să îmi dea de mâncare şi-mi spun că au făcut jumări.

Sunt părinţii mei şi, chiar dacă îi văd destul de des, mi-ar plăcea foarte mult să vorbim, cu adevărat să vorbim, ca şi cum am fi sinceri, ca şi cum am avea curaj să ne spunem ce avem de spus.

N-au curaj să mă iubească pe faţă, iar eu îi iubesc ca din zbor.

E ca un gard mare între mine şi ei ce face oprire cuvintelor sau gesturilor, aşa a fost mereu şi aşa am ştiut noi a ne arăta dragostea care, acum mai mult ca oricând, mi-e clar că există din plin.

Uneori nu ştiu ce să fac: dacă să fiu supărat pe ei pentru că nu îmi spun niciodată "bravos" sau "ne e dor de tine" sau să trec cu vederea şi să mă mulţumesc cu a îi iubi în felul lor sincer şi tăcut.

21 Iunie 2013

Am cunoscut un om pe care îl urmărea des un parfum special. De multe ori a dat vina pe primăvară, pe alţi oameni, pe flori sau pe aer, dar a durat foarte mult până a descoperit de unde venea acel parfum special.

Într-o zi a primit un compliment de la o babă: "miroase frumos în jurul Dvs., aveţi un parfum special!"

16 Iunie 2013

Orice ar fi ce te face fericit este indefinit mai important decât ceea ce ar trebui să faci.

10 Iunie 2013

Și uite așa nu mă abțin pentru că știu eu că devin irascibil dacă mă abțin. Dar de unde știu eu că devin irascibil dacă nu m-am abținut niciodată? 

9 Iunie 2013

Azi de dimineaţă am călcat motanul din greşeală pe una din mâinile din faţă şi mi-am dat seama că seamănă cu o vânătă.

8 Iunie 2013

Unii oameni, dacă nu sunt ai tăi, sunt nesuferiţi.

3 Iunie 2013

Prieteni sunt cei care se mint mult şi se prefac că se cred unul pe celălalt. 

3 Iunie 2013

Dacă arta este contemplarea tristeţii, atunci dragostea trebuie să fie duşmanul contemplativ al artei. 

25 Aprilie 2013

Tot stau şi mă gândesc cât timp pierdem noi oamenii cu prostii. Cu tot felul de obiceiuri care ne consumă timpul şi energia inutil si complet aiurea. Nu ar trebui, mai bine, să nu facem nimic? Adică nu ar fi mai simplu să lăsă vântul să bată şi să nu-l dăm noi mai tare şi mai încet?

Mi-e dor să fiu stupid. Mi-e dor să greşesc şi să cred că e bine ce fac. M-am săturat de toate protecţiile şi scuturile de foc de care m-a învăţat lumea. Mi-e dor să nu ştiu să joc roluri.

Poate e prea târziu. Poate trebuie să ne umplem vremea cu anumite prostii. Poate că am devenit mult prea deştepţi şi de aia suntem şi răi. Pentru că ne-am dat seama cum trece timpul: trece şi nu mai vine niciodată înapoi.

17 Aprilie 2013

Dacă un stil bun se repetă înseamnă că nu are curaj pentru nou.  

15 Aprilie 2013

Ce trist e ca exact oamenii pentru care faci ceva să nu înţeleagă. 

14 Aprilie 2013

Oh yes, my special Madame von Black, you're like a god, because time is being measured different now: before and after you.

13 Aprilie 2013

Îmi crescuse o barbă mare. Aşa că astăzi am hotărât să o elimin. Sub ea am găsit Guşă. Aşa că eu şi Şaormele suntem certaţi o perioadă!

12 Aprilie 2013

There is something else in the world more beautiful than women: the world itself in spring.

9 Aprilie 2013

Mi se întâmplă uneori ca după ce îmi justific cu succes stilul să-l las nefolosit din simplul motiv că ceilalți sunt de acord cu el. 

4 Aprilie 2013

Mi se pare cam complicată viaţa asta de om. Poate ar fi trebuit să fiu doar un dop de vin.

2 Aprilie 2013

Furăm din stânga şi din dreapta, este normal, suntem oameni. Problema e că felul nostru dispare cu totul când putem fi reconstruiţi în întregime din detalii din jurul nostru.

1 Aprilie 2013

Fericirea merită toţi banii. 

25 Martie 2013

Când nu poţi să îţi dai seama dacă ciorapii sunt pe faţă sau pe dos, uită-te mai atent la cusături şi dă-ţi seama că oricum sunt găuriţi şi trebuie să îi arunci la gunoi. Da, sunt roşii, deosebiţi, dar îţi va rămâne întotdeauna amintirea lor. 

20 Martie 2013

Când bănui că eşti nebun înseamnă ca eşti doar ţăcănit, un pic, dar nu nebun.

16 Martie 2013

You don't need any resurrection to feel alive, just don't play dead anymore.

2 Martie 2013

Oamenii nu sunt răi, ştiţi de ce?
Pentru că sunt sensibili la tot ce le este bun.
Ni se pare nouă că sunt răi.
Pentru că sunt sensibili şi la ce nu le este bun.

11 Februarie 2013

O femeie nu trebuie să fie frumoasă, ci din ce în ce mai frumoasă.

5 Februarie 2013

Poţi măsura dragostea cuiva după grija pe care o poartă unui cadou pe care urmează să ţi-l facă.

2 Februarie 2013

Find me a corner, so deep and so dark,
Find me a hole, as big as you want,
And I promise I’ll try
To make the best of my rhymes
To tell the world about you;
The story of a perfect smile
That makes me a painter with words
about love, about you.

31 Ianuarie 2013

Viitorul devine stresant atunci când ne grăbim să îl prezicem.

30 Ianuarie 2013

You can trust me.
You know why?
Because I said so.

29 Ianuarie 2013

M-am săturat de prietenii vechi în care nu mai pot să am încredere. 

24 Ianuarie 2013

Am cunoscut un om care îi inspira pe alţii să scrie versuri. Cel mai mult, însă, şi-ar fi dorit să scrie el versurile sale, nu îl interesa rima celorlalţi. Aşa că nu se bucura de darul pe care îl împrăştia în jur.

Devenea furios pe zi ce trece. Tot mai mulţi scriau versuri, iar el devenea din ce în ce mai neinspirat. Scria puţin, scria posac, scria fără suflet. Era mai interesat de furia sa decât de orice altceva. Era invidios.

Aşa că, unul câte unul, a început să îi omoare pe cei care scriau. A urmat o perioadă de linişte apoi. Nimeni nu mai scria, nici măcar el.

Apoi, ca să fie sigur, i-a omorât şi pe cei care doar citeau, ca să fie sigur că niciunul dintre ei nu se va apuca de scris.

A rămas singur pe lume. A scris versuri. De fapt, a scris cele mai frumoase versuri de pe faţa lumii. Dar, nimeni nu le-a mai citit, nu a mai avut cine.

Lumea e formată din oameni care scriu versuri şi oameni care citesc versuri. Nu putem trăi unii fără ceilalţi.

23 Ianuarie 2013

Dacă luna n-ar mai fi amară, mi-aş aduce aminte cum să nu te mint.

22 Ianuarie 2013

Eu: Tu ai văzut că nu prea te-ai mai supărat pe mine în ultima vreme?
[Linişte, Lucia tăia ceapă.]
Tot Eu: Asta este datorită mie pentru că nu te-am mai supărat.
 

21 Ianuarie 2013

ADVICE TO WORLD RULERS:
You can never really rule the world. Maybe a flower shop or a bee yard, but the world - no. It's way too big.

14 Ianuarie 2013

Uneori, când ne spunem că ne iubim, chiar ne iubim. 

13 Ianuarie 2013

Singurul capabil să facă o femeie mai frumoasă decât e – bărbatul. 

12 Ianuarie 2013

Nu te mai măsura după cât de mult te plac ceilalţi, mai bine măsoară mai atent cât de mult îi placi tu pe ceilalţi. 

10 Ianuarie 2013

Ce interesante trebuie să fie lucrurile pe care nu le ştim.

8 Ianuarie 2013

s.t: mor după tine! 
l: da?
s.t.: da. mai întâi mori tu!

7 Ianuarie 2013

În anumite situaţii e foarte important să crezi că oamenii nu te mint.

5 Ianuarie 2013

Una dintre iscusinţele de bază ale unei femei ar trebui să fie să poată discerne între fotografii estetice şi fotografii inestetice, cu ea.

4 Ianuarie 2013

Keep passion casual – you will feel it more quickly this way.

3 Ianuarie 2013

Fotografia este ceea ce vezi, ce crezi că vezi şi ce vrei să vezi.

2 Ianuarie 2013

Domne’, incredibil, cum au unii curaj să fie neproşti.

28 Decembrie 2012

Ce s-ar alege de noi artiştii dacă nu am avea cum să arătăm lumii ce încercăm să facem?

10 Decembrie 2012

Dacă oamenii ar fi eterni şi nu ar mai muri am avea timp să ne împăcăm mai des. Dacă am fi împreună mai mult timp ne-am îmbrăţişa de mai multe ori decât o facem acum. Dar, dacă oamenii nu s-ar ofili şi nu ar mai muri am fi toţi la fel de tineri şi ne-am certa mai des. Aşa că nu-i bine să fim eterni.

9 Decembrie 2012

It seems that Snow is conducting a beautiful invasion.

8 Decembrie 2012

Love makes you cruel. Cruel makes you sad. Sad makes you mad. But, to love, only madness takes you back. 

7 Decembrie 2012

Am văzut că atunci când îmbrăţişează munţii, oamenii sunt sinceri. Aşa ar trebui să îi îmbrăţişăm şi pe ceilalţi, ca pe nişte munţi. 

4 Decembrie 2012

I am today the one you made,
To miss you more than love itself.

- thinking of my mom 

2 Decembrie 2012

Totul se rezumă la cât de bine te-ai sacrificat tu ca să îţi fie ţie bine. 

1 Decembrie 2012

El: Femeia trebuie să facă tot ce spune bărbatul.
Ea: Păi şi rolul bărbatului care mai e?
El: Să îi pregătească femeii tot ce are nevoie ca să facă ce vrea el.

29 Noiembrie 2012

Oamenii devin normali atunci când nu mai au timp să complice lucrurile.

29 Noiembrie 2012

If you make all days beautiful, some of them will be ugly.

23 Noiembrie 2012

Oamenii care manipulează alţi oameni să ia hotărâri în locul lor sunt prea dependenţi de cei care iau hotărârile în locul lor.

22 Noiembrie 2012

EA către EL: Ce e dezastrul ăsta aici?
EL către EA: Nu e dezastru: am pregătit să facem curat! 

21 Noiembrie 2012

A gentleman never farts - he shares with others.

18 Noiembrie 2012

Oamenii: fă-i să râdă ca să râdă ei primii şi apoi să te lase şi pe tine să râzi cu ei.

15 Noiembrie 2012

E uşor să copiezi ceea ce e evident.

13 Noiembrie 2012

De când eşti aici, uşa îmi zâmbeşte, prosoapele miros frumos, miroase a mâncare şi prăjiturile sunt dulci - ca şi cum n-aş mai fi singur pe lume…

7 Noiembrie 2012

Ceilalţi încep să nu ne mai placă atunci când începem să nu le mai facem pe plac.

2 Noiembrie 2012

Sometimes we cannot tell the truth because its not true for the ones who listen.

31 Octombrie 2012

Being rude takes you somewhere, being nice takes you even further, but being true takes you to the right place.

30 Octombrie 2012

Viaţa mi-a zis: “Silviu, spune mereu doar adevărul.”
Apoi mi-a zis şi cum: “Dar, ai grijă te rog, spune-l doar dacă e agreabil şi plăcut.”
Apoi mi-a zis şi de ce: “Oamenii nu sunt pregătiţi ca ceilalţi să fie mai corecţi decât ei.”

28 Octombrie 2012

Când facem prea multe lucruri într-un timp prea scurt avem impresia că trece timpul prea repede şi că nu facem mai nimic.

22 Octombrie 2012

Când scoţi capul pe geam şi nu te uiţi în jos la tomberoanele de gunoi ci în sus la nori înseamnă că eşti fericit.

21 Octombrie 2012

Suntem complicaţi şi puternici dar murim uşor.

16 Octombrie 2012

Love makes people fat.

15 Octombrie 2012

Lumea este formată din oameni, femei şi artişti.

14 Octombrie 2012

"Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă eşti fericit." - Constantin Noica

"E la maxim pe minim." - Septimiu Negoiţă

Hai să nu ne certăm pentru că nu mai avem timp să ne împăcăm. - Zaharia Stancu

13 Octombrie 2012

Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui nebun este să întâlnescă alt nebun care să îi dea dreptate.

12 Octombrie 2012

Eu când mă supăr am motivele mele.

11 Octombrie 2012

Ce îmi place mie la oameni cel mai mult este faptul că ori cât de puţine indicii ar avea, pot lansa teorii. Cele mai deosebite teorii sunt acelea bazate pe niciun indiciu sau fapt. Aşadar, aş defini bănuielile ca fiind, în natura lor, teorii. Oamenii se folosesc de imaginaţie ca să bănuie.

10 Octombrie 2012

Un artist e mai întâi artist şi apoi, de abia, este artist din nou.

9 Octombrie 2012

Bărbatul: Ce ciudat… ce frumos miros hainele după ce le porţi tu şi ce urât miros după ce le port eu…
Femeia: Nu miros a mâncare?!

8 Octombrie 2012

Mă stingi ca pe o lumânare, dar ştii ce se întâmplă dacă e întuneric...

7 Octombrie 2012

Şi-atunci mi-am zis că esenţa oamenilor este ca sâmburii de strugure, e îmbrăcată în ceva dulce şi dacă o spargi e amară şi măruntă. Ar trebui să se facă o vie din esenţa oamenilor şi din tot ce e dulce în ei să se facă vin şi să îl bem împreună şi să nu ne mai fie frică, măcar pentru un moment, că de la vin ne putem îmbăta.

6 Octombrie 2012

În spatele oricărui om de afaceri există o femeie de afaceri.

5 Octombrie 2012

Nimeni nu te va salva niciodată de lumea mare şi rea, dar poţi să o ignori făcând ceea ce îţi place.

4 Octombrie 2012

De foame trece timpul mai greu.

3 Octombrie 2012

Şi-atunci Gala mi-a zis: trezeşte-te şi numără atent stropii de apă, sunt doi câte doi.

2 Octombrie 2012

Inima mea e suficientă pentru mine? Nu. Dar e suficientă ca să o câştig pe a ta şi să am două.

1 Octombrie 2012

Sunt câţiva oameni speciali pe care i-am cunoscut la un moment dat şi ei m-au prezentat altor oameni speciali pe care i-am cunoscut şi i-am prezentat mai departe altor oameni ca fiind speciali. Unii nu au vrut să se învârtă în acest cerc şi au rămas alături de mine să-mi fie prieteni.

28 Septembrie 2012

Oamenilor le-a fost dată gura să spună cu ea, nu să tacă cu ea.

26 Septembrie 2012

Tânţarii au încercat să mă mănânce noaptea asta dar li s-a aplecat.

25 Septembrie 2012

Dragostea e ca un arc întins ce ne atrage şi ne respinge până când rămânem doi.

20 Septembrie 2012

Dacă nimeni nu o să-mi laude ce am făcut prost înainte – nu o să pot să cred că ceea ce voi face va fi bine.

18 Septembrie 2012

La sfârşit de zi,
Trec toate trec,
Muzica mea revine,
Mănânc şi mă gândesc la tine.

15 Septembrie 2012

Misoginia nu este nimic altceva decât o formă mai dură de adorare a femeii.

12 Septembrie 2012

Zâmbetul ei se întoarce mereu la mine.

11 Septembrie 2012

"Da, să ne auzim ca să vedem când ne vedem." - Aurelian Pencea

10 Septembrie 2012

Mi s-a mai rupt o pereche de pantaloni. Este a 3a! Se pare că de când o cunosc pe Lucia se întâmplă lucrurile astea.

9 Septembrie 2012

Avem impresia că nu uităm nimic niciodată pentru că nu ne mai aducem aminte ce am uitat.

6 Septembrie 2012

„Am o învăluire de gânduri...” - Cristin Iosif

"Texanii sunt oltenii de la noi." - Lucia Del Negro

2 Septembrie 2012

At the end of each kiss I find you turning on all the lights that my world needs to be happy.

1 Septembrie 2012

Astăzi, Oannes (taicamiu) mi-a reparat gaura din pat, mai tarziu am descoperit că încă o pereche de pantaloni s-au rupt în fund.

31 August 2012

Oamenii vin şi pleacă şi când se întorc vor să fie ca şi cum nu ar fi plecat niciodată.

27 August 2012

Dragostea este ca mâncarea: se începe cu mâinile şi cu gura şi se interpretează cu mintea şi cu burta.

26 August 2012

Ca un tango îmi voi trăi ziua în atitudini şi voi face paşii mei să nu mai fugă de aplauze, pentru că scena mea e mai frumoasă, pentru că uneori oamenii mai bat şi din palme – şi este vorba despre mine.

25 August 2012

Ca să poţi să laşi anumite chestiuni în urma ta, la un moment dat trebuie să găseşti puterea necesară să te laşi şi pe tine în urma ta.

24 August 2012

"Am băut-o, mă duc s-o arunc." - Marius Ionescu

23 August 2012

Din când în când, în mare secret, ascuns, să nu mă vadă nimeni, ascult Inna şi Lady Gaga.

21 August 2012

M-am lăsat, pentru moment, de fumat!

18 August 2012

You see, I believe that when you fall in love you’ll never fall out of it. This is why I think I was never in love when I was in love. So, trap me inside this time, don’t let me fall out again.

17 August 2012

Sunt un artist, dar, ca să vând asta trebuie să fiu om de afaceri.

16 August 2012

Când nu o să se mai audă la radio Dead Man Walking înseamnă că, în sfârşit, Smiley a murit de tot.

11 August 2012

Câteodată oamenii ne dau energie. Însă, câteodată noi le dăm oamenilor energie ca să aibă ce să ne dea.

9 August 2012

Caut „fată în casă”. Nu am găsit, aşa că ies şi afară să caut.

8 August 2012

Mi-am pus sufletul într-o sticlă şi i-am dat drumul pe mare. Am plutit şi timpul s-a învârtit semirotund prin cer şi prin apă. După ce am văzut lumea am eşuat pe o plajă de insulă de vis care urma să fie a mea toată. Am stat în sticlă, pe plajă, şi-am privit insula aproape pustie până când sufletului meu i-a crescut barbă. Dopul mă ţinea captiv. Am aşteptat mult timp să vină cineva şi să-l scoată. Cum nimeni nu a venit, m-am supărat şi am înţeles că nimeni nu va veni vreodată să-l scoată. Atunci dopul a gândit singur şi a fugit, departe.

2 August 2012

It's so easy to light up a cigarette, but it's impossible to light up the same feeling twice.

1 August 2012

Why are we still looking for love if we already found it?

30 Iulie 2012

Din când în când unii oameni se transformă în porci.

29 Iulie 2012

Dragă minte fă-mă să-mi aduc aminte, pune foc între cuvinte, ia doi ochi şi dă-mi-i mie. Pune zâmbetele să nu plece, lasă ochii să mă-nvie şi să treacă tot ce trece; doar în suflet să rămână tot frumosul dintre toate: cei doi ochi care să-mi fie un motiv în tot şi-n toate.

25 Iulie 2012

Până şi eu am scris despre politica momentului: DESPRE POLITICIENII ROMÂNI AI MOMENTLUI - Păreri speciale despre cârmuire.

3 Iulie 2012

Cei pe care îi iubim trebuie să fie liberi să încerce să fie fericiţi, separat de noi, chiar dacă uneori vine cu preţul propriei noastre nefericiri.

15 Mai 2012

Kissing other lips makes me forget about not kissing yours.

28 Aprilie 2012

Nu-i suficient să fii trist, mai trebuie să şi merite.

27 Aprilie 2012

Nu ştiu de ce eşti tristă, dar te-aş şti mai în siguranţă să fii tristă din cauza mea.

21 Aprilie 2012

Cred că termenul „depresie” defineşte foarte modern faptul că nu facem ceea ce vrem să facem. Că nu ne ies pasenţele, că sorii nu se aliniază cum vrem, că vântul nu bate de unde vrem să bată. Depresie nu înseamnă cele de mai sus. Depresie înseamnă să nu mai poţi să mergi. Depresie ai după ce pierzi pe cineva drag pe care nu trebuia să pierzi.

Nu se înţelege termenul: oamenii au impresia că nefericire înseamnă depresie. Nu este aşa. Fericire înseamnă să zâmbeşti sincer. Nefericire înseamnă să zâmbeşti forţat de împrejurări. Oamenii numesc depresie efectul paroxistic al nefericirii. Pe vremuri am fost fericiţi şi acum ne aducem aminte. Acum suntem nefericiţi. Trece o perioadă lungă de nefericire. Nefericirea ajunge la paroxism şi, în acest fel, o denumim depresie.

Nu există soluţie concretă pentru nefericire şi este un subiect de care mă voi feri acum. Depresia e problema. Hai să nu o mai denumim depresie, pentru că este un termen medical şi pompos şi pare că se tratează cu medicamente. Ei bine nu, ceea ce avem noi, zi de zi, nu este depresie, este nefericire şi nu se tratează cu medicamente.

Se ascunde cu îngheţată, friptură, filme, seriale, terapie, cluburi, muzică, sex, bani, maşini, case, Ikea, Mango, Citizen, Sony sau KFC. Dar, după ce le consumăm pe toate acestea ne dăm seama că ceva tot lipseşte. Atunci denumim starea respectivă „depresie”.

De ce o denumim aşa? Pentru că nici noi nu înţelegem de ce dacă le avem pe toate cele de mai sus nu suntem fericiţi. Atunci mâna dreaptă propteşte falca şi învăţăm să oftăm pe mai multe limbi. Suntem depresivi. De aia suntem aşa.

Îmi permit să propun să ne corectăm: suntem nefericiţi, de aia suntem aşa.

Ce ar trebui să facem? Nu ştiu sigur. Nimeni nu ştie sigur. Probabil că orice ca să nu ne mai simţim nefericiţi. Probabil că trebuie să aşteptăm să avem noroc. Probabil că trebuie să punem în jurul nostru oamenii potriviţi şi locurile potrivite. Probabil că trebuie să nu mai fim atât de dispuşi să recunoaştem că suntem nefericiţi. Probabil că ar trebui să îi lăsăm pe cei din jur să aibă grijă de noi. Probabil că ar trebui să lăsăm zidurile de apărare jos. Probabil că ar trebui să ne fie un pic mai frică de timp şi să înţelegem că nu merită să mori mândru şi nefericit.

Cel de pe urmă, dar şi cel mai important „probabil” după cele de mai sus, este faptul că ar trebui să avem pe cineva căruia să îi povestim despre noi adevărul cu pasiune potrivită şi încredere reală.

Cred că dacă am face toate acestea de mai sus am fi un pic mai aproape de a fi fericiţi. Şi atunci am uita să folosim incorect termenul „depresie”. Poate atunci am avea noroc. Apoi, fericiţi fiind, ne-am aduce aminte cum am fost, cândva, şi când am auzi un prieten că spune că este deprimat, ar trebui să îl corectăm şi îl întrebăm: „ai nevoie de mine? crezi că pot să te fac fericit?”.

6 Aprilie 2012

Nu uita ce am zis: totul sau nimic.

4 Aprilie 2012

De multe ori se întâmplă ca lucrurile mici să nu le lase pe cele mari să se întâmple.

Lucrurile mici sunt, uneori, doar motive, care, puse împreună formează sisteme de iluzii. Din lucrurile mici îmi plac zâmbetele pentru că sunt de departe, rele, căci formează un sistem de care noi toţi suntem dependenţi: bucuria. Fără bucurie lumea este altfel iar absenţa ei e chin. E chin şi-atunci când o avem pentru că ne îndoim de ea constant şi ne e frică pentru că ştim că la un moment dat va piere.

Un lucru mare este norocul pe care nu toţi ştim să-l lăsăm să ni se întâmple. Ne bucură iluziile şi vorbele uşoare şi uităm că suntem norocoşi şi unici în felul nostru. Dar oamenii sunt superficiali şi drogaţi de bucurie şi cu o frică şi o negare constantă faţă de noroc.

3 Aprilie 2012

For people in love there is no gain in waiting.

2 Aprilie 2012

Uneori trebuie să fie mai important ceea ce îşi doresc ceilalţi decât ceea ce ne dorim noi.

26 Martie 2012

Oare câţi neuroni de femeie frumoasă există în black mascara de la Chanel?

24 Martie 2012

Pot sa fac orice, doar ca nu am cu cine.

22 Martie 2012

"Stresul este costul împrumutului de comoditate." - Marius Ionescu

18 Martie 2012

Poţi, într-adevăr, să găseşti multe defecte la mine. Dar, te rog să te păzeşti mai bine de pasiunea cu care vrei să le cauţi.

16 Martie 2012

Dacă oamenii ar fi fost incapabili să bănuie, trei sferturi din arta de pe lumea asta nu ar mai fi existat.

15 Martie 2012

Copii se supără, adolescenţii sunt dezamăgiţi, iar oamenilor mari le pare rău pentru că la un moment dat au fost supăraţi şi dezamăgiţi.

14 Martie 2012

Azi noapte am visat că zâmbeam ca şi cum toate piesele s-ar fi pus la locul lor. M-am trezit şi m-am gândit la tine. Lucrurile nu mai erau la locul lor. M-am trezit singur. Mi-am adus aminte cum miroşi şi am încercat, preţ de 10 minute, să îmi dau seama dacă eşti cea potrivită pentru mine. Nu ştiu dacă eşti cea potrivită pentru mine. Ştiu doar că mi-aş dori să şterg prietenia cu tine, ca şi cum nu ar fi existat niciodată, să te cunosc din nou şi să îţi spun atunci cum  stă treaba, poate aşa, în sfârşit, m-ai crede.

13 Martie 2012

Pentru a-ţi găsi adevărata dragoste trebuie, mai întâi, să te eliberezi de cea falsă.

12 Martie 2012

I didn’t found her yet, but, still she makes me happy.

11 Martie 2012

Astăzi timpul merge mai greu, de parcă ar fi bătrân, trebuie să stea din când în când pe o bancă să se odihnească.

8 Martie 2012

Toate gagicile mişto se mărită cu alţii.

7 Martie 2012

Să vă zic: m-am aflat aseară în situaţia dubioasă de a beneficia de propriul smartphone fără energie. Bateria era goală. Ei bine, în toată casa nu am găsit un cablu sau mufe aferente ca să îl încarc. Mi-era somn. M-am gândit să îl pun pe calorifer, la cald, dar nu s-ar fi încărcat, doar ar fi fost fun. Nu mi-a fost teamă că aş fi putut pierde apeluri importante pe parcursul dimineţii, dar am realizat că nu mai are ce să mă trezească. Singurul meu ceas cu cuc se află în telefon. Vremurile s-au schimbat. Pentru că sunt oarecum tehnic am căutat soluţii. Nu am avut ce să pun să mă trezească. Telefon fix nu am să fiu sunat de cineva la 8, alt ceas cu sunătoare nu am, cu vecinii nu mă înţeleg. Singura chestiune tehnică capabilă să sune la o anumită oră era my big screen TV, care, aparent, avea soluţie de deşteptare inclusă în el. Am pătruns, aşadar, în acel meniu obscur al televizorului şi am purces la setări. Am vrut să îl pun să sune. Nu am avut cum pentru că nu funcţiona. M-am dat jos din pat şi am pornit computerul. Am căutat soluţia pe net. Am aflat că trebuie un upgrade de firmware. L-am făcut. Se făcuse ceasul 3. Am setat apoi cucul din televizor să mă trezească, doar că la sfârşit mi-a cerut pe ce post să pornească, iar, eu, nu am cablu. Mai erau, deja,  câteva ore până să mă trezesc. M-am gândit să nu mă mai culc deloc. Am râs amar şi sociopatic şi apoi am găsit o soluţie: un stick usb cu muzică pe el cu o melodie pe care my big screen TV să o folosească pentru scularea respectivă. Se făcuse ceasul 3 jumătate. Mi-a luat încă o oră să mă hotărăsc care. Am ales Beautiful Girl de la INXS. Nu am găsit stick. După încă jumătate de oră, am găsit, într-o pungă, în cămară. Am făcut probă, l-am setat din nou. M-am culcat. Din păcate nu m-a trezit televizorul şi soluţia IT aferentă. M-am trezit singur, la 8 fără 10. Am înjurat. În timp ce mă spălam pe dinţi am auzit Beautiful Girl. Soluţia funcţionează. Nu o să o mai folosesc niciodată. Am dormit puţin. Prea puţin...

6 Martie 2012

Don't become the role you play,
just play it and let it be;
Don't live the role you want to play,
just play the one you want to live.

5 Martie 2012

Când sunt fericit oamenii mă întreabă, obsesiv, “de ce?”. 
Şi eu îi întreb “de ce?”, dar atunci când sunt trişti.

4 Martie 2012

Răutatea se ia, şi se ia de la ăia răi.

28 Februarie 2012

The biggest leap of faith is to believe in someone that you don't believe. It’s called trust and, usually, it’s backed up by love.

27 Februarie 2012

With weight loss you also lose the happiness of destrăbăleişăn.

24 Februarie 2012

Femeie, curgi în braţele mele şi vei vedea că pot şi eu să muşc. Permite-mi tu mie pentru un moment să nu mai gândesc. Vreau să te muşc, cu stil, la mine în pat. În afară de întuneric, nu am nevoie decât de tine. Hai, uită-te în ochii mei cei negri şi nu te mai zbate. Promit să dorm cu tine până dimineaţă pentru că aşa vreau. Nu las urme, decât pe sub piele, piele pe care nu aş îndrăzni să ţi-o şifonez. Aşa că aşterne-te peste mine şi lasă-mă să rag. Nu-mi place să rag pe fugă, ci îmi place să rag mult, în gând, fixându-te cu ochii. Lumina e importantă şi ţine de curaj. Dar să fie o lumină surdă, cum numai eu cunosc, care te merită pe tine, aşa am vrut mereu. Nu o să te violez niciodată, dar te-aş muşca cu plăcere şi te-aş începe de la gât. Aşa cum îmi aduc eu aminte că miroşi tu miroase pasiunea. Umbre chioare pe pereţi şi perne multe ca să nu te doară mai mult decât trebuie. Acum taci, lasă-mă pe mine.

23 Februarie 2012

M-am trezit de dimineaţă, am slăbit, ieri am mâncat la KFC, mi-aş dori să ştiu să cânt mai bine la pian, mi-e dor.

22 Februarie 2012

Cred că, în sfârşit, mi-am dat seama de ce fac poze. Toţi oamenii fac poze pentru că există momente extraordinar de frumoase pe care nu ştiu cum altfel să le oprească lângă ei. Eu fac poze ca să demonstrez ceva, mai târziu, cu ajutorul lor. Nu ştiu încă ce.

21 Februarie 2012

Atitudinea este cea care vinde şi inocenţa este cea care cumpără. 

20 Februarie 2012

Multe putem să facem, dar nu putem să le facem pe toate... - Marius Ionescu

19 Februarie 2012

Azi sunt un oagăr… încă de dimineaţă, după cum m-au trezit luminile şi mi-au spus.

18 Februarie 2012

Sometime, in the past, you could have me, but you chose not to. Now I respect your wish, because it was the right one, for me. 

13 Februarie 2012

"I want you back, I can't live without you..."
But you must, I am not in one piece anymore, I am scattered all over the place, and it's not a puzzle for you to put back together. Really, just go away.

12 Februarie 2012

A happy tonight.

11 Februarie 2012

Mă gândeam astăzi de dimineaţă care e punctul culminant care defineşte chestia aia de maturitate dintr-un bărbat. Ce dă startul? Care e detaliul ăla care spune: domnule, ce să mai, o să arăţi şi tu ca actorii ăia americani din filmele alea cu cowboy, ăia dormiţi cu faţa pe grătarele de mici. Ei, în momentul ăla m-am dus şi m-am uitat în oglindă şi am constatat ceva extrem de marcant: chelesc! Nici nu ştiu cum să fiu cu concluzia asta în minte. Din momentul în care am constatat treaba asta o întrebare mă cutremură: la 30 de ani şi cu început de chelie imatur, mai pot purta în continuare ciorapii mei roşii cu aceeaşi demnitate artistică? Hm!

10 Februarie 2012

Când semnele sunt clare le chestionăm pentru ne par inclare. Când semnele nu mai sunt deloc le facem noi să fie şi atunci ni se par mai clare ca niciodată.

9 Februarie 2012

Am sunat la taxi astă seară:
ea: Da!
eu, Silviu: Un taxi vă rog în ….
ea: Domnişoara?
eu: Silviu.

Am sunat la taxi astă seară [cu explicaţii]:
ea: Da! (agitată, de la zăpadă)
eu, Silviu: Un taxi vă rog în …. [trivial şi politicos ca de obicei]
ea: Domnişoara? [vrând să servească clienta după o analiză atentă a vocii mele]
[pauză prelungă, de la mine, scrâşnind din dinţi]
eu: Silviu. [scurt!]

Nici măcar doamnă să nu fiu? Domnişoară?! De la ce? :)

8 Februarie 2012

Recunosc, cu teama, ca am incalcat promisiunea pe care o facusem curei. Azi am mancat o shaorma. Da, stiu, am pacatuit. Dupa 1 luna si ceva, revederea a fost aparte. Nu ne-am mai iubit la fel de mult ca in trecut. Sunt sigur acum ca nu ne potrivim si este mult mai bine ca drumurile noastre sa se desparta. Ne mai putem intalni din cand in cand si atat. Te iubesc Shaorma draga mea, doar ca o sa ne vedem mai rar.

6 Februarie 2012

Şi-aş vrea să mă reîntorc la mine într-un loc cald şi frumos unde am mai fost. Nu există loc mai frumos decât liniştea aia nebună din sufletul meu. Acolo sunt eu făcând ce fac eu, de unul singur, să-mi fie bine. Şi nu te vreau altfel decât îndrăgostită de mine. Doar aşa pot să am încredere în mine şi să fiu singur, lângă tine.

5 Februarie 2012

Orice om îşi cunoaşte defectele. Măestria stă în a le ascunde atât de noi, cât şi de ceilalți. Paradoxal e că reuşim.

4 Februarie 2012

Şi-am început să mă joc cu libertatea de parcă am uitat tot ce a fost…

3 Februarie 2012

Uneori pun lumea înaintea mea şi încerc să o prind. Alerg şi nu prind nimic, nu cred că poate fi prinsă cu adevărat. În momente ca ăsta mă mulţumesc să mă ridic de pe scaun şi să plec cu căştile pe urechi la toaletă. Nu-i uşor să asculţi Alicia Keys atunci când îţi faci nevoile, dar ajută.

Prioritatea mea ar trebui să fiu întotdeauna eu, dar tot vreau să prind lumea. Nu mă ajută nimeni, nu pot să mă salvez singur de mine. Aşa că îmi permit în continuare să visez la o Milka, de aia mare, mare, mare, mare cu multă cacao. Şi o să o mănânc la un moment dat, chiar dacă nu e sănătos, chiar dacă nu am cu cine să o împart.

Întotdeauna după ce mă întorc de la toaletă îmi aprind o ţigară şi verific dacă am prins sau nu lumea. Sunt atât de multe posibilităţi şi, cel puţin în teorie, mai toate îmi fac rău. Am observat că e foarte greu să înţelegi cu adevărat un strigăt de ajutor şi că, cel mai greu, este să îl laşi să treacă. Pe unele strigăte de ajutor trebuie doar să le auzi şi atât.

Mi-e dor de o atenţie dulce. O atenţie care să nu fie împachetată în ambalaj. Mi-e dor să cad pe gânduri şi mi-e dor să nu mai mă lupt. Să nu mai mă lupt cu mine atunci când vreau să prind lumea. Să nu mai mă lupt cu toţi oamenii despre care cred eu că mă pot ajuta să prin lumea.

Aşa că, deocamdată, lumea aleargă şi toate produsele sunt aranjate pe raft pe categorii, după preţuri şi după rostul stabilit de alţii. Eu alerg după toate aceste lucruri şi încerc să le prind. Într-o zi o să şi reuşesc, mai durează însă până mă decid.

2 Februarie 2012

No man who really loves his woman will ever give her true freedom. Not as long as she rules under his command. Not with such a big responsibility on his hands.

31 Ianuarie 2012

E o lume plină de oameni în care aş vrea să te reîntâlnesc şi să nu-mi aduc aminte de tine. E o lume în care, noi doi, la un moment dat, am râs aşa cum râd oamenii când lumea capătă un sens aparte. Mi-e dor să fim sinceri. E o lume, însă, în care e mai bine să ne ascundem şi să ne abţinem reacţiile. E o lume în care timpul trece. E o lume în care dorul nu se spune, dar se simte, mai ales atunci când ştim că orice clipă care trece, este o clipă în care noi doi nu am mai râs împreună.

28 Ianuarie 2012

A love that loves you back never goes away,
Love builds love, exactly when we don’t want to,
Feedback makes love, even if I choose to be silent;
Love wears your eyes - impossible to be replaced,
Memories are close, never to forgive me.
Love is a woman who loved me in the past
and loves me still in my own future.

24 Ianuarie 2012

Toţi oamenii singuri au acasă cel puţin o cameră goală care le aduce aminte.

23 Ianuarie 2012

Dacă nu aş fi cunoscut niciodată fericirea, nu aş fi avut cu ce să compar nefericirea. Sunt momente, ca cel de faţă, când mi-aş dori să nu fi fost niciodată fericit.

22 Ianuarie 2012

Astăzi m-am certat cu muzica mea, parcă nu mai există melodie care să nu îmi aducă aminte.

10 Ianuarie 2012

Un cadou de ceai, un gând care va fierbe, într-o cană cu apă fiartă, atunci când toţi oamenii vor să-mi dea să beau din ceaiul lor. Aromele sunt diferite, mirosul ei rămâne, orice s-ar întâmpla, oricât de mult timp trece, pentru că nu am vârstă. Vanilia şi muşeţelul fierb, aşa cum se întâmplă cel mai bine când le amesteci aromele.

9 Ianuarie 2012

Noi, oamenii, vrem să ne interconectăm, după o facem, vrem să plecăm acasă. 

8 Ianuarie 2012

There is no such thing as lost opportunities. There is only my way in that particular moment in time. 

7 Ianuarie 2012

Romantismul apare atunci când nu îl ai şi dispare atunci când ţi se întâmplă.

5 Ianuarie 2012

As long as we are gonna live in our movie we must permit ourselves to be emotional, like the movies.

1 Ianuarie 2012

În ultima vreme încerc – pe cât posibil – să mă feresc cât mai mult de contrast.

2 Decembrie 2011

Uneori te-aş dezbrăca de toată feminitatea ta şi apoi să ne jucăm goi.

23 Decembrie 2011

Still, you’re very much special to me, like there is no end to this.

Luv u.

13 Decembrie 2011

Probabil lumea ar fi un loc diferit, ferit de imaginaţie şi de locurile murdare pe care, noi oamenii, le tot spălăm zi de zi, într-un fel care nu se mai termină. Pasiunea arde, de obicei, de una singură, sunt însă şi momente în care arde alături de alţii într-un fel de scenete căzute în viaţă ca nişte surprize vii ce ne amintesc că noi suntem vii.

Mâncam, ieri, nişte pui nesănătos cu usturoi într-un restaurant cu trei iniţiale şi mă concentram la gust. Urmăream oamenii şi-mi savuram păcatul, iar, o femeie, spăla pe jos. Mi-am zis că îmi curăţă păcatul şi am mai mâncat o aripă. Aşa de bună a fost, iute s-a terminat, şi mintea mea cea neagră a vrut să împartă păcatul cu un zâmbet de femeie frumoasă. L-am căutat un pic, dar nu l-am găsit decât în amintiri.

Am zâmbit, sincer, cu mâinile unsuroase. Mi-am adus aminte de zâmbetul tău. Aşa de complicat. Atât de tare mă enerva câteodată, de parcă mă certai când îmi zâmbeai. Femeia care spăla pe jos terminase între timp şi a plecat. Mai aveam şase aripioare. Nu-mi spălase cu adevărat păcatul, dar, mi-a dat o perspectivă către un zâmbet real. Printre oameni, puteam să văd acum o privire brunetă, de femeie frumoasă, care mă urmărea la fel de fix ca un avizier.

Bruneta de la câteva mese distanţă era timidă şi diferea de un avizier, pentru că îşi ferea privirea. Frumos îmi zâmbea şi când râdea îmi aducea aminte de tine, râdea de umorul celor cu care era, dar parcă îmi râdea mie.

Am mâncat cu pasiune cele şase aripioare, mi-aş fi dorit să am parfumul la mine, dar era prea departe. Şase mese, şase aripioare, şase amintiri. Nimeni nu-i zâmbeşte aşa unui înger căzut, ca mine. Mă cauta cu privirea şi când o prindeam o fixam bine în şuruburi pentru prins dulapul de bucătărie în beton.

Mi-a dat un zâmbet bruneta de la şase mese distanţă şi a dat gust celor şase aripioare. M-a făcut să nu fiu trist atunci când l-a luat de mână pe cel de lângă ea, pentru că un zâmbet e construit din momente, care se propagă la nesfârşit, fie şi timp de şase aripioare.

Ştiam că mă vede când am plecat. A fost momentul acela perfect, cinematic, când femeia frumoasă te vede prin geam cum o fixezi şi îţi arunci eşarfa pe umăr zâmbindu-i etern. Privirea ei de pe urmă a fost cel mai frumos cadou, iar interesul ei o bucurie, că nu mă cunoaşte, să ştie cum e.

Aşa rămânem, uneori, legaţi de oameni necunoscuţi care ne aduc aminte de oamenii pe care i-am cunoscut cândva.

11 Decembrie 2011

De ce să luptăm dacă este vorba de aceeaşi luptă mereu? De ce să înfruntăm visele celor pe care nu îi înţelegem? Dragostea nu este un pretext suficient. În visele celor pe care îi iubim trebuie să ne potrivim ca o piesă de puzzle. Dacă nu ne potrivim în acest fel trebuie să le înţelegem minciunile ca pe o formă de diplomaţie şi, la fel de diplomat, să-i credem. Lupta e una singură şi nu oricine trebuie să aibă privilegiul de a se lupta cu mine.

10 Decembrie 2011

Whatever it takes, choose the winning side.

9 Decembrie 2011

I’m not lonely, I got my principles with me.

8 Decembrie 2011

With love we build defences, because of truth we get suspicious and then, us, women and men, we cannot be, and if we are, we are just lucky.

5 Decembrie 2011

Unele lucruri se rezolvă cu supraexpunere şi altele se rezolvă cu subexpunere. Niciodată gustul bun nu vine din expuneri corecte.

2 Decembrie 2011

In order to really win, you need to let others win first.

1 Decembrie 2011

Pentru a ne proteja, oamenii ne mint uneori. Şi eu îi protejez, crezându-i.

28 Noiembrie 2011

Cu ce să încep, nu ştiu. Poate te-aş întreba dacă îţi place Mozart sau te-aş studia din cap până în picioare când îţi bei cafeaua. Mereu şi poate mult prea des ochii tăi m-au transpus într-o altă dimensiune. Poate ar trebui să fim împreună, să nu mai lăsăm să treacă timp. Poate ar trebui să fim fericiţi, nu trişti, ca şi cum mâine nu ar exista. Uneori mă apropii de tine şi mă uit, lung, ca şi cum m-aş uita la mine. Nici nu ştiu dacă te iubesc sau nu. Ştiu doar că ochii tăi îmi spun că ai plâns. Te urăsc uneori pentru că ai pretenţia ca eu să nu plâng. Şi nu plâng, din cauza ta.

27 Noiembrie 2011

Dacă ţi-e frică, nu fugi. Doar ascunde-te. O să te găsesc.

26 Noiembrie 2011

Vine un moment când ai nevoie de cineva căruia îi poţi spune adevărul. Adevărul adevărat. Să îl asculte. Să îl creadă. Şi atât.

25 Noiembrie 2011

Trebuie să zici ce simţi să zici, nu ce vor ceilalţi să audă.

20 Noiembrie 2011

Mă simt eliberat, acum. Cred că ţine de ceilalţi, să vadă cum văd eu, aşa cum văd ei.

Cred că de azi înainte pot să dorm liniştit.

18 Noiembrie 2011

Întotdeauna voi conta pe părerea mea despre oameni şi nu pe felul lor real de a fi.

16 Noiembrie 2011

It's hard to have the whole world against you, but it's harder to have it all by your side.

14 Noiembrie 2011

Nu-i uşor să fii femeie, am văzut asta iubind una sau două. Dar şi bărbat e greu să fii, mai ales dacă ai de-a face cu femei.

13 Noiembrie 2011

Câteodată este suficient să scrii scrisoarea, chiar dacă nimeni nu o va citi.

12 Noiembrie 2011

My needs are that of the many, but I need them different.

11 Noiembrie 2011

”Tot timpul când eşti împotriva ta, pierzi.” – Marius Ionescu

10 Noiembrie 2011

Uneori ne aşteptăm să fim salvaţi de alţi oameni. Uneori vedem artă în orice stă, cumva, sub ochii noştri. Uneori ne permitem să ne îndrăgostim de cei pe care îi considerăm posibili salvatori. Nu trebuie să uităm, însă, că arta şi dragostea sunt elemente extrem de personale. Cu greu le vom putea cu adevărat potrivi şi cu alţii. Dar, fiindcă asta căutăm - să ne potrivim într-un loc, trebuie să riscăm de fiecare dată salvând şi lăsându-ne salvaţi.

9 Noiembrie 2011

N-am să înţeleg niciodată de ce îmi cresc unghiile.

7 Noiembrie 2011

Nu cred că există ceva ce nu putem face, trebuie doar să învăţăm să ne placă un pic mai mult zilele de luni.

31 Octombrie 2011

Unii aleg să fie duri şi alţii aleg să fie sinceri.

30 Octombrie 2011

Gândim prea mult, şi-atunci stricăm tot. Gândim prea mult despre cei care nu ne înţeleg.

M-am săturat de părerile celor care nu sunt la fel ca mine şi care în vecii vecilor nu mă vor înţelege. Nu or să mă înţeleagă pentru că nici măcar nu îşi pun problema să mă înţeleagă.

În loc să se bucure de mine nu-mi iau de la ei decât pietre, pumni şi afirmaţii dureroase. Aşa ştiu oamenii să facă atunci când întâlnesc ceva pe care nu-l înţeleg. Îl fac rău. Încep să se lupte, încep să îşi facă dreptate. Încep să dea cu coatele şi încep să muşte.

De-ar avea habar toţi aceşti oameni cât sunt eu dispus să dau pentru ei şi ce formă are, cu adevărat, dragostea mea pentru ei. Habar nu au şi nu sunt eu vinovatul. Nici ei, nici eu, pur şi simplu nu facem parte din acelaşi tablou.

Sunteţi, la propriu, nişte proşti. Staţi pe o mină de aur şi habar nu aveţi. Mina de aur sunteţi voi iar eu vă iubesc, sincer. Ei bine: de ce daţi cu pietre?

28 Octombrie 2011

If she loves you, she loves you back.

22 Octombrie 2011

Cei care nu ştiu cum e nu au cum să înţeleagă cum poate fi.

21 Octombrie 2011

Atitudinea oamenilor este singura care spune adevărul.

20 Octombrie 2011

Uneori mă regăsesc, singur, în locurile în care am mai fost. De obicei e o cameră întunecată uitată aşa în amintirile mele. E un loc care mă atrage viclean şi-mi pune sub ochi că mi-e dor. Atunci mă duc înainte şi străbat întunericul măcar pentru câteva minute care-mi aduc aminte de zâmbetele mele, petrecute, aici, în camera asta plină de amintiri care dor. Mă aşez pe scaunul de lângă geamul rotund şi-mi las capul pe o parte ca să te îmbrăţişez, aşa cum făceam, aşa cum îmi dictează inima-mi prinsă în pretenţia de a fi bine. Iar, scaunul, aşa cum e el, păstrează mirosul tău şi-mi pune pe faţă un zâmbet pierdut şi-apoi regăsit pe masa unde am pus, cândva, singura mea floare.

19 Octombrie 2011

De ce fugim, oare, de oamenii care ne iubesc?

18 Octombrie 2011

Oxygene-le lui JM Jarre face din nou minuni pe sufletul meu în seara asta.

17 Octombrie 2011

If I was able to perform magic the world would be a black&white picture of my imagination.

16 Octombrie 2011

Try to love someone that loves you back.

14 Octombrie 2011

Unde-s eu între toţi oamenii ăştia care încearcă să îmi bage pe gât adevărul lor?

13 Octombrie 2011

A dracu' sincronicitate, iar, de aseară.

11 Octombrie 2011

Nu trebuie să înveţi să spui nu, e mai important să îi determini pe ceilalţi să nu îţi poată spune nu.

10 Octombrie 2011

Nebun de unul singur nu am fost niciodată, pierdut printre dărâmături şi salvat de alţi nebuni, mai aproape de mine în felul ăsta. Cel puţin aşa ar trebui să fie. Graniţa dintre ritmul vieţii şi sufletul meu e peste tot, căci aşa văd eu lumea: plină de oameni şi de nebuni. Mi-e dor cum râd cei de pe urmă.

9 Octombrie 2011

You must believe in people who wear wings. Go back in time and love them.

6 Octombrie 2011

Happy if you make me happy; sad if I make you sad – this way we are just plain imitations of ourselves.

5 Octombrie 2011

13 Martie 2011

4 Octombrie 2011

Nu putem să mulţumim pe toată lumea şi nu putem să ne mulţumim pe noi, mai ales atunci când utilizăm lumea din jurul nostru exact aşa cum nu trebuie.

3 Octombrie 2011

Culori şi sepia. O zi frumoasă, din trecut, pune eşarfele la gât. Toamna se aşează şi zâmbim în fotografii, vechi, ce ne-au păstrat râzând.

2 Octombrie 2011

Atunci când nu vom mai fi dispuşi să mulţumim anumite persoane, nici acestea nu vor mai fi mulţumite de noi.

29 Septembrie 2011

La un moment dat te găseşti în faţa unui noroc deosebit: dai peste oameni care nu ştiu să spună despre tine decât lucruri frumoase. Când mi se întâmplă treaba asta nu pot decât să nu ştiu cum să reacţionez. Nu mai ştiu cum să reacţionez în faţa unor oameni frumoşi şi buni. Om frumos, am stat cu tine pe marginea apelor şi te-am ascultat. Acum sunt bine. Mulţumesc.

28 Septembrie 2011

Lasă-mă să uit ce-am zis cu foc cândva şi n-am să uit nimic din tot ce-am fost păstrate acum după un vis. Permite-mi să ard un foc de amintiri păstrat mocnit sub toate fricile tale şi o să-mi fie dor de trecut. Lasă-mă să fiu cum lumea mea mă vrea şi am să strălucesc în ochi frumoşi. Permite-mi să mă iert şi să las lumină într-un loc care şi-a pierdut zâmbirea. Eu voi zâmbi, altfel, lumea e urâtă şi goală.

27 Septembrie 2011

Love should never go away. This is what I learned tonight from a jar of Nutella.

26 Septembrie 2011

De ce ochii nu mint la fel ca gura?

20 Septembrie 2011

Can’t sleep. No words. Just hugging memories.

19 Septembrie 2011

Te-am pierdut în luna ce se uită la tine şi-mi trimite un dor.

18 Septembrie 2011

Noi, oamenii, construim în jurul nostru sisteme de aparare. Toată viaţa nu ştim decât să ne apărăm. Ne apărăm, ne apărăm şi iar ne apărăm.

Ca în orice război, însă, există şi victime colaterale. Aceştia se numesc prieteni. În războaiele noastre inutile ajungem să ne apărăm şi de prieteni. Sistemele noastre de apărare extermină cu succes duşmanii dar îi omoară şi pe prieteni.

Cu ce te alegi după atâta apărare? Integritate, mândrie, respect şi sănătate. Ce înseamnă toate astea? Nimic. Doar un orgoliu prostesc care vrea apărare, şi o vrea de frică.

Lumea-i plină de actori, unii mai buni, alţii mai proşti. Toţi avem în comun doar frica care ne determină să ne apărăm ca fraierii, în van.

Uneori nu trebuie să ne apărăm, nu avem de ce. Uneori trebuie să lăsăm armele jos şi să înţelegem că unii dintre cei pe care îi numim duşmani nu ne sunt duşmani, ci prieteni, şi, sub nicio formă nu trebuie sa îi omorâm. 

Am putea, nu credeţi, să nu ne mai protejăm atât şi să ne deschidem mai mult. Uneori pierdem şi mulţi şi multe pentru că nu o facem. Nu totul este o ameninţare. Noi suntem proşti, pentru că ne e frică.

14 Septembrie 2011

Cred că viaţa este preţioasă, până în ultimul moment. Cred că ne lăsăm prea influenţaţi de detaliile de moment, de durere, de răutate, de păreri, de imagini, de tot ce nu mişcă ca noi. Cred că uităm mult şi lăsăm viaţa să treacă pe lângă noi, lăsăm ferestrele să treacă pe lângă noi şi ne închidem în negare.

Cred că aşa facem mai toţi.

Viaţa e un privilegiu şi trebuie să fie un privilegiu, oamenii sunt nişte pansamente frumoase şi geniale, fiecare cu culoarea lui, fiecare cu felul lui de a iubi, fiecare cu muzica lui. Nimic nu e etern şi totul se va întâmpla mereu la fel dacă nu suntem prezenţi într-un fel în care putem schimba.

Noi, eu, suntem buni, dar depinde cum şi când ne exercităm această bunătate. Nu suntem diferiţi şi nu suntem mai frumoşi sau mai urâţi.

E foarte important ce simţim într-un anume moment, atunci când privilegiul devine şi mai evident, şi e la fel de important să rămânem în acel loc genial, atunci când sufletul ne-o cere.

Oamenii sunt nişte copii mari, nimic mai mult, nişte copii cu gratii în jurul lor, nişte copii care ştiu să înjure. Dar tot copii, tot visători, tot sensibili, tot singuri, tot laşi, tot curioşi, pe dinăuntru.

Copii visează cu ochii deschişi şi la fel ar trebui să o facă şi oamenii, mai ales atunci când sunt doar nişte copii. Nu trebuie să ne ignorăm visele. Nu trebuie să ne fie frică să visăm. Atunci vom deveni mai amari şi mai puţin copii.

Trebuie să avem putere şi să neschidem amintirile de când eram mici şi să ne întrebăm ce ne doream atunci. Acum este momentul în care visul poate deveni realitate.

Iubesc ce-a fost şi mă hrănesc cu dor. Am vise vechi şi vise noi şi mult prea puţin timp ca să le pun în fapte. Muzica e aici, trebuie doar să ne amintim cum se auzea când era un privilegiu.

13 Septembrie 2011

Sincronicitatea dubioasă îmi ridică, din nou, sprâncenele. Dau cu părere de rău pe faptul că, de unul singur, nu o să îi mai descopăr toate efectele.

12 Septembrie 2011

Omul se naşte fără cuvinte, singur le învaţă pe parcurs, depinde de el cum le alătură şi de ceilalţi depinde doar cum le înţeleg.

11 Septembrie 2011

Când am plecat vineri am lăsat playerul audio acasă pornit pe shuffle. Când am intrat în casă, atunci când m-am întors, cânta ultima melodie, cu numărul 11383: Whitesnake – Here I Go Again.

A doua zi, cu sufletul cam greu, mă uitam la tine pe wall. Apoi m-am ridicat şi am construit un colţ de fotografii pe hol cu oagării pe care îi iubesc, te-am lipit pe perete cu poza aia care îmi place mie mult şi apoi m-am întors la wall-ul tău. Nu mai era. Te-am lipit pe perete dar am ieşit de pe wall. Toate în acelaşi moment.

Asta e legătura care începe să urle la mine rău de tot.

9 Septembrie 2011

Iubirea se pierde în detaliile din care e construită şi nu e niciodată suficientă în momente ca ăsta. Oamenii există aici ca să se iubească, în orice momente şi în orice fel ştiu. Oamenii îşi folosesc logica pentru a strica tot ce îi leagă, tot ce îi uneşte şi tot ce-i face mai frumoşi.

Lumea-i un loc în care noi doi ne-am iubit, un timp, aşa cum am ştiut, mai frumos ca un spin. Lumea-i tot locul în care ne vom iubi în continuare, aşa cum vom şti, mai frumos ca un spin.

Amintirile sunt ca să ne facă mai frumos prezentul şi să ne-amintească de ce-am putut să râdem împreună. Nimic nu-i mai crud decât o amintire întreruptă de logica de la sfârşit de vară.

Draga mea, n-am pierdut nimic în această seară, doar ne-am câştigat înapoi pe noi, lăsând iubirea la o parte şi făcând loc logicii, o logică care ne desparte drumurile, dar ne lasă la locul ei iubirea să fie cum a fost şi până acum.

7 Septembrie 2011

O seară frumoasă, de toamnă, cu gânduri multe, cu-n loc frumos, care se bucură de-un zâmbet şi de-un dor ce-mi vor aduce aminte mereu că oamenilor frumoşi nu le e frică de mine. Mulţumesc.

3 Septembrie 2011

No mercy in the half-teared eyes of a murderer. Ready my weapons, the time has come, to kill, my big big love, tonight.

30 August 2011

Aşa sunt oamenii: nu văd ce e lângă ei, văd doar în depărtare.

Aşa sunt oamenii: preferă să blameze la ceilalţi exact ce e mai rău în ei.

Aşa sunt oamenii: nu înţeleg nimic despre cei de lângă ei şi trag concluzii care nu fac decât să îi îndepărteze pe cei apropiaţi.

Aşa sunt oamenii: atunci când sunt iubiţi necondiţionat li se pare că-i prea comun.

Aşa sunt oamenii: uită ce înseamnă să fie buni.

Aşa sunt oamenii: afirmă din start că sunt cei mai buni şi predică întotdeauna despre ce cred ei că înseamnă bunătatea.

Aşa sunt oamenii: vor lucruri periculoase, nu lucruri frumoase.

Aşa sunt oamenii: se ascund după un zid după care dau cu pietre.

Aşa sunt oamenii: se ascund după o mască de oţel înfrumuseţată cu zâmbete false.

Aşa sunt oamenii: superficiali, ca o cutie de pateu de porc.

Aşa sunt oamenii: n-au încredere, nici măcar atunci când au în cine.

Aşa sunt oamenii: nu spun niciodată adevărul şi-i consideră proşti pe cei puţini care o fac.

Aşa sunt oamenii: jignesc, rănesc şi fug, fără curaj.

Aşa sunt oamenii: confundă sinceritatea cu prostia şi frumosul cu urâtul.

Aşa sunt oamenii: nu dau nimic şi aşteaptă în schimb să le dai tot.

Aşa sunt oamenii: îţi transformă dragostea într-o molimă şi au neobrăzarea să ofere un leac.

Aşa sunt oamenii: dor ca o bubă şi-ţi rămân în sânge fără să-şi dorească, fără să înţeleagă, fără să ştie.

Aşa sunt oamenii: devin puternici şi se apără fără să îşi dea seama că fac rău.

Aşa sunt oamenii: frumoşi până într-un punct şi apoi urăsc.

Aşa sunt oamenii: urâţi când dragostea îi doare.

Aşa sunt oamenii: alchimişti: transformă dragostea în ură.

Aşa sunt oamenii: vor să iasă cu orice preţ câştigători exact atunci când nu e cazul.

Aşa sunt oamenii: pierd pentru că nu înţeleg şi pierd pentru că nu văd viaţa mai mult decât ca pe un joc de cărţi.

Aşa sunt oamenii: trişti atunci când pierd.

Aşa sunt mai toţi oamenii, aşa sunt şi eu.

--

Aşa sunt oamenii: frumoşi, lasă amintiri plăcute în suflet.

Aşa sunt oamenii: speciali şi la fel ca noi, de aceea ne conving să-i iubim.

Aşa sunt oamenii: ne spun atât de multe despre noi şi despre felul în care iubim.

Aşa sunt oamenii: apropiaţi: oricât de puternici şi de categorici ar fi.

Aşa sunt oamenii: copii, până la capăt.

Aşa sunt mai toţi oamenii, aşa sunt şi eu.

25 August 2011

This is the way a woman’s hand should feel. I've missed that.

24 August 2011

Aşteaptă şi fereşte-te, aşteaptă-mă să-ţi frâng inima, să fie două, una lângă alta, căci aşa se întâmplă doar atunci când iubeşti, aşa ca noi, până la capăt.

23 August 2011

La un moment dat ochii minţii se deschid şi-ţi spun adevărul, aşa cum e. Zâmbetul, culoarea şi frumuseţea se duc şi rămâi un prizonier al minţii tale. Îţi pare rău că adevărul e aşa şi-ţi vine să muşti trei ţevi de oţel, care-ţi rămân, la final ca şi greutate pe suflet.

Locurile care nu sunt ale noastre dor, dor atunci când se apropie prea mult.

Zâmbetele vin şi se duc şi n-au farmec când le forţăm din trecut să mai pună un moment dulce pe prezentul amar, un prezent care face poze cu contrast dat pe negru, într-un loc din imagine care înghite o bucată mare de dragoste ce nu spune decât că totul e singur, până şi eu, până şi-acum când am cea mai puţină nevoie de asta.

19 August 2011

Lucian nu există.

18 August 2011

Femeia este acea fiinţă care descoperă în masculinitatea mea permisiunea de a mă lăsa să fiu bărbat.

17 August 2011

Ajunge. Nu face bine nimănui.

15 August 2011

Doare rău ultimul cuvânt, mai ales atunci când eşti tu cel care îl spui.

14 August 2011

To love is futile and to be loved makes lies true. Love is really just a neverending board game for children ages 8+.

13 August 2011

Câteodată îmi simt dragostea atât de trădată, de parcă cei pe care îi iubesc nu ştiu ce să facă cu ea. Oamenii mă vor, mă muşcă, şi-apoi se otrăvesc cu mine, şi dragostea-mi devine un fenomen bizar.

E greu să găseşti înţelesul în oamenii pe care îi iubeşti şi-apoi e uşor să spui că nu mai vrei să-i iubeşti. Ura este tot pasiune, fie ea şi cu săgeţi otrăvite. Dragostea râde când e la început, apoi se înegreşte şi arde, mocnit, doar de o parte, într-un fel aparte, care-mi pune inima într-o stare de nelinişte şi flirt.

Uneori alegem să ne dăruim acolo unde, dintr-un motiv sau altul, barierele ne ţin, să fim, cum vrem noi să fim. Uneori suferim pentru că dragostea noastră nu contează aşa cum am vrea noi să conteze. Căutăm scuze să ne explicăm că răbdarea va aprecia şi mai mult ce simţim.

Pe marginea gropii, mă gândesc dacă sunt sau nu sunt un om bun. Sunt sigur că sunt, dar la fel de sigur sunt şi că nu sunt. Căci atât timp cât dragostea mea nu face bine şi-mpinge oameni frumoşi mult prea departe, nu pot să fiu, ceea ce se cheamă un om bun.

Sunt un om pe care dragostea de unghi diferit l-a făcut rău. Sunt un om care pierde întruna şiruri de dragoste, care pentru mine, nu sunt. Probabil că ceea ce simt nu e pentru mine şi că probabil că a ajuns la mine doar să mă încerce şi să lase urme.

Probabil că ceea ce simt ar fi trebuit să ajungă la altcineva, poate aşa ar fi avut rost.

12 August 2011

Put all your beliefs in a masterpiece and sell it to the world, someone will eventually kill you for that.

11 August 2011

N-am primit niciun răspuns.

10 August 2011

Aş vrea să se întâmple ceva cu toate cele pe care ţi le port de atâta timp lângă mine. Nu mi-e frică să recunosc, dar e o teamă în jur care pune hotare.

Şi totuşi pe tine te-aş lua, aşa cum ştiu eu, de mână şi te-aş duce cu mine undeva departe şi m-aş uita acolo la tine cu privirea mea blândă.

Aş vrea să se şteargă toate semnele de întrebare şi să am mai multă răbdare într-un mediu în care să-mi spui că ce simt nu-i degeaba: asta e tot ce îţi cer.

Viaţa e scurtă, aşa neagră cum e, dar ideea că putem fi, aproape, noi doi, mă face să vreau să te vreau şi să pună lumină peste tot ce mă-ntunecă când nu-mi mai zâmbeşti aşa cum şti să o faci numai tu.

7 August 2011

Totul trebuie să fie special, ce nu e special trebuie eradicat. În momentul în care nu o să mai fiu special, o să-mi fac o supradoză de mine, ca să am şanse să mor diferit.

6 August 2011

N-am pe nimeni... n-am pe nimeni lângă mine cu adevărat, n-am pe nimeni să mă mângâie şi să mă ţină până s-o termina pământul. N-am pe nimeni lângă mine să iau în braţe ca şi cum acum se termină viaţa pe pământ. N-am pe nimeni să mă-nţeleagă şi n-am pe nimeni să aibă răbdare.

Sunt singur, iar acum, ştiu mai mult decât niciodată asta. Cât timp voi fi aşa zâmbetul şi râsul, sclipirea şi geniul, bucuria şi cheful, îmi vor fi doar mediocre şi niciodată sincere.

Toţi voi cei care nu sunteţi singuri vă rog să preţuiţi asta mai mult decât orice pe lume, eu am fost aşa, ca voi, demult, iar acum ştiu: e cel mai de preţ lucru.

Iar, voi, toţi cei care sunteţi singuri dar nu ştiţi cum e să nu fiţi singuri, vă doresc, ca atunci când va veni momentul, să nu greşiţi şi să daţi cu piciorul la acest lucru grozav.

Sunt două chestii geniale pe lumea asta: eu şi viaţa pe care o trăiesc, dar, atât timp cât nu am cui să povestesc despre ele, totul se rezumă doar la trecere de timp fără vreun fel de artificii.

4 August 2011

Nu te las, n-am cum să te las, orice stări ai avea, oricum ai fi. Nu te las, n-am cum să te las, orice stări aş avea, oricum aş fi.

Nu te las pentru că e vorba de tine şi nu te las pentru că e vorba de mine.

29 Iulie 2011

Oameni ca mine şi oameni ca tine, suntem rari, dar ne întâlnim, chiar dacă lumea este mult prea mare.

25 Iulie 2011

When in love jokes don’t make me laugh, they just lose cohesion and turn me to my past. When in love I get anxious to laugh, and, as much as I want, no music tonight, just bittersweet jokes that people in love head over heels are used to make, jokes that I really don’t want, not from you, not from me, not tonight.

24 Iulie 2011

Life is just like riding a bike: you never forget how to ride but you want to go even faster.

22 Iulie 2011

Cel mai mult mi-aş fi dorit să pun piciorul pe o scenă şi luminile să mă facă roşu. Să port ochelari de soare rotunzi şi în rest să fie întuneric. Eu să mănânc gumă cu gust de zmeură şi să par serios, dar, în rest să îmi bată inima mai atunci ca ceva când te pregăteşti să îţi imaginezi o blondă aplecându-se să strângă piuliţele prezoane de la o roată.

Aş fi necesitat un chitarist solo genial şi un toboşar cu muşchi de zidar, două gagici mişto în backing vocals şi un basist cu părul lung căruia să nu i se vadă faţa. Fără clape, dar aş fi acceptat un pian mare de concert, alb, în mijloc.

M-aş fi îmbrăcat glam, aproape trash şi aş fi făcut ca toate alea, pentru că, de fiecare dată publicul este cel care îţi pune în mişcare până şi orice urmă de nevoie personală. Aş fi vrut să fiu în stare să simt ce simţea Axl când cânta Sweet Child O’Mine către oagărime.

Până atunci mă mulţumesc să mimez, în chiloţi, noaptea, prin casă cu o lampă de la Ikea pe post de chitară şi o cariocă mai groasă pe post de microfon. Nu de altceva, dar, na, nu semăn cu Axl din mult prea multe puncte de vedere.

21 Iulie 2011

Today I need to lose my bad side and usually that comes from you.

18 Iulie 2011

Today I'm in love with my memories.

17 Iulie 2011

Prima dată m-am auzit cântând din greşeală, era ca un fel de zgomot care îmi cutremura sufletul şi trăiam senzaţia aceea grozavă de moment fantastic, pe care nu am să pot să îl explic niciodată, nimănui.

Când lumea mea capătă culori şi găsesc persoane care să asculte muzica la fel ca mine şi sunt cât de cât interesaţi de muzica pe care o face sufletul meu, mă simt la fel, fantastic, pe moment, ca şi cum aş fi scos la iveală ceva ce ţin ascuns, ceva ce mă face egoist.

Uneori, muzica e totul. Aş vrea doar muzică în viaţa mea. Aş vrea să cânt în stânga şi în dreapta şi să nu mai vorbesc deloc. Să uit de cuvintele care dor în propoziţii şi să le cânt, în versuri, acolo sunt frumoase.

Muzica m-a pus mereu în prim plan şi mi-a permis să am ce să ascult şi să am ce să primesc în suflet. Într-o seară de vară, ploioasă, ca asta de faţă, las să intre în sufletul meu tot ce e mai frumos. E vorba de un zâmbet: în seara asta m-am regăsit pe mine.

16 Iulie 2011

Oamenii mă vor pentru ceea ce nu sunt şi mă resping pentru ceea ce sunt.

7 Iulie 2011

Ador plimbările lungi, noaptea.

5 Iulie 2011

În accepţiunea multora oamenii ar trebui să fie ca o ţigară: îi aprinzi de poftă şi apoi îi stingi, după ce i-ai fumat. Nu sunt de acord, nu sunt aşa şi nu voi fi aşa.

Cu cât e urci mai sus, cu atât ai mai multă putere asupra destinelor oamenilor din jur. De aceea mi-e greu, mi-e greu să hotărăsc, indirect, pentru alţii. Mă aflu într-o poziţie în care nu cred că vreau să fiu.

Cu cât îmi e mai fin auzul, cu cât îmi e mai fin mirosul, cu atât aud şi miros oamenii mai bine. Atunci ei se lipesc direct de sufletul şi mi-e greu să îi despart, într-un fel în care nu îmi doresc să o fac şi cu nişte oameni pe care nu doresc să îi dezlipesc.

Cum, evident, nu pot să trăiesc o viaţă alături de fiecare care mi-e drag, aşa cum mi-aş dori, rămân aliniat la cruzimea vieţii şi accept ca necesară regula crudă a despărţirii.

4 Iulie 2011

Just a bunch of tabs on my communication device... Only the one with your words on it makes sense...

29 Iunie 2011

Întotdeauna, după orele şase bărbaţii put.

28 Iunie 2011

You cannot conquer what you love. Love will conquer you.

27 Iunie 2011

În momente ca ăsta deschid plicul verde pe care am scris cu ceva vreme în urmă: când vei fi aşa deschide şi citeşte. Îl deschid şi citesc:

Nu uita că nu îţi permiţi să-ţi ascunzi iarăşi ochii. Nu uita că nu trebuie din nou să te îngropi în prostie. Nu uita că viaţa se întâmplă afară. Nu uita că în jurul tău sunt oportunităţi. Nu uita că nu depinde doar de tine. Nu uita că nu poţi să ai tot. Nu uita că detaliile din viaţă sunt frumoase. Nu uita de oamenii care îţi zâmbesc. Nu uita să îţi dai două palme şi apoi să te iubeşti. Nu uita că un pian trist nu e trist, ci aşa vrei tu să fie. Nu uita că un pian trist te face să zâmbeşti. Nu uita să zâmbeşti, aşa frumos cum doar tu ştii să o faci.

Nu uita să zbori. Nu uita că e simplu. Nu uita toate astea, sunt cele care te fac ceea ce eşti: un om tont care zâmbeşte frumos. Aşa că zâmbeşte, aşa îţi stă ţie bine. Zâmbeşte, chiar dacă crezi că nu ai de ce să o faci, şi lumea îţi va zâmbi şi ea înapoi, fără reflex, ci din sufletul ei pe care-l iubeşti atât de mult, un suflet oglindă, al ei şi al tău.

26 Iunie 2011

Singura chestiune care strică cu adevarat plăcerea dintre oameni este interpretarea.

20 Iunie 2011

"Pasiunea e ceva ce nu va putea fi controlat niciodată." - Cristofor Columb

19 Iunie 2011

Nu mai pot fi trist... nu pentru că nu ar fi corect, nu pentru că te superi. Aşa că nu mai pot fi trist. Aşa sunt unii oameni, aşa sunt şi eu: confundăm melancolia cu tristeţea. Aşa că nu mai sunt trist, dar nici nu zâmbesc, nu ar fi corect şi nici nu vreau să te supăr.

18 Iunie 2011

Love is what you don't leave behind.

14 Iunie 2011

A good life is like a secret: burried deep inside a soul like mine. The secret I learned from you tells a story about patience, good vibrations and lots of fun.

7 Iunie 2011

Uite, mă gândeam. Există foarte multă poezie în viaţa asta. Există foarte multe discuţii, foarte multe păreri, foarte multe direcţii. Mă întreb însă: ce contează? Ce contează scopul? Ce contează direcţia? Ce contează finalul? Ce contează pereţii pe care ne punem ideile şi pe care alţii dau cu degetul, spunându-le că le place?

Cui îi place? Ce îi place? Îi place de mine? Mă place pe mine cineva? Probabil că da, dar să îmi pălesc una de ştiu cine.

Cred că lucrurile sunt mai simple, mai concrete, mai transparente de atât. Cred că în viaţa asta, în funcţie de oamenii din jur ne formăm un fel de trăiri pe care le văd concret acum ca pe nişte ace înfipte în inimă.  Toate dor, dar că unele dor frumos.

Durerea nu e diferită faţă de bucurie. Nu pot exista una fără cealaltă. Florile se usucă, dar, în permanenţă vor creşte altele. Până şi după holocaust.

Nu există gândire pozitivă sau păreri de rău, există doar momentul prezent şi ce ne dorim acum, iar ce ne dorim acum e un loc în care putem lăsa pe cineva să înfigă un ac. Nu doare, e doar o chestiune de încredere.

Dorinţele, în sine, sunt pasiuni-misiuni pe care le putem realiza împreună. Cred, de fapt, că aşa aş defini viaţa asta: „un frumos <împreună> care nu trebuie să se termine niciodată”.

Nu toţi ştiu asta. Nici eu nu am ştiut-o până de curând. Asta nu înseamnă că nu pot îndrepta ce a fost, la un moment dat, strâmb.

5 Iunie 2011

Din cauza bărbaţilor cu care umblă, femeile pot deveni mai deştepte decât aceştia.

4 Iunie 2011

Ştii cum mă atragi?
Este vorba de o foarte rară mânie fiziologică care se simte exact ca şi cum ai spune adevărul.

3 Iunie 2011

Nu te pregăti niciodată pentru pofte. Atunci când ţi-e poftă, muşcă!

1 Iunie 2011

Trecutul face din nou surprize în prezent. Semnele sunt peste tot. Plouă de sus, noaptea, şi are gust dulce, fără limite.

30 Mai 2011

Totul e negru? Viaţa nu are niciun sens? Nu te iubeşte? Nu ai curaj să urli în gura mare că nu mai poţi? Ai vrea să îţi tai venele, nu-i aşa? Ai vrea să îţi dai pur şi simplu shutdown şi să se termine tot, nu?

Eu cred că ai greşi. Ştiu că asta îţi doreşti, ştiu că viaţa poate să doară, dar ai greşi. Libertatea, lupta, supărările, bănuielile, crimele şi, cel mai important, gustul amar, nu există, toate sunt doar nişte concepte puse acolo ca să ne îndepărteze de ceea ce suntem cu adevărat: nişte proşti, nişte oameni.

Oamenii sunt proşti toţi, fără cusur. Oamenii greşesc cel mai mult atunci când nu se consideră proşti. Dacă am conştientiza prostia, am ajunge în altă parte. Acea parte se numeşte sinceritate.

Cel mai important e să avem noroc, acel noroc chior şi ameţit care li se întâmplă unora: un loc de muncă bun, privare de suferinţă sau dragoste sub forma unei fiinţe sincere. Nu toţi avem noroc. Suferinţa apare atunci când tragem cartea necâştigătoare. Întotdeauna cei ce pierd vor avea păreri şi mă distrează întotdeauna când îmi dau seama că oamenii câştigători nu au păreri, nici măcar nu au părerea că sunt câştigători.

Aşa că nu îţi da shutdown. Nu ai avut noroc. Mai ai de trăit însă. Norocul vine pentru toţi, asta o ştiu, pe pielea mea. Pentru noroc nu putem plăti sau nu putem face credite, fie şi cu dobânzi mari.

Pentru fericire nu există reguli sau proceduri ci doar o afirmaţie: fericirea stă în ce te face pe tine fericit.

Ce m-ar face pe mine fericit acum? Să fiu mai puţin prost şi să găsesc liniştea în alţi ochi. Dar nu vorbeam despre mine, vorbeam despre tine. Zici că nu vrei să dai drumul? Să treci mai departe? Zici că a fost prea frumos şi că nu simţi să faci asta?

Din păcate trebuie. Te doare prea tare dacă nu treci mai departe. Crezi că merită? Să stai într-un loc să plângi de unul singur? Da... oamenii te văd cum plângi şi te ocolesc, ştii de ce? Pentru că nu e frumos cum plângi. Nu plângi de bucurie. Plângi de durere şi asta nu ar trebui să vadă nimeni.

Eşti un om frumos, te poţi masca uşor într-unul urât, dar, pe mine, nu mă vei înşela niciodată.

Aşa că îndepărtează gândurile negre. Pentru tine se pregăteşte ceva frumos. Vei şti când va fi ceva frumos, aşa cum ai mai ştiut-o. Nu se pierde nimic, doar continuă altfel.

28 Mai 2011

Azi e o zi de visare care aşteapta multe, inclusiv un zâmbet care să faca mistere şi poze sub soare.

26 Mai 2011

In a sick way we clearly belong together.

23 Mai 2011

Uneori ne regăsim răscolind prin amintiri. Dăm filă după filă şi zâmbim când vedem zâmbete sau plângem atunci când ne aducem aminte cum durea. Viaţa nu se întâmplă nici în trecut şi nici în viitor, ci doar în prezent, într-o clipă în care amintirile se mută în acţiune şi devin din nou fapte active.

Amintirile dor dacă încă există. O altă viaţă era înainte şi alta va fi după ziua de azi, dar gustul, auzul, mirosul şi toate pe care le-am simţit atunci, rămân şi sunt, concret nişte prezente, în toate ce fac ca să fie timpul prezent.

O poză şi-un zâmbet, o părere de rău, un râs care se petrecea aproape zilnic, mă face să vreau să trăiesc în trecut. E bine să doară, ca să fie putere în zâmbetul meu pe care trebuie să-l am, căci altfel, nimic nu există.

Aşa că zâmbesc, acum, în prezent, la auzul trecutului ce-mi dă şoapte despre ce o să fie mâine.

21 Mai 2011

Oricât m-aş strădui, doar ăsta sunt. Aşa că mă voi mulţumi cu ceea ce sunt. De la zero, un alt fel de început!

18 Mai 2011

You have seen the moon tonight? It's the same. Even if we don't speak about it anymore.

16 Mai 2011

Aş pleca departe, într-un loc verde, să stau pe-o piatră mare şi să dorm, mai multe zile, până uit tot.

11 Mai 2011

Uneori devin furios şi simt că ar trebui să muşc. O fac, într-un mod concret, apoi mă reîntorc să ling rănile pe care le-am făcut.

După ce am văzut în seara asta un film belgian de mâna a cin’şpea, sunt de acord cu o chestiune: oamenii care te pot răni cu adevărat sunt cei pe care îi iubeşti.

Oamenii sunt proşti, de multe ori şi eu sunt, alături de ei, la fel. N-am să înţeleg multe dintre cele ce s-au întâmplat, dar nici n-am să mă opresc din a gândi, în felul meu, trăgând concluzii.

10 Mai 2011

Spate-n spate, ochi ascunşi şi-un zâmbet fals despre speranţa unui leac, fac să treacă zile lungi; iar nopţile doresc un zâmbet doar, plecat acum să se ascundă în trecut.

8 Mai 2011

S-a rupt şi a căzut singur de la mână...

5 Mai 2011

Golul uitat de tine-n urmă şi toate care dor mi-aduc aminte că te-am rănit. Bărbatul nu-i o scuză care să explice că prietenia şi dragostea dor. Te-am rănit fără să ştiu, uitând că fericirea este prezentă, atunci, într-un trecut ce doare, căci nu mai are viitor. Durerea ta mă doare, ca şi cum ar fi încă prezentă, într-un trecut ce mă răneşte, aşa cum doare o amintire fericită, a unor oameni fericiţi, aşa cum am fost noi doi.

4 Mai 2011

M-am întors acasă şi am deschis geamul. E foarte târziu şi de afară se aude grădina zoologică în care am văzut lupii cum dormeau fericiţi. Uneori îmi doresc să fiu, din nou, acel om ce doarme fericit, ca şi lupii în staulul lor.

Să spunem însă că mi-am eliberat mintea, am deschis o cutie cu primejdii, am dat drumul la lupi şi am eliminat orice graniţe. Cine mai e ca mine? O minte aşa de încâlcită şi de nebună încât mă conduce pe mine şi tot ce se-ntâmplă pe după ai mei ochi.

Aşa cred că trebuie să fie. Se naşte un nou eu, ca tranziţie de la ce am fost şi nu mă voi opri de aici înainte decât unde simt că am loc.

Se naşte o dungă deasupra urechii care îmi spune că viaţa poate fi şi cu burtă şi cu costiţe şi cu mândria că sunt atât de nebun, să se uite o turmă la mine şi să-mi spună unde greşesc şi ce nu e bine, promit că le voi arăta nişte buze închise şi ochi fără căldură puşi după ziduri înalte de cărămizi frumoase doar înspre mine.

Eu îmi voi aduce un zâmbet secret pus pe buze pe care-l voi înţelege şi preţui, căci lumea înseamnă, acum, clar, doar eu.

29 Aprilie 2011

Il est où l'amour sinon dans le passé?

28 Aprilie 2011

Adevărata mea natură stă în schimburi rapide de gânduri şi stări care răbufnesc ca nişte umbrele deschise prea brusc şi se ceartă, of, se ceartă cu lumea care vede doar negru şi mănăncă jar din tot ce am eu mai cald pe suflet, un jar roşu făcut din coduri – pe care le înţeleg, din păcate, doar eu.

14 Aprilie 2011

Nu poţi băga pe gât dragoste oamenilor care nu te vor. Va deveni un chin, chiar dacă ştii că trebuia să aibă o şansă să fie. Devine-un chin când vezi, auzi, miroşi şi guşti ce ar trebui să uiţi. Atunci se naşte-o furie şi vrei un loc de dat cu capul ca să îl spargi, să nu rămână-n el decât un fel de bun simţ al omului care nu a fost înţeles. Aşa că, ofilită, cândva roşie, neînţeleasă, neterminată, amară şi aruncată într-un colţ de sertar, îţi iei dragostea înapoi şi ţi-o bagi în fund. Fără lubrifiant, fără să ştii de ce...

5 Aprilie 2011

Dincolo de gânduri şi sentimente sunt fapte. Faptele se fac atât de diferit între oameni încât nu mai contează la un moment dat decât cum interpretăm aceste fapte. Oamenii se pierd astfel în fapte şi uită de ce simt, de ce sunt, de ce pot fi sau de ce pot face. Puterea oamenilor este mare şi nu înseamnă mai nimic atunci când faptele sunt mici.

Lumea este un loc de joacă, în care, în joacă ne rănim, atât pe noi, cât şi pe alţii. Lumea este un loc al faptelor, atât al celor pe care le facem cât şi al celor pe care nu avem puterea să le facem. Lumea este un joc al puterii în care câştigă cel care mânuie cel mai bine balansul dintre putere şi fapt.

A fi diferit înseamnă a nu fi bun la jocuri, în acest fel lumea devenind un loc de luptă, nu de joacă. Un om se joacă şi altul luptă, balansul este rupt şi nu contează dragostea, contează doar efectul, care, de multe ori îşi pune amprenta pe ce poate fi în lume, între oameni sau în priviri.

Din punctul meu de vedere, aşa văd eu lumea, ca pe un loc în care joaca se transformă mult prea uşor în luptă. Vinovatul nu contează, fiindcă lumea are mult prea mult timp la dispoziţie, şi, astfel, pierde personaje. Oamenii se nasc şi mor. Cât sunt viu, însă, nimic nu-mi va opri mintea ca să simt tot ce e în jur, ca un decor pe care nici măcar acum, nu-l înţeleg sau accept.

Aş fi vrut ca-n seara asta să vorbesc cu cineva despre lucrurile de mai sus. Mă macină. Cum n-a fost să fie, îmi povestesc mie. Timp nu mai am. Timpul din momentele din trecut pentru mine este infinit. Iar momentul de faţă îmi rămâne mie, îmi rămâne sub forma unui zâmbet nespus pe care, dacă îl vrei, ţi-l dau ţie.

Simt nevoia să fug, departe, măcar în weekend-ul ăsta, undeva pe-un mal de mare de unde, dacă e suficient de frumos, să nu mai mă întorc niciodată.

4 Aprilie 2011

Love for nothing comes from hell.

2 Aprilie 2011

Cea mai tristă stare este ca persoana pe care o iubeşti să te trateze ca pe un prieten.

30 Martie 2011

Să zicem că, într-un fel sau altul, e un paradox şi pentru mine şi pentru tine. Mă refer aici la ce se întâmplă, mă refer aici la comportamentul meu. Te grăbeşti uneori să mă cataloghezi drept nebun. Te grăbeşti să spui ce nu fac bine. Te grăbeşti să îmi demonstrezi. Ai dreptate, în tot raţionamentul. Asta nu schimbă cu nimic paragraful următor.

Speram să îmi treacă. Nu mi-a trecut. Cu nici un preţ, cu nicio procedură. Nu trece repede. Toate femeile miros la fel. Tu miroşi diferit. M-am oprit la tine ca la un fel de minune. Tu nu înţelegi, iar eu mă lamentez. Am încercat deja să te înlocuiesc, am încercat să mă dezic, am încercat chiar şi o exorcizare. E viral însă. Nu trece nici cu antibiotic.

Aş vrea, de multe ori, să te devorez, de la coaste până la mâini, de la picioare până la ochi. Pasiunea, de care nu îţi spun, e doar a mea, şi se petrece mereu, fie şi când e vorba de mărimi de undă. Nu vreau să paralelizez amintiri, vreau doar să contrastez că nu mi-a trecut şi că se amplifică cu fiecare parte din prietenia noastră.

N-am cum să nu te vreau. E simplu, cred, acum, te iubesc. Nu eşti o stafie, eşti tu, aşa cum te ştiu, căci aşa te iubesc. Mă ascund permanent după un paravan. În paravan stau şi stângăciile care mă fac să fiu măgar. Sunt măgar pentru că nu eşti a mea şi pentru că intuiesc motivele îndepărtării.

Mă iubeşti nobil şi mă protejezi prin distanţă, aşa cum, la mine, distanţa doare al dracului, fiindcă nu vreau să fiu protejat tocmai de tine.

Mă doare când nu mă crezi şi când realizez că nu crezi că simt diferit. Mă doare pentru că ai puterea să crezi că trece şi mă doare că nu poate fi al meu parfumul tău.

Greşesc mult, dar o fac pentru că vreau şi pentru că dau doi bani pe ce simt şi pentru că nu sunt pregătit să îmi controlez atracţia.

Fiindcă gândesc mult, ar trebui să îmi pun întrebarea: ce îmi doresc acum? Ei bine, să intervin şi cu un răspuns: mi-aş dori mult să te privesc în ochii tăi în starea lor caldă, fără limite, şi să îmi continui povestea, de acolo de unde am rămas.

27 Martie 2011

A kind of unrequited love that never goes away, brings pain and music, once again, to my so-called life; a life of friendship only with you, a life perfectly incomplete, a life where you don’t love me in the same, complete, way.

26 Martie 2011

It would be nice to share the world with you. My spice, the pepper in your eyes. Don’t loose your trust, I never lost the spice in you.

20 Martie 2011

Cad cuvinte printre dinţi, omul nebun are ochii aţintiţi pe el, face oglinda să vibreze, fericirea ta de oricare fel aţâţă bucuria mea, se fac lumini pe cer, iar, Chopin îmi străbate sufletul.

Nebunul sunt doar eu, alături lumea mă doreşte viu, lumea mă doreşte ca un alt nebun printre nebuni, toată lumea mă doreşte viu, doar Chopin mă vrea oricum.

Cad cuvinte printre dinţi, au din nou însemnătate, lumea către care pot să spun, pianele cântă toate Chopin ca să se audă, cum recit eu vinerea sub geam şi versuri, ca s-aud cum se aud spuse, ca şi cum, o scenă aş avea curaj să ţin în mâini.

Să ştii că azi, între mine şi tine, a cântat din nou Chopin.

16 Martie 2011

Artistul a revenit să pună culoare. Teatrul părăsit a stat timp mult în renovare. Cad cortinele vechi şi se pune lumina pe mijloc, acolo unde voi fi eu. Mintea mi-e încâlcită ca o împerechere de şerpi, iar pe după urechi nu-mi stau decât saxofoane care-l zbiară pe Duke. Sub ochi stau fotografii geniale pictate în amintiri perfecte, păstrate în mintea nebună, atât de frumoasă, în seara aceasta, încât recunosc, cu mândrie, că este a mea.

13 Martie 2011

Closed in little gems of you, closed eyes and closed hope, remember the smiles – they passed – beautiful wounds, the Art Deco smell of your neck...

A saxophone’s pain remembers you and puts the sea under my looking glass. They never should pass, the hope, the love, the smiles – in your eyes.

The Duke sings only about you, being in love with memories, puts my soul in pain, without doubt - me missing you like hell.

10 Martie 2011

Astăzi, ca o cochilie goală, mi-a fost cel mai mare dor de pân-acum. Din cauza asta am meritat să zâmbesc de unul singur.

6 Martie 2011

Să iubeşti un nebun amar face zilele să se oprească brusc, iar cuvintele să nu mai însemne nimic, faptele să se şteargă, amintirile să se întunece şi lumea să devină neclară, ca o pictură ce nu a reuşit să rămână deasupra focurilor din şemineu. Părerile de rău ustură ca un muştar fin şi nimic nu mai capătă sens, numai eu rămân cu scena mea cea goală, unde-i neclar, din nou, tot ce ar fi trebuit să devină clar, alături de tine.

Mintea mea încurcată se prăjeşte pe zi ce trece. Îmi voi purta cu mândrie cravatele la cămaşa de forţă şi mă voi întoarce întotdeauna să dau cu capul de zidul din celula mea unde lucrurile capătă un sens obscur, fără de care nu aş putea funcţiona acolo în lumea oamenilor, în care atât de tare nu vreau să fiu, dar, unde, atât de tragic trebuie să fiu.

De la lumea de afară nu mi-am dorit decât iluzia perfectă a dragostei, era singurul lucru care îmi lipsea înăuntru. Aşa că te păstrez, într-un fel anume, pe zid, ca să dau cu capul când mi se face dor de tine.

27 Februarie 2011

Preludiul gustos tolănit pe canapeaua roşie urlă după ochii roşii văzuţi de aproape. Aparatele schimbă discurile pentru cuvintele din paharul de fum şi aşteptarea pune un zâmbet pe suflet.

25 Februarie 2011

Love builds love.

21 Februarie 2011

Definitely no strings attached.

20 Februarie 2011

24 Iunie 2010

19 Februarie 2011

Nimic din ce ai zis nu este pentru mine corect. Cu tot cu nesigur, pentru mine, eşti cea mai frumoasă. Pentru tine frumos înseamnă tot ce e opusul tău, dar, pentru mine, frumos înseamnă drag.

De înţeles, eu te înţeleg dintotdeauna prea bine, nu te înţeleg, însă, de ce.

Am tras jaluzelele ca să nu mai doară. Nu te urăsc, mai degrabă-mi lipseşti. Dacă vrei să îţi spun cum îmi pasă, ştii unde şi cum mă găseşti.

18 Februarie 2011

Din ce am observat, oamenii frumoşi suferă mai puţin. Cred că oamenii frumoşi nu au timp să se oprească şi să mângâie suferinţa.

De tine am spus de foarte multe ori că eşti frumoasă. Nu mai sunt atât de sigur că eşti frumoasă: ai jonglat şi driblat atât de tare cu sentimentele şi marturisirile mele, încât, în acest moment, asta te face cea mai urâtă fiinţă pe care am întâlnit-o. Pentru asta nu o să te iert niciodată.

Adevărul pe care îl porţi cu tine, pentru persoanele pe care le iubeşti, este vizibil prin toate extremele fiinţei tale. Aş fi vrut să mi-l spui, atâta tot, adevărul. Aşa aş fi putut să te iert.

15 Februarie 2011

Never make yourself available to a woman.

14 Februarie 2011

Oh, but yes, there is. Drop your act, kill your lies and smash your mask. Don't turn into a Vulcan.

5 Februarie 2011

Nu te îndepărta.

1 Februarie 2011

My love is On Fire and yours is not.

Nothing Else Matters. Ain't It Fun, Since I Don't Have You. You Could Be Mine: Painted On My Heart.

Mysterious Girl, Tonight, Wish You Were Here. Forgot About Dre.

In The End, Too Much Love Will Kill You, so, If You Love Somebody Set Them Free.

Not afraid to show you The Way I Am. Not a Superman.

Is This Love Amado Mio?
You, Always On My Mind.

30 Ianuarie 2011

Scrum face dragostea când arde,
Fum negru îmi iese pe urechi.
Face inima de gardă
Peste timpul ce-l aştept:
Adevărul ce secretos ascunde
Feţele din ochii tăi
Albaştri, gri şi verzi.

26 Ianuarie 2011

Love fool. Thousand smiles. Every smile hurts so nice. Nice knowing this smile. It’s about you. Miles and miles of sorrow and happiness, all in the same second. Schizo me. Beautiful schizo me. A beautiful red rose. Beautiful you. No more food. Less food, more love. Love fool.

23 Ianuarie 2011

Mă văd nevoit, pe o serenadă de noapte, scrisă de Mozart acum mulţi mulţi ani, să mărturisesc dragostea mea, ce se-ntâmplă, de astă dată, într-un alt fel.

Fiindcă, într-un fel anume, dragostea mea e o crimă, vreau să cad în genunchi şi să spun Papei, regelui Henry sau întregii lumi că te iubesc. Aş vrea să ştie toată lumea treaba asta şi aş vrea să zâmbească toţi şi tu printre ei.

De fapt, nu mă interesează dacă zâmbeşte sau nu vreunul din ei, de fapt, nu mă interesează dacă nu zâmbeşti până nici tu. Dragostea mea este şi nu vrea să plece, să se ducă, să se evapore sau să piară. Dragostea mea este, şi asta fără teste, fără condiţii, fără oameni, fără umbrele. Un potop să vină peste ea şi nu se curăţă.

Ochii tăi sunt aşa cum sunt şi au făcut-o mai frumoasă. M-au făcut pe mine mai frumos şi m-au apropiat un pic mai mult de fericire. Aşa că o să îţi spun în fiecare zi că eşti frumoasă, nu îmi doresc decât să mă asculţi şi să zâmbeşti. Atât.

22 Ianuarie 2011

Am deschis uşa de la baie şi m-a întâmpinat o bestie cu abajur pe cap. Mi-a demonstrat că tot porn-ul de pe net, în acest moment, este despre ea.

19 Ianuarie 2011

Aş vrea o mirodenie care să miroasă ca tine, să ung altă femeie cu ea, să o prăjesc de vie şi să o mănânc cu poftă, ca să nu te devorez pe tine. Atât de frumoasă eşti: te vreau pe termen lung.

18 Ianuarie 2011

7 Iunie 2010 era pentru tine. Mâine ţi-am spus. Îţi dai seama?

14 Ianuarie 2011

Ce să mai scriu... sunt fericit...

13 Ianuarie 2011

Bucurie mare. Puţine cuvinte. Frică. Iar bucurie. Nesiguranţă şi iarăşi un zâmbet. Nu mai e nevoie de cuvinte. Cu toate acestea îmi place în perioada asta atât de mult să vorbesc cu tine...

12 Ianuarie 2011

Sonate au clair de lune...

11 Ianuarie 2011

S-au dus dracu’ privirile din poza aia.

10 Ianuarie 2011

Câteodată mă întreb ce trebuie să fac cu toate lucrurile astea pe care le simt. Este incredibil cât de uşor dragostea se poate transforma în ură şi cât de uşor oamenii se pot lega doar de ce nu le place şi uită, complet, ce le place, la lume, la lucruri, la mine, la oameni.

E foarte uşor să te transformi într-un om rău şi e la fel de uşor să îţi plângi de milă, într-un mod romantic. Mă urăsc când fac asta, şi una şi alta. Până la urmă pasiunea vine din mai multe direcţii, şi din ură şi din iubire, pentru că, de ce nu, până la urmă înseamnă, ambele, acelaşi lucru.

Cred, în continuare, că felul în care mă văd pe mine oamenii este cel puţin unul egoist, egoist pentru ei. Oamenii mă iubesc pentru ce le place lor la mine, nu pentru ce sunt sau pentru ce îmi doresc eu să fiu. Urăsc regulile. Când ajung să spun ce gândesc oamenii mă pedepsesc. Oamenii mă pedepsesc pentru ce sunt eu, niciodată dispuşi să se vadă aşa cum îi văd eu.

Oamenii în general vor reacţii, iar, atunci când le primesc, le interpretează şi eventual le desfiinţează. Nimic nu e bine, nici măcar să spui ce simţi. Orice situaţie se poate transforma în dramă, mai ales atunci când eşti sincer, drama înseamnă sinceritate şi sinceritatea este dramă. Mai ales pentru cel căruia însemnătatea sincerităţii nu se potriveşte cu faţada. Ceilalţi sunt cei care te ajută să construieşti drama.

Cred că sunt furios şi cred că sunt încăpăţânat să cred că în toată această lume bolnavă mai poate fi o fiinţă, aşa, la fel de defectă ca mine, care să îmi zâmbească şi să mă dorească aşa cum sunt.

Asta îmi doream de la tine şi din start am ştiut că ai toate şansele să devii distonocalmul meu, dar, în acelaşi timp, am ştiut că nu vei fi. Pentru acele şanse am sperat. Te-am iubit ca un nebun, pentru că eşti cu adevărat specială şi pentru că, chiar dacă e o sintagmă nenorocită, sunt, pe deplin, sclavul sentimentelor mele şi mirosului tău special.

Tu mi-ai demonstrat că sunt prost şi femeile mi-au demonstrat că pun mai mult preţ pe metodă şi formă decât pe esenţă. Dar, asta este, aşa sunt femeile: trebuie să aibă dreptate cu orice preţ şi trebuie să dea vina pe ceva pentru ce nu sunt dispuse să recunoască. Pe ce dau vina femeile? Păi ce e mai aproape de o femeie decât un bărbat care o iubeşte?

M-am săturat atât de tare să fiu interpretat greşit... E doar vina mea: nu ştiu să povestesc...

6 Ianuarie 2011

O zi poate fi frumoasă fără să îţi dai seama. Fără un motiv anume. Fără a iubi ceva în mod special sau fără a te iubi pe tine. O zi, poate fi la fel ca celelalte, chiar dacă ai avut parte de o migrare absurdă de la ce iubeai înainte la ce vei iubi în viitor. O zi, fie ea şi cea care ar trebui să fie cea mai importantă, ne opreşte în loc, măcar un pic, şi ne spune, la ureche, că, în mod concret timpul este irecuperabil.

O zi în care ţi se spune La mulţi ani este încă o zi în care pianele lui Chopin cântă atât de frumos, poate de data asta un pic mai frumos. În rest este la fel: suntem îndrăgostiţi de parfum şi ne spunem că este ultima zi în care punem gura pe ţigări albe ca să facem loc, fără cusur, celor ce vor fi.

31 Decembrie 2010

Anul ăsta ce se termină am învăţat multe, şi anume, că:

- bărbaţii trăiesc în casele nevestelor lor;
- viaţa e compusă din jucării făra baterii care nu se termină niciodată;
- unei femei nu trebuie să îi spui că eşti îndrăgostit de ea pentru că:
- bărbaţii sunt proşti fiindcă femeile sunt proaste;
- de la oamenii buni am învăţat despre oamenii răi;
- mă urăsc atât de tare când sunt atât de îndrăgostit...

Cum spun mulţi în versurile din melodiile lor, dragostea este răspunsul pentru toate întrebările noastre. Asta este cea mai importantă chestiune pe care am învăţat-o.

Un an nou fericit, departe de lucrurile care nu ne plac şi mai aproape de tine, aşa cum oi fi!

23 Decembrie 2010

Don't be mad with me for loving you like that, it's just my tribute for you being that special for me.

13 Decembrie 2010

Some things fall apart
Some things make you whole
Some things that you find
Are beyond your control

I love you and you're beautiful
You write your own songs
What if the right part of leaving
Turned out to be wrong

If I could kiss you now
Oh I'd kiss you now again and again
'Til I don't know where I begin
And where you end

Thought I fell in love the other day
With an old friend of mine
I was running kisses
Down every inch of her spine

We had the roof down
The sun came shining in
The black fact is
That I was thinking of you

If I could kiss you now
Oh I'd kiss you now again and again
'Til I don't know where I begin
And where you end

I slept in the sun the other day
I thought I was fine
Everything seemed perfect
'Til I had you on my mind

I tried to love you
I did all that I could
I wish that the bad now
Had finally turned into good

If I could kiss you now
Oh I'd kiss you now again and again
'Til I don't know where I begin
And where you end

Oh where you end
Is where I begin

Moby - Where You End

zice aşa cum simt.

11 Decembrie 2010

Caut acel loc numit acasă şi până când o să îl am nu pot să-mi permit să dorm în niciun hotel.

10 Decembrie 2010

"It's not easy to have a good time. Even a smile makes my face hurt."

Dr. Frank-N-Furter, The Rocky Horror Picture Show, unul dintre cele mai şocante filme pe care le-am văzut.

3 Decembrie 2010

Te loveşti de oameni unul câte unul, pe rând, cu încetinitorul, la foarte puţine bătăi de inimă pe minut, ca un joc de reguli, simple, aparent înţelese, perfect, de mai toată lumea. Există idei care levitează în jurul nostru şi care ne sunt aruncate peste faţă prin viu grai, cu care trebuie sa fim complet de acord, ca să funcţionăm “corect”.

Alături de jocul general de reguli, mai e şi un joc secund, pe care nu mulţi îl pot vedea sau simţi. Jocul secund se întâmplă cu încetinitorul şi pe lângă toţi cei care se lovesc de tine şi îţi furnizează cu atâta patos ideile lor stupide, se mai întâmplă şi jocul tău, care nu îşi doreşte decât să lase lumea să existe cu încetinitorul şi să îţi permită să îţi scoţi din haină, cu stil, bricheta strălucitoare pe care să o foloseşti, doar ca gest, pentru a da foc unei ţigări. Momentul acela înseamnă tot. E un joc secund pe care nu mulţi pot să îl vadă sau să îl simtă. Îl simţi doar în inima ta şi ai pretenţia să mai cunoşti şi pe alţii care să identifice şi ei jocul tău secund.

Ei bine, e o utopie: nu vei întâlni niciodată astfel de oameni. Poate doar maimuţe cu nume de oameni, care să imite, într-un fel concret, jocul tău secund. Oamenii vor împrumuta, astfel, jocul tău şi îl vor face mai comercial, ridicându-l la rangul de universalitate acceptată.

Întotdeauna să îţi fie frică de focul care îţi aprinde ţigara, niciodată să nu îl tratezi ca pe un foc scurt care aprinde şi pleacă. Focul, de orice fel, rămâne foc şi îţi porneşte plăcerile. Nu fă din plăcerile tale ceva trivial. Focul e ca şi dragostea, se aprinde şi îţi dă foc, ca şi cum ţigara nu e. Focul are responsabilitatea de a ne aprinde trăirile şi ne ajută să despărţim fericirea de scrum. Nimeni nu e un loc fericit, aşa cum nimeni nu ne va salva, nici pe mine, nici pe voi, ca şi cum scrumul ar trebui să coexiste alături de bucurii într-un parc de distracţii în care există şi victime.

Ideea e că o ţigară e mai mult decât o ţigară şi un fum mai mult decât un fum. Un gest mai mult decât un gest. O imagine mai mult decât doar o imagine şi, cel mai important, o inimă mai mult decât o inimă.

Paşii pe care îi facem pe lângă ceilalţi oameni ne duc oare undeva? Depinde cum îi înţelegem. Nu cred că ne duc cu adevărat undeva. Imaginaţi-vă o stradă cu foarte mulţi oameni, o arteră cu adevărat plină de scurgeri, tot felul de persoane care fac paşi şi se transportă prin spaţiu şi timp pentru a îndeplini un scop concret care ţine de material: transportarea unui kilogram de ceafă de porc în frigiderul de acasă sau achiziţionarea unui pachet de ţigări de la magazinul din colţ.

Care sunt paşii, în acest caz? Artera plină de oameni pune laolaltă dorinţe, cerinţe, scopuri imediate şi complet triviale. Artera este complet gâtuită de atâtea voci şi umeri grăbiţi să lovească tot ce e nevoie să lovească în calea lor. Unde este dulceaţa sufletului, unde este dragostea, unde sunt jocurile secundare, unde este bucuria? Toate acestea sunt dizolvate de scop şi devin doar atribute inutile cu titluri temporare. Ar trebui să le facem implicite şi orice scop trivial să devină inactiv.

Oamenii diminuează orice joc secund pe care o fiinţă aparte îl poate avea, oamenii omoară bucuria aşa cum bunul simţ elimină muştele verzi. Să ne tratăm de invizibilitate, poate asta ar ajuta. Să ne ajutăm unii pe ceilalţi să vedem, pentru că am, acum, siguranţa că oamenii au uitat să vadă.

Ce înseamnă o zi din viaţa unui om? Cine poate înţelege cu adevărat regulile din spatele unei zi de existenţă a unui om? Cine sunt cu adevărat toţi aceşti oameni care ne înconjoară şi ne mănâncă sufletul zi de zi?

Dacă ar fi să te opreşti în mijlocul acelei artere şi să îţi aprinzi ţigara, aşa, într-un stil relaxat şi pofticios, ai primi pumni, umeri şi pumnale de la toţi care-şi duc mai departe paşii lor plini de scopuri şi minciuni. Momentul tău s-ar spulbera, aşa că mai bine nu îl faci. Te opreşti din interpretat pentru că nimeni nu te poate urmări, nu ai avea niciun fel de spectatori. Rolul tău e inutil.

Nimeni nu ştie ce înseamnă să interpretezi doar lucruri străine, doar roluri normale şi absolut nimic secund. Totul e prim şi nimic nu e altfel. Ţigara se stinge, dinainte să o aprinzi şi liniştea nu mai e linişte: se aud acum toţi cum se grăbesc, cum se agită, cum te lovesc, cum te apasă când invadează cu privirea sufletul ce-ţi curge altfel, doar ţie, prin ochi.

Noroc că s-au inventat protezele de visare, pe care le poţi pune în urechi şi să îţi aducă pe suflet muzica momentelor când erai un om fericit. Chiar şi muzica tristă e fericită, fără cusur. Rămâne, aşadar, muzica. Dar, din păcate, e pe baterii şi la un moment dat se opreşte şi lumea revine şi toţi oamenii din jur, ca o cortină reală.

N-ai cui să interpretezi. Lumea e scurtă. Oamenii pe care îi iubeşti fug şi vin rar, mai mult ca o pedeapsă. Nu mereu poţi să fugi şi trebuie să stai să suporţi locul ăla fără muzică, fără baterii, cu mulţi oameni, cu jocuri normale şi plin de ce nu poţi să ai.

Unde e dragostea? Mereu în trecut.

Iar acum, o înstrăinezi şi o dai mereu la alţii de parcă ai vrea să scapi de ea, cu orice prilej să o dai de pomană, ca şi cum ar trebui dată. Astfel, trecutul şi prezentul care doar stă pe loc, dragostea înstrăinată şi felul dubios al fiinţei tale te-au determinat, să devii, un virtuos în nefericire.

Astfel, unde e cu adevărat dragostea? Doar în imaginaţia ta.

29 Noiembrie 2010

Zâmbetul tău ascuns muşcă sadic din echilibrul meu şi lumea devine doar o chitară electrică care mă irită crud pe sub piele.

Fericirea ta începe din mine şi e amară acum, ca nişte frunze de toamnă care nu au gust, fără leac, să mă apere de tine.

Umbrele sunt note triste care-mi demonstrează ce tare usturi, fără să ştii. Aprinde-te şi arzi dacă asta înseamnă să râzi cu bestialitate de paşii mei mărunţi şi neînţeleşi – pe care îi fac, ca să scap, ca să joc, pe o scenă subţire unde nu se aude decât râsul tău.

Sunt vinovat că mă-nţep până şi de o floare fără spini.

25 Noiembrie 2010

Echilibrul dulce dintr-un zâmbet tern, complet măiastru, ca şi cum ar curge-un tren. Oamenii se nasc de unii singuri şi-i primesc o tolerare, multe reguli mult prea acre, ca-ntr-un tren.

Şi aşa cum trece lumea, trece timpul ca-ntr-un tren, ca limbă-nenţeleasă dintr-un loc ce cântă flori. Poate locul ăsta ca un rai prea congelat, descoperă tăceri din mine ce îmi zbat.

Ochii se închid şi zâmbetul  se-ntinde sub ei ca un câmp din spatele unui geam de tren.

17 Noiembrie 2010

Doi tăciuni aprinşi peste care sunt agăţate două gene aşezate în V mă privesc şi mă-ncruntă şi pe mine la fel căci ne-ncruntăm împreună, şi eu, şi cel ce priveşte, din oglindă, aprins.

Mă priveşte şi ne privim cu ură, ca şi cum am avea ceva de împărţit. Mi-e frică să mă uit prea atent în privirea lui, mi-e frică de ce descopăr mereu. Privirea este a mea şi se-ntâmplă, atunci, un cerc imperfect de prăpăstii în ochi. În suflet se uită privirile noastre şi sufletul doare... doare... prea rău...

Ce n-aş da să nu mai am motive să scriu, să-mi îngrop toate cuvintele rele şi frazele crunte pe care le spun... Ce n-aş da să mă chemi, acum, pe loc, într-un loc unde nu sunt prea multe cuvinte, ce n-aş da să mă chemi...

Iar oamenii... hmmm... de ce să mai vorbesc şi de oameni? Ce importanţă mai au...

15 Noiembrie 2010

Mă simt atât de protector în privinţa ta… femeie preţioasă…

9 Noiembrie 2010

Ca şi cum furia trânteşte uşa şi o încuie, definitiv. Lumea se dilată şi devine un loc străin şi prea neclar. Parcurile îşi închid toate aleile şi îmi fug de sub picioare toate florile din zâmbetul tău. Oamenii se prefac doar în momente dintr-o noapte fără glas care se opreşte brusc din respirat. Îmi ţin respiraţia cât pot şi-apoi mă întreb: să continui aşa?

Tot ce se simte cu adevărat doare presus şi sus vor sta lucrurile pe care le apăr atât de aprig. Poate să însemne orice ceea ce spun, dar, important e ce înseamnă pentru mine, atunci când nu mai am gust, atunci când îmi aduc aminte, atunci când se pierde echilibrul liniştit al fiinţei mele.

Voi îngropa definitiv muzica falsă şi o să rămân într-un echilibru distant de unde voi vedea, cu binoclul, ceea ce unghiul îmi va permite. Nu am ştiut şi nu voi şti niciodată să cânt la pian, este doar un vis. Niciun pianist de concertto nu va interpreta, însă, visele mele, aşa cum se întâmplă să fie, toate, sechestrate la mine în cap.

Visele nu se întâmplă, ele doar sunt, şi faptele nu sunt vise, chiar dacă sunt. Faptele se-ntâmplă, mai ales dacă le-aştepţi, dar visele nu... nu se întâmplă, nici dacă le-aştepţi...

5 Noiembrie 2010

Oamenii ar trebui să cadă ca şi imperiile, să se dărâme, indefinit unii peste alţii şi să rămână doar urmele pe care le vrem noi.

Urmele spun puţin despre oameni, urmele vorbesc despre ce era bine şi urmele, cel mai important, nu îi lasă pe oameni să vorbească.

Ar trebui, câteodată, cel puţin să ne împuşcăm unii pe alţii printr-un zid de sticlă care să şteargă orice urmă de vină.

Sunt atât de multe de făcut şi atât de puţine care se pot face din cauza prezenţei sentimentului aprioric de vină al faptelor pe care le-am putea face, încât, în mod evident nu facem nimic.

Totul se cântăreşte prin risc şi prin expunere şi puţini au cu adevărat curajul să spună ce gândesc şi când gândesc, chiar cu preţul de a fi prostie.

Prostia este omenească şi a ne abţine de la a fi proşti, înseamnă să ne abţinem să fim oameni. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi că suntem proşti.

Din start toţi suntem proşti, pe parcurs învăţăm doar cum să ascundem asta.

3 Noiembrie 2010

Cum zâmbeai ne trădau ochii şi cum râdeai ceaţa devenea frumoasă, ca un zâmbet, de-al tău, atunci când erai fericită.

Te-am iubit, atunci, fără definiţie, iar, înţelesul mi l-am predat singur mai târziu, atunci când erai deja la prea multe staţii distanţă.

Lumea, pentru mine, timp de 6 ani, a fost un loc frumos, pentru că am văzut-o prin ochii tăi. Mai bine zis, de dragul tău, am avut curaj să o fac eu frumoasă.

Amintirile cu tine sunt atât de ascuţite câteodată, încât le cred că nici n-au fost, şi nu au decât să doară, de fiecare dată, când o să le reapelez – ca şi cum ar fi aievea, ca la-nceput. Dor al dracului însă, mai ceva ca în filmul ăla: Ghost.

Nu mai contează ce n-a fost bine. Contează ce a fost frumos. Bine că a fost.

31 Octombrie 2010

Numai fum fără fum, împins şi respirat între oameni, gata cu fumul – l-am mirosit destul. Pierdut într-o tensiune de arc m-apasă un zâmbet pe buzele tale.

Cum ar fi? Să se deseneze o lume prea faină şi nouă în care să-ţi aflu misterul ce stă într-un iz doar al tău. Cred că ştiu acum cum se măsoară un zâmbet prea singur, alături de tot ce-i al tău.

Misterul este frumos, perfect ca o enigmă, presărat cu colţuri şi umbre ce-ascund o linişte în care te poţi tolăni. De linişte ştiu acum: este doar a noastră alături de frica de a nu mai fi.

Să nu-ţi fie frică c-ai să mă pierzi, acolo unde stau nu e timp să fug căci miroase a tine, iar, pe tine mi-am pus, ca să stea, şi toate umbrele mele ce protejează felul tău de a fi.

Aici noi ne oprim căci continuă lupta dintre misterul, frica şi tensiunea dintre cei doi.

26 Octombrie 2010

Aştept o explozie, un atac terorist care să-mi zguduie lumea, să-mi dărâme norii şi să mă împuternicească a deveni acel magician pe care-l ţin ascuns după toate misterele pe care le-am ţesut, aşa, mirific.

Aştept o decorare, o bătălie lungă câştigată pe o tablă mare cu soldaţi-poeţi ce se mişcă doar sub sforile interpretate de mine, aşa, cum ştiu mai bine.

Aştept un concert, să-mi port un frac şi să dirijez din mâini o muzică frumoasă, o simfonie scrisă de cuvinte-n melodiile mele, aşa, ca o operă finală.

Aştept un clic, un rupt de oase, o cutremurare de grade multe, ca să mă pună acolo unde toate se întâmplă ca în filme şi unde pretenţiile-mi se transformă-n vise.

Aştept ca totul să fie iarăşi sincer, cum se aude un cântec de pian la mine-n suflet.

25 Octombrie 2010

Dac-ar fi să uit mirosul tău te-aş întreba cum erau vremurile când găseam la gâtul tău dragostea ce îmi lipseşte atât de mult...

Dar, fiindcă am stabilit împreună că până şi un ceas care nu merge, cel puţin de două ori zi arată ora exactă, aşa, exactă este şi bucuria dintre noi: inexplicabilă, ca şi ora exactă.

Cine a pus pe lumea asta fricile, dacă nu chiar noi? Sunt făcute să le depăşim şi să ne-alegem un plan de noi miresme.

Nu are cum să ne bucure dacă nu doare şi nu are cine să te prindă dacă nu îţi permiţi să cazi, cu-n zâmbet mare fix pe buze.

Nu pot promite mai nimic, doar că aleg prima variantă.

22 Octombrie 2010

Să ştii că prietenia înseamnă mai mult.

Din punctul meu de vedere înseamnă să ai curaj să îmi povesteşti cum plângi singură. Aş vrea să ştiu mai multe despre ce iubeşti.

11 Octombrie 2010

Sub rădăcina trandafirilor tăi m-ai înţepat cu-n parfum de tine, unde s-au oprit miresmele ce-mi pun mistere printre vise.

Drama este dragostea de tine, iar dramă este tot ce te iubeşte, ca un spin de trandafir ce din înţepat nu se opreşte.

În inimi stau ochii tăi, zidiţi aşa cum ştiu doar eu, zâmbind de fericire ce miroase doar ca tine.

3 Octombrie 2010

THE WAY I USED TO BE

Remember me as I am tonight,
Love me the way I used to be,
Try to believe the words I said
Back then when I was me.

Hurry me back to the way I was,
Still am – inside the wounded me.
Rock my forgotten happy echoes,
And unravel my egoes gone and free.

I remember now what I used to be,
Tonight: only a memory.

29 Septembrie 2010

Cum să-ţi aduci aminte ce va fi? Ei bine, ce va fi, se-ntâmplă, deja, de foarte mult timp în capul meu, şi-atunci nu-i decât o amintire.

Mă simt atât de neinspirat şi-atât de liber să jelesc şi să mă îmbrac în orice haine vreau, încât alunec şi strivesc doar fluturi.

Parcă nu mai am curaj să dau importanţă cuvintelor mele, de care, atât de tare, până şi eu, m-am săturat.

Mă-ntorc la mine şi nu o să mai spun nimic. Lumea poate fi fericită şi fără mine. Nu ocupam locul pe care credeam că îl ocup.

Cerul va avea aceeaşi culoare şi fără mine, iar lumea va fi împărţită tot la fel. Mirosurile se vor mirosi la fel şi florile vor fi culese şi fără mine.

Însemnătatea mea trece peste lume şi lumea trece peste mine, ca şi cum n-aş fi, ca şi cum n-aş exista, deloc. Sunt mic, mai mic decât ar fi să fie un suflet ca al meu.

Iar focurile în care arde dragostea-mi din mine sunt mult prea ferecate şi pot fi văzute doar de ceva ce ştie să ardă doar la fel.

Prefer să le las să ardă singure, irosind un fum respingător, decât să ardă singure în locuri care nu sunt la fel.

Am înţeles ceva mult prea teribil: lumea poate fi fericită şi fără mine.

22 Septembrie 2010

Efectul meu de pilulă verde care calmează ochii tăi, se face pierdut printre feluri şi detalii care mă atacă, într-o ambuscadă, fatală, chiar în mijlocul răzbunării.

Strategia mea nu este una sistematică, ci una de predare necondiţionată – aici greşesc mereu, aşa cum am greşit şi de data asta. Dragostea nu are are cum să îmi ofere feedback-ul de care am atât de tare nevoie: o femeie deşteaptă alături de mărunţişurile de zi cu zi, căci efectul meu, e doar unul de calmare şi la un moment dat tratamentul se opreşte, căci, femeia deşteaptă se face bine şi trebuie să se-agite, în altă parte, din nou.

În sfârşit am înţeles: ca să-ţi ţii prietenii aproape trebuie să-ţi raţionalizezi inima.

16 Septembrie 2010

După perdeaua moale de caşmir roşu, după mutrele inegal de felurite şi după toate barierele din lume sunt aşa cum îţi doreşti să fiu. Ştiu bine cum se citeşte reţeta unui bărbat la tine-n suflet.

A cocheta cu pasiunea e un joc mult prea inegal în şanse dar, la final, aşa cum e mereu, merită din plin. Închide pentru un moment ochii, adaugă pasiunea mea şi amestec-o cu ce simţi atunci când te bucuri de mine şi imaginează-ţi apoi, cum ar fi.

Dragostea nu-şi cunoaşte oamenii, ci oamenii o construiesc de fiecare dată, altfel. Îşi păstrează intensităţi şi trăsături, dar, e ca un tablou de Toulouse-Lautrec, niciodată la fel.

Dacă eşti de acord cu ce am spus mai sus vei fi de acord că niciun om nu înţelege dragostea mea şi cu atât mai mult, nici tu nu o vei înţelege. Aşa că mă opresc la a o înţelege doar eu.

A fi îndrăgostit – aşa cum mă îndrăgostesc eu: pervers şi obsesiv – este, concret, o boală. Aşa cum am fost şi de tine. Forma asta de afecţiune nu cred că aduce mare lucru bun şi doar perpetuează repercusiuni stupide.

Ce o poate înlocui, însă? Doar locul ăla cald, lipsit de ancorări, lipsit de minciuni, lipsit de critici şi lipsit de abţineri. Se cheamă <acasă>.

Locul ăla, pentru mine, e la tine în poală acum.

14 Septembrie 2010

Am dat afară toţi oamenii care râdeau şi credeau că ştiu să mă repare. Urăsc să fiu reparat.

5 Septembrie 2010

Credeam că pentru mintea unui bărbat, cea mai mare provocare este şahul. Nu e aşa, femeia este.

1 Septembrie 2010

Cine eşti tu dacă nu eşti tu? Pentru cine sunt sentimentele mele dacă nu pentru tine? Pentru care dintre noi doi arde mai tare, dacă nu pentru tine?

Mă sperie că încă miroşi aşa cum miroseai când te-am cunoscut şi că nu mă pot opri din a-ţi declara că simt lumea cum arde încă la picioarele noastre.

Am înţeles, încă de la început, greşit dragostea ta şi mi-am dat seama că ea costă. Mă costă mai mult decât ar fi trebuit.

Sunt momente în care mirosul ăla al tău mă îndeamnă atât de concret să te înşfac şi să te strâng în braţe până la maximul puterilor mele şi să te iubesc, atât de tare cât pot şi cât meriţi.

E o linie însă, o linie lungă, colorată şi electrificată, acolo la graniţa aia dintre mine şi tine, iar, pe ea se plimbă, de când te-am cunoscut, tentaţiile mele – formate, atât de frumos, din instabilitatea aia de sentimente nedefinite.

Nu mai ştiu cum se defineşte ce simt eu acum, sau care sunt cauzele, însă, ştiu doar că astă clipă mi-a dovedit că nu mi-ai făcut decât bine şi că te iubesc foarte mult, aşa cum iubeşte un om pe alt om.

Cu toate astea dragostea mea e nehotărâtă şi timidă. Cu toate astea, dragostea mea iubeşte în van. Dragostea mea dă pe afară şi nici nu mai ştie pe cine iubeşte.

Aşa că te întreb: cine eşti tu?

29 August 2010

Cunoşti starea aia perversă în care trebuie să tot sapi în tine după eul acela potrivit pentru a fi arătat către ceilalţi? Mie aşa mi se întâmplă în ultima vreme. Trebuie să sap mereu şi să mă aduc în forma aia pe care o plac toţi, altfel, toţi, riscă, să mă vadă pe mine aşa cum sunt, ceea ce este un mare neajuns, atât pentru mine, cât şi pentru ei. Şi dacă mă văd aşa cum sunt, nu e bine. Toţi critică.

A fost frumos în călătoria noastră. Pot spune că m-am relaxat. Nu m-am deconectat, nu mă pot deconecta niciodată cu adevărat de la ceea ce sunt, însă am schimbat locul unde am dormit pentru câteva zile şi imaginile din jurul meu.

Vă eram dator să vă spun ce m-a mai bucurat în ultimele zile. Nu sunt foarte multe, însă, pot spune, cu mâna pe inimă că cea mai mare bucurie a fost să râd cu poftă alături de cei doi dragi oagări cu care am călătorit. Am râs cu poftă şi probabil că asta contează, mai mult decât tone de alte lucruri.

Când pleci în astfel de călătorii, însă, mintea se joacă cu tine şi nu te lasă pentru nicio clipă să uiţi de ale tale. La mine, amintirile m-au dus în locuri unde nu credeam că o să mai ajung, vina m-a râcâit şi dorul şi-a jucat şi el rolul.

Uneori mă satur de versuri, de romantism necurat, de imaginea femeii de care mă îndrăgostesc de fiecare dată cu atâta patos, mă satur de suferinţă şi mă satur de tine.

Aşa de mult îmi doresc să şterg tot şi să încep cu o filă nouă, să nu mai fac niciun fel de comparaţii sau de paralele nefericite.

Dragostea este, până la urmă, o utopie, care nu încetează vreun moment să strălucească, acolo, în amintirile mele, amestecată cu vina şi cu dorul şi cu toate cele. E un talmeş balmeş în capul meu, însă ştiu doar atât: recunosc dragostea şi mi-e greu să nu mi-o doresc, fără niciun fel de limitări.

În călătoria asta probabil că mi-am dat seama cu adevărat la ce am renunţat atunci când mi-am dorit să fiu liber şi, mi-am dat seama, ce îmi lipseşte cel mai mult acum: partea practică a dragostei: confortul, locul de plâns, imaginea fermă şi concretă a unui om care mă iubeşte necondiţionat şi în toate felurile.

Da, sunt un om aparte, dar nu ştiu dacă acum mai sunt dispus să mai slăvesc acest lucru aşa cum am făcut-o şi până acum.

Oricât sunt de aparte până şi eu îmi doresc să îmi fac rate la o maşină de spălat şi să te iau de nevastă, chiar şi aşa, în felul meu.

27 August 2010

Hmm… se pare că al meu corp nu mai rezistă ca altă dată. Mare spectacol de lumini şi sunet după mâncare şi iar mâncare. Am suferit la munte.

Dar, na, lucrurile astea ţin mai mult de corp.

Spiritul, în schimb, a continuat să se bucure zilele astea. M-am mai îndepărtat puţin de durerile din traiul meu de rutină, apoi, cu mare patos, m-am întors către ele. Nu cred că nu am cum să fiu copleşit de dureri, cred că îmi plac şi cred că şi ele mă plac pe mine.

Ce m-a mai bucurat în aceste două zile? Păi, multe chestii. Locuri nemaivăzute, aer curat, poze minunate şi multe altele. Contează vreuna cu adevărat? Nu prea.

Astfel, ce m-a bucurat cel mai mult zilele astea? E simplu: ideea că mă voi întoarce şi mă voi bucura de reacţia ta când vei primi ce ţi-am cumpărat.

25 August 2010

În cea de-a doua zi… hmm… mâncarea a fost concretă. Am mâncat mult, mai mult decât trebuia. Şi cu usturoi, şi cu prăjeală, şi cu tot ce trebuie, aşa cum îi stă bine unui mâncău.

Am văzut ruine şi biserici astăzi. La ruine am făcut poze iar, la biserici, sau, mă rog, mânăstiri, m-am bucurat de liniştea de acolo. M-am simţit cumva înconjurat de femei, căci erau mânăstiri de maici. Foarte curat acolo şi mirosea a flori şi a mâncare.

M-am tot gândit să mă popesc şi eu, ar fi o treabă, faţă am, de cântat, aş avea o voce deosebită…

Nu îmi stau în cap, acum, ritmuri de vers, ca să scriu cumva anume, însă, pot să zic că astăzi am oftat mai puţin şi m-a bucurat cel mai mult sentimentul ăla al descoperirii copilăreşti, alături de prieteni dragi, asta la Cetatea Neamţului. Frumoasă rău şi frumoase sentimentele din mine.

24 August 2010

Astă primă zi, a fost grea până ne-am pornit. Dar şi când am pornit.

Ideea e că mâncasem mult usturoi aseară şi, de, Fabiola este o maşină relativ mică. Când se întâmplau minunile, lumea râdea, apoi se deschideau toate geamurile.

Nu am mai râs aşa de multă vreme.

Se pare că am şi o poreclă noua: mă cheamă Fartouche. Să vedem cât rezistă. Şi lumea şi porecla.

Dar să revenim la chestiunile lumeşti, ca să zic aşa, şi să vă povestesc un pic despre ce m-a bucurat astăzi. Eram dator să vă spun asta.

Trecând peste chestiunile care m-au pus pe gânduri, imaginile care mă tot urmăresc pe mine de ceva vreme şi nu îmi dau pace, inexplicabil, astăzi, a persistat ceva în mintea mea: mirosul tău specific. Da, ciudat, dar chestia asta a persistat obsesiv în mintea mea toată ziua. Nu m-aş fi aşteptat să persiste în aşa fel, sau să capete acest miros specific locul lui acolo în mintea mea. Ai un fel de iz interesant care îmi tot revine în minte. Parcă e un suport izul ăsta. Un fel de cocon.

În fine, era doar o paranteză. Ce m-a bucurat astăzi cel mai mult? Pozele. Am făcut poze din toate unghiurile, am descoperit din greşeală o nouă funcţie a capului meu de trepied, dar, cel mai important m-au bucurat pozele, am căpătat pofta aia nebună de a face din nou poze cu bucurie de copil în ochi.

23 August 2010

Urmează să plec cinci zile în lume, să ajung acolo unde nu a ajuns nimeni şi să găsesc în mine picături rare de bucurie. Trebuie să fie, acolo în lume, bucuria aceea copilărească de care îmi e atât de dor.

Aşa că o să o caut şi o să scriu aici, în fiecare zi, ce m-a bucurat cel mai mult.

Voi începe de astăzi, ca un scurt exerciţiu, şi voi spune că astăzi cel mai mult m-a bucurat că te-am pupat.

18 August 2010

DEGEABA DOR

Dragoste degeaba cu o notă falsă,
Apăsată într-un tăiş pe suflet,
Ce mă lasă fără şansă
De-a iubi cu patos, altfel, decât ştiu.

Dragostea degeaba mi-e sustrasă,
Smulsă, ca un fel pervers de furt,
Unde dragostea se fură,
Acolo unde oamenii se-mput.

Miroase a dragoste degeaba,
Care urlă peste tot
Ca un fel amar – otrava,
Dintr-un suflet prost şi tont.

La pereţi să-mi dau iubirea,
Ca un dar prea trivial.
Alăturate, toate dor:
Neputinţa, Vina şi nesfârşitul Dor.

Degeaba Dor şi degeaba mă dor.

16 August 2010

Se înşiruie-n lanţ, agăţate ca-ntrun şirag prea lung pe aţă roşie, toate zâmbetele adunate de la tine, ca să-mi păstrez acolo, în jurul ochilor mei, mai toate amintirile-n care-mi zâmbeai frumos.

Şi e curat frumos că îmi aduc aminte, cum am fost, la un moment dat, un suflet ce proteja un alt suflet, şi era al meu cel te proteja şi te asistă-n continuare, ca un văl de libertate, acea libertate mult prea frumoasă pe care am trăit-o amândoi în clipele din trecut.

Să se şteargă cu-n burete mov toate clipele urâte, căci toate ce au fost, se pot lipi una de alta şi pot să formeze, astfel, un drum complet şi permanent, între noi doi.

De-ar fi să fie lumea fără mine, s-ar şterge pe loc amintirile cu tine şi amintirile cu mine, dintre faptele trăite între noi, şi-atunci, şi eu, şi tu, şi lumea, ar fi un loc complet eliberat şi fără mine, un loc în care nimic nu ar mai fi pe veci, într-un fel sau altul, important.

Uneori, aşa cum e şi acum, mi-aş dori să se termine, orice simt pe dinăuntru, ca un amplu sacrificiu al trăirilor deşarte, o moarte a trăirilor mele atât de păguboase şi rupte din neant. O moarte a mea, căci asta ar însemna să nu mai simt, ar însemna să nu mai fiu şi să mă opresc într-un loc mort, la fel ca mine, unde nimeni, nu mai vrea să simtă şi s-audă cum sună dragostea mea, a noastra sau dragostea de orice fel.

Căci nimeni nu e dispus s-asculte, cu adevărat, ce am eu de zis.

8 August 2010

Acolo, pe altarul femeiesc, tu, iubita mea femeie oarbă, ca o didonă te laşi sfâşiată de dinţi ce nu ştiu să te iubească aşa cum te iubesc eu…

7 August 2010

Cine sunt oamenii care ne trezesc simţurile? Cine ne dă culoarea de pe suflet? Cine ne urneşte din loc atunci când nu mai suntem dispuşi să mişcăm un deget? Cine ne iubeşte atunci când nu suntem dispuşi să ne iubim pe noi? Cine sunt toţi aceşti oameni de la care împrumutăm atât de ocazional sentimente de iubire?

Ei bine, oricât de iubitoare ar fi sentimentele lor, tot dor şi uneori dor atât de rău, încât se blochează pe gâtlej şi ne sufocă şi trebuie să respirăm cu frică, ca să nu-I supărăm pe ei, pe oamenii de la care împrumutăm cu atât de multă grijă – dor.

Zilele trecute m-am iubit pe mine şi acum mă urăsc iar, căci viţa nobilă ce mă-nconjoară, s-a veştejit.

3 August 2010

Panică în peştera muierii.

29 Iulie 2010

Idem 30 Iunie 2009.

28 Iulie 2010

Asta este o seară în care mă simt ca Talisman, atât de singur…

27 Iulie 2010

Poate că este momentul să recunosc că sunt un om care greşeşte, care se leagă şi se dezleagă şi se înţeapă în propriile curse. Ei... şi dacă cursele nu ar fi doar de dragul trăirilor dinăuntru...

Poate că ar fi momentul să recunosc că sunt singur şi că mă bucur de orice mă face să nu mai fiu singur. Mi-e frică de fosta mea fericire, mă ameninţă pe zi ce trece din ce în ce mai mult.

Un bun prieten mi-a zis azi că în corpul unui om (şi eu sunt om) trăiesc peste 200 de mii de vietăţi. Cum naiba mă simt eu, atunci, atât de singur? Să iasă, am zis, câteva din aceste 200 de mii de vietăţi să stea de vorbă cu mine, să nu mai mă simt atât de singur...

După ce am zis asta un alt bun prieten a râs cu poftă. Râsul este cea mai importantă mirodenie din viaţa unui om şi aproape că omoară tot răul din lume.

Aţi observat că oamenii nu mai sunt răi atunci când râd? Oamenii nu mai ştiu să râdă, râd mai mult unii de alţii, decât împreună.

Aproape că am râs la fel cum râdeam, zilele acestea. Râd pentru că înţeleg greşit. Dacă nu aş înţelege greşit, nu ar mai fi frumos nimic, însă.

Este vorba de ultima fărâmă. Ultima fărâmă de dragoste pe care o înţeleg greşit ca să pot să mă apropii de mine. Trebuie să înţeleg greşit dragostea ca să pot să mă apropii de mine. Ce bine ar fi dacă dragostea nu s-ar face în doi.

Am ieşit un pic de după gard, ca să văd cum e. Intru la loc şi o să mă uit de printre zăbrele. O să rod multe unghii.

26 Iulie 2010

Controlul fericirii mele trebuie lăsat, uneori, şi pe mâna altora. Acum fericirea mea este în mâinile tale.

22 Iulie 2010

Nu mai contează nimic căci nu se potriveşte pe dinăuntru cu ce este pe dinafară. Într-un fel de loc ascuns de pe lumea asta întrebările au răspunsurile pe care le vreau eu, însă, în colţurile în care stau eu, răspunsurile sunt altele. Uneori dor, muşcă, ard, pentru că sunt răspunsuri pe care nu mi le doresc.

Sensibilitatea care stă în suspensie între mine şi lume parcă nu-i a mea, uneori mi-e atât de străină. E ca o boală care se preface în fum şi rămâne la mine în plămâni, să o respir într-una, de la început şi până la sfârşit, cu un gust amar permanent.

Ceva ce nu pot să am atunci când dorinţa e mai puternică decât orice joc al tinereţii: trebuie să fie cea mai grea durere pe care o poate simţi un om care iubeşte într-un fel aparte până şi pereţii, însă care, în anumite momente, iubeşte şi oameni, aşa cum trebuie să fie iubirea, ruptă din poezie şi extrasă dintr-un fluviu de sânge.

Aş muşca dintr-o bucată de tine, de tot, dacă nu mi-ar fi atât de frică de ce s-ar putea petrece, în cele două părţi ale dinţilor – ca o graniţă dintre mine şi tine.

19 Iulie 2010

Câteodată nici nu ştii cum să spui ce simţi pentru că nu vrei să recunoşti că simţi ceva anume şi nu vrei să te grăbeşti să spui, cuiva anume, că simţi ceva în tine care poate fi interpretat greşit de acel cineva anume pe care crezi că te-aşteaptă ca să-i spui ce simţi anume şi te râcâie între degetele de la tălpi.

Dintre degetele de la tălpi se adună lumea, toţi acei mult prea mulţi oameni care nu te înţeleg şi pe care nu-i înţelegi deloc, dar care se aşează toţi la tine-n piept.

Iar pe unii, care-s mai mult ca tine, te pui să îi iubeşti şi astfel, lumea toată, capătă o nouă formă care rade cu o gumă-n capăt toată urma de depresie ce sălăşluia acolo-n piept.

După ce te râcâie în tălpi oamenii se uită toţi spre tine şi atunci îţi explici că lumea e formată doar din jucării cu baterii care nu se mai termină.

Lumea mea e fără oameni însă şi fără bucurii, căci nu ştiu cum să înţeleg pe oamenii din piept, ce mă-ntreabă într-una ce înseamnă rimele pe care le găsesc la mine.

Nici eu nu ştiu ce înseamnă şi probabil că m-am cam săturat, cel mai mult, de mine.

Pentru mine dragostea e doar una singură şi nu ştiu să zâmbesc fără ea, aşa cum ştiu, că fără tine, lumea nu va fi aşa cum vreau.

18 Iulie 2010

Plasele de ţânţari mi-au schimbat viaţa.

16 Iulie 2010

Te-am lăsat să pleci, iar. Am plâns. Ca un bou. Doar când pleacă cineva pe care îl iubesc plâng aşa.

15 Iulie 2010

Aerul condiţionat, pe căldură, e mai rece, dar, aerul de afară parcă miroase mai frumos. Uneori, ochii îşi doresc lumină puţină, la fel cum şi urechile nu vor decât muzică care nu bubuie.

Fiindcă toate se interpretează, la fel de interpretabil este şi un pian de Chopin, pe care toţi nu au făcut decât să încerce să-l imite, dar nimeni să-l asculte şi să-i dea cuvinte, atât de multe cuvinte...

Am înţeles că nu prea mai contează nimic şi că răutatea e inevitabilă, mai atunci când vine cu zâmbete pe buze. Dragostea e şi ea ca un pian ale cărui corzi se transformă în extensii care fac pete pe sufletul meu, ca un fel de relaţie de dragoste neştiută dar iubită atât de mult din două părţi.

În speţă, parcă nici nu mai contează cum faci bani, căci ce-mi doresc eu nu se poate cumpăra fără dobândă. Ce-mi doresc eu nu e un moft, ci e o necesitate, o necesitate atât de melodioasă, care îşi doreşte să fie, atât de mult, şi la mine în suflet.

Nu-i regăsesc însă vibraţia, căci, uneori, singura fiinţă apropiată – cu forţa, ţi-e un motan chior care te vizitează între vise, noaptea.

Şi dragostea, rămâne, astfel, să fie, ceva după care tânjesc – fără să fie. Am auzit că, orice femeie, ar trebui să ştie. Mai mult – îmi amintesc cum, atunci când o femeie consideră un bărbat a fi aşezat într-un moment perfect şi într-o poziţie perfectă, ce l-ar putea categorisi drept un bărbat perfect, atunci femeia îl va supranumi „puiu” şi-l va lua cu tandreţe, în braţe. Cel puţin, aşa-mi amintesc, că se face.

Acum, femeia nu te mai alintă, şi nu mai ştie tandreţe, doar te atrage, într-un anume fel sau în altul şi te opreşte când ţi-e lumea mai dragă, fiindcă nu ştie să se bucure de-un bărbat care, cândva, în trecut a fost denumit „puiu”.

Mi-e teamă că femeile sunt mai bărbaţi decât mine. Aşa că închid aerul condiţionat, trag draperiile şi las să intre muştele şi ţânţarii. Miroase mai bine aşa şi nu vreau să fiu singur acum mai mult ca niciodată.

Să intre cine o vrea să intre. Nu mai mă interesează.

9 Iulie 2010

Câteodată, când pierd ceva, mi se întâmplă să nu-mi mai doresc să regăsesc ce-am pierdut.

7 Iulie 2010

Prea multe cuvinte spun că e o frumoasă harababură înăuntru.

4 Iulie 2010

După o uşă de cristal se află bucuria mea, ferecată acolo de ascuţimea ochilor tăi – ce m-au privit şi mi-au păstrat fericirea, pentru totdeauna, în ei.

Ca să-mi trezeşti fericirea trebuie să rezolvăm mai întâi enigma ochilor tăi, care, nu îmi dă pace, probabil, dintotdeauna. Aş începe de la lacrimi, dacă aş mai putea discerne ale cui dintre noi doi sunt.

Am plâns mult pentru dragoste, şi tu şi eu. Nu ştiu cum te cheamă, însă ştiu că trebuie să te preocupe trăirile la fel de mult cum mă preocupă şi pe mine, altfel, ar trebui să învăţ a dormi, din nou, singur.

Visele-mi sunt mai bune decât realitatea căci îmi imaginez cum va fi între noi doi şi, cel mai importat, ce gust va avea lumea din jur: dulce din nou.

Mi-a fost dat să te sărut de câteva ori, aştept însă momentul în care te voi săruta pentru prima oară. Atunci se va face lumină şi greutatea nu va mai conta. Aşa că, rogu-te, dezleagă-mi fericirea şi las-o să zboare între noi doi.

1 Iulie 2010

Ajunge!
Prea nebun.
Dragoste ascunsă după paravan.
Ascunsă să fie.

29 Iunie 2010

Două ace înfipte în mine, acolo unde doare mai mult.

28 Iunie 2010

Not me anymore. My mind to your mind no more, my smile to your smile no more, and, by a single heartbeat, I’m lone again.

The criminal inside of me is longing for an imperative kind of love. You’re not, as I am not, as we are not the pieces of an impromptu link of love. The link is severed by a bittersweet kind of evil logic.

I wish only what other machines like me desire: to be loved and to love back.

I feel I may be broken in a way or two, and unable to deliver love, like other machines do. If love, generally, is something of a workaround, when I feel, and I feel a lot, love for me is just a piece of a bitter drama.

The thing is, I deeply despise my feelings and I fear the most dangerous kind of cruelty that exists inside my mind. And the name of this disease, I prefer to keep it shut, and to make myself departed from the fields of lovely you.

26 Iunie 2010

Care-s misterele ce zbiară,
Printre sforile ce trag în mine,
După tine – dor?

25 Iunie 2010

Nu-i bine deloc cum simt – sunt neliniştit. Am lăsat lumile noastre să se întrepătrundă şi s-a creat un fel de necesitate pentru amor. Misterul e lung şi tentaţia nu mai rezistă, căci tentaţia e frumoasă, ca o lingură de caramel, prea şi mult prea mare, care devine, undeva la final – mai amară decât un sos de migdale apărut pe fruntea unui fel de bărbat sacrificat.

24 Iunie 2010

Când se dă atacul şi de ce vom muşca mai întâi?

23 Iunie 2010

Jale în lumea mea – ascuns, să nu ştie nimeni.

21 Iunie 2010

Lumea nu-i un loc trist, dar nici un loc aparte, are însă colţuri care par cumva anume, cu o bătaie de metronom ce-anunţă simfonii alese. Asta-i lumea într-un colţ anume.

Şi la un moment dat, când tragi mult prea mult fum în piept, poate să ţi se pară chiar frumoasă, de n-ar avea ochi ca să-ţi spună atâtea, fără să zică mai nimic.

Lumea-i un fel de loc de interpretare unde rolurile se întrepătrund şi-i doar un joc al înţelesului dintre mai toate felurile care sunt. Şi noi suntem printre acestea, doar nişte feluri care mâncăm cu poftă plăceri aduse din orient.

Şi lumea tot cuprinde, ca un fel de arcă care merge, către-un loc unde se vor sparge toate felurile ce există printre oameni când şi-arată fără milă colţii ăi mai lungi şi mai curaţi.

Iar când toate se vor sparge eu voi da pe alt canal, căci mai toată lumea ce îmi place, s-a dus toată la canal. Iar, când toţi se vor întoarce să m-asculte, la final, aş vrea doar, să-maudă şi pe mine, careva, şi să nu mai mă-ntrerupă, ca şi cum aş fi un netrebnic, vechi şi uitat în patefon, doar un disc ce se-ntrerupe, când şi când cu fâs şi bum...

19 Iunie 2010

Chiar e criză. A slăbit Adrian Năstase.

18 Iunie 2010

Şi oamenii stau, mult prea cuminţi, într-un loc, ca s-adulmece enigme ce se-ntâmplă-n cuvinte pe care le spun. Şi oamenii-s răi, atunci când aruncă cu pietre în gând, şi oameni-s buni atunci când au remuşcări, dar tot mult prea oameni ei sunt, când nu se opresc a citi ce stă scris mare, în frunte, deasupra ochilor mei.

Sunt mesaje nebune care pleacă uşchit, să placă la oameni sau să îi ardă, aşa cum răutatea e un bun moştenit care nu se opreşte, nicicând, nici măcar voit.

Şi una mi-e glasul, şi alta mi-e vocea: cuvintele se spun ca să se audă pe sine cum se reflectă pe sufletul tău: om nebun ca mine.

Şi oastea mi-era una prea mare, cu frică am gonit-o să-şi lupte propriile cuvinte alese de ei, nu de mine.

Uneori ne dăm seama că dragostea noastră e de prisos, căci nu va avea sorţi de izbândă, nici dacă te-aş zidi într-un zid. Într-un zid te-aş zidi dacă te-aş trage aproape şi doar pe aripi de imaginaţie ai zbura.

În vârf de piramida soarelui fac acum un sacrificiu. Mă voi transforma acolo în stană de piatră şi-mi voi tortura sentimentele, care, cu atât patos, mă dor.

Sunt afiliat la o veşnică simţire, un fel de dragoste profundă, ce se trezeşte când vrea ea şi-mi vorbeşte despre lume şi nori, despre zâmbete şi flori, despre mâncăruri şi culori, despre bucuria din zori.

Simt ce nu am. Simt ce am avut. Simt ce nu voi mai avea. Simt un reflex. Simt în van.

Dragostea nu e. Nu s-a mai reflectat de nicăieri.

17 Iunie 2010

- De acum înainte, când suntem împreună, eu voi purta ochelari de soare şi tu chestii pe gât.
- De ce, te deranjează sânii mei?
- Da, uneori se pun între ochii mei şi ai tăi.

16 Iunie 2010

Să fac ce trebuie să fac, căci ăsta este destinul meu. Să ne jucăm în ţărână, căci lucrurile sunt simple şi să strigăm la lună, căci luna ne ascultă fără să vrea.

Un zar cu care nu dau niciodată şi doar mă minunez în faţa lui ca o pisică la poarta nouă, aşa şi eu cu dragostea mea care nu se mai împărtăşeşte o dată, ca o boală ce-aduce zâmbete în toate imaginile mele.

E ca un puls ce creşte cu câte o octavă şi ca o silabă ce se spune în mai multe cuvinte, aşa sunt şi trăirile mele, doar un zâmbet urlat către tot ce consider eu a fi frumos.

Mutrele mele sunt şi ele printre imagini pierdute în nenumărate feluri de lucruri ce nu le-nţelege nimeni. Cine vrea să râdă la mine, o poate face căci bucuria ce vine, vine, şi sunt într-un loc ce poate a ţine minuni ascunse.

Să nu-ţi fie frică de cuvinte frumoase, căci mie, nu-mi e. Aşa consider că trebuie să fie: frumos ca o poveste, o poveste ca mine, o poveste ca tine, spusă de oameni despre tot ce se-ntâmplă în mine.

E ca o poezie, aşa e tot. Mi-e frică de ce o să vină după poezie. Mi-e frică că sunt slab, mi-e frică de mine. Nu mi-e jenă să urlu, dar mi-e jenă să plâng. Mi-e dor de lumea mea, pe care nu am cunoscut-o niciodată şi aş vrea să dau foc la tot ce nu e bine şi să las în picioare doar clipele bune.

Oamenii care mi se aseamănă se ascund şi sunt de descoperit printre atâţia care nu ştiu cum să îmi zică, de aceea e atât de important să mă mint frumos, aşa de frumos ca o singură floare de mac agăţată de-un câmp mult prea verde.

15 Iunie 2010

În inima mea este un conflict. Aşa că trebuie să îmi tratez inima ca pe un duşman. Altfel voi fi distras de la luptă.

14 Iunie 2010

Aşa, mincinos cum sunt, sunt sincer.

13 Iunie 2010

Nu pot să mă abţin să nu iubesc oameni, nu pot să mă abţin să nu te iubesc şi pe tine, mai mult într-un moment şi mai puţin în altele.

Dragostea o retrăiesc mereu altfel şi dacă nu ar fi, ar însemna că nu aş putea comunica.

E frumos să îţi muţi sentimentele în alte persoane, e frumos să te predai fără să spui.

Probabil că nu se construieşte nimic, ci nu o poţi controla de la început, de când apare. Se simte ca o boală frumoasă, pe dinăuntru. Dragostea trebuie să fie un paradox, pentru că se compune din toate fricile noastre.

Un zâmbet adevărat e acela care te şi sărută.

7 Iunie 2010

- Aşteptam momentul ăsta.
- De ce?
- Nici nu ştiu să îţi zic.
- Ce înseamnă pentru tine?
- Dragoste, multă dragoste. Îţi iese pe ochi, şi este despre mine.
- Te iubesc.
- Sigur?
- Da. Nu e prima oară când îţi zic.
- Mi-ai mai zis, aşa e. Nu te-am crezut. Mi-e frică să te cred.
- Eşti un bou.
- Cred că ai dreptate.
- Să ştii că dragostea e simplă.
- Când o simt eu nu e.
- Eşti un bou.
- În cazul ăsta nu sunt.
- Prostii.
- Nu sunt prostii. E foarte puternic ce simt pentru tine. Mi-e frică să îţi spun însă.
- Ar trebui să o faci.
- Nu pot. Poate că la un moment dat îţi voi spune.
- Când? Pierzi trenul.
- Mi-e frică că o să te bucuri dacă îţi spun.
- Păi? Şi nu e bine?
- Nu e bine, pentru că sunt bou.
- Nu eşti bou!
- Păi mai devreme ai zis că sunt!
- Aşa e. Acum nu mai eşti.
- Bine. 
- Zi-mi despre dragostea ta.
- Îţi zic, dar după ce îmi trece.
- Atunci mă prefac în continuare că nu ştiu nimic.
- Da. Te rog să faci asta.
- Bine.
- Nu înţeleg totuşi de ce nu vrei să îmi spui.
- De frică.
- De frică de cine? Ţi-e frică de tine?
- De frică că fericirea poate să fie mai aproape decât mi-aş fi imaginat. De frică că pot să iubesc atât de uşor. De frica tuturor celor ce vor fi.
- Aşa că te îngrădeşti.
- Da.
- Bun, dar te-ai gândit vreun moment că poate fi ceva special?
- Sigur e ceva special.
- Şi atunci?
- Aştept să îmi treacă.
- E ceva care îţi trece?
- Voi învăţa să controlez mai bine bucata asta din mine.
- Nu o să poţi.
- Important e să simt şi să înţeleg ploaia. Eşti un drog.
- E un paradox tot ce se petrece.
- Cum aşa?
- Tu te abţii fiindcă ţi-e frică şi altul care nu va simţi nimic nu se va abţine.
- Mă omoară gândul ăsta!
- Spune-mi.
- Când?
- Mâine.

16 Mai 2010

Explozii când se lovea de ceilalţi oameni. Schije când vorbea şi fulgere când se uita în ochii celor din jur. Prea mult, prea mult, mult prea mult...

În jur erau atât de mulţi ochi care se uitau şi atât de multe degete care arătau. El era în genunchi şi cu asta se oprise fără apărare între ei. Erau ca nişte arme care îl pătrundeau usturător şi răsufla greu, căci nu mai avea ce să respire. Viaţa era prea mult pentru el şi lucrurile trebuiau să se oprească, într-un fel sau altul, într-un loc sau altul, într-un moment sau altul.

Era artist, sau, cel puţin, aşa îl denumeau unii. Durerile sale nu erau de spate sau de picioare, ci erau dureri ale sufletului pe care le amesteca, de cele mai multe ori, în culori şi le punea pe pânze. Durerile sale erau apoi urmărite şi disecate de oameni. Unii îl criticau, alţii îl felicitau. Îl durea, de fiecare dată, şi mai tare. Nu era bine în nici un fel. Aprecierile de orice fel îl dureau.

Privirile oamenilor, în general, îl dureau. Mai întâi îşi dorise să fie orb şi apoi şi-a dorit să nu mai fie deloc. Se închidea în sine, atât de bine, atât de încuiat, încât nimeni nu ştia. A trăit cu impresia mereu că durerile lui erau cele mai mari. Poate aşa a şi fost, poate a fost unul din oamenii care a suferit cel mai mult.

Operele unui artist dovedesc întotdeauna cât de sensibilă este acea fiinţă, iar el, măcar de atât era sigur: de sensibilitatea sa excesivă. Acesta fusese singurul său concret. Sensibilitatea prea mare îl torturase întotdeauna ca pe un ucigaş de copii. În viziunea sensibilităţii sale el nu era decât un nemernic şi un răufăcător care trebuia pedepsit. Era pedepsit într-una.

Pe toate acestea le gândise în cei 20 de metri pe care îi parcursese  din camera unde dormea până în baie. Pe toate acestea le gândea în fiecare zi, ca un matematician care repetă formule: să nu le uite.

Sensibilitatea sa îl chinuia în continuare căci îi arăta culori şi imagini pe care nu le mai văzuse. Sensibilitatea sa, fie şi în baie, îi alimenta imaginaţia şi-i prezenta în faţa ochilor viziuni pe care, de cele mai multe ori, nu le înţelegea. Imaginaţia îi prezenta lumi întunecate şi multe ace înfipte în sufletul său.

De fiecare dată îl durea, îl durea fantastic de tare dar îşi ţinea gura, ca să nu urle, ca să nu deranjeze, ca să nu spargă geamurile vecinilor. Şi-a pus mâinile peste chiuvetă şi a păstrat ochii acolo în jos, către scurgere. Imaginaţia îi aducea îngeri furioşi care-l blamau că nu crede în ei, iar el, nu făcea decât să ţină ochii închişi şi să-i ignore.

Îngerii furioşi ţipau şi urlau la el din toate părţile. Aveau gheare, cioc şi ochi de jar, dar nu avea curajul să-i privească, atât de tare îi era frică de imaginaţia sa. Apoi, cu o zvâcnire de forţă s-a privit în oglindă, în ochii imaginaţiei sale şi a văzut acolo vise şi mii de temeri şi de flori roşii care îl atrăgeau într-un loc nebun, atât de nebun...

În permanenţă îl durea capul, iar, durerea nu se ducea decât când povestea despre lumea de dincolo. Lumea de dincolo de oglindă era un loc care putea fi şi toate rănile sale erau date de incapacitatea sa de a povesti despre lumea de dincolo şi despre tot ceea ce vedea în mintea sa. Lumea respectivă stătea în pauză din cauză că nu ştia să povestească despre ea. Lumea reală stătea şi ea în pauză.

Afară fusese întotdeauna greu, întotdeauna trist, însă, acolo, înăuntru, fusese linişte mereu. Fie că era vorba de monştri, de îngeri furioşi, de întunecime sau de mări de sânge, era linişte, căci, erau toate ale sale şi le cunoştea şi, aşa cum erau le îndrăgea.

Ştii, dincolo de ochii mei, sălăşluiesc atât de multe lucruri pe care tu nu le cunoşti, încât, fără ca tu să le înţelegi şi mie mi-e greu să ţi le povestesc. Mi-e teamă de ce mi-ai spune dacă te-aş lăsa să te plimbi acolo, mi-e teamă de toate aceste gânduri şi nu ştiu ce să fac cu ele. Mai mult de atât nu pot să deschid ochii, căci nu ştiu cum.

În momente ca acestea ştia că nu e la fel şi că tot ce era în jurul lui nu era decât un decor stupid care nu îi prezenta nici un fel  de interes. Singurul lucru din viaţa reală care-i atrăgea atenţia erau unii ochi de oameni. Erau singurul leac pentru gustul amar permanent de care suferea. Nu conta nimic, doar ochii aceia, nimic altceva din lumea asta atât de mare. Lumea nu era mare pentru el, ci era mică. Lumea nu era formată din străzi, ci era formată din ochi care luminau în jurul lor.

Nu avea curaj deloc să se uite în alţi ochi decât în ai săi. Aşa că părăsise şi acest ultim leac şi-şi vorbea numai lui cu pasiune, ca şi cum nu s-ar fi cunoscut. Poate că nici nu se cunoşteau. Poate că nici unul nu ne cunoaştem cu adevărat, cel puţin până nu eliberăm cele ce sunt captive în spatele ochilor noştri.

El şi-a spus că nu o să moară niciodată, ci doar o să se refugieze cu totul în lumea sa, în ochii săi, pe tărâmul ciudat unde l-a chemat întotdeauna setea de creaţie şi frumos. Acolo moartea nu există, căci acolo, moartea nu este decât un prilej pentru creaţie. Din viaţa reală nu îi rămân decât amintirile despre iubire dăruite de cei care, cu adevărat, îl iubesc.

 

În felul ăsta, artistul şi-a cerut scuze celor care nu îl înţeleg.

15 Mai 2010

De fiecare dată depistez dragostea, niciodată nu ştiu, însă, ce să fac cu ea.

14 Mai 2010

Problema nu e că nu am încredere ci că nu doresc să am încredere.

11 Mai 2010

Cea mai frumoasă amintire este dragostea unei femei. Căldura cu care iubesc femeile se bucură de zâmbetul meu.

Pentru iubirea unei femei trebuie să luptăm şi să ne îndrăgostim de promisiunile din ochii lor. În ochii unei femei se păstrează cele mai frumoase complimente pe care le putem primi fără cuvinte.

Atunci când iubeşte, o femeie se mută în sufletul bărbatului pe care îl adoră şi îl îmbrăţişează de acolo dinăuntru ca o gheară de petale roşii. Pentru dragostea unei femei aş putea să fac orice, chiar şi să mă las încătuşat de gheara ei.

E ca un drog pentru care nu există leac.

Dragostea unei femei poate deveni însă, pedeapsă pentru sufletul unui bărbat şi poate să-l lege de mâini şi de picioare într-o perspectivă în care ochii stau în pământ. Atunci un bărbat nu mai iubeşte şi alte femei, ci se leagă doar de una, pe care o acceptă şi o adoră ca pe el.

Dragostea unei femei este cea mai frumoasă mărturie a lucrurilor care pot fi pe lume şi orice lucru îmi poate bucura stomacul, dar nimic nu-mi mângâie sufletul mai mult ca o uitătură în ochi care m-adoră orice-ar fi.

10 Mai 2010

Câteodată uit cum să trăiesc. Câteodată uit ce privilegiu este faptul că sunt viu. Câteodată, însă, nu-mi doresc ca să vină mâine sau să mă mai trezesc. Câteodată îmi pare atât de rău că sunt încât îmi pun în viaţa mea de zi cu zi multe pietre în spinare ca să duc cât pot să duc, să nu fiu degeaba printre oameni.

Aş vrea să văd măcar un pic de romantism în toată suferinţa asta a mea. Adevărul e că sunt un prost. Nu înţeleg nimic din ce simt până nu dispare.

Uneori visez cu ochii deschişi şi-mi imaginez lumi pe care le ştiu doar eu şi sunt atât de multe înăuntru, încât, la un moment dat, ochii mei sunt fără clar şi buzele-mi sunt pecetluite, să nu spun nimic din ce-i înăuntru, căci nu ştiu nici eu să înţeleg, măcar.

Parcă-i totul mult prea greu, aici afară, printre oameni, mulţi şi răi, şi-i o diferenţă mult prea mare faţă de muzica mea dinăuntru care cântă numai cum ştie ea.

Sunt ca o jumătate, sunt ca un câmp prin care nu se joacă nimeni, sunt ca o cuşcă ce nu ţine nici o bestie legată, sunt ca o dimineaţă care cade peste un singur om.

Oameni pe care trebuie să îi cunosc şi pe care trebuie să îi iubesc şi să le accept părerile despre mine, oameni egoişti şi goi care sustrag toate lucrurile din mine.

În felul ăsta ideile mele se înstrăinează şi se duc frânturi şi ce rămâne e un fel de poveste pe care nu o înţelege nimeni.

Sunt incomplet. Câmpul prin care nu se joacă nimeni are găuri, are prăpăstii, peste maci cade furtună şi toată vegetaţia se pune la pământ. Din pământ ies viermi mari care lasă răni vii în toţi oamenii care îndrăznesc să treacă prin câmp. Eu las răni în sufletele oamenilor pe care îi cunosc. Îi trezesc, îi pălmuiesc, îi pun pe gânduri.

Revoluţii trezesc în jur, dar nu şi în mine. Sunt singur. Nu pentru că aşa am ales, ci pentru că aşa se poate, ci pentru că numai aşa se poate asculta muzica aia din mine, pentru că numai aşa pot să fiu.

De dragul de a fi între nişte bareme, îmi înstrăinasem sufletul, îl abandonasem. L-am regăsit acum. Durează până îl fac din nou să plutească. Nu va fi uşor. Ştiu doar că nu mă voi mai întoarce cu spatele la el.

8 Mai 2010

Ca un cal alb, perfid, aleargă prin mine fluvii de prostii ce ţipă durerile oamenilor din jur.

Nimeni nu ţi-e prieten. Mi-ai fost prieten când credeam în prietenie. Prietenia există când cred în ea, acum nu cred.

Sunt tânăr, dar m-am detaşat cu simţurile unui bătrân. Frumuseţea e mai mult decât o apariţie, iar apariţiile sunt negi pe faţa oricărui om urât.

7 Mai 2010

În căutarea afecţiunii perfecte, aşa suntem toţi, aşa sunt şi eu. Asta trebuie să fie singura chestiune care face diferenţa cu adevărat: afecţiunea.

Iar, ce caut eu, este cu atât mai complicat: eu caut afecţiune sinceră.

Oamenii nu au răbdare şi eu sunt atât de amar. Sunt ca o bomboană amară ce se devorează singură.
Credeam că răspunsurile sunt atât de aproape, din păcate nu e aşa. Toate răspunsurile pe care le caut sunt o utopie şi restul e doar chin.

M-am săturat de tot de oamenii care pun preţ doar pe zâmbete şi care se ascund în spatele lor. În spatele zâmbetelor suntem toţi la fel. Sunteţi toţi ca şi mine.

De aceea, de azi înainte nu mai mă consider special.

2 Mai 2010

Lucrurile au explodat în inima mea. Am visat eu visele pe care ţi le doreai şi acum ţi s-au împlinit. Nu pot să fac nimic în ceea ce te priveşte şi aş face totul pentru tine. Nu pot să te sărut căci nu ştiu cum. Să-nchizi ochii ca să-mi fie mai uşor.

Ştii cum e când îţi place prea mult de cineva?

1 Mai 2010

Am văzut pe geam nevasta vecinului dezbrăcată de haine. Avea părul strâns şi umbla prin casa luminată pe noapte de ochii mei care o urmăreau aprinşi.

8 Aprilie 2010

Toate scrierile tale vorbesc despre mine, fie că ai vrut, fie că nu.

7 Aprilie 2010

Încrederea în oameni e încrederea în mine. Păcat că sunt aşa, un fel de om ciudat.

Sunt ajuns în capătul puterilor. Sunt jos acum. Căzut pe laturile dintre frumos.

M-am dus la extrem şi acolo m-am propulsat peste ce s-ar spune în cuvinte.

Sunt momente în care m-aş arunca în gol, să mă usuce şi pe mine careva. Parcă e prea mult, căci lucrurile ce se petrec acum sunt gâtuite prin venele mele pe unde sângele nu mai are loc.

Mă înfruptam. Acum mă bâlbâi. În buzunarele mele nu mai e loc pentru nimic, nici măcar pentru fermecări.

M-am fermecat. Sunt egoist, sunt nihilist, sunt măgar: m-am păcălit şi pe mine.

Oamenii nu mă înţeleg şi eu nu îi înţeleg pe ei. Fac ce pot şi eu şi ei şi apoi se opreşte tot.

E vorba de îmbrăţişările pe care le primesc uneori de la oameni. Sunt puţine îmbrăţişările reale, alea de puf şi de fantezie şi mult prea dese îmbrăţişările care înţeapă, care ustură şi care ard.

Oamenii sunt mai toţi nişte jivine bestiale, nişte câini însetaţi de sânge şi mult prea mulţi dintre ei, de sângele meu.

Nu pot să am încredere în oameni atunci când văd prin fiinţe ca şi cum aş vedea printr-un gard de sârmă ghimpată. După gard sunt colţi. Oamenii muşcă. Toţi o fac. De la primul până la ultimul.

Mi-e atât de rău să cunosc din start natura fiecărui om şi să citesc pe frunţile oamenilor tot ce le stă în minte… încât consider pe majoritatea ca fiind firme luminoase dintr-un oraş pustiu.

De aia muşc şi eu – căci văd pericolul ce va să vină. Prefer să muşc eu aprioric, decât s-aştept o rană să-mi apară pe suflet.

De aia mulţi mă consideră călău. Căci muşc eu primul. E doar un joc de atitudine. Nu sunt călău, căci nu ucid nimic, doar am curajul să muşc eu primul.

Sunt dezamăgit căci nu am ce să îmbrăţişez şi că sunt tot doar eu cu mine.

3 Aprilie 2010

Cred că, la un moment dat, ca orice investiţie, dragostea devine şi ea o afacere neprofitabilă. Cred că ne aventurăm prea repede în promisiuni care nu ne aparţin.

Probabil că într-o relaţie de dragoste dintre doi oameni, nici unul dintre aceştia nu ar trebui să umple locul lăsat liber de nevoia unei promisiuni, ci ar trebui să creeze nevoi pentru noi promisiuni.

Oamenii nu se potrivesc, până la urmă, ca două piese de puzzle, ci, se lovesc unii de ceilalţi ca două bucăţi de metal încinse şi atunci se potrivesc şi se lipesc una de alta pentru mai mult timp. Ce-i drept, sudura se poate rupe, dar, părţi din cealaltă bucată vor păta pentru totdeauna partea îndepărtată.

Ne grăbim atât de tare uneori să zâmbim. Şi eu mă grăbesc să zâmbesc, mă grăbesc să am, mă grăbesc să posed, mă grăbesc să devorez şi mă grăbesc să pun eternităţi pe fruntea unor oameni.

Totul curge şi dacă ar fi să nu mai curgă, aşa cum aştept de prea multă vreme, ar trebui să ştiu şi ar trebui să nu mai scriu ce scriu acum.

E posibil să mă iubească cineva, sincer, cald, aşa cum sunt? Da. Un da hotărât. Însă o singură condiţie e implicită: „doar dacă le cânt în strună”.

Pe oameni trebuie să îi mângâi şi nu întotdeauna funcţionează. Căci bunătatea cu care mângâi eu poate deveni un şmirghel aspru şi aş mângâia nu în van, ci chiar aş face rău. Aşa mă simt acum.

Aşa că nu voi mai mângâia şi nu voi mai cânta în strună.

Repet ce am mai spus: nu fă dragoste fără dragoste, e aproape un păcat.

27 Martie 2010

Dac-ar fi o mare doar pentru noi doi, probabil că te-aş lăsa să înoţi cu mine.

26 Martie 2010

Într-un fel se întâmplă acelaşi lucru pentru toţi: e doar un drum către moarte. Contează doar ce cărări alegem şi cât de lung e drumul.

În cazul meu, am înţeles de la început că pot să o iau pe scurtături şi să parcurg tot drumul în doar câteva clipe. Am ales însă o variantă mai lungă şi nişte clipe mai lungi ca să miros mai bine lumea şi lucrurile din ea.

25 Martie 2010

Era normal să nu te simţi bine, făceai ceva rău: te bucurai de mine.

23 Martie 2010

Opreşte-te. Dă-mi două palme şi apoi sărută-mă.

E ca un joc de ping-pong ce se joacă pe rând. Rândul tău, rândul meu…

S-au deschis noi orizonturi care îmi despachetează amintirile cele mai frumoase. Mi-e frică puţin de adevăr şi mă atrage, totodată, cu gheare. Usturimea se duce până prin locurile în care se îmbină oasele.

Praful curge şi el sub formă de praf de stele şi mă las purtat de jocul meu şi de jocul tău, de jocul nostru.

Nu-i descopăr scheletul, căci e doar un fel de puf de zâmbet cald.

Pianele se suprapun peste cuvinte şi cuvintele devin gesturi, gesturile devin zâmbete şi zâmbetele se bucură împreună.

Ca să fie totul iar la fel ar trebui să ne despachetăm matematic fostele iubiri. Aşa că e ceva nou care se trăieşte prin cunoaşteri şi prin feluri diferite de a fi.

Două inimi în derivă eşuează mai bine împreună.

20 Martie 2010

O zi nemăsurat de frumoasă, aşa, preţioasă ca tine!

Ascunse în zâmbete sunt cadourile pe care ni le facem.

16 Martie 2010

Se spune că, dacă m-aş putea deplasa cu o viteză de peste 20.000 de ori viteza luminii, aş putea să mă aflu în orice loc, din orice timp, în orice formă, din întreg universul.

Cred că noi, oamenii, facem aceeaşi greşeală de fiecare dată: ne grăbim. Aşa m-aş grăbi să fiu peste tot fără să ştiu ce m-aşteaptă.

Aşa cum ziceam, uneori, simţim lucruri pe care nu le ştim. Ne grăbim să ne fie frică de ce nu ştim. Ne e frică de noi, ne e frică de străfulgerările din noi şi e mai uşor să controlăm stupidităţi decât să simţim provocări.

Dragostea-mi pe care o tot învârt atât de tare de când mă ştiu, poate să fie atât de dăunătoare uneori, încât nici nu pot să-i dau măcar versuri.

E important însă să trăim ce simţim şi să nu ne ferim, aşa şi eu. Nu o să mă feresc. O să spun, o să scriu, o să strig, o să cânt şi o să comentez, până când nu o să mai fiu. Chiar dacă mă va consuma. Mai bine cu părul alb decât sterilitate.

Riscurile intervin atunci când ne lăsăm atraşi de mirosuri.

Dacă până acum mergeam repede, spre 20.000 de ori viteza luminii, acum voi alerga către 20.000 de ori viteza luminii, până voi ajunge să fiu peste tot.

Niciodată nu va fi îndeajuns. Însă, cele câteva grame de fericire se descoperă doar prin filtrarea de tone de tristeţe.

14 Martie 2010

You know you're in love when you don't want to fall asleep because reality is finally better than your dreams.

Dr. Seuss

7 Martie 2010

Sunt atras de un sentiment frumos din mine.
Uneori simt lucruri pe care nu le ştiu.
Nu sunt singur 
şi-aş vrea să aflu de ce nu mai mă simt singur, 
căci se-ntâmplă rar.

Cu-n singur zâmbet, care nu-i al meu,
am oprit ochii lumii.
Şi am riscat ca prezentul să fie 
doar un precedent,
Către lucruri pe care nu le ştiu.

O floare de mac, dacă o rupi de la rădăcină,
în scurt timp se ofileşte.
Sper să fie acesta cazul în care o vom pune
într-o carte groasă
La capitolul ce defineşte tot ce e frumos
din acele sentimente pe care, uneori,
le simţim fără să le ştim.

2 Martie 2010

Am fost făcut ca să iubesc lucruri care nu sunt ale mele, cu patos, cu tragedie şi cu multe cazne. Da, iubesc lumea, iubesc lucrurile, iubesc muzica, iubesc aerul, iubesc pisicile, iubesc vodka-martini, iubesc florile şi deloc pe mine.

Iubesc poemele şi ele mă iubesc pe mine, iubesc pozele şi ele mă iubesc pe mine.

Cu oamenii e greu, căci iubesc şi ei, aceleaşi lucruri ca şi mine, iar între noi, ne iubim prea fals, ca şi cum iubim un lucru. Iar oamenii nu sunt lucruri, ci sunt chestiuni măreţe care au uitat să-şi folosească sufletul. Aş vrea, uneori, să-nvăţ să iubească pe toată lumea.

Am învăţat însă că a preda dragostea înseamnă a rupe o bucăţică din mine şi a iubi tot eu, în locul lor. Chopin e unul, căci aşa se aude din sufletul meu şi nu pot decât să încerc să explic cuiva, dar nu şi să-i arăt cu adevărat ce se întâmplă acolo.

Aşa e şi dragostea, e ca un concert de Chopin pe care îl auzim, sau nu, la momentul potrivit. Nu toată lumea ştie, aveam impresia că da.

27 Februarie 2010

Nu mai am încredere în cuvinte.

26 Februarie 2010

Îmi trebuie o femeie. Asta este, ăsta este adevărul, îmi trebuie o femeie să se tolănească cu mirosurile ei peste mine şi să-mi spele vasele. Îmi place atât de mult când o femeie face curat sau spală vase. Mă simt în siguranţă atunci.

Ok. Ştim lucrurile astea, oagăre. Dar, ce e de făcut? Cum se obţine o femeie?

Probabil că ar trebui să definim femeile mai întâi. Adică, ce sunt, cum sunt, cel puţin pentru mine. Eu aş defini o femeie aşa: un alt tip de fiinţă decât omul, fără a fi o definiţie misogină.

Nu, femeile nu sunt oameni. Sunt de acord când se spune că pământul este populat de oameni şi femei. Aşa este.

Cu toate acestea îmi doresc şi eu o femeie. Nu ar trebui să îmi doresc, căci, nu am nevoie neapărat. Dar, la fel ca atunci când mi se pune pata pe nu ştiu ce gadget sau pe nu ştiu ce device, aşa mi s-a pus pata şi pe o femeie.

Vreau şi eu.

Bun. Să facem rost. Cum nu mă pricep foarte bine la subiectul ăsta, am dat search pe internet şi am găsit de vânzare, pentru perioade limitate, ce-i drept. Citind disclaimer-ul, am înţeles că nu sunt, însă ce caut eu. De frumoase erau frumoase, însă, am citit acolo că nu ar fi stat lângă mine foarte mult şi, pe deasupra, aceste femei, nu simt nimic. Adică nu mi-ar fi putut oferi sentimente.

Am ocolit, astfel, această alegere. Eu caut ceva pe termen lung. Şi vreau să şi simtă.

Mi s-au recomandat, apoi, femei care vor simţi şi care vor sta lângă mine mult timp. M-am bucurat să aud asta. Am încercat să trăiesc printre ele, să le vorbesc, să le miros, să le tolerez. Ca om, nu am reuşit. Simţeau, dar nu pentru mine, ci pentru decor, gândeau, dar nu pentru ele, ci pentru griji şi stăteau lângă mine, dar nu pentru mine, ci pentru comoditate.

Am renunţat, astfel, şi la acest aspect. Mi s-au recomandat apoi femei gonflabile, femei virtuale, scrieri despre femei, păpuşi sau orice fel de simulacru de femeie.

Cum nu m-am mulţumit decât cu originalul m-am oprit definitiv din a căuta şi testa. E o utopie ce caut eu.

Femeile au rămas, astfel, acele fiinţe care sunt, multe, acolo, printre oameni şi care nu îmi stârnesc un interes foarte mare. Da, sunt frumoase. Mă uit şi trec. Da, sunt şi mai frumoase. La fel, mă uit şi trec.

Aşa că, de curând, făcusem pace pe deplin cu acest subiect şi puteam să mă consider chiar total detaşat, o adevărată stare de iluminare, o nirvana, o samsara cât se poate de reală. Devenisem creativ, devenisem luminat, cu spirit de reacţie, cu personalitate.

Scriu lucrurile astea aici ca să mă înţelegeţi. Continuarea poate nu o ştiaţi despre mine.

Ei bine, tot ce construisem mai sus s-a dus. Tot ce construiesc, de genul ăsta, se duce. Apare boala. Se întâmplă uneori să apară câte o femeie care să îmi atragă şi să îmi acapareze atenţia într-un anume fel. Devin tăcut, melancolic, apatic, lipsit de spirit şi cu personalitatea dosită în spatele unui zâmbet trist.

De fiecare dată descopăr cu uimire efectele acestei boli. Că e o boală, până la urmă. E o boală să îţi placă femeile şi presupun că este complet incurabilă atunci ţi se pune pata pe una un pic mai mult.

Femeile rămân un mister pentru mine, un mister frumos. Şi atunci când sunt îndrăgostit de ele şi atunci când nu mai sunt.

25 Februarie 2010

Tristeţea se scrie şi bucuria se povesteşte.

22 Februarie 2010

Sunt trist. Sau nu! Sunt de-a dreptul furios. Acesta trebuie să fie cuvântul. Un vuiet de neputinţă curge rebel prin arterele mele agitate.

Cine a făcut lumea asta? De unde atâta durere? De ce trebuie să sufere oamenii? Mă doare sufletul căci văd, de aproape, oameni frumoşi care suferă, care nu au timp să se bucure şi doar suferă. Oamenii au activităţi şi uită de ei, uită din ce sunt făcuţi, uită că au sânge în vene şi uită că sunt făcuţi din carne. Uneori, mă minunez cât de mult ne rezistă corpurile. „O să fie bine”, aşa zic toţi. Dar? Cu ce preţ?

Să vezi un om frumos şi cuminte cum suferă şi să nu poţi face nimic… 
Să iubeşti un om cuminte şi frumos care suferă şi să nu poţi face nimic…

Pot să fiu eu şi să fiu alături de tine, probabil atât. Doar ştiu că m-ai impresionat într-un fel aparte de prima oară când mi-am aruncat ochii pe tine. Sufletul meu, uneori, e mai bolnav decât tine şi-acum e în derivă.

E doar o suferinţă pe termen lung, viaţa. E doar un prilej pentru chinuri. Şi restul… sunt prostii care apar şi care ne răcoresc şi probabil atât.

Mai e însă, printre toate acestea, minunea de se cheamă dragoste, căci fără, nu s-ar mai lipi nimic şi-am fi doar nişte maşini din carne fără melodie sau gust rafinat.

Aş rupe cu dinţii un bloc de metal şi aş certa toată speranţa, de nu ar fi să mă zgârie pe suflet acum, prea mult, chiar ea, chiar de tine, speranţa.

Nu mă mişc din locul în care m-am aşezat.

21 Februarie 2010

Suntem atât de pregătiţi să ne coasem rănile cu dragoste. De unde să ştim, însă, care dragoste este cea potrivită pentru a ne repara rănile?

Suntem pregătiţi să facem orice pentru rănile noastre, până şi să ne prefacem că iubim.

20 Februarie 2010

Bătăile din inima mea îţi bat ţie la uşă acum.

Voi fi alături de tine luni.

18 Februarie 2010

While like a giant, proud and happy,
I take my baby in my arms, fragile, innocent, and alive
And like a little bird he's pushing against my chest
Abandoned, quiet and safe, for an instant, almost sweetly
My destiny appears to me like a dream

And I see myself, old and surrendered,
Seated there near the coalfire,
Waiting for the evening with the anxiety of a child,
Just to see him coming back home
With the gift of his smile, of his words and kindness
It's like a promise that can solve the enormous joy
Of one of his caresses

Then I wake up and I have already forgotten
But inside of me the kid's trapped soul advises me
That his new born child is already more important to me
than that of my own life...

Andrea Bocelli

17 Februarie 2010

În momentul ăsta zâmbesc şi sunt bucuros.

15 Februarie 2010

Cine a inventat cuvintele? Căci eu, câteodată ar trebui să mă opresc. Se pot spune atât de multe, atât de multe… Se poate iubi atât de mult şi ne putem face atât de mult rău prin nişte simple ecuaţii de cuvinte, încât ar trebui să mă opresc.

Cred că sunt îndrăgostit. Cred, că, din nou, sunt îndrăgostit.

Îmi amintesc cum, cu foarte multă vreme în urmă, mă îndrăgostisem de profesoara mea de chimie, pentru care aveam o reală pasiune de dragoste şi o veneram, ca pe un altar incaş. Cred că de foarte multe ori am fost îndrăgostit, aşa, ca de profesoara de chimie, de la depărtare, cu venerare, cu disponibilitatea de a sacrifica. Aş vrea să denumesc acest tip de dragoste, dragostea „altar”. Cred că dragostea-altar mi s-a întâmplat şi cu ceva vreme în urmă.

A trecut ceva vreme de atunci dar am venerat-o ca pe profesoara de chimie. Am visat mult timp la umbrele pe care le făceau picioarele ei şi la felul în care îşi dădea ochii peste cap când îmi vorbea uitându-se în ochii mei adormiţi de ea. Dragostea se juca cu visele în mintea mea atunci şi mă-nchisesem în mine ca să mă bucur singur de visele mele cu ea.

Profesoara de chimie se juca cu privirile mele, se juca cu mine, iar eu nu eram decât un copil cu barbă. Mă uitam şi visam la buzele şi pielea ei. Îmi plăceau atât de mult şi mă speriau atât de tare, nu credeam că aş şti ce să fac cu ele. Acum, că m-am făcut mare, am înţeles şi decodat şi eu privirile pe care mi le expunea. Îi plăcea şi ei de mine, aşa cum îmi plăcea şi mie de ea. Şi eu eram un altar pentru ea.

De obicei trec peste dragostea-altar şi îmi trece complet. Mă eliberez complet pe mine şi mă bucur de versurile pe care le-am scris. Eliberez şi altarul şi îl las să fie venerat, în continuare, aşa cum merită, de alte creaturi. În altar e întotdeauna ascunsă o femeie frumoasă care merită să fie iubită ca-n poveşti. Dar… eu… nu… nu o să iubesc ca în poveşti, ci o să o ţin doar de mână şi o să caut alte feluri de iubiri.

Uneori, mi se întâmplă însă, să mă-ndrăgostesc de-o dragoste reală. Să fiu oare acum, îndrăgostit de-o dragoste reală? De simţit aşa simt. Oare ce va fi?

Gata cu vorbele negre, cu sufletele singure, gata cu lacrimile de noapte, voi încerca să las lumina zilei să mi le usuce. Gata cu rolurile, gata cu cel ce nu sunt. Să îl îngrop. Oricât de frumoase sunt rolurile, nu avem timp să ne jucăm atât de mult.

Am un suflet care nu poate fi altceva decât adăpost pentru un altul.

Gata şi cu cuvintele de pomană.

12 Februarie 2010

Să-mi tresară inima şi simţurile din nou ca să-mi colorez clipa. Să-mi curgă iar versuri prin venele ce cântă şi dansează printre cuvinte, să se facă iar o lume colorată pe după ochii mei ce văd doar lucrurile frumoase.

Acum, sunt eu, când scriu cuvinte ce se-ating unul de altul cu muzica-mi din gânduri. Acum, când, sunt, de unul singur, cheile unui pian îşi ţin de urât şi se ţin de mână, una albă, una neagră, ca un şir prea elegant de muzică sculptată.

Dragostea-mi gâfâie la uşa vieţii mele singuratice şi interzise printre toţi.

Scriu doar când sunt îndrăgostit de mine ca să rămână scris aici şi să văd atunci când o să-mi treacă, frumuseţea dintre lucrurile dintre noi.

Şi-i doar un pod pe care nimeni, no să-l treacă fără noi, şi-i o dragoste ce se cuprinde între cuvintele dintre noi. Aş vrea să-mi liniştesc sufletul cu tine, însă-i aceeaşi poveste mereu, şi mi-e frică să nu fie, fără tine, fără noi, şi să pierd şi de astă dată bucuria veşnică care poate fi să fie între doi.

La un capăt de drum, nu mai sunt cuvinte, ci e doar un drum prea singur care nu primeşte decât un om.

Nu te mai iubesc aşa cum te iubeam şi să punem o barieră ca să nu stricăm un ecosistem frumos şi genial.

3 Februarie 2010

Am zărit-o prin ceaţă, deasupra mea. Se uita de sus, cu o lumină albă în spatele ei, spre mine. Avea ochi frumoşi şi zâmbea încet. Eu stăteam lipit de pământ şi gustam sânge. Am tuşit şi-am scăpat şi mai mult. Era greu, vâscos şi sălciu la gust, metalic chiar. Atunci mi-a zâmbit şi mai tare, aproape că i-am văzut dinţii.

Aşa, lovit cum eram, am observat, de-acolo de jos, cum îi mirosea pielea din spatele urechilor şi cum pieptul îi era învelit în toate bucuriile mele. Mă durea, dar aveam poftă să-i recit versuri, căci gândurile de bucurie vin atunci când se petrec necazuri, aşa-i firea mea de om.

Piane răsunau pe strada de sub mine şi nu puteam să mă mişc. Eram ţintuit, acolo, sub ea, ca un fel de sclav al sângelui din gură pe care-l lăsasem să-mi curgă şi să dea pe-afară. Mi-am pus apoi mâna la gură, să nu o murdăresc şi pe ea de sânge.

De ce mă feream de durerea mea şi îi zâmbeam, de după durerile mele, oare? Iar, lumea, se-adunase să ne vadă şi ea zâmbea cu corpul ei atât de groaznic de frumos. Îmi zâmbeşti şi din durere, tu fiinţă fină cu atitudine de maestru de galere.

M-ai pus pe stradă jos, ţintuit, şi lipsit de vreo putere, cu corpul plin de sânge, ca un om fără putere. Chopin cânta la mine jos şi sus la tine doar bătea un vânt, ca să fie acelaşi aer. La mine jos, era maestuoso, iar sus la tine era vifor şi erau uragane, să urle şi vânturile şi clapele lui Chopin al meu.

Căci lucrurile astea nu se potrivesc, a fi, să fie. Nici noi, împreună, aşa: la mine-un zâmbet plin de sânge şi la tine o poziţie cu aură pe fruntea ta de preţuit. Mi-am părăsit datoria mea de a fi lângă tine.

Tu nu eşti frumoasă, eu te văd aşa, iar tu nu vezi sânge în zâmbetul meu, ci bucurie fără margini.

29 Ianuarie 2010

Să-mi încarc inima cu apă fină şi albastră ca-ntr-o mare de smarald. Să mă urc pe-un vârf de munte şi să urlu după tine. Să mă-ntorc apoi în casă şi să te găsesc acolo unde singură ar trebui să vii.

Nu ştiu cine, unde când şi cum, dar, cred că amintirile fac din moment un chin şi o clipă-i totuna dacă nu-i o clipă de trăiri noi.

Să mă lase în mijloc de ogor toată vina, căci eu scuze de la mine n-am să cer. Mai muşc din mine câte-un pic în fiecare zi, ca să ascund acolo-n mine vina că am omorât, pentru tine clipa din prea multe şi prea multe momente multe care ar fi putut să fie într-o clipă ce am fost.

Până una alta eu îs doar unul şi nimic nu mă poate şterge căci nimic nu mă poate face să mă anulez pe mine – singura chestiune certă dintr-o viaţă de minciună şi de oameni ce nu sunt.

28 Ianuarie 2010

Eu, atunci când vreau să dorm bine, mă întorc pe partea cealaltă.

21 Ianuarie 2010

Păşeam prin zăpadă şi te-am văzut agăţată de mâna lui altul. M-am ascuns într-un fel de colţ întunecat prin care treceau oameni ca să pot să îngheţ o lacrimă.

Sub piele este sânge care e ca un petrol. La un moment dat se va termina şi mă voi stinge, ca orice foc. Ard acum, pentru că sunt tânăr. Dar ce ard? Ard bucuriile altora.

Să mă scuzaţi, sunt un pic trist. Sunt un pic abătut, sunt un pic uitat şi sunt puţin mai mult răutăcios. M-am ascuns în spatele unui război cu lumea. Am pus o linie de apărare, ca să nu mă mai înţepe la inimă. Nu sunt trist, sunt doar într-un vertigo care mă învârte şi mă ameţeşte.

Sunt prost. Nu m-am considerat niciodată un om deştept. Consider că ar fi trebuit să citesc mai mult Moliere ca să fiu deştept şi nu Baudelaire. Consider că ar fi trebuit să memorez tot discursul lui Hamlet şi nu doar 50%.

Sunt prost şi imbecil, aşa mă simt acum. Oamenii mă iubesc şi eu sunt doar un bou.

Probabil că mi-ar trebui o terapie de grup să înţeleg acolo ce mi-ar trebui pentru un gust mai dulce printre dinţi.

Poate ar trebui să mă salveze cineva. Cred că de afară se vede că sunt atât de puternic… iar, eu… sunt doar un om care iubesc pisici şi le zâmbesc frumos şi ne zâmbim frumos.

Mi-e frică să nu văd monştri şi aş vrea să mă trezesc din orice-nseamnă raţiuni de business şi fericiri prea false, din popor.

Să mă salvaţi, vă rog. Eu zic că merit, acum mă bag într-un colţ de stradă, întunecat şi umed, unde o să stau cuminte. M-am exprimat prea mult. Ajunge. Să dispar puţin.

19 Ianuarie 2010

Vai, afară ninge atât de frumos, ca o femeie calmă.

Aş sta ore în şir să privesc aşa în zare. Spre parc, spre stradă, spre depărtare…

Aşa cum îmi fug ochii după fulgi îmi fuge şi uimirea în ultima vreme. Parcă mă uimesc de mine. Sunt altfel. Fac şi eu cunoştinţă şi mă învăţ cu ăsta nou din mine. Parcă e mai interesant. Un fel de Isus sunt, la care se întorc oagării după ce a înviat. Cred că am înviat, da.

Pietre de mormânt nu pot să ridic, însă, pentru că de la atâta stat în fund la taste, nu prea mai am putere-n mâini. Am şi maşină automată…

De spălat.

Ce-i drept, afară ninge. Atât de frumos ca o femeie calmă, care, pentru mine, a devenit o utopie clară. Nu există aşa ceva, însă, şi eu nu mai am loc în suflet pentru femei. Da. Toate scrierile mele sunt şi vor fi despre pasiune. Recte, despre femei.

Asta este. Până şi ninsoarea asta, atât de frumoasă, mi-aţi stricat-o voi, femeile. Vă urăsc.

18 Ianuarie 2010

Doar cu o eşarfă la gât, o eşarfă neagră lungă, înfăşurată-n noduri de poveşti, şi o muzică care se aude ca un susur dulce printre plăcerile mele, mult şi mult prea fine.

Şi aproape că alunec, gol, unit cu ale mele gusturi dulci ce mă-nţeapă printre inimile ce le port în mine ca să simtă tot ce trebuie să simtă  un suflet ca al meu.

Şi toate inimile-mi bat ca o luptă dintre oameni ce se schingiuie la mine-n piept. Tot ce simt eu de afară lasă urme înăuntru ca un fum pe ţeava pipei, ca un jar de pietre ude.

Unde-s eu printre poveştile cu zâne, dacă nu în mijloc, acolo, sărind ca un copil? Ca o salvă de aplauze: aşa se sparg la mine-n piept toate lucrurile din lume care se pot iubi sau care se iubesc.

Şi fiindcă nimic nu prea contează, am un zâmbet tâmp pe chip, ce-l împart acum cu lumea, pân’ se va da şi ultima zâmbire de pe chipul meu jovial şi mult prea trist.

Zâmbiţi şi voi, ca să ne imităm unii pe alţii, cum fac maimuţele în Amazon.

14 Ianuarie 2010

Mi-e aşa de dor de tine câteodată. Felul în care făceam noi lucrurile, felul în care despicam noi lucrurile şi felul în care adunam lucrurile.

Nu o să plâng a fost alegerea mea, la un moment dat, să fiu singur. Egoismul este uman, a face rău prin egoismul meu a fost o repercusiune pe care nu am gândit-o eu.

Mi-e foarte dor de tine, chiar dacă eşti aproape. Cred că ai rămas aceeaşi, chiar dacă eu te consider alta. Cred că toate lucrurile astea au avut un scop şi cred că fără mine, eşti mai întreagă şi faci cum vrei tu.

Cred că am trecut peste lipsa de tine, în sfârşit, dar, cred, cu desăvârşire că acum mi-e dor, cu adevărat, dorul ăla pur, fără nici un fel de automatisme.

Aşa e viaţa, uneori. Nu avem şi nu ştim ce să alegem. Uneori vrem să aleagă ceilalţi pentru noi, uneori vrem să fim noi aleşi şi să nu alegem noi nimic. Era amar pentru că noi eram amari. Acum e trist pentru că şi noi suntem trişti.

Ne e dor unul de celălalt, dar nu ştim cum trebuie să fie sau să facem. Tu zici nu şi eu nu zic nimic. Nu sunt vorbele noastre.

Ce a fost, a fost, nu-i aşa? Ce va fi? Trebuie să cred în destin ca să spun ce va fi. Trebuie să bănui ca să ştiu ce va fi. Trebuie să ştiu ca să ştiu ce va fi. Eu nu ştiu nimic însă. Nu ştiu decât că am lăsat la tine foarte multe: scule, unelte, sentimente şi multă dragoste. Ştiu doar că vreau să le las acolo. Nu vreau să le recuperez. Ţi le-am dat pentru că aşa am simţit atunci, aşa că ţi le dăruiesc de tot.

Eu nu mai am ce face cu ele, căci în altă parte nu pot să le dau. Ştiu asta acum.

13 Ianuarie 2010

Ţi l-am dat pe Mufă înapoi pentru că tu ai mai multă nevoie de el şi ai timp să îl iubeşti mai mult.

28 Decembrie 2009

Despre ce să scriu acum dacă nu despre iubire? Cred că am tot acum şi nu am nimic. M-am înconjurat de toate lucrurile care îmi plac dar, atât de des, toate nu au nici un gust, nici un miros şi nici un şpil. Cred că toată viaţa alergăm după iubire, după iubirea adevărată, după iubirea sinceră şi necondiţionată, pe care, atunci când o găsim nu ştim să o preţuim. Unii au noroc şi o întâlnesc, o simt, o gustă, unii, însă, nu au noroc şi toată viaţa simt că le lipseşte ceva şi habar nu au ce.

Iubirea nu se regăseşte în ochii cuiva sau în parfumul din părul unui munte alb pe care cresc flori roşii care ard ca un foc de grătar pe care se prăjesc coapse încinse. Nu. Iubirea doar este şi se află în noi, printre noi şi deasupra noastră. Unii au noroc şi alţii nu au. E ca o loterie pe ale cărui lozuri le tragem chiar noi.

Unii oameni nu ştiu ce e aceea iubirea. Aşa cum mi-a scris o prietenă dragă, de departe, astăzi, nu toţi ştim să iubim cu foc şi ne-am dori atât de tare să fim şi noi iubiţi aşa cu foc. Aşa cum iubesc eu: lumea, florile, viaţa, oamenii, lucrurile şi muzica pe care o simt printre toate acestea. Cu foc, cu patos, cu finalitate şi cu dezmăţ. Aşa iubesc eu. Doar de dragul de a iubi.

Se spune că iubirea nu se poate cumpăra şi, totuşi, am văzut că majoritatea aşa fac. Îşi cumpără iubire chinezească de la supermarket şi trăiesc aşa crezând că iubirea se construieşte din cărămizi din cele mai scumpe.

Nu. Iubirea pluteşte, nu e din cărămizi.

Nu e bine însă nici cum iubesc eu. Nu e bine pentru că iubirea din mine e ca un porţelan format din nenumărate aşchii ce taie din mine pe măsură ce cresc şi într-un final iubirea dinăuntru mă va devora ca o tumoare de dragoste crescută în suflet. Doctorii nu or să o poată scoate fiindcă nimeni nu ştie să trateze sufletul, cu atât mai puţin sufletul meu. Iubirea mea doare atât către mine cât şi către cei care stau în jurul meu.

Am vorbit de iubire pentru că zilele acestea am simţit-o din nou, din toate direcţiile, şi am retrăit bucuros clipe de când eram mic. Am stat alături de ai mei şi de multe pisici. I-am mângâiat pe toţi şi am mâncat mâncare bună într-un loc liniştit, fără griji şi fără timp trecut sau prezent.

Iubirea e una şi de aceea îi iubesc şi pe-ai mei şi pisicile toate. Torc vise acum şi vibrez atât de frumos.

27 Decembrie 2009

Nu fă dragoste fără dragoste.

23 Decembrie 2009

Dacă aştepţi ca ceva să se întâmple, nimic nu se va întâmpla aşteptând.

22 Decembrie 2009

Printre pozele mele nu o să regăseşti niciodată răsărituri de soare, sunt prea leneş pentru asta.

21 Decembrie 2009

Flirtez cu pianele de când mă ştiu… Le ador muzica şi felul lor de a fi şi mi-e o poftă nebună să le ating. Pianele mă atrag, mă aţâţă, mă cheamă la ele şi îmi mănâncă degetele. Am o poftă nebună să mă arunc pe un scaun rotativ în faţa la un pian şi să cânt Michel Petrucciani, aşa, cu poftă, cu ritm, cu bale la gură şi cu spirit.

Aş vrea să cânt, mai mult decât cânt acum. Aş vrea să cunosc aşa de bine un pian pe cât îl cunoştea tipul ăla din „The Legend of 1900”.

Nu am avut, însă, curaj niciodată, nu-i aşa?

18 Decembrie 2009

Gata drama. Tot ce făceam e doar tot ce fac acum. Fiindcă ce a fost, rămâne semn pentru ce s-a petrecut.

Peste lume a căzut albul dintre cuvinte. Căci afară ninge, ninge şi iar ninge. Eu mă leagăn după geamuri cu zâmbetele ce s-au petrecut. Luminiţele s-au aprins la alte geamuri, ca o lipsă de tristeţe printre oameni şi pisici.

La mine însă, nu e cântec, nu-i lumină, nu e brad şi nici moşi darnici: sunt doar eu. Căci acolo unde nu mai e nimeni, e o linişte prea mult prea mare ca să urle vreun zâmbet din copac.

Am s-aştept, aşa, muteşte, ani şi ani, de joc de table, până când, într-un final, o să-nvăţ să joc de unul singur şi de-o parte şi de alta, ca să-mi vorbesc doar eu mie şi o s-aştept să-mi crească lungi, cele două mâini ce-mi stau pe trup, ca să mă iau de unul singur în braţe atunci când se-aşterne alb pe lucruri, după geam.

8 Decembrie 2009

Unii oameni preferă în salată ulei de floarea soarelui.

Nu am pus şi praf de curry ca să nu îmi aducă aminte de vremurile în care mâncam fericit.

4 Decembrie 2009

Cu multă pasiune privesc şi dezmierd o Lună. Oare câţi o privesc, oare câţi o dezmiardă, ca şi mine…

Lună, Lună… zi-mi ceva… arată-mi ochii tăi şi zâmbeşte-mi dintre nori. Zi-mi acel ceva despre mine, ce aştept s-aud de-atâta timp… zi-mi că eşti, acolo sus, şi mă vezi şi ştii de mine…

Tu nu, măi Lună, măi… nu zici niciodată mai nimic, şi doar exişti, aşa frumoasă, acolo, sus, departe şi vizibilă pentru toţi ce vor să te vadă.

Eu, Lună, te-am întâlnit de mai multe ori şi o să îmi tresară mereu inima când o să te văd, din nou. Inima mea se tot umple, Lună, de ceva vreme, cu tine.

Mereu ai purtat ochi diferiţi, însă, mereu mi-ai transmis acelaşi lucru.

Inima mea dă în foc, însă, şi nu-mi rămâne decât să muşc din resturi fripte la foc mic. Nu au gustul tău însă.

Sunt ca un motan care te pândeşte de foarte departe, măi Lună, şi nu înţeleg de ce, dacă te acopăr cu mâna, dispari; dacă îmi iau ochii de la tine, dispari sau dacă se face zi, dispari…

O să îţi scriu câte un cuvânt din limba ta în fiecare zi şi o să adaug lângă el câte un punct fin de claritate, până când va trece atât timp cât trebuie ca să te pot vedea de-aproape şi să înţeleg ce vrei să-mi spui.

Până atunci te sărut din temniţa unui vers de dor.

2 Decembrie 2009

Cine a pus dragostea printre slăbiciunile mele a stricat arta mea de negociere cu lumea.

Mi-aduc aminte cum suna muzica din ochii tăi. Mai vreau să aud din nou, acum, de sărbătorile care se întâmplă în mine, muzica aceea. Lucrurile sunt şi eu sunt, dar cred că florile ard doar sub lumina soarelui.

O melodie pe care nu pot să o cânt e toată neliniştea din mine. Aşa de frumos mi-ai zâmbit, încât  mi-am acordat muşchiul de pe grătarul cu versuri: e ca un ţambal acolo, pe muzica mea se prăjesc arome.

Mi-e poftă de dragoste în seara asta. Mi-e poftă de ochii tăi. Mi-e poftă să râzi de zâmbetul meu.

Mi-e cald şi mi-e bine acum, ca într-o amintire de când eram mic.

Pupă-mă, te rog, pe obraz, ca să adorm zâmbind.

30 Noiembrie 2009

Mi-am pus kimono de mătase roşie ca să înţeleg dimineţile mai bine.

28 Noiembrie 2009

Nu pot recita Shakespeare pe Yahoo! Messenger.

27 Noiembrie 2009

Nu cred că am scris vreodată despre politică undeva, cu atât mai mult, în acest loc. Cred că dacă aş scrie aici despre politică mi s-ar părea un păgânism, o profanare şi o jignire a tuturor lucrurilor expuse aici.

Aşadar, nu o să scriu despre politică. Voi scrie despre un spectacol pe care-l urmăresc, fără să vreau, peste tot, în ultima vreme.

Aşadar, văd un spectacol haios ce se petrece pe o scenă pe care discută 3 oameni. Un al patrulea-i întreabă diverse şi-i pune să se muşte de gât.

Sala aplaudă şi cei trei îşi ştiu rolurile pe de rost. Al patrulea se preface că doar moderează, pe când el e un artist ce citeşte în roluri mai bine ca ei.

Cei trei sunt complet nebuni: unul cu o faţă de păpuşă stricată cu ochii prea strâmbi, un bâlbâit speriat de toate bombele din lume şi un maniac în cuvinte cu ochii spălaţi. Cei trei vor să fie lideri. Eu le văd nodul de la cravată: nu e un nod demn de-un lider.

Am văzut eu, la Roosevelt, la Miterrand şi la unul din foştii mei şefi, cum se face nodul la cravată.

Eu nu o să vă votez pe niciunul pentru că nu ştiţi să vă faceţi nodul la cravată şi pentru că sunteţi urâţi.

26 Noiembrie 2009

Pe-un pod, pe-o apă, se joacă o pisică în inima mea şi pe sub valuri, după ochii mei, stau imagini pe care le văd fără cuvinte aşa cum au fost, frumoase, cândva.

Pe clapele negre şi albe ale unui pian stau dorinţele mele strânse în muzica pe care o simt acolo, înăuntru, în mine.

Ochii mei sunt o interfaţă dintre lume şi mine şi sunt doar un pod care v-aduce să vă văd şi să vă cânt, înăuntru, mai bine.

Lipsa-i o gheară ce plânge şi ea în cântecele neştiute din mine.

Şi ochii-i închid doar ca să cânt mai bine. Atunci cânt ca să-mi aduc aminte.

Un zâmbet tâmp pe ochi.

23 Noiembrie 2009

Era prea mult abur într-o baie efervescentă şi fierbinte ca un moment maxim de căldură de soare. Am dat uşor cu mâna peste oglinda cu aburi şi-am văzut ochii ce-i am pe sub gene cum privesc înainte şi fac focus pe imaginea ce stă în oglindă.

Mereu, ca o umbră, o parte din mine stă după aburi, prinsă pe după oglinzi fermecate ce-mi prind şi-ncătuşează esenţa şi măduva din oase.

Este prea simplă o viaţă fără oglindă după care nu stă niciodată nimic şi mai hrănitoare o viaţă în care mă zbat eu cu aburi, după care, să-mi doresc ca să scap.

Când mă lupt cu vaporii parcă se-ntâmplă să fiu, mai altfel, mai viu.

Căci viaţa e scurtă şi în mod clar doar luptă, pe viaţă şi moarte, să fiu sau să nu fiu.

22 Noiembrie 2009

Ca o pată sunt pe lume. Un om ce râde doar în hohote de râs, ca s-ascundă tot ce-i rău printre fiinţe. Ăsta-s eu, astăzi, aici, între cuvinte.

Doar râd astăzi şi nu scriu fiindcă nu am nimic de zis.  

21 Noiembrie 2009

Numai un moment care a trecut ne ţine aproape. Trecutul nostru are viitorul lui şi nici un plânset prezent nu îl precedă cu adevărat. Perpetuează şi tu momentul acela la nesfârşit. Ţine-te de mine cu gheare lungi şi ascuţite şi urlă la mine ca să nu te uit.

Ochii tăi cred că îi mai am la mine pe undeva, prin vreun buzunar cu nasture roşu.

Reflectoarele stau pe mine ca să le redirecţionez unde vreau. Vreau să aflu care este istoria celor ce m-au făcut, dar nu pot, aşa cum nu pot să mă debarasez de orice fel de NU, care apare, acolo, sub unghiile şi pleoapele mele.

E prea frumos ca să te vânez.

17 Noiembrie 2009

A venit momentul să plâng un pic. Dacă zilele trecute îmi era dor, acum plâng. De ce să plâng? E simplu, pentru că aşa vreau. Vreau să plâng.

Nu plâng după cineva anume, după ceva anume sau din vreo cauză anume. Pur şi simplu plâng, îmi era dor de lacrimi, să le simt gustul sărat şi să le simt cum alunecă pe mine.

Motive am să plâng, dar nu voi plânge din cauza lor. Nu azi sau nu acum. Cred că întotdeauna am plâns ca să văd cum e şi să experimentez plânsul.

Am plâns oare cu adevărat vreodată? Hohote de plâns, cu sughiţuri, fără buton de oprire, fără stăvilare. Da, am plâns şi aşa. Atunci când a trebuit să te părăsesc am plâns aşa.

Voi mai plânge vreodată aşa? Sper că da. Plânsul m-a definit, chiar şi cel real.

Dacă zilele trecute am zâmbit, acum sunt negru. Parcă lucrurile s-au măcinat prea mult în mine şi mi-au făcut găuri în stomac, căci îmi dau pe afară gândurile şi nu au noimă sau înţeles de la atâta măcinat.

Ştii acum, cu tot plânsul ăsta, cu toate gândurile astea negre şi atât de măcinate, nu mi-aş dori decât să mă ţină şi pe mine cineva în braţe ca să am unde să plâng. Aş vrea să îmi ia şi mie cineva durerea asta neagră ce apare câteodată tam-nisam, de cine ştie unde şi s-aşterne peste mine ca să plâng.

Prea mult singur, fără oameni cu care să mă iubesc, este chinul cel mai mare pe care, atunci când zăpada o să cadă, va trebui să-l îmbrăţişez.

Nu plâng, ci doar mi-e frică.

9 Noiembrie 2009

Câteodată mi-e dor. Pur şi simplu mi-e dor, dar nu ştiu de ce mi-e dor. Nu vi s-a întâmplat niciodată? E ca o mâncărime de aia pe care nu ştii unde să o scarpini.

Mi-e dor gustul mâncării pe care o făcea bunicămea când eram eu mic, mi-e dor de mirosul libertăţii (atunci când credeam că ştiu ce e), mi-e dor de grăsimea de pe friptură (pe vremea când nu ne cunoşteam aşa de bine), dar, probabil, cel mai important, mi-e dor de felul în care râdeai.

Cine eşti tu? Nu contează. Contează doar că mi-e dor de felul în care râdeai.

Cred că uneori ne e dor de lucruri imposibile şi cred, că eu, mai mult decât oricine, creez singur nişte blestemate de scenarii imposibile. De ce? Din cauză că îmi place să mă distrez cu mine, cu viaţa, cu rândurile dintre vibraţii, cu sufletele şi cu toate respiraţiile din jurul meu.

Oamenii acuză foarte uşor, că trebuie făcut nu ştiu ce sau nu ştiu ce altceva.

Eu vă zic doar atât: nu trebuie făcut nimic – se face doar ce simţiţi voi că trebuie să se facă.

Vedeţi voi, este o chestie de prioritate. Este simplu: oamenii nu au ce să facă şi atunci aleg compania noastră. Ne folosim unii de alţii – nu asta e ideea? Scriam ieri despre dragoste. Până când şi iubim ne folosim unii de ceilalţi, nu?

Aşa, că, în continuare mi-e dor. Uneori cred că ştiu de ce mi-e dor. Acum nu ştiu dacă ştiu de ce mi-e dor sau, mai bine zis, cred că mi-e frică să ştiu de ce mi-e dor.

Hai să restrângem un pic lucrurile şi să spunem că viaţa e ca un jar care arde, arde, arde şi iar arde. Acolo stau toate întâmplările şi lucrurile – ard, ard, ard şi nu înseamnă nimic la final, nu dau decât o căldură de moment şi atât.

Să mănânc, să dorm, să semnez contracte şi atât.

Urâtă viaţa asta nu?

Aşa că mie mi-e dor. Mi-e dor de lucruri frumoase. Mi-e dor să fac prostii. Şi de asta am zis: de azi înainte fac prostii. Aşa, că, cei care vă doriţi să faceţi prostii alături de mine, de azi înainte, ştiţi unde să mă gasiţi.

8 Noiembrie 2009

Toată viaţa căutăm dragoste şi tot ce ne dorim e să avem lângă noi o vietate de care să avem grijă.

Uneori, atunci când căutăm dragoste, noi, oamenii, suntem extrem de patetici. Uităm esenţialul şi ne regăsim în situaţii penibile de care, de cele mai multe ori, nici nu ne dăm seama.

Atunci când oamenii nu fac dragostea cum trebuie apar elemente ca: respingerea, gustul amar, părerile de rău, ura şi alte chestiuni similare.

Atunci când se instalează reculul negativ al dragostei oamenii scriu poezii triste, compun muzici triste sau pictează iubiri care nu le aparţin.

Cred că suntem cu adevărat penibili când facem asta şi cred că nu trebuie să confundăm dragostea cu lipsa afecţiunii. Nu cred că trebuie să grăbim dragostea şi nu cred că trebuie să alergăm după oameni ca lupul după vânat. Cred că trebuie să fim conştienţi că dragostea nu stă întotdeauna lângă noi şi că nu întotdeauna fiecare dintre noi va avea norocul să cunoască dragostea.

Vrem să ştim ce este aceea dragostea… Vrem să simţim dragostea… Dar? Ce facem mai exact pentru aceasta sau, mai bine zis, ce suntem pregătiţi să facem pentru aceasta? Dragostea nu se cumpără de la Carrefour, ci este doar un cadou căruia îi simţi lipsa atunci când nu e.

Cred că pasul unu ar fi să ne cumpărăm un motan şi să îi permitem să doarmă pe burta noastră în fiecare seară atunci când lenevim în faţa imaginilor de pe perete.

Pe motanul meu îl cheamă Mufă.

5 Noiembrie 2009

La un moment dat ai avut privilegiul ca eu să fiu îndrăgostit de tine.

1 Noiembrie 2009

Tocmai acum. Tocmai de tine. Tocmai acolo. Tocmai aici. Ca să nu fie simplu.

30 Octombrie 2009

Să cadă ploi printre cuvinte şi să toarne norii printre rânduri, căci iubite-mi sunt cuvintele dintre noi. Pe noi ne despart cuvinte doar, căci un un cer e acelaşi peste tot. Doar un zbor e mai aproape atunci când plouă dor.

Parcă mi-e un pic cam frică şi mă mir, uşor, uşor…

Oare e nevoie să m-apropii ca să zbor?  

24 Octombrie 2009

Pe buze am un zâmbet tâmp şi-o supradoză de vlagă-n suflet. O fărâmă de iubire printre cuvinte şi-un cântec lung atunci când bate vântul. Am un suflet tocat mărunt prin tristele memorii şi-acum se suprascriu cu dragul dintre fapte.

Mi-e frică, da, să nu fie doar placebo şi umplerea rapidă de spaţii goale. O ramură de frică dintre memorii, care mi-au pus blazon de moarte.

De data asta, însă, este altfel, se-ntâmplă cum ar trebui să fie. Aşa c-am luat şi-am pus într-o cutie fărâme încă verzi, din mine, şi ţi le-am dat pe toate ca să le pui, acolo, bine, lângă tine.

Şi mai vreau să-ţi mulţumesc, că râdem atât de mult împreună.

20 Octombrie 2009

Nu contează decât cum răspunzi atunci când nu cunoşti răspunsul.

19 Octombrie 2009

Mă găsesc extreme de nevoit să aduc în discuţie viaţa de la bloc şi în special povestea doamnei de sub mine. Exact aşa o să o şi numesc pe parcursul acestei scrieri: „Doamna de sub mine”. E simplu, aproape matematic: eu stau sus şi ea dedesubt. Mă refer, evident, la dispunerea modului de convieţuire într-un bloc comunist, anume dispunerea pe apartamente.

Ea la 9, eu la 10. Nu ne diferenţiază, însă, doar atât. Ea e bătrână, eu încă tânăr. Ne şi asemănăm însă: de mulţi ani avem boală unul pe celălalt. Şi ne asemănăm şi mai mult: amândoi suntem ascultători. Eu ascult muzică şi ea ascultă tot ce fac eu.

Îmi imaginez că păstrează, undeva, sub pernă, o condică, în care notează, cu spor, tot ce fac eu: când mă scol, când vorbesc, când mă bucur, când mănânc. Cunoaşte toate aceste activităţi şi mi le povesteşte de fiecare dată când, din greşeală, ne întâlnim.

Mă urăşte, am văzut treaba asta în ochii ei şi în felul în care pune pasiune în cuvintele ei. Mă urmăreşte şi mă întreabă:

Ce fel de filme mai vedem în seara asta?
Tu nu dormi?
De ce factură sunt oamenii care vin la tine?
De ce râdeţi atât de mult?
Tu chiar mai ai chef pe vremea asta de atâta distracţie?

Toate întrebările astea m-au întristat şi am făcut o revoluţie în viaţa mea. Am zis să fac ceva să mă conformez cu viaţa dânsei. Am dat muzica mai încet. Am încetat activităţi sonore după ore înaintate. Cu ce am greşit cel mai mult? Nu am mai râs atât de mult şi mi-am rugat prietenii să nu mai râdă atât de mult când mă vizitează.

Cu toate acestea dânsa în continuare mi-a auzit râsetele şi m-a pârât. M-a pârât la oamenii de la bloc, m-a pârât părinţilor mei şi mi-a scos ochii în continuare că râd prea mult.

Acum, ce să înţeleg eu din toate lucrurile astea? Să existe probabil un fel de conexiune telepatică între mine şi ea, în aşa fel încât îmi poate asculta sufletul cum râde în orice moment? Să facă toate lucrurile astea din dragoste?

Am două probleme majore în viaţa mea: biserica de peste drum şi doamna de la 9. Amândouă mă înconjoară şi simt, cu certitudine, că nu fac parte din viaţa mea.

E ora 9 seara şi trebuie să fie linişte. Dânsa se odihneşte. Şşşşşt! Să nu care cumva să ziceţi careva ceva. Trebuie să fie linişte, să trecem nevăzuţi prin viaţă, să care cumva să râdem sau să deranjăm pe careva! Trebuie să fie linişte, atât de linişte, încât nici apa să nu o tragem după orele 8 seara, când se termină telejurnalul în epoca de piatră.

Oooof! Treziţi-vă oameni buni, ajutaţi-mă toţi să urlăm! Să facem gălăgie! Este din cale afară de şocant, să nu am voie, la mine în casă să râd, să ascult muzică, să mă simt bine, să joc nişte cărţi cu prietenii, să trag apa de câte ori vreau şi când vreau!

Militez pentru lucrurile astea! Vreau să pot să mă dau cu fundul de pământ de câte ori vreau pe zi. Viaţa e prea scurtă ca să îmi fie mie deranjată de babe absurde.

Aşa de rău îmi pare, uneori, că nu are lângă ea o familie de manelişti, să îi pună aici în boxe ultimele noutăţi şi să îşi încerce sabufărele pe obrajii ei.

Îmi aduce uneori, aminte, de Ursula din Mica Sirenă.

Ce coşmaruri. Ce orori!

AAAAA!

17 Octombrie 2009

E cinci dimineaţa şi parcă nu pot să dorm. Parcă ochii nu mi se-nchid pe rând, sau amândoi o dată. Aş vrea să dorm, să mă cufund pe jos prin perne şi să dorm aşa pe lung şi să plutesc acolo printre vise urmat fiind de bucuria unei dimineţi nepregătite.

Aş vrea să trăiesc într-o ciupercă mare şi eu să fiu mic, iar mic, aşa cum eram când nu ştiam ce-i ăla nerv de ceartă între oamenii perverşi.

Parcă mi-e bine acum. Nu ştiu de ce. Nu ştiu cu ce se leagă starea mea de bine şi mi-e frică să cred că ştiu cu ce, ar fi prea mult, prea înalt, mult prea frumos.

Am zahăr iar pe limbă şi culorile ard pe tot ce mă-nconjoară. Iar muzica, of, se învârte şi se-ndoaie printre gânduri ca un sirop prea bun şi prea încântător.

Ce n-aş da să mă lipească viaţa într-una de stări ca cea pe care-o am acum, dar nu pot, nu pot să nu vărs un gând prea melancolic gândindu-mă că poate, mai repede decât voi zice „peşte”, o să sufăr, iar, din nou.

Ştiţi, suferinţa-mi am plasat-o mereu pe umerii altcuiva. Am renegat-o: nu-i a mea.

Ei bine e şi parc-o simt cum va să vină, acum, când marea e atât de calmă şi e doar soare, fără nori.

Aşa frumos îmi bate inima, de parcă nu-i e frică de ce va fi…

16 Octombrie 2009

Nu ai cum să mulţumeşti pe toată lumea pentru că unii bat în ţeavă.

15 Octombrie 2009

Am făcut loc în dulapul din baie pentru un black mascara şi în şifonier pentru o pereche de manolo, roşii şi cu toc foarte înalt.

Parcă nu e scenariul complet fără ele.

Să nu mă înţelegeţi greşit, nu le vreau pentru mine. Cred că vreau să mă mărit. Mă gândeam, aşadar, dacă ar fi să organizez un eventual interviu cu o candidată pentru postul pe care îl ofer, ce aş întreba-o? Deocamdată am strâns următoarele întrebări:

1. Pe ce planetă s-a născut Luke Skywalker?
2. Care e diferenţa dintre un patch de reţea cross şi unul straight?
3. Ce crezi că aş aprecia eu mai mult: o shaorma de berbec sau una de pui?
4. Cine a utilizat prima oară într-o producţie muzicală un sintetizator digital?
5. Care e viziunea ta despre usturoi?
6. Mă accepţi aşa cum sunt?

12 Octombrie 2009

Hmmm… nu ştiu prin ce minune, însă, lucrurile s-au schimbat începând cu ziua de sâmbătă, sâmbăta ce tocmai a trecut.

Este vorba de dragoste. Trebuie să fie vorba de dragoste, despre asta cred că e vorba în viaţa asta şi cred că asta este constanta care mă leagă pe mine de existenţa reală.

Fiindcă locul ăsta este şi a fost întotdeauna un adevărat zid al plângerii pentru toate lipsurile din inima mea, şi ceea ce se întâmplă în momentul ăsta are tot gust de lacrimă.

Lacrimile sunt frumoase şi au un gust extraordinar atunci când le acceptăm ca părţi ce fac parte din noi.

Nu, nu este placebo, este doar dragostea din mine care a luat foc într-o zi de sâmbătă. Nu am mai ars aşa de mult.

9 Octombrie 2009

De ce bat clopotele vineri la orele 1700, urmate de un spectacol virtuos de toacă? O să fie necesar să mă supăr rău pe ăştia de la biserică, din nou. Se potoliseră!

30 Septembrie 2009

Mi-am ascuţit simţurile, m-am şlefuit pe lamă, mi-am pilit dinţii şi fortificat inima, ca să pot să muşc mai bine, în stânga şi în dreapta… şi din tine… şi din tine…

27 Septembrie 2009

Am înţeles acum… pentru a plânge după o dragoste, trebuie să fie una specială.

Mi-e greu să văd cum vii şi cum pleci, cum intri şi cum te parfumezi pentru altul, cum zbori prin inima mea din nou şi cum te târăşti.

Mă urăsc căci te văd rănita şi ştiu că nu sunt altceva decât un criminal. Un nenorocit brutal şi nimic mai mult. Te-am crescut, sau, mai exact, ne-am crescut unul pe celălalt, şi apoi, te-am părăsit în lume, singură, fără nimeni şi fără nimic.

Te-am omorât. Asta am făcut.

Vreau doar să îmi promiţi că nu te vei răzbuna pe mine prea tare.

Ştii de ce mi-e cel mai dor? De fericirea ta.

Am visat că te-ai întors, că ai venit, aici, acasă înapoi şi, cel mai important, că m-ai iertat. A trebuit să fac asta, să te părăsesc, să gândesc cu altceva decât cu mintea.

Dacă nu m-aş fi ascultat decât pe mine, aş fi ştiut ce să-ţi spun atunci.

Vreau să recunosc acum că sunt un bou. Da, te vreau, din nou, cu dragoste, lângă mine, aşa cum era, bine.

Ce o să îţi mai spun când o să vii mâine?

26 Septembrie 2009

De ce mor oamenii? Mi-am pus întrebarea asta de mii de ori şi nu am găsit decât un gust amar, mereu, la fiecare capăt de întrebare.

Am pierdut pe cineva foarte drag. Am crescut şi copilărit împreună, am dormit împreună de atât de multe ori. Zâmbeai mereu.

Mi-e atât de dor de tine, deja. Ce a mai rămas din tine stă sub copacul alor mei, din curtea din faţă. Tu însă rămâi în sufletul meu şi vreau să ştii că te iubesc cel mai mult, pisică.

Să dormi frumos, Mimi.

21 Septembrie 2009

Ce dor îmi era de liniştea dintre cuvinte… de muzica din mine…

Am pus în dreapta un violoncel care cântă valurile din ape îndepărtate şi în mijloc am pus un pian care mă vaită. Iar, în stânga tuturor, o vioară ascuţită care spune tot ce am de spus. Ca o ploaie prea acidă peste tot se-aud, în şirag, coarde multe ce umplu tot parfumul muzical ca să-mi cânte mie despre tine.

Cu ochii închişi privesc către toate cele ce mă-ncântă ne-ncetat până-n inima din mine, până-n suflet, până-n râurile de sânge care curg prin corpul meu. Şi ascult, şi iar ascult, şi mă îndrăgostesc iar de acordurile prea triste, ce mă atrag pe loc la ele şi-mi aduc aminte despre dragostea dintre fiinţe şi despre valurile de amoc pe care le pricinuieşte.

M-a atras cu totul înăuntru şi plutesc pe-un şir de muzică, printre piane, violoncele şi viori care mă ridică, mă ridică şi mă lasă liber să cad într-o cădere liberă. Şi am tot căzut, minute-ntregi, cu viteză, printre muzicile din nori.

Am căzut pe o plajă cu apă albastră şi m-am înfipt în nisipul cu scoici. M-am înfipt lângă tine, căci acolo stăteai şi ascultai violoncelele, viorile şi pianele triste care mă atrăseseră şi pe mine la ele. Răsunau acum de peste tot şi speriau liniştea mării albastre pusă între plajă şi orizont.

Eram aproape de tine, dar eram atât de mic şi nu puteam să mă mişc în nisipul cu scoici. Te-am strigat, nu m-auzeai, te-am tras de un fir de păr şi nu ai simţit. Te uitai în zare îmbrăcată de baie în roşu şi albastru şi părul tău curgea pe muzica din apă prins de-o bentiţă subţire.

Aveai ochii trişti şi gândurile negre. Încercai să prinzi o imagine, cu marea, cu nisipul, cu soarele şi cu stâncile din faţa ta. Te-am privit ore întregi. Nu te-ai mişcat. Gustai într-una amarul din imaginea din faţa ta. Imaginea nu mai era dulce, ca pe vremuri. Simţeai şi tu ca mine. Îţi părea rău. „Aşa sunt şi pentru mine, lucrurile, la gust”, am vrut să-ţi zic, dar nu m-ai auzit. Poate nu am ţipat eu îndeajuns.

Ştii, când închid ochii şi te văd acolo, pe plaja cu apă albastră, stând încruntată şi vrând să prinzi o imagine, îmi amintesc de liniştea dintre cuvintele noastre şi înţeleg că, într-un fel, ai fost şi vei fi a mea pentru totdeauna. Vrei sau nu vrei, eşti ca mine, căci simt asta, mai mult decât aş vrea în dorul din geamul cu tine.

17 Septembrie 2009

Stau la geam şi privesc către oamenii de afară. Oamenii aţâţă girofaruri şi biciuiesc cai putere puşi pe roţi cu cauciucuri de sezon. Oamenii urlă şi vorbesc toţi pe limba lor ca să se facă auziţi. Oamenii se îmbrâncesc ca să îşi facă drum şi să îşi spună părerile. Oamenii se înghesuie să bage hamburger-i de 2.5 lei. Oamenii alunecă pe gheaţă ca să ajungă mai repede către banii de la sfârşit de lună. Şi, la sfârşit, oamenii plătesc cu bani apa chioară de la Carrefour.

Stau şi mă gândesc acum, apa chioară de la Carrefour este apă de ploaie sau apă de lac?

Oamenii nici măcar nu îşi pun întrebarea asta, ci, doar, îşi zâmbesc fals ca să li se vadă lucrarea.

Sunt mulţi oameni pe lumea asta. Mulţi dintre ei vând uşi şi mulţi dintre ei se ascund după uşi, aşa cum fac şi eu. Uşa mea se deschide, se descuie, dar, mă gândesc, acum, serios, trebuie sau nu trebuie să o încui seara?

Cine ar putea să intre peste mine, am nevoie cu adevărat de uşă? Aş putea, acum, să arăt cu degetul către câteva astfel de pericole. Oamenii sunt periculoşi. Ar intra peste mine în casă. La cât sunt de singur ar trebui să îmi fie frică de treaba asta? Oare ar intra cineva peste mine dacă aş lăsa uşa descuiata noaptea?

Oare ar intra cineva să se culce lângă mine? Atunci l-aş lăsa să fure tot, le-aş da de bună voie. Să mă fure şi pe mine. Doar atât i-aş cere, să aibă curaj să mă convingă că mai sunt oameni care merită pe-această lume.

Vuiesc oamenii de uri faţă de alţi oameni şi se grăbesc să se aşeze în jurul unor mese rotunde şi să arate cu degetul unii către alţii. Oamenii se grăbesc să facă publicitate problemelor din jurul lor şi niciodată bucuriilor dintre sinapse. Mulţi clocotesc să spună ce îi doare.

Nimeni nu se desface pe sine şi să se oprească acolo, în propria fiinţă. Egoismul este, dar doar pentru burta, nu şi pentru suflet.

L-aş omorî şi eu pe administrator dar nu mă voi grăbi să spun asta la Dan, pentru mine Dan şi cei ce îl văd seară de seară nici nu există.

16 Septembrie 2009

Un bărbat care simte pentru o femeie cu sufletul se va bâlbâi şi un bărbat care nu simte cu sufletul va construi strategii de cucerire.

Voi îi apreciaţi pe cei cu strategii. De ce oare?

Mă opresc aici cu acest subiect. Mai multe cuvinte nu merită.

13 Septembrie 2009

Îţi aminteşti cum râdeam împreună, cum descopeream lucruri împreună şi cum ne ţineam de mână?

Eu îmi aduc aminte mereu şi tristeţea despre tine apare în toate mărunţişurile zilnice. A fi departe de tine înseamnă a mă îndepărta din ce în ce mai mult de orice înseamnă zâmbet de bucurie. Nu cred că mai am acum zâmbete pentru nimic. Da, bineînţeles, pot să-mi schimonosesc faţa în aşa fel încât să pară că zâmbesc, dar, zâmbet cu adevărat, nu.

Îţi aminteşti cum îmi terminai frazele?

Ce vreau eu de la o femeie? Vreau să mă convingă să o iubesc şi să îmi termine frazele. Doar atât. Tu m-ai convins de atunci, de prima oară când ne-am văzut şi după aia m-ai tot convins.

Îţi aminteşti cum te atingeam? Cum tremurai sub amprentele mele? Mi-e dor de momentele alea. Mi-e dor de ele mai mult decât aş fi crezut vreodată. Mai ţii minte cum te uitai de adânc în ochii ăştia întunecaţi ai mei? Mi-e dor să te mai uiţi aşa.

Îţi aminteşti cum bântuiam prin toate încăperile din lume împreună? Îţi aminteşti cum mă iubeai? Eu da şi mă gândesc atât de des la asta. Uneori amintirile care te păstrează pe tine aproape de mine sunt prea multe, sunt prea grele.

Dacă tu erai? Dacă tu erai aceea, pentru mine, şi eu acela, pentru tine? Te-ai gândit vreodată la asta? Cred că te gândeşti şi acum, când citeşti cuvintele astea. Le-am scris cu degetele cu care te-am mângâiat şi cu care te-am înşfăcat şi păstrat în mine.

E uşor să faci să funcţioneze o chestie între doi oameni, e uşor să te împrieteneşti cu oameni noi şi să le împărtăşeşti o parte dintre secretele tale, dar e mai greu să stai lângă un om nebun, aşa cum sunt eu. Nebun după cuvinte, nebun după inimi, nebun după pasenţe şi nebun după tine.

Trăieşte-ţi viaţa, zâmbeşte, nu ca mine. Pune echilibru fals între tine şi lume şi fă compromisuri pentru liniştea ta. Dar nu uita niciodată cum m-ai iubit şi cum îţi bătea inima când mă vedeai.

Şi eu te-am iubit la fel şi o să-mi bată inima la fel până o să se oprească.

7 Septembrie 2009

M-am tot gândit. Discutând cu o altă pisică mi-am adus aminte că sunt motan. De ce sunt motan? Pentru că sunt la fel de egoist ca un motan, la fel de sincer, la fel de mincinos şi la fel de pufos. Altceva în plus?

Da. Aţi văzut cum pisicile, oricât de solitare ar fi, câteodată se cuibăresc pe sufletul cuiva şi stau acolo într-o bucurie enormă? Aşa sunt şi eu. Ce mi-aş dori să mă cuibăresc acum la sufletul cuiva. Să mă apuc de el cu ghearele şi să stau acolo oricât îmi doresc. Pentru că sunt egoist, pentru că sunt un motan.

Consum plăceri pe pâine şi mă relaxez, de obicei, cu burta în sus. Dorm mereu şi sunt gras. Ca un motan. La fel ca şi la ele: nu îmi place gălăgia şi mi-e frică de celelalte pisici.

Mi-e atât de dor de motanul ăsta din mine. Atât de dor… Atât de dor să mă cuibăresc undeva, într-un loc cald şi pufos unde să adorm, liniştit, şi, înainte de adormi să nu mă gândesc dacă am încuiat uşa, ci să mă gândesc la un cer cu stele.

Bate vântul prin arterele şi prin inima mea. Sufletul începe să nu prea mai fie pe acolo. Se duce şi se tot duce şi nu prea reuşesc să îl conving să rămână şi să locuiască aici în mine. Dacă mă voi gândi atât de mult în continuare îl voi pierde de tot, pe el, pe sufletul meu.

Cine a inventat părerile de rău, dorul, frica sau tristeţea, trebuie să fi inventat şi untul de arahide, ca să îmi deranjeze, toate, liniştea nopţilor mele.

3 Septembrie 2009

Pentru a gusta viaţa altora am renunţat la viaţa mea. E simplu, am spus adio şi am renunţat la tot ce aveam şi la tot ce nu aveam. Aşa a început pentru mine singurătatea.

Nici cu tine şi nici fără tine nu e bine. Cine să ne mai înţeleagă şi pe noi, oamenii? Suntem nişte fiinţe atât de slabe, nu ne putem abţine.

Te-am pierdut.

Cred că eşti fericită acum, după ce ţi-a trecut orice fărâmă de mine.

Gustul e amar. Prea amar. Sunt trist, mai trist ca niciodată. Sufletul mi-e atât de agitat şi uneori respir atât de greu.

Mi-am aşternut un bârlog de perne şi de cearceafuri albe şi mă voi culca devreme astăzi. Nu mai e interesant nimic, nici măcar suferinţa. Unele cuvinte nu se pot spune sau citi, ci doar se simt, dincolo de simţuri.

26 August 2009

Am iubit ca un prost arome frumos mirositoare şi m-am dus după cum îmi curgea sângele prin venele amorţite. Ca un prost… fără să gândesc, fără să îmi aduc aminte de raţiunea pe care doar am negat-o.

Să nu faceţi ca mine: să nu iubiţi lucruri noi. Să iubiţi doar ce aveţi acum, în acest moment. Iubirile noi nu sunt sigure, sunt doar praf de stele.

Ce te-aş mai scoate din piept şi te-aş arunca între toate relele din lume. Ce te-aş mai împunge cu toate urâţeniile din lume ca să dispari definitiv şi să mă laşi. Nu am nevoie de tine să mi te plimbi prin vene şi să îmi baţi cu atâta ardoare în piept. Nu te vreau pentru că nu mă vreau pe mine.

Sunt etern îndrăgostit şi sunt bolnav de asta. Nu cred că te cunosc dar m-am îndrăgostit pentru a nu ştiu câta oară de tine. Nu aş vrea acum decât să fiu atârnat deasupra unei gropi negre unde să mi se scurgă toată dragostea din mine. Nu am cerut-o şi nu o vreau.

Nu am cerut să simt lucrurile astea în mine şi nu le mai vreau. Vreau să dispară tot ce e amar şi să nu simt decât un rest de gust dulce: atât.

Cine a inventat iubirea? Cine a inventat bătăile de inimă? Cine a inventat apusul de soare? Cine a inventat frumuseţea? Nu poate să fie decât o fiinţă atât de rea şi atât de perversă pentru că toate lucrurile astea atât de frumoase, atunci când se amestecă în inima mea, au un gust atât de amar şi nasc nişte lacrimi atât de usturătoare care sunt mult prea mult pentru mine să suport.

Mi-am învăţat poate cea mai importantă lecţie din viaţă: dragostea nu te aşteaptă. Atunci când o împungi, o pui la încercare, o chinui, o îndepărtezi şi nu îi mai dai atenţie, dragostea fuge de tine şi te părăseşte atât de tare încât se dăruieşte altuia.

Mi-am învăţat lecţia asta de mai multe ori şi de fiecare dată s-a rupt câte un pic din mine şi s-a mai scurs un pic din mine în gaura aia neagră care pluteşte sub mine. Muzică tristă, cartofi prăjiţi şi să nu mă spăl pe dinţi, aşa vreau să gonesc dragostea din mine.

Lucrurile care umplu spaţii goale nu există, ci doar spaţiile goale care au nevoie a fi umplute.

Probabil că o să dispar o perioadă dintre orice miresme care aduc cât de puţin cu orice fel de dragoste. În teorie există un singur om pe care merită să îl iubesc: eu, iar, momentan, el nu mă atrage deloc.

17 August 2009

Ne ascundem de dragoste. Asta facem, toţi, peste tot, mereu. Nu ne e frică de ace, de sânge, de dureri de picioare sau de arsuri pe gât, ci ne e teamă de dragoste. Ne e atât de frică de ea şi facem orice pentru a ne ascunde de ea.

Atunci când sângele curge şi pentru altceva decât puls, închidem robinetele şi întoarcem capul, pentru că aşa e bine.

Suntem animale, dar, în plus, putem să ne iubim, necondiţionat, unii pe alţii. De ce ne ascundem de aceste lucruri? De ce suntem atât de masochişti şi introvertiţi?

Este atât de uşor să ne iubim pe noi şi atât de greu să îi iubim pe alţii. Oamenii mă trădează, mă rănesc, mă uită, mă judecă, mă întunecă şi mă scuipă, dar eu tot îi iubesc, pentru că aşa vreau. Aşa simt, aşa curge prin mine şi aşa vreau. Iubesc. Iubesc imediat când te văd. Te iubesc pe tine pentru că aşa simt.

Urăsc fantastic de tare oamenii care îşi ascund iubirea şi îşi învârt privirile în alte cercuri decât în cel corect pentru a evita priviri de dragoste. Asta fac oamenii, evită privirile de dragoste şi nu vor să îşi asume responsabilitatea iubirii.

La fel şi tu îţi fereşti privirea şi nu îi permiţi să se întâlnească cu a mea pentru că ştii că atunci, la mijloc, se vor sparge stele de dragoste care îţi pot afecta definitiv lumea. Poate pentru prima oară în viaţa ta ar trebui să o laşi să vadă ce vrea, să caute ce vrea, să fie unde vrea şi cu cine vrea.

Nu cred în reguli, nici măcar în regulile mele. Cred doar în exploziile care se produc în inima mea atunci când o las să zburde prin lume. Ştii, încrederea vine din priviri, dragostea din inima şi regulile din minte. Mintea nu există aşa cum nu există nici fericirea. Mintea e doar o funcţie a unui organ prea complicat. Sufletul e ceva simplu, însă, şi nu are decât un rol: să păstreze în el toată dragostea dintr-o fiinţă. La mine sufletul nu are doar două grame, ci, îmi curge prin tot corpul şi, uneori dă afară pe la ochi şi pe la buze. Dragostea-mi e şi mai mare ca sufletul meu.

Atunci când te privesc speriat şi cu frică nu înseamnă decât că te iubesc.

13 August 2009

O femeie nu este niciodată îndeajuns de frumoasă.

10 August 2009

Uneori dragostea se sparge în suflet şi îl inundă. Se îneacă acolo toate visele mele şi se scurg prin lacrimi. Sunt paralele multe care trec pe lângă mine şi mă ocolesc.

La tine în suflet se sparge la fel dragostea? Te-am părăsit ca să ne liniştim amândoi şi să fim din nou separaţi. Mi-e prea dor însă de dragostea ta şi de felul în care priveai prin mine. Zâmbetul tău râdea cel mai frumos de pe lumea asta şi, acum, nu pot să-i fac decât un parastas.

Se rup cuvintele prin mine şi te visez prea mult, nu am scăpat decât de respiraţia ta, căci de tine nu.

Au pus lucruri între ochii mei, pe care eu nu pot să le văd. Acolo, între ochii mei stau toate misterele.

Se sparg privirile acum şi se vor sparge venele în mine. Sunt om din nou, am fost un fel de aparat până acum. Mă îndrept şi mai mult către nebunie.

Dar, e atât de frumoasă nebunia mea… doar eu o înţeleg.

Te-aş devora, oriunde ai fi şi oricum ai fi, căci, asta sta scris în ochii mei atunci când te pierdeai în înţelesurile din ei. Te-aş trage de părul tău, de picioarele tale, de coapsele şi de spatele tău, într-o mare groapă cu smoală neagră unde să ne topim amândoi.

Acolo ţi-aş urla despre prostia din mine sărindu-mi din gură bucăţi de noroi. Acolo ne-am înţelege, într-o groapă cu smoală, acolo am fi, acasă şi amândoi.

2 August 2009

Astăzi o să scriu despre libertate. Am tratat de prea multe ori acest subiect şi nu am ajuns niciodată în nici un punct paroxistic de iluminare. Astăzi nu o să mai mă întreb ce este aceea libertatea, cum se naşte, de unde vine, nu. Astăzi voi scrie despre privarea de libertate.

Mi-am dat seama că mai toate acţiunile mele, oricât de libere ar fi, din orice punct de vedere, nu fac decât să mă îndepărteze şi mai mult de libertate. Ştiu acum că a fi liber cu adevărat ar însemna să nu fac nimic. De fapt, aceasta este definiţia libertăţii pe care o dau astăzi: pentru a fi liber nu trebuie decât să nu faci nimic.

Gândiţi-vă: orice acţiune pe care o veţi îndeplini nu înseamnă decât condiţii în plus pentru libertatea voastră. Dacă veţi râde prea mult, spre exemplu, vor fi oameni care vor fi deranjaţi de gălăgia pe care o provocaţi prin râsul vostru şi, astfel, veţi crea conflicte care vă vor îndepărta de posibilitatea de a fi liberi.

Am dat acest exemplu pentru că, de curând, am fost, din nou, acuzat că râd prea mult. Foarte direct mi s-a recomandat să nu mai râd atât de tare şi atât mult.

Povestea cu biserica cu clopote se repetă. Foarte des aud din nou, la fel de tare, incantaţiile şi gongurile credinţei sfinte. Mi-am dat seama că nu am ce să fac. Biserica e cât blocul în care stau eu şi boxele lor sunt mai puternice decât ale mele. Dacă le-aş distruge boxele ar cumpăra altele pe banii mei, dacă le-aş sparge geamurile ar pune alte termopane, dacă i-aş urmări noaptea le-ar face plăcere şi dacă aş pune bombe să se dărâme – întreaga construcţie – mi-ar părea mie rău – nu este atât de urâtă, ci zgomotoasă.

Povestea de anul trecut diferă de cea de anul ăsta printr-un instrument nou pe care l-au introdus în slujbe: un fel de glockenspiel, un fel de clopoţel armonios. Probabil că te duc mai aproape de Dumnezeu lucrurile astea, dar, nu e cazul să îmi dau cu părerea, eu, un necredincios.

Mă rog, să trecem peste povestea cu biserica, era doar o paranteză. În acelaşi fel în care se distrează şi cei din biserică şi organizează minunate petreceri, la care, uneori, îmi pare rău că nu sunt invitat, în acelaşi fel, îmi doresc şi eu să mă distrez, să mă relaxez şi să mă simt bine.

Trăiesc într-un apartament de bloc cu multe camere unde se pot organiza, din când în când, nişte evenimente de relaxare, cu prilejul cărora strâng alţi oameni avizi de bucurie şi râsete, ca şi mine, şi, de obicei, cu ocazia acestor evenimente prefer să fac nişte lucruri care, pe mine, mă bine dispun. Toate aceste lucruri, din punctul meu de vedere, sunt extrem de nevinovate.

Evenimentele nu presupun altceva decât topirea unor bucăţi de gheaţă în nişte lichide alcoolice, lipirea de feţele celor prezenţi a unui zâmbet ca al Joker-ului din Batman, rularea unor muzici moarte în fundal şi plimbarea unor cărţi de joc prin mâinile celor prezenţi şi pe masa situată în mijlocul apartamentului de bloc comunist, ce-i drept, cu vedere spre lac (şi biserică).

Presupun că deja sunteţi de acord cu mine: toate acestea sunt nevinovate şi nu cred că v-ar produce niciodată repulsie, poate doar invidie.

Asta mi-am imaginat şi eu că simte baba de dedesubt: invidie. La telefon, atunci când mă sună de fiecare dată când rulez astfel de evenimente, am aflat, ulterior, că simte ură. Mă urăşte de mic. Foşnetul cărţilor de joc o deranjează. Muzica moartă o deranjează. Gheaţa i se pare că se iroseşte în paharele noastre şi, nu în cele din urmă, urăşte cel mai mult râsul.

Eu cred că ea nu râde niciodată pentru că mi-a recomandat şi mie să nu mai ţin astfel de evenimente. M-a ameninţat că îl cheamă pe Bruce Willis să ne abolească distracţia. Noroc cu faptul că nu există sisteme de ventilaţie cu tubulatură metalică în blocurile astea, oricum, Bruce a îmbătrânit, poate se duce peste ea, să se relaxeze împreună.

Anyway, mi-a zis că îi facem viaţa un calvar şi că ar trebui să ne oprim. Râsul ar trebui să fie abolit primul apoi, mi-a zis că se aude când merg prin casă şi m-a rugat frumos să merg mai încet. Mi-a zis că toate persoanele care vin în casă la mine sunt de proastă factură şi că subiectele de discuţie sunt grosolane. Mi-a mai zis că fetele ei s-au mutat de acasă din cauza mea, pentru că, încă de acum 8 ani făceam foarte multă gălăgie. Păcat că nu are, încă, jurnalul ăsta 8 ani, poate, astfel, descopeream şi eu nişte dovezi ale insubordonării mele. Şi-a încheiat apoi pledoaria cu un alint: „Eşti mare şi prost!”, apoi a stat puţin pe gânduri şi a ţinut să sublinieze încă o dată „Mare şi PROST!”.

În concluzie: nu se mai poate aşa ceva. Trebuie să mă opresc şi să nu mai fac atât de mult rău oamenilor din jur. M-am gândit să mă sinucid. Însă, aici, ar apărea tot felul de probleme, dacă sar de la balcon o voi deranja cu zgomotul produs de căderea mea pe asfaltul de jos şi forfota creată de oamenii care se vor strânge cât şi de maşinile de poliţie, pompieri şi salvare. M-am gândit la mai multe metode, toate însă ar deranja-o, aşa că am hotărât să găsesc altă soluţie. Iată, astfel, măsurile pe care le voi lua:

- nu o să mai râd şi nu o să permit nimănui care mai mă vizitează să râdă
- toate discuţiile, chiar şi atunci când vorbesc cu mine, se vor purta doar în şoaptă şi după orele 2100, deloc
- o să merg pe vârfuri, încălţat în câte trei perechi de ciorapi roşii per picior
- voi instala nişte inele metalice pe tavanul apartamentului pentru deplasare după orele 2100 
- niciodată nu voi mai închide uşile, am hotărât să le demontez pentru a nu mai fi trântite
- o să o întreb de fiecare dată pe cine pot să chem în vizită, inclusiv despre vizitele de serviciu pe care le primesc acasă
- o să îi prezint un script spre aprobare al discuţiilor care urmează să se întâmple şi vom găsi împreună subiecte de discuţie cât mai elevate care să o stimuleze intelectual
- ne-am pus de acord deja că muzica pe care o ascult este o muzică bună, deci, singura soluţie a fost să împachetez boxele hi-fi, să le pun pe balcon şi să le păstrez pentru vremea în care va veni un holocaust pe pământ, eu fiind singurul supravieţuitor
- nu voi mai da drumul la apă după orele 2100
- ca o ultimă măsură, doar cu titlu de încercare – nu promit, dar, după orele 2100 voi încerca să respir mai rar – curenţii produşi de o respiraţie normală după această oră pot atrage după sine trântirea ferestrelor sau a uşilor pe care nu le-am demontat încă

În acest fel libertatea oamenilor se întrepătrunde. Eu nu am de unde să ştiu toate lucrurile acestea: sunt necredincios şi mare şi prost.

30 Iulie 2009

Câteodată, pur şi simplu, nu mai am nimic de zis. Simt că au zis atât de mulţi pentru mine, încât nu mai am ce să zic.

Atât de mulţi oameni năpârlesc în jurul meu şi miroase atât de urât uneori încât nu mai este nevoie să spun nimic.

Nu am motive reale să fiu, toate sunt doar pretexte. Un zâmbet e un preludiu fals pentru un hohot de râs pe care îl las să fie cu frică.

Sunt tot felul de întâmplări care se pot întâmpla şi atât de puţine lucruri reale care se întâmplă, încât prefer să tac, să arunc ochii în jos, undeva peste vârfurile degetelor mele de la picioare şi să zâmbesc infantil către oameni.

Sunt doar ani care trec pe lângă mine, nu şi oportunităţi, nu şi o posibilă viaţă. Ce am acum nu este o viaţă, este doar un reflex stupid vis-a-vis de pofte pe care nu le-am inventat eu. Viaţa cred, acum, cu desăvârşire, că mi-am trăit-o undeva în copilărie, preţ de câteva secunde.

Mai ştiu ceva despre copilărie: nu se termină niciodată, cel puţin nu pentru mine.

Am plâns şi voi plânge în continuare şi după tine, şi după tine şi după tine… dar, cel mai mult, voi plânge după mine, atunci când voi înceta cu adevărat să exist, să mă joc atât de frumos cu sentimentele şi trăirile astea atât de intense cu care am fost investit.

Nu îmi doresc să mă înţeleagă cineva sau să obţin ceva. Vreau doar să fiu, eu, cu mine, singur şi în pace.

După ochii tăi nu pot plânge, pentru că, nu sunt ai mei şi nu trebuie să plâng după ei. Atunci când crezi că iubeşti pe cineva nu faci decât să dai frâu liber egoismului din tine. Nimeni nu mă poate înţelege cu adevărat, dar, mulţi pot emite tot felul de încercări de a mă înţelege.

Aici apare afecţiunea, atunci când ne legăm ca un scai de părerile pe care le emit ceilalţi despre noi. Atunci suntem cei mai egoişti: cântărim animalic părerile celorlalţi şi le alegem pe cele care ne plac cel mai mult. Aşa fac şi eu, aşa am făcut şi aşa voi greşi în continuare.

Sunt un sclav exagerat al singurătăţii şi neputinţei în care m-am oprit să fiu. Caut ochi ca ai mei, caut ochi diferiţi de ai mei şi îi cântăresc aşezându-i pe un portativ lung şi proprietar. Toţi oamenii au ochi şi uneori viaţa se desfăşoară, în cazul meu, doar acolo pe acel portativ pe care îl înţeleg doar eu.

Câteodată îmi curge mintea pe urechi şi urăsc faptul că în tavan arde doar un bec şi nu două, aşa cum ar trebui, pentru a-şi ţine de urât unul altuia.

Urâtul, în cazul meu, apare atunci când mă înfricoşez atât de tare de momentele de singurătate pe care trebuie să le petrec alături de mine. Mintea mea e împachetată altfel şi se desfăşoară doar atunci când îmi vibrează sufletul.

Când îmi vibrează sufletul? Doar atunci când simt dragoste. Dragostea porneşte doar din mine şi e atât de multă încât dă pe afară, se iroseşte, se evaporă, se pierde.

Mi-e atât de frică de tine – dragostea din mine, încât mă prefac că nu eşti. Îmi omori în chinuri curajul câteodată şi îl laşi să nu fie.

Uneori aş cânta atât de tare şi atât de mult încât să îi fac pe toţi să plângă. Dar, dragostea mea se pare că nu poate să cânte nici lângă şi nici departe de tine.

Sunt un om prost care zâmbeşte fără motiv, doar atât.

29 Iulie 2009

Bărbaţii reali nu au nevoie de motoare.

19 Iulie 2009

Unde e mai răcoare îmi bate inima mai încet, atât de încet încât se pierd bătăi. M-am aşezat în partea cea mai răcoroasă a casei.

Acum ei au plecat şi au făcut loc ca să fie rece.

18 Iulie 2009

M-am născut gol într-o mare de oameni îmbrăcaţi în costume negre ce mă priveau curioşi. De când m-am născut şi până acum nu am vrut să port niciodată costum negru. Oamenii erau toţi la fel, nişte nenorociţi şi curioşi care m-au sufocat acolo, unul peste altul, cu întrebările lor, cu dorinţele lor, cu ochii şi glasul lor.

Prea curioşi, prea întrebători, prea guralivi, prea răi. Eu singur, prea singur, m-am trezit în raionul de strecurători la Ikea. Aici mor mulţi gândaci. Unul se zbătea în urechea mea stângă şi l-am tras de picioare. Avea ochii albaştri în care i-am citit tristeţea. Mi-au crescut şi mie gheare şi păr, ca să îl înţeleg. L-am pupat ca să îi treacă durerea şi am reuşit să o absorb, pe toată în mine.

Nu ştiu ce mă întreabă toţi aceşti oameni pentru că nu îi înţeleg. Prea multe respiraţii, prea mult fum de ţigară, prea multe şoapte, prea multe gânduri în capul meu greu şi sec. Gândacul s-a transformat într-o muscă care a zburat să bâzâie în altă parte. Am zburat şi eu după ea cu nervi şi gânduri ucigaşe. Într-un colţ am strivit-o ca să moară. Era rea şi doar bâzâia.

Acum, dacă am omorât o muscă, voi fi întemniţat într-o cuşcă de linişte pe viaţă sau voi rămâne singur ca să am ocazia să-mi scriu testamentul?

Nu am apucat încă să vizitez Tokyo. Uneori vreau doar să mănânc o shaorma. Sunt gras şi mănânc şi mai mult ca să am după ce să beau apă. Uneori sunt un om pe care nu îl suport nici eu.

Pe afară m-aş pedepsi chiar eu, dacă aş şti că înăuntru nu e un suflet prea bun care se joacă cu maşinuţe şi păpuşi colorate.

14 Iulie 2009

Oamenii au devenit mai curaţi: pe yahoo messenger oamenii nu put.

13 Iulie 2009

Suferinţa e cea mai cruntă atunci când nu poţi să te bucuri de ea.

12 Iulie 2009

Nu mai pot să mă plimb cu femeia altuia şi nu pot să transform femeia altuia în femeia mea. Ar fi prea simplu.

11 Iulie 2009

Unele femei au un singur scop în viaţă: de a fi proprietatea bărbatului din viaţa lor.

Acest bărbat le va poseda, deţine, subjuga şi martiriza până la sfârşitul zilelor lor.

Aceste femei nu vor exista cu adevărat decât în scurtele lor momente de curaj pur întâmplate departe de bărbatul lor.

Aceste femei vor considera acest tip de bărbat drept ideal pentru că viaţa e mai uşoară atunci când ţi se spune ce şi când să faci.

Eu nu voi fi niciodată un astfel de bărbat sau o astfel de femeie.

10 Iulie 2009

Azi, la Ikea, lângă un raft cu becuri mi-am adus aminte de însemnătatea iubirii. Am amestecat între ele chifteluţele chimice şi am sorbit cu plăcere sosul extraterestru. E genial să descoperi gusturi plăcute printre mirosurile comune. Oamenii sunt fericiţi doar atunci când le zâmbeşti. Trebuie să glumeşti privind tristeţile tale. Trebuie să le iei peste picior şi să le ridiculizezi. Nu există graniţe între fericire şi tristeţe. Ambele sunt stări euforice de care trebuie să ne bucurăm. Preşurile alea colorate de la Ikea îţi pot provoca atât tristeţe cât şi fericire.

Aveau piele de focă şi blană de vacă la Ikea. Pentru ele beau palincă cu lămâie. Nimeni nu zâmbeşte pentru mine, toţi zâmbesc pentru ei. Alături de mine nu e nimeni, doar becurile din Ikea ard pentru mine, fiindcă aşa vreau eu. Puterea luminii dintr-un bec economic e mare atunci când îi îmbrăţişezi corect frecvenţa. Să ardă toate luminile în mine căci altfel mă amăgesc prea singur.

Am citit despre „folie a deux”. Asta îmi doresc şi eu: să înnebunesc alături de cineva şi să ne înnebunim împreună. E utopic, pentru că nu putem fi, cu adevărat altfel decât singuri. Culorile sunt multe şi, tuturor, ne plac, pe rând şi de fiecare dată, altele.

Inima mea e amară, aşa cred. Nu am reuşit niciodată să o gust. Este imposibil să ne gustăm propria noastră inimă, am fi prea subiectivi, aşa cum am fost şi eu în afirmaţia de la începutul acestui paragraf.

Din cauza asta avem nevoie de dragostea altora: trebuie să permitem a ni se gusta inima. E o cină rară, intimă şi foarte picantă. Orice inimă are gustul ei. Cred despre a mea că e amară. De când mă ştiu nu-mi doresc decât să aflu ce gust are pentru alţii. Mă voi opri şi mă voi simţi acasă acolo unde va fi mai dulce.

6 Iulie 2009

Ochii care ard plini de tristeţe sunt mai calzi decât o mie de alţi ochi ce nu ştiu să iubească aşa cu foc. Totu-i tot ce ne-nconjoară şi-s prea multe ca să spere-o linişte în noi. O gheară se aşează printre inimi care ard în focuri fripte în o mie de culori.

O dragoste care există se va rupe întotdeauna-n două, jumătate-n unul şi jumătate-n altul. Dragostea nu-i decât de două feluri: de la mine până la tine şi de la tine, la mine, înapoi. Două jumătăţi se lipesc printre cuvinte, printre oase fripte şi piei ude.

Nici un om nu se topeşte, însă, în curajul de a fi şi în neglijenţa faţă de feriri şi umbre. Nu te ascunde în umbre, nu te ascunde în lumini de soare care nu îţi aparţin. Aşează-te pe un zâmbet ca al tău şi dormi acolo ca să-ţi linişteşti sufletul ce-ţi urlă atât printre lumini urâte.

O dragoste se va rupe întotdeauna-n două părţi ce se vor îndepărta una de cealaltă. Între ele se vor scrie lungi şi nemăsurate fraze de cuvinte ce vor descrie doar vibraţii ale sufletelor curajoase să simtă lipsa celeilalte părţi.

Zgomotele sunt doar ca să-se audă şi mirosurile doar ca să le mirosim. Trandafirii se şi aud, de acolo dinăuntrul focurilor din inimi ce se nasc când le colorăm cu lumini la fel ca noi. Lumea-i multă, dar preţioase sunt locurile şi luminile în care putem să fim, cu adevărat, noi.

5 Iulie 2009

Mi-e dor de tine, Cosmin.

3 Iulie 2009

The sooner our happiness together begins, the longer it will last.

30 Iunie 2009

Astăzi vântul şi cerul mi-au vorbit despre mine. Mi-au vorbit despre singurătate şi despre dragostea prea multă care mă devorează pe dinăuntru. Am dat foc la petale de trandafir pe care le-am ars într-un foc mare ce a mirosit a răsărit de soare roşiatic.

Şi vântul şi cerul mi-au zis că sunt un monstru hidos şi neputincios care nu mai poate fi desfigurat decât pe dinăuntru. Am băut doar apă ca să mângâi cu vârful degetelor tristeţea. Am luat în braţe azi, tristeţea, şi i-am zis, cu lacrimi amare la ochi, că o voi părăsi.

Sunt trist, sunt singur, sunt naiv, dacă voi crede în mine. Astăzi m-am dat bătut şi m-am închis în mine unde mi-am dat foc la neputinţă şi la suflet. Miroase a flori frumoase.

M-am săturat atât de tare de gustul amar al dimineţilor prea singure, netrezite de nimeni. Dacă nu am murit deja, voi muri în curând într-o dimineaţă amară.

29 Iunie 2009

De ce să zâmbesc? Pentru cine să zâmbesc…

Sunt atâtea culori pe care le văd doar eu şi atât de multe zâmbete pe care le vreau să le păstrez lângă mine.

Da, totul trece. Trece şi nefericirea, imposibilitatea şi durerea, jocul şi provocările, trec toate, însă ce mă fac eu în momentele în care se întâmplă? Momentele sunt lungi şi mă cicatrizează până la oase. Oasele se rup şi le trebuie fier ca să le lipească la loc.

Afară plouă mereu şi nu se spală nimic, decât culorile lucrurilor frumoase. Unde este fericirea mea? Zâmbetele de sinceritate? Gândurile de foc? Unde eşti tu? Unde este înţepătura din inima-mi bolnavă? Unde sunt sudorile de sub frunte? Unde eşti?

Cine… cui… sunteţi atât de mulţi şi atât de departe. Singurătate în mijlocul oamenilor este una dintre cele mai mari pedepse. Nu vreau să fug pe drumuri ca să nu mai fiu atât de singur. Vreau să fiu copil din nou. Am deschis o pungă cu orori şi am învăţat despre tristeţe. Atunci am încetat să fiu copil. M-aş fi oprit din a trăi dacă ştiam atunci că-i atât de negru ce urmează.

Aparent este simplu. Dacă nu o să găsesc liniştea în mine nu o să o găsesc nici în tine. Lucrurile simple fac întotdeauna cea mai mare diferenţă, în acest fel, un zâmbet de-al tău, mă poate trezi la viaţă, mă poate convinge că nu trebuie să mă usuc.

Aşa că, ţi-l cer. Zâmbeşte-mi.

27 Iunie 2009

O să îmi treacă.

22 Iunie 2009

Eu rareori îi citez pe alţii, pentru că zic eu destule aberaţii ca să fiu atent la ce zic ceilalţi, însă, oagărul de mai jos a zis-o atât de bine:

Ia uitaţi-vă numai la aceşti oameni de prisos! Mereu sunt bolnavi; ei îşi varsă fierea şi numesc aceasta jurnal.

Friedrich Nietzsche, So Sprach Zarathustra

21 Iunie 2009

La suprafaţă pare că eşti cea mai puternică persoană şi că nu ai nevoie de nici un fel de afecţiune, cu atât mai puţin de afecţiunea mea.

Ochii tăi mă caută pentru a se feri de mine. Visele tale se trezesc brusc ca să uite de mine. Mă excluzi din sufletul tău şi te dezici de mine ca să poţi să râzi din nou singură.

Cel puţin aşa ar trebui să faci. Eu mă ascund.

18 Iunie 2009

Atunci când îmi lipseşte atât de mult afecţiunea unei femei, îmi fac un ceai de iasomie. Închid ochii şi fierb nişte apă. Aşa cum te-aş mângâia şi pe tine, mângâi frunzuliţele de iasomie pe care le las să cadă în cana goală şi albă ca sufletul meu. Eu sunt eu şi un ceai nu va fi niciodată, pentru mine, doar un ceai, va fi muzică şi fum de abur. Îl purific cu apă fiartă, aşa de fierbinte cum este şi sângele meu din corpul ăsta îngheţat. Aburul care se ridică din cană îmi aduce aminte de nopţi de Seattle şi de Humphrey Bogart.

Preţ de câteva minute apa fierbinte sustrage tot din frunzele uscate, iar, eu, cu ochii închişi, las aburii să mă cuprindă şi zâmbesc. Sunt atât de fini, ca o piele albă de femeie. Mă iubesc cu aburii ca şi cum te-aş iubi pe tine.

Cana e fierbinte, îmi arde mâinile, dar, mă lupt şi îndrăznesc să o trag lângă mine, acolo, unde pot să stau eu tolănit cel mai bine. Printre umbrele de noapte mi-am făcut eu un culcuş, şi, stau, acolo, printre perne pe care nu pot să le văd, ci doar le simt: sunt multe. Rând pe rând ele mă alintă şi mă mângâie aşa cum am visat că-mi faci şi tu, of, de-aş mai şti cum arăţi, de-aş mai şti de unde să te iau…

Printre umbrele de foc am pornit să-mi cânte-o muzică tandră, fină, ascuţită, ca şi lucrul ce s-a înfipt la mine-n suflet. Am ales să fiu liber, neîntemniţat, lucru pe care ţi-l doresc oricând şi ţie, să poţi spune tot ce vrei să spui şi să poţi să asculţi lumea care râde, râde, râde… şi iar râde despre frumuseţile pe care nu le-nţeleg în noi…

După iasomie, pianele mă fac să zâmbesc satisfăcut ca un copil la lucrurile de sub brad. Muzica se aude din toate colţurile, mă cuprinde şi mă ridică să plutesc zâmbitor. Nu mai simţisem de prea multă vreme acele din mine, care ard, ard, ard… şi se înfig printre clapele negre şi albe ale pianelor din jurul meu. Aşa mi-aş dori să fiu, mereu.

De afară a pătruns pe geam o umbră. A trecut prin aburul din ceai şi prin parfumul de iasomie, a luat o pernă-n braţe şi s-a aşezat lângă mine. Zâmbind a început s-asculte pianele cu ochii închişi. Eram singur, fără afecţiune, fără tandreţea altcuiva şi fără bucurie, dar, lângă mine aveam o umbră. S-a tolănit mai bine şi-atunci părul lung şi moale mi-a căzut în braţe ca să-l ţin cu două mâini în şoapte.

Zgomotele calde din muzică erau ca tine, tandreţea pernelor era ca şi a ta şi ceaiul, dulce-ascuţit, era la gust, ca tine. Umbra m-a luat în braţe şi am tresărit aproape speriat: îmi era prea bine, utopic de bine. I-am mirosit părul timp de infinite minute şi am întrebat-o:

Eu te-am adus sau ai venit singură?
M-a adus tandreţea de lângă tine.
Eşti doar o umbră…
Sunt ce vrei tu să fiu.
Vreau să fii o femeie frumoasă şi să mă adori.
Dar… sunt o femeie frumoasă şi te ador…
Dacă te sărut vei pleca dintre piane?
Da, pentru totdeauna.

După ce am mângâiat şi m-a sărutat o umbră aştept doar să treacă totdeauna.

17 Iunie 2009

Am înţeles acum. Te răzbuni.

16 Iunie 2009

Am convocat ursitoarele să îmi scoată din nas parfumul de pe pielea ta. După consult mi-au zis că din nas l-au îndepărtat, însă că din suflet nu au cum să

mi-l scoată. Rămâne acolo definitiv.

13 Iunie 2009

Scorned

I cry to share my tears
And I will laugh to hide my fears.
In a short second, things can break,
Deep, within my soul, needles for you
to take.

Keep them well and thorough guarded,
With an army of a thousand men,
Which are better and more suited
To love you all together, as I do,
again and again…

There are things of small aperture
About you, that I’ll keep inside 
My lonely prison of so scorned
Lonely, beautiful and childish dreams
so dread.

You have welcomed me in a realm of dreaming
Where my eyes had never been
And, please, do whatever you do,
To keep me dreaming
of you…

 

Silviu, sâmbătă seara.

9 Iunie 2009

Nu poţi să le ai pe toate. Trebuie să alegi, iar, eu nu sunt o alegere.

4 Iunie 2009

Am fost îndrăgostit de ideea că cineva se poate îndrăgosti de mine, apoi am fost supărat pentru că cineva nu se poate îndrăgosti de mine.

3 Iunie 2009

Ţi-am dat drumul să pleci, sora mea. Te-am pierdut printre dorinţe care nu ştiau să fie frumoase. Şi ţie îţi plăcea atât de mult frigul şi, apoi, căldura dintre lucruri. A trebuit să poţi să străluceşti mai departe urlând către mine că sunt rău. De prea mult timp nu mai eşti sora mea, ce să fac eu cu toate amintirile ce mă străbat printre friguri, dor…

31 Mai 2009

Eu mă ascund în spatele ochilor mei şi văd, de acolo, tot ce se întâmplă. Văd bucurie care se amestecă cu petale de trandafiri roşii. Nu am mai ascultat până acum muzică care să îmi aducă aminte de bucuria ta de atunci. Erai atât de fericită şi dansai în paşi prea fini în jurul meu, iar eu, ca un dirijor, cu multă graţie împărţeam fericirea către tine. Acum, violoncelele, pianele şi viorile care îmi bucurau tristeţea, îmi aduc aminte de tine.

S-a încheiat sau nu s-a încheiat? A fost sau încă mai este acel vis în care am căzut cu totul în vremea copilăriei mele? Copilăria nu s-a încheiat, asta e tot ce pot să spun. Vremea, lumea, vântul, cerul şi toţi oamenii sunt acum, prea minunaţi şi mă încântă. Nu mai vreau să mor, nu mai vreau să uit, nu mai vreau să nu zâmbesc. Amintirile pe care le am cu tine sunt cele mai frumoase dintre petalele de trandafiri pe care le port, de când mă ştiu, cu mine. Când sunt abătut sau trist, bag mâna-n sân şi scot de acolo petalele cu tine. Mă bucur acum de amintiri, înainte mi-era atât de frică de ele.

Te aştept, în parc.

30 Mai 2009

Eşti frumoasă, ai ochi frumoşi. Eşti mai frumoasă decât mine. Uneori mă uit, de câte ori treci pe lângă mine, îţi zâmbesc şi mă bucur de frumuseţea ta. Nu e suficient, însă. Nu ne-am potrivi. Nu ai secrete pe care să mi le predai doar mie, să le păstrez. Nu vrei, nu poţi, nu eu, nu tu.

28 Mai 2009

Azi era să mor. Făceam treabă. Treaba însă nu conta. Eu nu contam, agnosticismul era la putere, nu aveam cum să înţeleg misterele mijloacelor prin care sunt alcătuit eu, prin care este realizată lumea şi toate aceste complexe decoruri care mă înconjoară.

M-a înţepat rău, la inimă, exact atunci când plăcerea era mai mare. M-am ridicat şi m-am clătinat, către perne. M-am aruncat între ele şi am suportat durerea cu zâmbetul pe buze. Am uitat pentru câteva momente de e-mail-uri, de telefoane, de reţele, de task-uri, de lucruri şi de fapte. Am stat întins pe spate, spunându-mi că ar fi frumos să mor aşa, cu o durere mare în piept. Eram gata.

A durut, dar, mi-a trecut însă destul de repede. Îţi trec toate clipele prin faţa ochilor în momente ca acesta. Am fost bucuros pe tot parcursul şi am înţeles multe. Nu contează nimic, chiar nu contează nimic, în afară de faptul că eu trebuie să zâmbesc, într-una, mereu, necondiţionat.

Răul nu există dacă eu nu îl percep. Chiar nu înţelegeţi? Nu trebuie să existe nici rău şi nici bine, sunt la fel, ambele, la fel de… rele… Exist doar eu, nu sunt nici bun, nici rău, sunt doar eu.

Am cauzat lacrimi şi am plâns şi eu. De ce? Pentru că am vrut să fac ce vreau. Am ales să fac ce vreau, cum vreau, când vreau, cu cine vreau. Nu mă interesează ce spun alţii şi nu mă interesează nici ce spun eu.

Dacă aş fi murit, atunci, dimineaţă, nu aş mai fi văzut, acum, ezotericul acesta minunat din noaptea care şade acum, afară. Este minunat, de-a dreptul minunat. Bate un vânt, aşa, aproape rece şi eu sunt cald. Cald la suflet. M-am redescoperit. Mă plac, din nou. Şi, de asemenea, ştiu ce nu îmi place, la oameni şi la mine. Sunt pregătit să refuz şi sunt pregătit să nu mai accept, să nu mai fac compromisuri.

Mă regăsesc, din nou, singur, pe calea mea. Nu ştiu care este aceea, doar că există. E o cale întunecată, cu lumini pe margine care îmi luminează, difuz, trăirile artistice. E muzică, sunt fotografii, picturi, femei frumoase şi mult, mult, mult prea mult miserupism împrăştiat pe toată calea asta, a mea.

27 Mai 2009

Oamenii te plac numai dacă le zâmbeşti şi dacă eşti slab, nu pot să îi blamez, şi mie îmi place acelaşi lucru.

26 Mai 2009

Când o femeie se prăbuşeşte în braţele mele mă bucur ca un copil prost de fineţea detaliilor. De ce nu înţeleg oamenii că nu trebuie să ceară garanţii unii de la ceilalţi?

25 Mai 2009

Un colac s-a aşezat în jurul burţii mele.

16 Mai 2009

Ţigările de foi, când sunt puţine, par multe, iar ţigările ordinare, când sunt multe, par puţine.

25 Mai 2009

Era nevoie de o schimbare.

24 Mai 2009

O să îţi fie dor de mine, aşa cum o să îmi fie şi mie de tine.

23 Mai 2009

Ce contează că tipul arată bine atât timp cât nu sunt eu?

18 Mai 2009

Ştiţi melodia aia de la INXS, Baby don’t cry? Ei bine, se auzea aşa de frumos în baia aceea la fel de frumoasă. Răsuna printre plăcile de de marmură şi se târa pe firele aurii care le împodobeau. Ceaţa de abur era ca o perdea purificatoare care cădea peste ea. Privirea ei tristă şi jucăuşă se uita în apă, cădea peste bule şi picioarele ei lungi, interminabile şi delicat de subţiri ieşeau ca nişte stindarde din apa clocotită. Acolo se purifica ea, în apă, în cadă, în baie, în abur, în miresme de parfum scump şi corect ales. Sufletul lui Jean-Paul Gaultier plutea cu ea în apă şi evadase din viaţa ei reală. Acolo era viaţa ei reală, după chipul ei plictisit şi brăzdat de prea mulţi bărbaţi. Era mai frumoasă decât orice faţă de prunc, acolo în baie. Eu nu ştiam ce să fac. Eu eram un bărbat prost şi ea o curvă, nimic mai mult. Mi se părea că e atât de înaltă la suflet încât, concret, nu o puteam atinge. Visele ei şi visele mele se întrepătrundeau de ceva vreme şi îmi permiteau să o urmăresc acolo în baie unde îşi ungea toate rănile cu multe straturi de cremă vie. Totul pornise atunci când închisesem ochii şi auzisem INXS, îi plăcea şi ei, aşa cum îmi place şi mie. Unde trebuie să locuiască sufletele? Asta mă întrebam mereu. Sufletul ei locuia într-o curvă şi al meu locuia în mine. Fiindcă era doar un vis, am avut curaj şi m-am trezit în visul ei. Atunci, speriată, în baia ei de aburi, m-a observat cum apărusem în mijlocul sanctuarului ei. Ai un suflet frumos, i-am zis, te-aş pupa în fiecare seara. Ca o doamnă autentică şi-a strâns picioarele acoperite de apă tulbure şi mi-a aruncat o mână de abur. Mi-a zâmbit jucăuş şi mi-a dat o palmă.

17 Mai 2009

Fie-vă milă şi îmbrăţişaţi-mă şi pe mine careva şi apoi continuaţi să vă fie milă şi priviţi-mă cu ochi blânzi, umeziţi-vă buzele şi sărutaţi-mă cu focuri multe, de milă.

Totul nu înseamnă nimic şi aştept ca din moment în moment să înceteze această şaradă perversă la care asist de când mă ştiu. Să mă bucur de lume, de soare, de cântec, de versuri, de viaţă… sunt îndemnurile pe care le-am primit de când mă ştiu. O singură întrebare am: de ce?

Dacă eu pot schimba atât de uşor zâmbetul oamenilor, de ce nu îl schimbă nimeni şi pe al meu?

Un clovn trist, aş fi putut face atât de multe… am făcut atât de multe încât mă simt mai bătrân decât Moise. Cine m-a uitat aici, pe tărâmul acesta plin de atâţia monştri urâţi şi murdari? Atât de mulţi oameni lipsiţi de puritate, pe care nu îi cunosc, pe care nu vreau să-i cunosc.

Simt atât de multe trăiri, mereu, nesecate, în mine, pe care le scot şi le arunc pe hârtii, pe discuri, pe hârtie fotografică sau pe o boltă colorată de creaţii eterne la care îmi doream atât de mult să aspir. Da, sufăr, în mine. Sunt un artist, un om trist căruia vocile neclare dinăuntru îi dictează să scrie, să cânte şi să picteze mereu în două culori. De ce să creez, de ce să le pun, acolo, pe ziduri, ca să le-arate cu degetul oricine ar vrea?

Sunt un artist sau doar un om nebun care se macină pe sine şi împrăştie în jur doar narcotice sub formă de praf efemer? Privirea mi-e caldă şi urechile au viaţa lor ca să m-ajute să-mprăştii mai bine praful neînsemnat împopoţonat cu sclipici ce sclipeşte prin el.

Să nu mă primiţi printre voi căci nu mă veţi înţelege şi să nu mă iubiţi căci voi râde, ca un prost, de dragostea voastră, cu care nu voi şti ce să fac, căci nu sunt în stare să iubesc la fel. Dragostea mea e egoistă ca un om gras ce îşi devorează ciolanul.

Sunt atât de mulţi oameni care fac doar ce le spun alţii şi atât de mulţi oameni trişti că nu fac deloc ceea ce vor, încât cei ce fac, exclusiv, ce îşi spun singuri, sunt tot mai rari, atât de rari, încât, uneori, simt, cu adevărat că sunt doar unul. Măcar eu îmi impun singur limitele sub formă de graniţe-zid care stau între mine şi dorinţele altora ce-mi doresc mie să fiu într-un fel. Nebun, dar din mine. Trist, şi fără tine.

E mult prea multă lumină în sufletul meu unde păsările cântă doar noaptea.

14 Mai 2009

Mi-ai dăruit nişte ace şi un zâmbet frumos. Acele le-am înfipt toate în pozele mele şi zâmbetul l-am păstrat sub părul de pe burtă, în partea stângă.

12 Mai 2009

Nu prea înţeleg eu ce spun oamenii dar râd la glumele lor.

11 Mai 2009

Silvanie, Aitiştii 1:2 “Atunci au început să cuvânte cu sufletul lângă copacul cu dume.”

Marius, Aitiştii 4:8 “E singura mea nedumerire pe care eu nu o înţeleg.”
Aurelian, Aitiştii 6:2 “Noi trebuie să ne referim la ce vindem noi.”

8 Mai 2009

Ca să punctez corect evoluţia românilor voi afirma că Oannes a migrat cu succes de la Bee Gees la manele.

7 Mai 2009

Prea mulţi oameni pe care nu îi înţeleg. Eu sunt un extraterestru nebun şi nu mi se întâmplă nimic frumos pentru că sunt un bou.

6 Mai 2009

Nu trebuie să te dai mare sau să le convingi că le ştii pe toate, ci trebuie doar să le zâmbeşti cu urechile ca să nu te uite niciodată.

28 Aprilie 2009

Fire fără mine

Când în loc se-opreşte timpul, 
se-adună răsăriturile de soare din trecut.
O mie de cuvinte se răsfrâng atunci 
peste chipul meu suflat prea mult de vânt.
O lacrimă prea singură 
se topeşte şi dispare printre ţepele din piept,
Care dor şi ustură 
ca o rană neînchisă şi-mproşcată cu savoare
De venin prea plin de dânsul 
ce mă-ndeamnă şi mă-mbie, în loc să mor.
Căci în ochii tăi, acolo, printre fire de frumos, 
strânse mi-a fost dat să văd orori.
Săgeţile au tăiat din mine 
şi m-am pierdut, bucăţi, printre ochi cu linii fine.
Când în loc se-opreşte timpul, 
toate frumuseţile se dezgolesc în mine,
Şi eu ard, şi tu arzi, 
însă pe tot focul care urlă nu îl doare ca pe mine.
Ferecat în propria-mi pictură 
mă trezesc de unul singur cu vise, să le uit.
Nu e loc şi pentru mine şi nu e locul pentru mine 
între ochii tăi plini de linii fine.
Dar mă uit ca să ştiu frumosul cum a fost 
şi să visez ca să-l pot uita.
Când în loc se-opreşte timpul, 
ochii tăi se străbat de frumuseţi care urlă lângă foc,
Ca să-mi pese mie de-un timp şi despre fire 
care se lovesc, toate, la mine-n piept.

27 Aprilie 2009

Astăzi am făcut curat în dulapul în care îmi era atât de frică să umblu. Îl deschisesem doar de câteva ori pe parcursul anului care a trecut. Lăsasem, acolo, în el, toate amintirile şi toate bucuriile mele. Mie mi-e frică, de obicei, să las o melodie să se termine pentru că ajung să o iubesc pe cea pe care cântă atunci şi mi-e atât de frică că melodia ce va urma nu va fi la fel de frumoasă. Până nici eu, însă, nu pot să ascult doar muzica pe care o ştiu. Muzica nouă are un mister.

Dulapul mi-a cântat astăzi, am scos tot, dar, nu am putut să arunc parfumurile tale, chiar dacă aşa mi-ai zis. Le-am păstrat acolo, într-un colţ, pentru sufletul meu şi pentru fericirea noastră care s-a întâmplat atât de frumos atunci când eram copii. Copil nu mai sunt acum. Da, tăntălău, pămpălău şi fricos, sunt, în continuare, însă toate astea nu mă definesc a fi copil.

Am scos, astfel, toate prostiile alea de acolo şi le-am şters de praf. Am plâns cu ele în braţe ca un om ce îşi aduce aminte însă m-am şi bucurat de amintirile alea, atât de frumoase şi atât de inedite. Tu şi cu mine suntem acolo, printre ele, şi am înţeles, în sfârşit, că nu trebuie să îmi fie frică de toate lucrurile de acolo, din dulap. Amintirile sunt metafizice la fel ca şi iubirea: singura chestie care m-a bucurat sau întristat vreodată. Iubirea este singura variabilă care m-a interesat cu adevărat, încă de când eram un amărât de mormoloc neînsemnat. Iubirea nu stă, astfel în dulap ci este peste tot şi nu o să scap niciodată de ea pentru că pluteşte liberă, mereu, în jurul meu.

Din dulap a căzut o sticlă de parfum care s-a făcut ţăndări pe parchet. Atunci când a căzut şi s-a spart am văzut în jurul meu iubirea cum pluteşte liberă şi am înţeles mai multe decât speram să înţeleg pe ziua de astăzi. M-am pus în genunchi lângă sticla spartă şi am permis parfumului să se scurgă printre crăpăturile parchetului. Aşa îmi doresc să miroasă aici: frumos.

Din minunate cioburi parfumate este construită viaţa mea, chiar şi mirosul urât fiind tot un parfum.

26 Aprilie 2009

Cum ar fi să pot să-mi suprim toate sentimentele? Să nu mai simt nimic, ci doar să observ logic tot şi să nu fac nimic din ce nu ar trebui să fac. Sentimentele astea blestemate de tot ce se întâmplă atât urât cât şi frumos în viaţa mea. Râd pentru că un nenorocit de sentiment îmi comandă să fac asta şi sunt trist fiindcă un altul mă îndeamnă să fiu aşa. Lupta dintre bine şi rău există şi între sentimentele mele şi se numără în zâmbete şi-n lacrimi.

Nostalgia mi-e dată de alte sentimente, de care, mie, mi-e atât de dor.

Iar eu… eu… sub toate sentimentele acestea îmi doresc atât de mult să fie ziua noapte şi noaptea zi…

25 Aprilie 2009

Între oamenii care se aseamănă se creează speranţe. De ar fi, însă, atât de simplu.

Am tot zis că şterg praful pe aici, l-am mai şters doar de câteva ori. M-am îndrăgostit însă de praful ăsta care e acum şi de mine aşa cum sunt acum.

Poţi tu să îmi zici că sunt frumos ca să uit eu că-s urât?

24 Aprilie 2009

Azi miros foarte urat, m-am vindecat trecand printr-un miros de femeie imbracata-n negru.

20 Aprilie 2009

Sunt nebun atat cat imi dau eu voie sa fiu.

16 Aprilie 2009

Azi am văzut în iarbă relaxându-se un om fericit. Hainele îi erau ponosite şi fuma Marlboro roşu. Alături avea un câine care îi zâmbea atunci când omul scotea sticla de poşircă fără etichetă şi mai trăgea un gât.

Lucrurile astea se întâmplau în iarba vizitată de străini din centru. Au apărut la un moment dat doi copii vorbind o altă limbă decât a noastră. Era limba lui Moliere. Copii erau la fel de frumoşi ca sufletul boschetarului. Acesta a zâmbit altfel când i-a văzut. Din acel om ieşea o dragoste la fel de pură ca şi cea a copiilor mici.

Omul cu barba albă era împăcat cu sine şi avea timp să-i iubească şi pe ceilalţi. Acolo, pe iarbă, nu trebuia să râzi ca să fii iubit, trebuia doar să zâmbeşti cu sufletul. Am zâmbit şi eu cu sufletul alături de bătrânul boschetar. Mi-am adus aminte ce înseamnă să zâmbeşti fără să vrei nimic.

Mi-a părut rău că nu am avut la mine camera foto, aşa că am pozat cu sufletul şi am amestecat imaginile acestea cu amintirile mele. Am descoperit printre amintiri zâmbete similare şi o frecvenţă complet liniştită a sufletului meu. Acum nu mai e aşa.

M-am aşezat şi eu, acolo, în iarbă, pe locul lui, unde stau cu mâinile pe faţă şi îmi doresc să fiu descoperit.

13 Aprilie 2009

Îmi ascund cu mâinile faţa ca să-l ascund pe copilul urât. Îmi strâng cu mâinile chipul ca să uit. De sub buze îmi ies însă cuvinte cu care mă joc şi care mă minunează mereu. Sunt atât de frumoase încât inima-mi beată mă-nţeapă plin de fior. Mă doare apoi căci nu am cui să le spun. Rămân acolo, lipite, de buzele mele, calde, dornice, dulci şi-mbătate de dorinţa de a spune tot ce vor. Sunt atât de urât şi dintr-un unghi şi din altul fiindcă nimeni nu-mi spune că nu sunt aşa. Frumuseţea tristeţii mele nu o dezmiardă nimeni.

Lipite de mine sunt şi frumuseţile tale pe care nu le mai ştiu. Cât aş vrea să apari şi să-mi povesteşti despre mine, să-mi spui despre cuvintele atât de frumoase pe care ţi le-am zis şi despre felul în care cerul îmbrăţişează lumea. Cât aş vrea să fiu, din nou, sigur că sunt bun. Cât aş vrea să mai conteze ceva. Îmi lipseşte atât de mult să fiu iubit. Un suflet naiv într-o lume plină de suflete tăioase care doar ştiu să râdă, ăsta-s eu.

Pentru ce şi pentru cine? Atâta dragoste de unul singur…  Buzele-mi s-au uscat de la atâtea vorbe şi ochii i-am închis, acum, ca să fiu urât de tot.

12 Aprilie 2009

Toate se indragostesc de mine. Astept, insa, pe una care nu se va indragosti si de altul.

5 Aprilie 2009

I was dreaming of the past. 
And my heart was beating fast, 
I began to lose control, 
I began to lose control, 

I didn't mean to hurt you, 
I'm sorry that I mad you cry, 
I didn't want to hurt you, 
I'm just a jealous guy, 

I was feeling insecure, 
You night not love me any more, 

I was shivering inside, 
I was shivering inside, 

I was trying to catch your eyes, 
Thought that you were trying to hide, 
I was swallowing my pain, 
I was swallowing my pain.

John Lennon - Jealous Guy

1 Aprilie 2009

Asta seara am intrat in camara sa mananc ceva bun. Pe jos in camara e murdar. Am gasit pe un raft acolo o cutie cu napolitane a alor mei. Am luat o napolitana de care s-a mai agatat una, cea de a doua a cazut pe jos, in jeg.

DILEMA: sa o pun la loc pe cea de pe jos pentru ca am zis ca nu mai mananc mult sau sa o mananc eu ca sa ii protejez pe ai mei, daca as pune-o la loc, ar manca ei de pe jos...

26 Martie 2009

De când mă ştiu nu am vrut decât să fiu cum sunt toţi ceilalţi. M-am luptat, m-am zbătut şi am tot încercat normalitatea. A fost mereu un periplu groaznic, doar eşuări maligne şi mult prea dureroase care nu mi-au demonstrat decât ceea ce ştiam şi de ce mă tot feream.

Poate că ar fi timpul să las la o parte cuvintele aranjate frumos şi muzica dintre ele şi să fiu, pentru prima oară, cu adevărat, sincer, cu mine şi cu jurnalul de faţă.

Adevărul este că nu cred că sunt sau că fac parte din această lume şi dintre aceste fiinţe. Pentru mine totul este atât de greu, cu cât este mai simplu, cu atât este mai complicat. Nu pot şi nu vreau să mă înţeleg pe mine pentru că nu exist, raportat la această lume. Nimic, dintre toate, care sunt, aici, nu-mi sunt familiare sau nu mă atrag să le vreau.

Mă uit în ochi şi între cuvinte care nu-mi aparţin şi nu pot decât să mă văd doar pe mine. Sunt altfel, sunt singur, sunt unic şi este o boală. Aura care luceşte în jurul meu este un scut care atrage şi de care se lovesc oameni şi alte fiinţe. Aş vrea să mă pot ancora şi eu în această existenţă umilă pe care o găsesc atât de complicată şi de impalpabilă. Nu sunt şi nu voi putea niciodată să fiu doar un om. E prea complicat să mă leg eu acum de spaţii sau de alte mâini decât ale mele.

Mă simt ca un copil handicapat al unui extraterestru care m-a lăsat aici ca să fiu. M-a lăsat să intrig şi să nu fiu intrigat. Urăsc că-mi lipseşte legătura dintre mine şi tot ce e uman şi voios. Toate sunt pentru mine altfel. Lumina este caldă şi blândă, soarele este o torţă care arde în mine, vântul este o haină de blană albă, munţii sunt părinţii mei, apa luceşte când mă vede şi eu mă îmbăt când o văd, fumul este tovarăşul meu şi umbrele mă protejează atunci când vreau să mă ascund.

Aş vrea să se pună acum peste mine o lumină albă şi puternică care să mă cureţe de aici, din această lume şi să mă ducă, acolo, printre alţi şi alţii ca mine. Să se încheie toate aceste chinuri cumplite pe care dracii din iadul uman mi le-au dat.

Mă prăbuşesc printre fumuri, printre piane şi printre atât de mulţi ochi care mă privesc.

16 Martie 2009

Spune-mi cuvinte care dor. Nu mă lăsa să visez şi să zâmbesc din vise. Spune-mi cuvintele care dor. Apropie-te de mine şi şopteşte-mi uşor, la ureche, ca şi cum ai mărturisi cel mai sfânt secret. Spune-mi atunci cuvinte care dor. Răzbună-te şi răzbună o întreagă specie de fiinţe multe. Nu te sfii, spune-mi, aşa cum un călău care taie viaţa dintr-un amărât, aşa spune-mi şi tu mie cuvinte care dor.

Priveşte-mă în ochii ăştia mari care privesc cum un prost priveşte bucuria, şi spune-mi tot ce doare mai tare dintre cuvintele tale. Ia-mă de mână şi ţine-mi-o ca şi cum ar fi a ta pe veşnicie, atunci, şopteşte-mi cuvintele tale care dor. Fă-mă să sufăr şi fă-mă să urlu de durere. Ajută-mă apoi să îmi aduc aminte de copilul ce râdea cu atât de multă bucurie.

Nu eşti călău, ci doar o ursitoare care şopteşte la urechea unui copil cuvinte care dor. Cuvintele sunt ace şi inima mea e o perniţă. Zâmbesc fiindcă nu ştiu altceva să fac. Mă las apoi pe spate şi împreunez mâinile: repet mereu cu aceeaşi sârguinţă momentul în care voi mort. Vreau să iau cu mine doar parfumul de la gâtul tău.

15 Martie 2009

Sunt doar un alt distrus.

10 Martie 2009

Un copil arde în mine şi se zbate între toate lacrimile din lume. Cum să fiu şi unde să fiu? Nu poţi să dezbini curcubeul, culorile trebuie să fie lipite, toate, uniform de sufletul meu.

Am încercat de mai multe ori să prind curcubeul în fotografii prea tehnice, dar, singura imagine a lui se află într-o amintire de-a mea. Am văzut curcubeul acum mulţi ani de zile şi l-am păstrat. De atunci l-am mai văzut de câteva ori şi doar l-am fotografiat.

De curând am pus toate culorile lui într-o găleată şi le-am amestecat. De acolo, din găleata aceea a ieşit mult fum pe care l-am tras pe tot în mine. Am construit un pod de fum pe care stau de atunci. Podul nu e şubred dar e transparent. Simt o frică constantă de a nu cădea prin el. Mă sufoc de la atât de mult fum.

Imaginile cu tine îmi aduc aminte de curcubeul din amintirile mele şi mă simt atât de vinovat.

Acum în noapte, nimeni nu doarme în visele mele. Sufăr de insomnii cronice ale bubelor din sufletul meu. Aş vrea să mă vindec. Aş vrea să nu mai dorm singur şi mă zbat atât de mult între pretexte prespălate.

Am făcut atât de mult loc tristeţii în viaţa mea şi i-am dat atât de multe nume încât ar fi nevoie de un catalog pentru ele. Mă zbat ca să mă înţeleg şi să mă iubesc pe mine. Nu am aer însă şi mi-aş dori să fie atât de frumos.

Timpul trece şi simt că nu mai găsesc pretexte pentru a fi fericit. Frânturi de amintiri mă urmăresc şi visez doar la locurile şi momentele magice pe care le plâng cu parastase. Am mâncat cândva ciorbă într-o pădure, acesta este un moment pe care îl plâng.

Să fiu îndrăgostit de mine – acesta ar trebui să fie scopul oricui.

Mă ofer în dar lumii ca să fiu devorat.

8 Martie 2009

În interpretare se pierd frumuseţile din mine. Aş vrea o scenă doar a mea unde să mă vadă toţi. Acolo aş mima sărutul suprem pe care îl voi păstra între prosoape care miros ca tine.

Aş fi gata să te uit printre miresmele de multe flori dacă nu ar mirosi atât de mult a tine. Să te învăţ nu pot şi nici tu nu mă poţi învăţa pe mine, dar totul doar miroase a flori, a gânduri frumoase şi de bine.  Să mă opresc din cuvântat aş vrea să pot, să nu mai zic de nimeni.

Cuvintele au fost în zile, ca două bucurii frumoase care se întâlnesc şi creează un spaţiu de poveste.  Acolo, între ele, stau doi prizonieri căzuţi din vise. Visele se lovesc puternic şi sunt dizolvate de cuvinte de teamă şi muşcă din mine ca să-mi permit să mor.

Un alt om nu sunt şi nu vreau să-nvăţ a fi, căci mă urăsc destul ca să urăsc doi. De afară nu urăsc nimic, căci totul se naşte doar din omul care sunt prin vene.

Un schimb de ochi întunecaţi - ca să uităm de tristeţile dintre mine şi tine şi un pahar de fum - ca să mă pună sus printre nori.

26 Februarie 2009

Atunci când spunem nu, este definitiv.

Atunci când ne oferim puterea de a judeca întâmplări şi evenimente din vieţile altora, implicit trebuie să luăm şi hotărâri. Ele vor fi întotdeauna egoiste şi îi vor exclude pe cei judecaţi.

Cred că, noi, oamenii, ar trebui să judecăm mai puţin, să „vedem” mai puţin şi să ne concentrăm mai mult asupra ochilor celor pe care îi judecăm. Nu suntem şi nu putem fi în locul altcuiva decât al nostru. Dacă judecăm, nu facem decât să ne judecăm pe noi.

Invidia, ura, teoriile, nu sunt decât nişte blestemate motive pe care le inventăm pentru ca să avem cum să excludem. Nu avem curaj să excludem oameni dintre cei pe care îi ştim în baza unor motive reale.

Sunt prea mulţi oameni urâţi care se oglindesc în noi. Ocheadele aruncă ură şi zâmbetele sunt doar nişte politeţuri perfecte.

Sunt supărat pe cei care mă vor într-un anume fel şi sunt supărat că se tot opresc la versiuni anterioare ale mele. Sunt supărat că se sperie de cel ce devin şi că nu mai vor să mă cunoască. Noi, oamenii, nu putem fi în acelaşi fel, mereu şi pentru totdeauna.

E o lume plină de oameni, care, toţi ştiu cum trebuie să fie şi care te vor doar dacă eşti cum vor ei.

Aş vrea atât de mult un loc magic, fără oameni, doar cu pisici sincere care să mă dorească sincer şi fără nici un fel alte elemente în balanţă.

Atât de mult nu contează lumea asta a oamenilor… m-am îmbătat pentru a nu ştiu a câta oară cu zâmbetele lor… Sunt atât de gravi prin cum se uită şi cum îţi zâmbesc. Mă-mbăt mereu cu zâmbetele lor au două rezultate în inima mea: bucurie scurtă şi gust amar etern.

Capitulez pentru a nu ştiu a câta oară. Nu fac parte din lumea lor. Trebuie să ies lumea asta vitregă şi falsă în care nu aparţin şi să mă scufund acolo între minutele mele de muzică şi imagini.

Nu trebuie să îţi doreşti un loc care nu e al tău.

21 Februarie 2009

Nu prea vreau să mai mă pierd prin gânduri şi să fiu doar un secund… un al doilea care stă mereu la poartă şi zâmbeşte ne-ncetat. Vreau să-mi pun acolo ochii, sus, deschişi până la refuz, şi să-mi ardă către oameni ca durerea mea din piept.

Vreau să vadă toţi, până şi cei ce văd doar negru, câte lacrimi am eu în ochi. Ca o ploaie lungă care cade în jos spre ei, vreau să-i sature de mine, cel ce mă urzică chiar şi pe mine.

Sunt un sconcs care zâmbeşte şi împroaşcă către lucruri doar fărâme de frumos. Eu sunt altfel, între coaste, între inimi şi-ntre toţi pe care i-am încătuşat. Nu mai vreau să fiu secundul… nu mai vreau să-mi bucur umbra cea pe care o visezi. Eu sunt umbra luminată pe perete care zice tot dar nu îţi spune. Da. La tine mă refer. Dacă aş… dacă ai… dacă eu…

Şi-ntre toate luminile din lume, doar a mea trebuie să fie cea care vibrează cel mai frumos. Eu, aşa cum nu mă ştii, mă joc printre clape de piane unde gândurile-mi mă fac să fiu un principal. Dar secundul mă pune pe-un drum de ură şi durere fără de calmant.

 Fluturii zboară doar în stomac şi mie toată viaţa mi-au zburat prin stomac. Nu vreau să uit niciodată cum e să adori de unul singur, cum e să te joci cu fluturii şi cum îţi pot aduce atât de multă tristeţe atunci când te părăsesc. Când fluturii te părăsesc nu rămâne în urmă decât o carcasă arsă şi ruginită prin care bate vânt de toamnă. Nu mai miroase frumos şi ochii au în ei vene roşii. Venerezi o durere cumplită care te arde şi tu nu poţi rezista la nici un foc.

Aripile fluturilor ard în singurătatea ta şi trebuie să îi sacrifici. Trebuie să îi scoţi de acolo, din stomac, şi să cuprinzi mii de gânduri ca să le uiţi pe cele pe care le placi. Pasiunea s-a pierdut atunci când pândeam cuminte la poartă şi ochii nu mai văd, căci nu ai nevoie să vezi cum te gâdilă un fluture.

Doar revăd, atunci cânt fluturele zboară, că sunt doar o umbră moartă printr-o lipsă mult prea mare de lumină.

17 Februarie 2009

Pentru mine a fost, şi a fost frumos, atât cât nu a fost. De prea mult timp încerc să pun în cuvinte cum a fost. Niciodată nu am fost mulţumit de ce am zis. Acum ştiu însă, că, cu ceva vreme în urmă, Baudelaire a descris mai bine ce a fost şi ce nu a fost pentru mine, zicând frumos, aşa cum am simţit şi eu:

Dacă eşti sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă şi frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu şi văgăuna,
În ochii plânşi e farmec, şi furtuna
Din orice floare face câte-o stea.

Când în restrişte fruntea ţi se pleacă,
Iubirea mea îşi încordează dorul
Simţind că-n groază inima-ţi se-neacă
Şi peste viaţa ta de azi, săracă,
Trecutul hâd îşi desfăşoară norul.

Mi-eşti dragă mult, când ochiul tău prelung
O undă caldă ca de sânge-l doare,
Când alintându-te nu pot s-alung
Prea grele chinuri care te străpung
Ca un suspin adânc de om ce moare.

Îţi sorb-dumnezeiască voluptate,
Lăuntric imn cu mlădieri suave
Din pieptul dornic gemetele toate,
Şi inima-ţi când plângi, s-aprinde, poate,
Străluminând de perlele jilave!

Ştiu bine eu că inima ta plină
Şi-acum de vechile iubiri jertfite
Se mistuie-n jeratic de lumină,
Şi că-n gâtlejul tău dospeşti cu vină
Trufiile femeii osândite;

Dar, până când în visurile tale
Nu se va oglindi fără zăbavă
Iubito, Iadul tot, în vis de jale,
De groază şi de fum şi de pumnale,
Înamorată vajnic de otravă,

Cu frică deschizând oricui şi-n toate
Descoperind ce-i rău şi ce-i bolnav,
Zbătându-te cumplit când ceasul bate,
De nu te-or prinde braţele-ncordate
Ale ne-nfrântului dezgust puhav,

Nu vei putea, regină în robie,
Iubindu-mă cu spaima ta mereu,
În noaptea-ngrozitoare de orgie
Să-mi spui, cu ţipetele ce te-mbie:
„Sunt pe potriva ta, stăpânul meu!”

Madrigal Trist - Charles Baudelaire

11 Februarie 2009

Tinereţea mea a făcut atât de multe greşeli. Împrumută-mi şi mie din frumuseţea ta inconştientă. Vreau să fiu şi eu, aşa, frumos de simplu. Tu mă uiţi printre alegeri şi eu doar te privesc.

Nu mă judeca căci nici eu nu mă judec. Liber sunt să-mi sfarm între ele mâinile şi să iubesc muzica de linişte.  Am eu lumea mea, ca întotdeauna, unde nu a pătruns şi nu va pătrunde nimeni. Nu mă judeca, căci nu ai mijloacele să o faci. Ochii mei ţi-au spus întotdeauna un mesaj luminos pe care l-ai înţeles cum ai vrut, iar eu am citit, ca orbii, în părul tău. A fost însă prea nisipos şi nu am înţeles nimic mai mult decât că mi-a scăpat printre degete.

Nu e nimic după umbre, decât o impresie de care sunt eu vinovat.  Este doar o zi, care va fi la fel de singură ca celelalte şi eu sunt doar un cititor de umbre. Mă joc cu fumul fiindcă în el începe să fie lumea mea şi atunci tu dispari fiindcă nu îţi place să te afumi.

Sunt atât de multe, atât de simple, şi nu sunt pregătit să te transpun în nici una. Te păstrez, astfel, sâmbătă, în mine. De acolo nu ai cum să fugi – eşti prizonieră.  Nu o să pot, niciodată, să conving un deţinut să-şi iubească închisoarea aşa că te accept drept nălucă.

Eşti ca un cadou pe care nu îl voi desface niciodată, pentru că, a te desface pe tine, înseamnă să mă despachetez pe mine. Tu eşti doar fum şi vei dispărea cu totul atunci. Vulturi te vor respira.

O să mă abţin eu, să te desfac. O cutie etanşă cu capac de sticlă care va ţine fum, acesta voi fi eu, sâmbătă.

Tu nu eşti căci eşti doar tu.

11 Februarie 2009

Chiar dacă îţi acoperi ochii cu mâinile, lumina tot rămâne.

9 Februarie 2009

Să mă sting în ochii tăi, vreau. Să nu mai simt, vreau. Să te prind aşa cum eşti, ca să nu te uit. Sper să nu te scap printre degete.

Nu aş fi aşa fără tine şi tu nu ai fi aşa fără mine. În mintea mea nu există bariere sau graniţe. Detaliile au, acolo, definiţiile pe care le vreau eu. O sa visez mereu la detaliile care îţi aparţin.

6 Februarie 2009

Am îndepărtat tot ca să se audă doar pianul care răsună atât de grav din mine şi pe care nu ştiu cum să-l dau afară. Am îndepărtat tot ce se putea da din calea sunetelor ce mă fac să nu ştiu să cânt. M-am urnit şi eu din faţa ţepilor cu vârf de-otravă ce mă-nţeapă. Tot nu am putut însă să cânt.

M-am uitat lung, de fiecare dată, în cercurile care ard în ochii tăi şi m-am oprit doar în amintirile mele. Cercurile erau la fel. Gustul era la fel şi eu eram singur ca să nu fiu altfel. Clădirile stăteau în acelaşi loc, erau de sticlă ca să te poţi oglindi în ele. Acolo te urmăream doar. Zâmbetele tale nu îţi aparţineau. Te bucurai ca să nu fii tristă.

Eu urlam prostie şi prin gândurile deştepte. Să nu uit să fiu eu, trebuia să-mi zic. Am trăit, însă doar cu tine în gând. Prea mult, prea grav şi prea dureros. Tu nici nu bănuiai că, uneori, cariile pot să fie atât de plăcute.

Am să încerc să uit momentele când nu era praf. Dar, e atât de greu. Usturoiul avea alt gust şi zâmbetele nu însemnau nimic: erau doar zâmbete, aşa cum trebuie să fie. O furtună era doar o furtună, acum este inspiraţie poetică.

Să nu fumezi, atunci când scrii despre tine: fumul îţi va fura cuvintele. Să nu pui piane între tine şi gândurile tale, le va alunga de pe hârtie. Să nu laşi nimic să îţi ia ochii atunci când povesteşti despre tine, vei fi uituc. Şi, să nu laşi loc de interpretare: tu nu poţi fi interpretat.

5 Februarie 2009

Mă gândesc mult la tine. Mai mult decât crezi. Mai mult decât ţi-ai imagina. Tu mă urmăreşti, prin tot, prin toate şi prin multe. Am încercat să îndepărtez tot, dar nu am făcut decât să mă apropii.

Ţi-am cumpărat, acum câţiva ani, o agendă colorată cu copertă portocalie. Un fel de jurnal. Ţi-a plăcut, mult, lipise-i pe ea nişte chestii interesante şi te semnase-i pe prima pagină.

Ai completat doar o filă, din ea, peste care am dat acum, după atât de mult timp. Pe pagina asta scrie aşa: sunt nefericită şi aş vrea să mor.

De ce nu mi-ai spus niciodată?

3 Februarie 2009

Între buzele tale şi bărbatul din mine există nişte bariere care mă vor păstra după un gard ghimpat. Cel ce urlă din mine este doar un bărbat fals care cucereşte folosind filtre despre care nu ştie. Voi înceta, definitiv, să mai încerc a fi un bărbat anume şi mă voi mulţumi, amar, cu ceea ce sunt, dintotdeauna, doar un alt om foarte simpatic care aduce zâmbete pe buzele tale.

30 Ianuarie 2009

De câte ori suntem cu adevărat noi? De câte ori spunem ce ne dorim şi de câte ori suntem cu adevărat sinceri?

Ne iubim cu măsură şi râdem doar de lucruri haioase. Nopţile sunt însă singure şi primul lucru pe care îl atingem dimineaţa sunt draperiile. Aşa ar trebui să fie viaţa? Fie că avem cu ce să comparăm sau că nu avem cu ce să comparăm, întotdeauna va lipsi ceva.

Dacă ne trezim alături cineva, ne vor lipsi lucruri amândoura. Dacă vom suferi cu nasul în salata de fructe, vom suferi împreună. Este suferinţa bună de împărţit? Trebuie împărţită?

O să urăsc mereu momentele subite de singurătate. Ne dăm rotunzi în mijlocul unor prezenţe de care avem atât de nevoie şi mergem să ne culcăm singuri. Vrem să intrăm atât de mult în sufletele celorlalţi şi nu ştim deloc cum, încât inventăm de fiecare dată scuze de genul „încheiem, eu mă duc să mă culc, sunt atât de obosit”.

Nu miroase perna urât atunci când nu are cine să îţi spună că miroase urât? Cine sunt toţi aceşti oameni care sunt singuri? Car sharing? Ha! Eu aş zice afecţiune sharing! Zici că suntem americani, habar nu mai avem să fim oameni, să ne iubim, sincer, aşa cum ne iubeşte un câine sau o pisică. În ochii unui animal o să vezi întotdeauna dragoste şi recunoştinţă. Un animal va fi întotdeauna sincer cu tine, va ţipa că îl doare atunci când îl ştergi la fund. Noi, oamenii între noi, dacă ne ştergem unii pe alţii la fund, ne e ruşine şi mulţumim celuilalt pentru ruşinea noastră.

E aievea şi fundul şi tot ce intra şi iese din această ecuaţie. Problema e că fundurile au devenit prea umane şi noi ne-am pierdut animalele din noi. Ne-am rătăcit. Înainte vedeam viaţa prin ochii unui copil, acum o văd prin ochii unui copil trist.

Ne e atât de ruşine de noi şi de ce trebuie să facem încât decorul unde putem face ceva cu adevărat este doar un colţ întunecat unde spunem tot ce avem de spus în şoaptă. Ne şoptim adevărurile şi ne strigăm minciunile. Arătăm adevărurile din colţuri întunecate şi prezentăm minciunile chiar de sub soare. Ne e frică de noi, nu ne iubim şi nu iubim. Acolo a rămas tot ce contează, într-un loc întunecat, lumina e doar pentru prostie. Încet, însă, până şi colţul acela întunecat va fi cuprins de lumină. Lumina falsă nu e bună între oameni.

Lumea e formată acum din lumini şi culori care nu sunt decât elemente care ocupă ce putem vedea. Culorile şi luminile sunt toate activităţile alea pe care le facem şi ne ocupă atât de mult timp şi ne îndepărtează de noi. Decât să facem ceva care înseamnă ceva, vom prefera să vedem un film sau să râdem până ne dor fălcile la o bere din reclamele de la tv. Noi unde suntem în toate activităţile astea? Noi suntem formaţi din vorbe de însemnătate şi chiar nu mai ştim să vorbim.

Unde sunt motivele pentru revoluţii? Ele au dispărut cu totul. Aş putea să vorbesc atât de mult despre oameni şi despre cum văd eu, dar, şi eu, sunt la fel.

28 Ianuarie 2009

Azi noapte m-am cufundat într-un vis lung, întunecat, în care te-am sărutat. Nu exista nimic mai mult decât atât între noi doi şi totul se oprea aici. Urma să uităm amândoi ce s-a întâmplat şi vorbisem mult, doar din priviri. Acolo, în vis, timpul nu avea mişcare şi totul devenea etern. Etern era şi sărutul care atârna după nişte gratii prea grele, de fier.  

Inima mea să fie zdrobită, aşa ca o durere ce arde mereu. Din gânduri se scurg după ele doar lacrimi care sapă în şanţurile din sufletul meu. Acolo, în sufletul meu, se sărută doar cu lacrimi. Durerea înţeapă şi înainte şi după sărut. Lacrimile plâng, însă, după tine.

Aşa se întâmplă mereu şi aş vrea să ucid, acum, iubirea, încă de când nu ştie de ea.

27 Ianuarie 2009

Să plâng ca să-mi aduc aminte de lacrimi. Zâmbetele sunt false. Oamenii care zâmbesc sunt falşi şi eu vreau doar oameni care ştiu să plângă.

26 Ianuarie 2009

Am să alerg după zâmbetul tău prin toate locurile pe care le ştiu şi o să-mi lipesc mereu amintiri de suflet.  Nu am să uit niciodată când îţi râdea sufletul în faţa mea. Sunt bucurii pe care le-am uitat ca să le pot înlocui cu tristeţi.

25 Ianuarie 2009

Sunt la uşa unor mirosuri de frumuseţe şi nu am bani să le cumpăr. Tristeţea e doar un miros de singurătate, urât, care nu înseamnă decât că pisicile nu vor să doarmă singure. În apartamentele de bloc, însă, nu poate dormi mai mult de o pisică.

Să mă las sedus de cuvintele din ochii celui care îmi citeşte cuvintele, asta îmi doresc.

18 Ianuarie 2009

Ca să pot să vă scriu despre mine trebuie mai întâi să-mi creez un fel de atmosferă perfectă pentru a vă scrie. Simt că trebuie să scriu şi simt că este un moment în care trebuie să scriu despre mine pentru alţii, nu e un moment normal în care scriu despre mine pentru mine şi pun pe Internet fiindcă aşa îmi place, nu, de data asta nu.

Nu de puţine ori m-am ascuns în felul meu dubios şi întunecat. Tristeţe ar putea să o denumească unii şi deprimare o numesc alţii. Eu o nu o denumesc în nici un fel.

Aşadar, atmosfera mea începe cu Fleetwood Mac şi cu o ţigară de foi virtuală. Nu mai am ţigări de foi pentru că mi-a fost lene să mă duc să cumpăr. Am o narghilea sub pat, dar, mi-e lene să o pregătesc şi, mai mult de atât, o narghilea trebuie împărţită cu cineva şi, de data asta, toate literele astea nu îmi sunt de ajuns. Apropos de a împărţi – sunt singur, extrem de singur. Mai singur de cât am fost în week-end-ul ăsta nu am fost niciodată. Poate fi cuantificată singurătatea? Poţi să-i afli sursele şi leacurile? Am citit despre singurătate, am scris despre singurătate, dar, nu am mai simţit-o atât de bine pe cât am simţit-o acum.

Atmosfera e perfectă şi mă îmbie să scriu. Ţigara care nu e arde deja pe jumătate. Fumul e şi el cu mine. Mintea mea e intactă, din păcate. Gândesc la fel ca întotdeauna şi mă lupt cu praful de pe rafturi. Nu am înţeles niciodată de ce se pune la loc.

Am mai spus chestia asta, însă cred cu convingere că, fără să vreau, am făcut ceva extrem de rău, care a produs o dezechilibrare în forţele din Războiul Stelelor. Probabil deja, acolo, undeva e o păpuşă voodoo care seamănă cu mine şi, în care, tot bagă careva dureri.

M-a tot durut, în ultima vreme, corpul ăsta al meu, mai mult decât ar fi trebuit. Dreptul s-a rupt, a durut, pietrele au venit, au durut şi ele. Lucrurile astea s-au dus, într-un fel sau altul, însă, sufletul ăsta al meu, doare la fel, constant, de 27 de ani încoace. Ştiu, nu sunt altceva decât un martir.

Despre pietre: pietrele au adus asupra mea un efect concret care a apărut, paroxistic, în casa unor dragi prieteni de-ai mei. Seara frumoasă care se desfăşura s-a transformat într-o metodă de exterminare nazistă. Durerile respective, care au apărut subit, trebuiau să facă parte din vreun experiment secret, gândeam eu, sau poate mă răpiseră extratereştrii cu câteva nopţi înainte. Efectul durerii impregnat de pietre a dus la o explozie. Mâncasem mult şi mă aflam într-o cameră frumoasă. Nu au fost decât câteva momente la mijloc. Dar, pentru mine, au însemnat o veşnicie. Am simţit că urma să văd din nou ceea ce mâncasem în seara respectivă – apropos – mâncarea… fusese grozavă. M-am ţinut şi… nu am reuşit decât să amplific momentul. A urmat explozia. Andreea, fata cu camera, a scăpat, în rest, nu a scăpat nimic. A fost, în realitate, un spectacol de lumini şi sunet, mai ceva ca cele de tip KFC. Aşa mi-am dat seama eu că sunt bolnav. Atârnau lucruri peste tot. Andreea a auzit ceva, din hol, şi m-a întrebat ce am făcut. I-am zis „uite…” şi m-am ridicat. M-a întrebat „ce faci?”, am zis scurt „mă duc să mai fac”.

Cei de la salvare aveau o trusă bestială. Erau mulţi şi mi-au zis că „aşa trebuie să doară”. Mi-a zis unul la ureche „a coborât în testicul?”. Evident că eu m-am gând la tot felul de lucruri şi, fiindcă, într-adevăr, coborâse, am zis „da”. A zâmbit satisfăcut. Mi-au făcut apoi o injecţie cu ac lung în fund. Îmi era frică să nu nimerească vreun şurub. Durerea nu a trecut, în schimb m-am ales cu un fel de „mufă-mamă” acolo unde au făcut injecţia, care, de câteva ori, a durut mai tare ca pietrele coborâte în lucruri.

A doua zi, la spital, m-au scanat ca pe gravide şi mi-au zis că pietrele sunt acolo şi că voi suferi 10 zile. Mi s-a părut o pedeapsă biblică. „Vei suferi 10 zile”. Ce e drept, nu am suferit 10, doar 6. Totuşi, „au” fost decenţi. Aşadar, am primit, în dar, pilule colorate. Multe. Nume complicate care se terminau în „oxal” sau „axal” şi cu adjective de tip „forte” sau, cel mai tare dintre toate, „retard”. Cu acesta de pe urmă în dotare, am crezut şi eu, că, în sfârşit m-au catalogat medicii corect, pentru prima oară în viaţă. Au urmat câteva zile în care am luat multe pilule din cele de mai sus şi am luat şi multe sedative. Am stat ca Gautama în coliba de bambus şi am meditat. Poziţia cea mai grozavă era între pat şi televizor, cu capul în jos, sprijinit în tijă, aşa mi se părea că nu prea doare şi puteam să îmi imaginez că dorm.

Efectul cel mai concret al medicamentelor colorate a fost unul extrem de haios, aş zice eu: constipaţie. Da. Constipaţie. A venit momentul să scriu despre treaba asta. Metafizicul chiar nu mai contează atunci când eşti constipat. Trecea zi după zi în care toaleta era doar o cameră fără scop. De foame mâncam şi lucrurile se umpleau. Devenisem un fel de balon meteorologic similar cu cele de la Roswell. Tot similar cu acel caz, urma şi al meu să se spargă dacă nu se realiza procedeul de eliminare. Sfătuit am luat 2 pastile numite, foarte poetic, „dulcolax”. Nu s-a întâmplat nimic. Tot sfătuit, am mâncat foarte multă miere. Durerea de pietre deja nu mai conta. Nu o mai simţeam curat, ca înainte. Intervenise acum un alt fel de dureri. De atunci am hotărât că e momentul să petrec toate clipele în budă. Am citit foarte mult. Am citit şi romanul ăla, „Explozia” de Martin Exxen, dar, nimic. Nimic şi iar nimic. Am trecut la reviste auto şi foto şi am citit şi ceva benzi desenate. Deja aveam convulsii şi aşteptam să mi se rupă apa.

Din punct de vedere tehnic, însă, problema cred că ţinea de un fel de „dop”, o barieră între focurile din adâncuri şi exterior. Atunci, a venit Oannes în ajutorul meu cu două pilule roşii, al căror nume se termina tot în „lax”, le-am luat şi pe alea. Big-bang-ul s-a produs aproape instantaneu. De la o extremă am trecut la cealaltă, însă. Spectacolul de lumini şi sunet a continuat timp de 1 zi şi ceva. Am recitit revistele auto şi foto şi cartea scrisă de Martin. Cartea nu prea mi-a plăcut.

Big-bang-ul a fost, însă, cel mai frumos moment pentru mine. Am fost fericit în momentul ăla. M-am bucurat ca un copil să îmbrăţişez din nou durerea din testicul, pe care nu o mai puteam distinge atât de bine. Acum, însă, durerile de burtă se duseseră şi am revenit, din nou, la poziţia de mare meditaţie dintre televizor şi pat. Atunci mi-am dat eu seama că sunt un mare înţelept.

Revenind la motivul iniţial al mărturisirilor mele, singurătatea, închei subiectele de mai sus cerându-vă scuze pentru poveştile care nu or să vă aducă nici un fel de împlinire sau cunoştinţe noi. Lumina şi sunetul, însă, pe mine, m-au bucurat întotdeauna, chiar şi atunci când sunt de(spre) rahat.

Singurătatea, astfel, ce este ea? Cine o provoacă? Este cineva vinovat? Toate întrebările astea nu au, în cazul meu, decât un răspuns: eu. Ştiu doar că, în aceste două-trei zile, am fost atât de singur, încât nici eu nu m-am dorit pe mine.

17 Ianuarie 2009

Eu… tipul cu florile… eu… tipul cu zâmbetul… eu… cu vise…

Ar trebui să îmi schimb telefonul, ăsta pe care îl am nu sună deloc, trebuie să fie defect. Ar trebui să schimb aerul pe care îl respir, ăsta pe care îl respir acum, miroase urât. Ar trebui să mă mut într-un loc unde e mereu cald şi unde nu pot să alunec. Ar trebui să închid ochii şi să înţeleg ce înseamnă toate din jurul meu.

Aş putea fi atât de multe dacă aş învăţa să-mi pese.

15 Ianuarie 2009

Să-mi ucizi un gând
Care se zbate fără greutate,
Şi să nu-mi înmoi ochii
Ce scurg lacrimi ce curg.

Să nu mă-nmoi pe mine
Că sunt prea mult,
Şi să mă uiţi definitiv,
Căci nu sunt cel ce sunt.

14 Ianuarie 2009

Unde îmi este dragostea? Pe unde umblă şi de ce umblă? De mine nu mai are timp… Cine sunt toţi aceşti oameni care îmi vorbesc şi care se tot uită la mine? Cine sunt toţi aceşti oameni cărora le vorbesc şi la care mă tot uit?

Mai contează dragostea? Unde e? Cum e? La cine e? După dragoste vin atât de multe… şi apoi murim. O sută de ani de dragoste şi apoi ştiu doar că nu ştiu ce o să fie.

Tristeţe, fericire… nu sunt, nu există. Dar, sunt supărat că mănânc singur ciocolată. Îmi plăcea atât de mult să nu mănânc singur şi credeam că am descoperit raiul. Aşa a şi fost, şi, atunci, l-am descoperit, dar mi s-a făcut dor de iad, pentru că sunt un om al extremelor.

Noi nu ne facem rău unii altora pentru că răul nu există, ci, există numai păreri de rău şi amintiri.

Am visat că eram un om normal, fericit, cu rate şi o casă frumoasă, acolo, în continentul acela mare, unde casele nu au garduri. Aveam două maşini parcate în faţa casei, cu una din ele plecam, în fiecare zi, în aceeaşi direcţie. Zâmbeam mereu şi îmi sărutam nevasta în faţa casei atunci când mă întorceam. Toată lumea zâmbea acolo şi copii mei erau normali. M-am trezit plin de năduf, şerpuind frică ca atunci când visez coşmaruri. A fost un iad pentru mine visul acesta.

M-am ridicat pe marginea patului şi am închis ochii ca să uit de acel vis. Am zâmbit imediat pentru că m-am gândit la ce mă face pe mine să zâmbesc. Acolo e dragostea mea: în lucrurile care mă fac să zâmbesc.

6 Ianuarie 2009

De ziua mea m-am aruncat intre perne si am mancat o acadea de aia in forma de baston cu dungi albe si dungi rosii.

M-au sunat oameni dragi mie si am fost prea bucuros.

Sunt doar un copil, sa nu-mi cereti mai mult. Uga.

24 Decembrie 2008

Mi-ai întins mâna ca o cursă, ca să dansăm un tango liber şi pasional. Eu ţi-am scris versuri despre pielea de pe mâna ta şi nu am ştiut când trebuie să încep să îmi mişc picioarele.

Ai dormit ca un copil frumos cu ochi străbătuţi de păr alb-negru şi te-ai oglindit în ochii mei mereu. Am pus, atunci, în jurul nostru, o mireasmă proaspătă de bucurie care strigă, acum, de dor.

Înecat în cele mai plăcute spirturi, orgoliul meu se zbate în agonia unui muribund. Tu eşti liberă printre toate cele şi eu, singur, aştept să nu mai vii.

Iubeşte-mă, aşa cum m-ai iubit mereu. Mi-au zis-o ochii tăi. Eu nu ştiu, nu ştiu să dansez tango, ştiu doar să cred în bucuria de pe chipul tău.

23 Decembrie 2008

Dl. Darcy, Dl. Wickham, Dl. Collins sau Dl. Bingley? În mod clar Dl. Darcy.

Primul domn Darcy sau al doilea domn Darcy?

19 Decembrie 2008

După zâmbetele mele pentru toţi stau versuri pe care nu le ştiu nici eu. Dacă aş fi acum pe-o scenă, înfăşurat în lumini şi umbre, privit de oameni ce se ţin de scaune şi tac ca să mă vadă, aş spune:

Eu nu ştiu şi nu pot să ştiu de ce afară bate vântul pe alei pe unde nu păşeşte nimeni. Aleile pornesc către întuneric şi doar vântul se întoarce de unde a plecat. Ce este fericirea altceva decât doar un pretext să uităm de întuneric? Nu contează nimic, reţete, gânduri, ochi şi oameni, alei şi arii de muzică cântată de vântul inconştient şi liber. E un suflu, peste tot, care mă poartă şi pe mine către toate ce-au fost, ce sunt şi ce vor fi. Vântul mi-a furat toate amintirile şi le-a împrăştiat în faţa ochilor mei adaptaţi pentru întuneric. Nu e nici cald, nu e nici rece şi nu sunt vârfuri de vijelii cum erau pe vremuri. Acum îmi bate vântul prin amintiri, torturându-mă, şi eu nu pot decât s-arunc înapoi cu fum de tutun ars. O ţigancă cu mătură de paie a oprit vântul şi a adunat toate amintirile de pe alei într-un maldăr mare lângă nişte leagăne de copii. Aici le-am dat eu foc şi vântul mi le-a stins fără să vrea.

16 Decembrie 2008

Oamenii care mananca singuri nu au nimic de impartit cu nimeni.

15 Decembrie 2008

În viaţa asta nu contează decât lichidele pe care le bagi şi le scoţi din tine.

14 Decembrie 2008

La suprafaţă sunt un bărbat de 45 de ani care te doreşte cu ardoare, la mijloc sunt un soţ de 30 de ani care vrea să te controleze cu o telecomandă şi, la fund, sunt un copil de 13 ani care nu ştie ce să facă cu tine.

Printre aceştia 3, tu l-ai întâlnit pe preotul fără vârstă la care te-ai confesat.

13 Decembrie 2008

Fumez singur şi eliberează-mă. Mi-ai iubit ochii întunecaţi, mi-ai băut lacrimile şi m-ai pălmuit prea mult. Zguduie-mă şi lasă-mă. Nu mă mai privi atât de ascuţit din orice firicel de lume şi aprinde o lumânare în inima asta a mea.

Ştiu pentru că ochii tăi mi-au spus întotdeauna ce tu nu ai vrut să spui.

La naiba cu tot, e ca o mâncărime de aia pe care nu ştii unde să o scarpini.

12 Decembrie 2008

Mie mi-e frica cand se tund femeile.

Toata personalitatea unei femei sta in parul ei, fiindca, de obicei, capetele lor sunt pline cu ganduri.

11 Decembrie 2008

Azi dimineata am vazut in oglinda la baie o gorila cu ochi blanzi.

10 Decembrie 2008

Daca ar fi fost doar a mea, m-as fi putut bucura de tristetea mea de acum.

9 Decembrie 2008

Cand melodiile nu mai sunt triste, cand luna nu mai straluceste atat de frumos, cand cojile de semninte nu mai spun poezii, cand legumele nu mai ma caracterizeaza, cand carnea s-a mutat de pe fundul tau direct pe gratar si sfaraie in focuri:

cum iti pot spune ca nu te mai iubesc?

8 Decembrie 2008

Nişte lumini de după ceaţă mi-au amintit de brazi. Iar, brazii, ce-i de-acum, ard. Să-mi amintească - în casele din jurul meu.

În amintirile, pe care le port cu mine, s-au aprins luminiţe într-un brad.

Ceaţa e prea deasă – ca o pătură de iarnă, tolănită peste mine. După ceaţă văd un brad prea colorat, pe care îl suprapun peste cel ce s-a aprins în gândul meu. Nu sunt la fel. Cel de care îmi aduc eu aminte parcă e pictat.

Lumini se-agită în jurul copacului colorat. Alt copil se va bucura de fericirea de sub brad. Căci eu nu mai sunt printre brazi.

7 Decembrie 2008

Uneori trebuie sa ridici imperii ca sa ai ce sa darami.

6 Decembrie 2008

Momentul meu e compromis: sunt om şi trăiesc printre oameni.

Nu pot să nu remarc oameni care îşi pornesc părerile despre mine folosind expresii de genul: „problema ta e că”, „tu greşeşti aici” sau „ţi-am zis eu că”. De unde puşca mea ştii tu care e problema mea? Aş recunoaşte că eşti genial, pe loc, dacă m-ai lumina şi pe mine. EU nu ştiu care e problema mea.

Egoism? Nihilism? Sunt eu un mare oracol? Emfază? „Eu nu ştiu care e problema mea” – mă ridic pe mine în slăvi? Am o părere prea bună despre mine? O să zici „da, ai probleme şi nu eşti neînţelesul artist care crezi tu că eşti”. Eu o sa zâmbesc şi o să te bag în…. cutia aia de NES unde îi bag pe toţi când mă calcă pe bătături.

De unde atâta furie? De unde atât de mulţi nemernici? Asta trebuie să fac eu? Negoţ cu furie? Mamma mia…

Uneori îţi vine nu doar să te uiţi urât.

4 Decembrie 2008

Oare pe care dintre aia de la Blue l-o fi "prins" Elton John atunci cand au stricat melodia aia, Sorry Seems To Be The Hardest Word?

3 Decembrie 2008

O scriere noua: Gheare Verzi.

1 Decembrie 2008

Mi-e frică acum de un dulap. E un dulap pe care l-am construit chiar eu, din lemn, l-am ridicat de jos şi i-am dat viaţă. Sunt înspăimântat, acum, însă, de maldărele de lucruri pe care le conţine.

Uneori singura lui uşă se întredeschide şi întrezăresc ororile dinăuntru. Sunt lucruri simple, cutii, sticle, unelte sau căni, dar, care poartă atât de multe ascunse însemnătăţi. Sunt orori pentru că îmi aduc aminte de fericirea de altădată. Toate lucrurile acelea au acum praf, timp şi scame peste ele.

Nu voi îndrăzni niciodată să umblu în dulapul cu pricina. Mă îngrozeşte.

Ca de fiecare dată, am minţit şi acum, dulapul nu l-am construit eu, l-am construit noi, iar, cel mai îngrozit sunt de faptul că tu eşti acolo, încă – Ana lui Manole.

27 Noiembrie 2008

De cele mai multe ori iubim iubiri care nu ne apartin.

26 Noiembrie 2008

La ai mei parinti, care locuiesc cu mine, am vazut azi, in bucatarie pe masa, langa sticla de suc, o bucata de hartie lucioasa si rotunda pe care Ontanu o sustinea pe o tipa grasa cu nume arabesc.

Ontanu tinea mana asa cum o tinea Terminator 2 la sfarsitul filmului, atunci cand moare.

Si pe bucata asta de hartie era prea mult rosu...

25 Noiembrie 2008

Am adunat cuvintele care-mi stăteau pe limbă, singure, şi am aprins cu ele un fum. Am vrut să le ard, dar a ieşit doar un foc prea frumos. Cuvintele sunt despre decoruri şi eu joc în faţa lor.

Ştiu că liniştea mea stă doar în ochii tăi şi aş renunţa oricând la toate decorurile, pe care le urăşti, dacă nu mi-ar fi atât de frică de linişte.

Mi-aş dori doar să îmi spui că nu e nimic în neregulă cu mine.

24 Noiembrie 2008

Cine a zis ca femeile au mai putine drepturi ca barbatii? Eu cred ca este invers.

Femeile au voie sa isi schimbe numele, daca vor sau nu, la fiecare casatorie.

22 Noiembrie 2008

Cum să povestesc despre nopţile mele? Cu ce să încep? Ar trebui să mărturisesc, la un moment dat, despre dragostea mea pentru Joni.

Nopţile, încep, de obicei, atunci când se face linişte. Afară nu se mai mişcă lumini şi paşii de muscă nu se mai aud.

Camera temniţă, se scufundă în beznă. Venele îmi amorţesc, rănile mi se usucă şi mă desprind de corpul ăsta de care m-am plictisit. Nu mai văd aproape nimic din ce e real. Pentru mine asta înseamnă să mă desprind. Din patul prea mare, sigur îmi dau seama că trebuie să mă aflu într-o cavernă mare, întunecată, fără temperatură, fără mirosuri, fără grabă şi fără păreri de rău.

Prin jaluzele din stânga pătrund nişte linii de lună care se lipesc de tavan. În faţă văd mereu led-urile verzi de la hi-fi-ul mereu pornit. O rază de lună bate în blenda de la dreapta mea. Acum nu mai contează nimic: set-up-uri, boxe, soundstage, tehnică şi google. Computerele sunt oprite toate, aşa de tare, de parcă nu ar exista. Nimic nu mai există din toate acestea, în noaptea mea.

Îmi aduc aminte de Joni. Sar într-un picior şi o pun să se învârtă pentru că vreau să mă acompanieze în noapte. Joni, dacă ar fi trăit, ar fi fost mult prea bătrână pentru mine, dar, ce contează… Oare s-ar fi bucurat că am inclus-o de atât de multe ori în nopţile mele?

Mă tolănesc între cuvintele ei şi dau foc la o ţigară de foi. Lumea se opreşte. Fumul se amestecă cu razele de lună şi, tot fumul, evocă amintiri. Probabil că am atins deja Samsara. Trebuie să fi atins starea asta pentru că mă simt ca un mare motan negru şi gras, pe un vârf de munte, zâmbind şi trăgând fumuri.

Pentru mine cel mai grozav şi periculos drog sunt eu.

În seara asta am fost un motan într-o cavernă întunecată, cu jaluzele, unde mi-a cântat Joni Mitchell.

20 Noiembrie 2008

Nimeni nu se gandeste in secret la tine.
Nimeni nu scrie versuri despre tine.
Nimeni nu isi pune status la utilitarul de mesaje instant pentru tine.
Nimeni nu te urmareste in secret.
Nimeni nu te place pentru ce esti.
Nimeni nu plange pentru tine.
Nimeni nu plange cu tine.
Nimeni nu plange dupa tine.
Nimeni nu cumpara pentru tine florile destinate tie.
Nimeni nu te vrea cu adevarat.
Nimeni nu te alinta cu adevarat.
Nimeni nu te iubeste cu adevarat.

Toti se iubesc doar pe ei.
Tu te iubesti pe tine?

19 Noiembrie

De ce sa scriu? Ca sa nu inteleaga cei ce vreau eu sa inteleaga si sa ma critice cei ce inteleg?

18 Noiembrie 2008

Eu mă trezesc mereu altul de parcă nu aş fi fost niciodată cel de ieri. Fiindcă mă trezesc mereu în acelaşi fel m-am întrebat despre singurătate. M-am culcat cu această întrebare în cap. Atunci am visat despre un loc alb cu flori albe, care, în mijloc, erau împodobite cu nişte puncte negre. Pământul era alb, cerul era alb şi norii erau gri.

Eu nu eram acolo dar respiram alb. Toate feţele pe care le avusesem vreodată erau acum înşiruite pe cer. Mă plimbam pe o cărare albă pavată cu multe pietre gri, ascuţite. În picioare nu aveam nimic şi mă durea să merg pe acolo şi să îmi văd feţele. Nu purtam nimic pe mine şi era foarte frig.

Gânduri nu mai aveam, decât priviri. Ceea ce vedeam nu se mai transforma în gânduri. Totul era alb şi doar atât. Locul acesta nu avea nici început şi nici sfârşit. Nu ningea şi nu ploua, dar era frig, de parcă cineva controla un termostat.

Acolo, pe cărarea albă, eram doar eu. Nici un zumzăit nu se auzea şi nu călcam pe bacterii. Nu avea cine să dea cu mătura înaintea mea ca să nu calc pe furnici. Eram singur în tot acest peisaj. Ştiam că sunt singur şi nu aveam cui să spun despre locul acela rece. Era atât de special acolo şi eu eram atât de singur.

Singurătatea – ce este şi pentru cine este? Ce înseamnă a fi singur şi care sunt dezavantajele singurătăţii? Un papagal, poate fi el singur? Dar un moş sihastru? Dar eu, aflat în grădina albă de mai sus, pot fi singur acolo?

Dacă ar fi să definesc singurătatea, aşa aş defini-o. O grădină albă, în care te trezeşti fără să vrei, în care descoperi simplitatea frumuseţii şi nu ai cui să îi povesteşti despre treaba asta. Pot să fie atât de mulţi lângă tine atunci când vrei să povesteşti, dar incapabili să te asculte.

Dar, să continui, însă povestea:

Cărarea albă s-a terminat şi am întâlnit nişte oameni fără culoare. Ochii lor erau pe jumătate închişi şi se ţineau de mână. Lumina, care nu ştiu de unde venea, cădea atât de frumos pe ei. Puteam să văd prin ei, erau transparenţi, lumina îi făcea aşa. Vibrau.

M-am apropiat şi l-am atins pe unul dintre ei. Mi-a spus atunci că mă poate învăţa despre culoarea albă şi despre lumina care îi face transparenţi. Eu i-am spus că pot învăţa orice, dar, că aş vrea să ştiu care este misterul singurătăţii. Mi-au răspuns atunci că ei au inventat teorii despre culoarea albă şi despre lumină, tocmai ca să uite despre singurătate. În felul acesta nu mai erau singuri. Mi-au propus să mă înveţe şi să rămân cu ei.

Am învăţat tot despre culoarea albă şi despre lumina care mă făcea, acum, şi pe mine, transparent. Un timp am uitat că sunt singur şi că vreau să înţeleg singurătatea. Discutam zilnic cu ei şi admiram peisajul alb.

La un moment dat, însă, am descoperit între nişte flori albe, o floare albastră. Era ca o pată de culoare în tot acest peisaj. Floarea aceea m-a atras şi m-a neliniştit. Nu îmi dădea pace. I-am întrebat ce înseamnă, iar ei mi-au răspuns că este doar o anomalie. Unul din ei a rupt-o şi se pregătea să o distrugă.

I-am smuls-o din mână şi i-am interzis să o distrugă. Atunci s-au uitat urât la mine, de parcă nu mai eram eu. Mă priveau acuzativ şi cu ură. Nu mai mă iubeau. Ţineam la piept floarea albastră care ieşea din peisaj, nu avea ce să caute şi nu avea cum să existe acolo.

M-au obligat să aleg între ei şi floare. Nu am ales, dar am strâns floarea mai tare la piept. Atunci, după atât de multe zile de somn în lumea albă, m-am trezit tot în patul meu şi tot singur.

Fiindcă era încă noapte şi trebuia să mai dorm, am strâns în braţe o pernă albastră ca să pot să adorm.

17 Noiembrie 2008

Te-am privit de multe ori. Te-am urmarit de si mai multe ori. De fiecare data ti-am patruns in suflet prin ochii tai care nu au fost niciodata la fel. De fiecare data ii aveai altfel. De fiecare data parul tau avea alta culoare, pielea iti mirosea altfel si nu erai, niciodata, la fel de moale. Erai, de fiecare data, alta.

La suflet ai fost mereu aceeasi, insa. M-ai privit, din spatele ochilor tai diferit colorati, la fel. Ai plans la fel si m-ai parasit la fel.

Tu apartii si eu nu-mi apartin decat mie. M-ai parasit pentru ca te-am protejat de toate lucrurile pe care nu ti le-as fi spus.

16 Noiembrie 2008

Intotdeauna va fi o lupta intre ceea ce vreau eu sa fiu, ceea ce vor ceilalti sa fiu si ceea ce pot sa fiu.

15 Noiembrie 2008

Atunci cand stai foarte mult singur, devii, inevitabil, mai barbat. Iti aduci aminte forme, mirosuri, atingeri, placeri si rusini, si, tot la fel de inevitabil, in singuratatea ta, vei cauta solutii.

Daca in tineretile tale patate de chips-urile Hali Lulu si gumele Turbo, reuseai sa iti stavilesti pornirile cu ajutorul unei saltele pe care o chema Rodica, acum, la o varsta mai inaintata, o saltea parca nu mai prezinta acelasi interes.

Hmm... de aceea, vei ajunge, inevitabil, sa te uiti pe Internet. Mda. Si nu ma refer la situatii despre bursa, vreun joc online sau vremea pe glob.

Asadar, dupa ce te vei uita vreo 2-3 ore la niste poze care mai de care mai explicitie, cu tot felul de forme, mirosuri, atingeri, in diferite ipostaze, iti va fi imposibil sa te hotarasti la care sa te opresti. Vei dori, atunci, ca pozele sa curga. Vei "da jos" o colectie mare de lucruri, care curg, la care te vei uita. Nu ma refer la acel fel de filme la care mananci seminte sau popcorn. La filmele astea te uiti doar singur si folosesti, pentru prima oara, functia de mute de pe sistemul hi-fi. Au stiut nemtii aia de ce au inclus o astfel de functie pe hi-fi-ul respectiv.

Dupa 3 ore, dupa ce hi-fi-ul s-a incins de mers in gol, te uiti prin sutele de filme si nu descoperi decat ca lucrurile stau foarte simplu, ca lucrurile sunt la fel ca intotdeauna si iti dai seama, ca nu prea are cum sa apara ceva nou. Nu sunt prea multe posibilitati. Hmmm... ce o fi gandit oare directorul ala de fotografie?

Dupa ce ai vazut tot, ce faci? Dupa ce ai cautat printre toate si nu ai descoperit nimic nou, nimic intrigant si nimic care sa "erupa", ce mai e de facut? Le mai iei la mana pe toate? Da. Le mai iei la mana pe toate.

Atunci, descoperi un desen animat de cateva minute. O mizerie de aia care incepe cu "hentai_love_bvlabalba.avi". Ii dai drumul, zicandu-ti: "asta trebuie sa fie, japonezii astia le fac frumoase".

In momentul acela, iti dai seama cat de oropsit esti, cat de trista e viata ta, cat de trist trebuie sa fii tu si cat de important e sa rupi ceva ca sa iti treaca furia. Nu! Sa nu rupi nimic ce se afla la indemana. Rupe tastatura, display-ul sau orice altceva.

Ce se va intampla? Cand vei deschide filmul respectiv? Acolo in singuratatea ta si in momentul tau, vei vedea un desen animat japonez care prezinta, plini de sudoare, doi baietei, unul blond si unul brunet, facand tot felul de lucruri. Iti scapa mainile! Iti scapa tot, te feresti sa cazi, te dor toate alea si te sperii! Nu! Nu vrei astfel de lucruri in viata ta! Nu!

Derulezi si te uiti si iti imaginezi tot felul de lucruri. Iti dai seama ca au fost oameni care au stat sa deseneze si sa animeze lucrurile alea. Detaliile te socheaza. Da! Esti un om singur si trist. Inchizi computerul si te culci. Momentul a fost distrus.

Te gandesti: "cine ma iubeste cel mai mult?". Cea mai atasata fiinta de tine este o matza obeza care doarme fericita in hol pentru ca a fost castrata atunci cand a trebuit.

14 Noiembrie 2008

"Sa incerci sa fii fericit langa oameni care ti se aseamana", imi spunea un prieten. "Sa incerci sa te legi de oameni care te asculta, care te inteleg, cu care poti vorbi pana cand dispare soarele, langa oamenii carora poti sa le spui ce vrei", continua el.

Vorbele acestea le-am inteles ca fiind foarte inteligente si de notat. Pentru el asa si erau.

Eu m-am intrebat, insa, azi: eu nu sunt cu adevarat eu doar langa oamenii carora nu are rost sa le mai spun ceva? Cred ca noi jucam multe roluri, printre care si cel al "fratiei", al "intelegerii" neconditionate.

Poate ca atunci cand vorbim zambete intre noi - oamenii - jucam cel mai mincinos rol dintre toate.

La fel - poate ar trebui doar sa ne privim in ochi si sa nu spunem nimic. Ar insemna mai mult.

12 Noienbrie 2008

Am nevoie sa ma tina 2 maini de om in brate.

11 Noiembrie 2008

De trei zile pe mine ma trezeste o musca. Azi am avut ocazia sa o omor. Am omorat-o de trei ori cu acelasi patos de fiecare data, acum, zboara fericita prin camera, evident putin mai atenta, cred ca nu s-a refacut complet dupa ultima tentativa – am fost putin cam dur. Maine ma va trezi, probabil, din nou.

10 Noiembrie 2008

Eu ma uitam in ochii ei si ea statea sa o privesc. Eu credeam ca ea este o fetita draguta si scumpa. Mai ales ochii, ochii aia. Ma tot uitam, o studiam. Privirea mea cadea peste toate dealurille, imperfectiunile, bubele si frumusetile de pe fata ei.

Studiind-o in continuare, credeam ca stiu ca e perfecta.

Dar, nu era. Era un monstru cu gheare ascutite. S-a incapatanat, nu a vrut sa fie perfecta.

8 Noiembrie 2008

Cercuri

Mă uit cu ochi negri către tine,
Ca să nu uit eu cine sunt.
Oglinda mea nu se mai vede
În cercurile străine şi căprui.

Care-ţi aparţin doar ţie
Şi altora care te ştiu: 
Eu nu am ştiut,
Nici dacă şi nici cum.

Te-am rănit cu mari dureri,
Ce au ars în amintiri.
Am ars şi eu în gânduri mari
Tot de trecuturi.

M-am ofilit mereu în remuşcări,
Ce ţi-au dat dreptate,
Şi pe toate le-am ascuns
În zâmbetul tău de la-nceput.

Unde plutesc de fericire.

7 Noiembrie 2008

La mine in lustra au murit muste.

6 Noiembrie 2008

Oamenii nu mai au timp.

5 Noiembrie 2008

Cand eram suficient de mic incat inca sa locuiesc cu mamaia mea, mi se parea atat de mare apartamentul ala de 2 camere. Era imens. Acum, aici, in apartamentul de trei camere, acum, cand am mai mult timp pentru mine, am avut un flashback. Mi-am adus aminte de apartamentul mamaiei si cat de mare era el, era atat de mare incat imi pierdeam lucrurile prin el si trebuia sa organizez expeditii de recuperare. Uneori durau si 2-3 zile.

Nu ieseam din casa atunci. De ce as fi iesit? Mamaia ma iubea mult, eu pe ea si era suficient de frumos: eu eram printul si mamaia mea era un dictator romantic. Mancam dimineata pe balcon, hranit de mamaia, ma jucam cu masinutele undeva departe prin dormitor si ea zambea mereu. Se uita mereu la televizor si eu ma uitam la ea. Trebuie sa fi suferit mult atunci cand am disparut din viata ei.

La fel si acum, mi-am pierdut una dintre telecomenzi, aici, in jurul meu si nu o mai gasesc. La fel, de dimineata voi organiza o expeditie de recuperare. Cred ca ultima oara a fost zarita aproape de piciorul nordic al patului, langa tanc. Hmmm…

Am inteles ca lucrurile simple iti pot aduce bucurie si ca zambetele mele pot fi si altfel decat teatrale si formale. E vorba despre mine? Da. Intotdeauna este vorba despre mine. Este vorba despre ceilalti? Da, insa doar daca vreau eu.

Sa ma feresc sa nu devin o stana de piatra, dar, nici un om impietrit.

4 Noiembrie 2008

Unii au impresia ca m-au inteles si imi tot ofera ciorapi rosii. Mie imi plac ciorapii rosii si imi place sa topai in ciorapi rosii. Va exista intotdeauna acel ceva care te va face unic, dar, pe care, de cele mai multe ori, nu va fi sa il cunosti. Nu suntem si nu trebuie sa fim constienti de lucrurile care ne fac speciali.

In cazul meu ciorapii rosii nu ma fac special.

Am visat azi, printre randuri, o poveste frumoasa si fericita. Eu eram altul printre altii. Se zarea o mare albastra si niste ganduri frumoase de copil. Pe nisipul de langa mare am citit o poezie pe care, mai tarziu, am si semnat-o. Ea suna asa:

Pe-un nisip pufos de mare
Rime am cantat,
Care-au curs din lumina cerului albastru
In pustiul dintre frunze.

O luna batea de sus, pe zi,
Ca sa uit eu totul.
Mii erau culorile din apa,
Unde cerul luna o punea.

Sa fie tot albastru si mult verde,
Printre frunzele pustii.
Care mor prin rostul de cuvinte,
Ale lor si ale mele.

E o insula pustie si-un vulcan arzand,
Un decor mascat de frumusete.
Furtuni de lacrimi tropicale 
Strabat culorile printre.

E un tablou de vis, de vis de-al meu.
Care arde printre ganduri,
Fiindca stiu ca este acolo
Unde eu nu pot sa fiu.

Si lumina in zori e mai frumoasa,
Ca sa cada peste liniile de vis,
Ce ma-nteapa in orbite
Eu sa nu uit..

3 Noiembrie 2008

Bananele la inceput sunt verzi si apoi, pe masura ce trece timpul, se coc. Cunosc oameni care le prefera pe cele verzi si cunosc oameni care le prefera pe cele coapte. De asemenea cunosc oameni care le considera pe cele verzi prea necoapte si pe cele coapte le considera borsite.

Nu cred ca e bine sa cataloghezi in vreun fel bananele. Ele nu sunt nici verzi si nici borsite, au doar coaja.

31 Octombrie 2008

Oamenii nu au voie sa se imparta decat in doua categorii: cei pe care ii alinti si cei carora le spui pe nume.

30 Octombrie 2008

Ce il avantaja mai mult pe fostul meu sef: cravatele mele sau camasile colorate? Ambele. Depinde daca era in perioada aia a lunii sau nu.

29 Octombrie 2008

Sa nu ai pentru cine sa te trezesti devreme este o pedeapsa mare.

28 Octombrie 2008

Nu mai era nimeni pe lume, decât el. Mustăţile îi erau la fel, ochii îi erau la fel şi vântul cânta aceeaşi muzică.

Prea gras locuia în continuare, între perne, pe locul unde fusese cândva răscrucea. Nervos ştersese toate drumurile dinspre răscruce şi, odată cu acestea, ştersese şi pe toţi ceilalţi pisici.

Fusese prea puternic atunci când i-a şters şi prea slab fiindcă nu mai mieuna, nu mai avea cine să-l audă. Putea foarte bine să-şi lepede pielea de mâţ şi să meargă în două picioare. Mustăţile nu mai contau acum.

Era doar un motan liber să se aleagă pe el. Nu mai era nici rău şi nici bun fiindcă nu mai existau părerile celorlalţi pisici.

Deseori închidea ochii şi plutea pe nişte aripi de vânt care-i cântau muzica lui. Evada tot mai des încât zâmbetele din oglinzi nu mai însemnau nimic. Amintirile neplăcute, remuşcările şi inutilitatea lui erau acum uitate.

Nu supăra pe nimeni dacă plutea pe violoncele şi nu supăra pe nimeni căci nu mai povestea. Un motan plăcut e mai beştelit decât un motan neplăcut.

De ce trebuie sa fii cumva? E suficient să ai timp să fii tu. 
De ce să îţi doreşti ceva? E suficient să nu îţi doreşti nimic. 
De ce să îţi pară rău? E suficient să uiţi. 
De ce să-i cerţi pe ceilalţi? Ca să te fereşti de a te certa pe tine.
De ce să trăieşti? Ca să ai de ce să mori.

Motanul dintre perne mi-a spus că vrea să dispară din poveştile mele.

26 Octombrie 2008

Cine vrea s-adune gandurile din mine?

25 Octombrie 2008

Degetele nu scriu cu dor

Nimic din tot ce ştim nu se vede clar.
Ramurile se rup şi cad prea departe,
Trunchiul uscat rămâne ca să fie privit.
Ochii nu văd frumos.

Cântecul e un miraj de frumuseţe.
Grăbite sunt urechile s-asculte,
Cântă tot prin vânt şi prin lumină.
Urechile nu aud cântece.

Trandafirii roşii nu doar miros.
Un câmp e roşu ca o grădină,
Plin de ei miros toţi parfumat.
Nasul nu miroase parfum.

O vorbă spusă nu-i doar un cuvânt.
Versurile se spun cu patos şi cu cânt,
Recitate scurg lacrimi din cei ce văd.
Gura nu recită.

Un vers nu-i doar o înşiruire de cuvinte.
Versurile se scriu pe hârtie albă,
Au melodie, însemnătate şi dor.
Degetele nu scriu cu dor.

24 Octombrie 2008

Deschid clientul de e-mail si imi citesc mesajele de pe cele cateva multe conturi de e-mail pe care le-am strans pe parcursul vietii mele inca scurte. Le verific atat de des, incat nici un mesaj nu mai poate fi nou.

Atunci eu ma bucur de mesajele spam. Uneori pot fi interesante.

Casuta de e-mail de la birou… hmm… neinteresant. Apreciez conducatorii care te pot atrage in plasa lor si te pot imbia sa duci la bun sfarsit ordine. In trecut ma bucuram sa indeplinesc ordine. Am avut un sef care ma imbia sa indeplinesc ordinele, ma facea sa ma simt important. Trebuie sa ai stofa pentru treaba asta. Atat pentru a indeplini ordine cat si pentru a le da.

Si eu am stofa. Le indeplinesc doar pe ale mele. Cred ca asa e cel mai bine.

Am ales sa fiu singur in perioada asta si am ajuns sa ma plang de singuratate. Cred ca am fost mereu un om singur. Cred ca am ales sa ii implic si pe altii in singuratatea mea ca sa creez mirajul ca poate fi si altfel.

Da, am ramas singur cu mine. Am calatorit pana la buza realitatii, acolo unde se creeaza faptele, unde se nasc ideile. Am atins realitatea si am deschis ochii prinsi inainte in mirajele viselor mele.

Mi-a fost scris sa fac treaba asta si mi-a fost scris sa ma sperii si mai tare: daca uneori, mirajele tale te pot speria, atunci realitatea te poate infricosa.

M-am ferit si nu am murit de inima, dar, realitatea, pe care am vazut-o cu ochii mei, nu e pentru mine. Nu recomand nimanui sa fie cu picioarele pe pamant.

Mie imi recomand sa regasesc din nou starea de plutire de dinainte si sa o imbratisez cu un mare zambet pe buze. Ce e mai frumos decat un miniunivers al tau in care sa te plimbi liber cu bucuriile tale, cu gandurile tale, cu tristetile tale si cu oamenii tai? Nimic.

In realitate exista prea multe optiuni. In mirajul meu nu existau. In mirajul meu era o singura optiune: eu.

Mi-am pierdut, de aproape 2 luni, mirajul.

E un tablou mic cu niste dungi verzi si albastre. Daca il vedeti sa stiti ca este al meu si sa mi-l inapoiati. Nu o sa intelegeti nimic din el, dar… daca ma uit eu… o sa fiu cel mai bucuros si mai multumit om.

Nu, nu am luat-o razna. Asa sunt eu.

23 Octombrie 2008

Oglinda, oglinjoara, cine a inventat singuratatea, daca nu eu? Cine-i cel mai singur om de pe pamant, in afara de mine? Cum sa pot trai, doar asa, cu mine, bucurandu-ma de lucruri de care nu am chef?

Lumea-i un loc gol la care particip pasiv. Lumea-i un loc impalpabil de care acum nu am chef. Eu am inteles ca lumea-i un loc morbid al intamplarilor prea trecatoare. Lumea-i un metrou in care se-nghesuie minciuni pe care le inventeaza oamenii ca sa aiba rost cuvintele dintre ei.

Sunt ca un animal care traieste din reflexe. Reflexele mor doar cand sunt fericit. Fericit sunt doar cand ma iubesc ceilalti. Trist sunt cand nu ma iubesc ceilalti. Singuratatea e cea mai crunta expresie a tristetii. Minciuna este principala arma a tristetii.

Sunt prea singur. Sunt atat de singur incat nici nu as mai sti cum sa fiu altfel. Sunt atat de singur incat nici nu mai stiu ce sa-mi spun mie.

O tigara de foi ce scotea fum creator era inainte un motiv ca sa scriu pentru altii. Un dans al unui fum din tigara de foi este azi doar un fum. Un pian creator ma-mbia in trecut s-aranjez cuvintele frumos. Azi e doar o muzica ce se-aude prea frumos.

Am mai simtit si-nainte ca vreau sa mor. Acum, este, poate, dorinta mea cea mai mare. Nu sunt nici puternic, nici luptator si nici supravietuitor. Sunt un om fara reflexe. Sunt un om singur. Sunt un om neinteles. Sunt un om care nu participa la reguli. Grupul meu e format doar din mine.

Din nou s-a dovedit ca e periculos sa raman singur cu mine.

Singuratatea apare atunci cand nu am in bratele cui sa stau. Sa nu va privati niciodata de oameni care va pot tine in brate cu dragoste. Parul acestor oameni miroase frumos, dar, uneori, noi nu ne dam seama de treaba asta.

Mi-e dor sa stau in brate si m-am saturat sa stau doar in bratele mele.

Lipsesc multe si nu am cum ca sa le lipesc.

22 Octombrie 2008

Cuvintele pot sa si revina.

Pana la urma de ce au oamenii nevoie sa fie cititi? Este o forma de refulare a celui ce scrie, sau este o lipsa de imaginatie a celui care citeste?

Vad tot mai multe bloguri in care oamenii aranjeaza cuvintele. Vad tot mai multe domenii cumparate: gogu.ro, icsulescu.com sau gagicamea.org. De ce scriu oamenii aberatii pe net si de ce exista alti oameni care le si citesc?

Sa fie oare un fel de scena a unor actori handicapati?

Cred ca da, asta trebuie sa fie. Scenele nu s-au mutat, actorii nu s-au mutat. Actorii cu scenele lor nu s-au mutat in spatiul virtual. Ele si ei au disparut cu totul, oamenii nu mai stiu sa joace si nu mai stiu nici sa urmareasca un rol. Oamenii acum inseala prin interpretare si tot oamenii barfesc prin vizionare.

Eu o sa scriu in continuare, pentru mine. Nu o sa ma privez de scena asta.

Perioada aceasta, pentru mine, nu a fost, si nu va fi, decat o apropiere si mai concreta de a intelege, pentru totdeauna ca sunt nebun. Am citit cu pasiune, pe vremuri, "Jurnalul unui om nebun" al lui Dali. Se pare ca nu mai sunt original, acum, fiindca se pare ca il copiez pe marele artist.

Uneori nu mai este vorba de acea nebunie frumoasa sau de creativitatea care poate surveni dintr-un dram de nebunie. Creativitate nu mai am.

De cateva zile nu mai pot sa ma uit in ochi la oameni si, tot de cateva zile, nu mai sunt pufos.

19 Octombrie 2008

Furia pe care o simt acum ar putea deveni o sursa de energie alternativa pentru intreaga planeta.

18 Octombrie 2008

Sper sa nu cuceresc si alti oameni cu scuzele pe care le-am marturisit celor pe care i-am cucerit deja.

17 Octombrie 2008

Daca toata informatia e deja pe Internet si atunci cand avem nevoie de ceva noi luam de pe Internet si nu facem decat sa spunem din nou, ceea ce s-a spus, atunci informatie noua cine introduce?

16 Octombrie 2008

Fiecare persoana crede ca e singura care mi-a zis ca sunt rau.

15 Octombrie 2008

Nu am o strategie în ceea ce priveste banii, pentru ca banii nu merita strategii.

14 Octombrie 2008

Distanta dintre piele si oase este doar o chestiune de perspectiva. Dinstanta dintre piele si oase nu conteaza.

13 Octombrie 2008

Cand eram mic ma uitam mult pe Discovery, era frumos. E drept: era cam mult despre piramide, dar ala era subiectul care ma interesa.

Hai sa zicem ca acum ma aflu intr-o situatie in care mi-am permis sa mai ma uit la Discovery. Dar nu am dat decat peste niste tipi care vaneaza crabi si peste niste emisiuni extrem de plictisitoare despre rechini.

30 Septembrie 2008

Probabil ca sunt bucuros. Ca un copil. Ca un pui de pisica.

Nu ar trebui sa fiu, dar sunt. Nu am un motiv.

Cineva trebuie sa fi vazut ca sufeream si a udat strada aia ca sa alunec eu pe ea.

Mi-a prins bine.

28 Septembrie 2008

E bine să ştii ce vrei? E bine să vrei ce vrei?

26 Septembrie 2008

Nu ma hotarasc: sa fac parte dintre cei inselati sau dintre cei care inseala?

25 Septembrie 2008

Niciodată aşa cum a fost nu va mai fi între doi oameni. Pe care i-aş face eu cu dragostea din tine. Trecutul e prea viu ca să-şi dea ultima suflare şi să dispară ras din zâmbetul meu.

Viitorul e o amăgire brună, ruptă din mine, care-mi zâmbeşte doar mie petale de flori. Cu ochii închişi eu le prind şi le gust. Mă-ngheaţă de-ndată mirosind a iasomie. De piatră sunt eu şi zvâcnirile de dorinţă sunt săbii care taie prin piatră.

Am văzut cândva o creatură rotundă, mare şi roz, care zâmbea şi dansa într-un lan verde cu flori galbene. Din spate o vânau nişte creaturi negre şi multe ce aruncau cu suliţe ascuţite spre zâmbetul ei.

Un vis despre lanul de flori nu şterge un gând despicat în prea multe.

O caracatiţă ce nu scuipă cerneală, ci o păstrează să scrie, doar atunci când are curaj să-şi aducă aminte de tine şi de cei doi oameni, care au fost, sunt, sau, aşa de frumos, ar putea fi.

23 Septembrie 2008

Cred ca ajunge. Zambetele sunt mai importante.

Ce conteaza cum sunt eu? Conteaza doar cum zambesc.

Ce jelesc atat? Nu mai vreau sa jelesc. Sansele si le construieste fiecare. Pana acum eu le-am construit doar pentru altii. Pentru mine nu am construit mai nimic. Doar am asteptat.

Pup pe toata lumea, si rai si buni.

22 Septembrie 2008

As vrea sa ma inec intr-o cana cu lapte.

M-am uitat inspre mine si, asa preliminar, nu am vazut nimic. Chiar sunt eu cel ce zambesc si cel ce plang?

Am incercat de mai multe ori sa ma inec intr-o cana cu lapte. De fiecare data am baut-o si mi-am mai dorit inca una. Le-am baut pe toate. Nu pot sa ma inec in lapte.

Nu e existenta prea scurta ca sa ma amagesc cu tristete? Poate ceva atat de gustos, ca laptele, sa ma inece?

Optiunile sunt ale mele, alegerile ale mele, lasitatea a mea. Slabiciunile mi le-am construit chiar eu, cu multa pasiune. Ador slabiciunile, ma infrupt din ele.

Slabiciunile au ochi, asa, ca ai mei, pe care ii voi inchide acum ca sa pot sa aprind lumea care se dezlantuie noaptea in capul meu.

Pe dinafara nu stiu ce vreau si nu stiu prea multe. Pe dinauntru, insa, eu traiesc, dintotdeauna. Lumea aceea creste, creste si tot creste. E imensa, e a mea si e periculoasa.

Nu am povestit inca foarte multe despre ea. Nu o voi mai stinge. Inainte o aprindeam prea rar. Acum trebuie sa o tin aprinsa mereu. Lumea aceasta, din spatele ochilor mei inchisi, ma reprezinta pe mine. Eu sunt unul si acelasi cu ea.

Acolo se intampla, de fapt, singuratea mea, in lumea din spatele ochilor mei inchisi.

Acolo sunt aventurile, acolo sunt povestile si acolo este toata dragostea mea. Uneori lumea aceasta da pe afara si, din varful degetelor mele, curge dragoste, in ochii mei se pot vedea oceanele de calm ale acestei lumi. Pe buze imi va sta intotdeuna frica de a dezlantui aceasta lume.

Intotdeauna imi va fi frica sa ma dezlantui pe mine. De ce?

Lumile de genul asta se vad doar prin ochi. Mi-e frica sa le las sa se uite una-n alta. De ce?

Ar fi mult prea frumos.

21 Septembrie 2008

Atunci cand nu ai timp sa vezi lucrurile marunte poti sa pierzi esenta. Sunt o gramada de detalii fine care treceau pana acum pe langa mine.

Eram mereu pe fuga si tot nu ajungeam nicaieri. Cuvintele sunt mai putine acum dar sunt mai concrete. Zambetul meu se intampla mai rar, dar e mai sincer.

Ma uimesc insa detaliile. Reclamele, gandurile oamenilor, pozele, zambetele, toate sunt mult mai clare acum, ca si cum ar fi prins viata.

Nu mai vreau nimic in continuare. Nu mai vreau amintiri. Sa fie doar liniste.

18 Septembrie 2008

Mi-au montat un instrument nou de rezonanta muzicala.

Atunci cand sufletul imi vibreaza datorita muzicii si amintirilor, locul acela vibreaza si el, ca si cum unul dintre doctori si-ar fi uitat telefonul in mine.

Castile au fost pentru a uita de cel ce-am fost. Mi-au adus insa aminte complet atunci cand aparatul a ales "The Winner Takes It All".

Telefonul uitat in mine a vibrat si eu am ascultat melodia aceasta uitandu-ma in sus, catre tavanul fals, inconjurat de oameni pe care nu puteam sa ii primesc in tremurul meu.

Tremurul a fost doar al meu si acum l-am inteles. Am invatat ca nimic nu conteaza, doar tremurul.

Dupa intamplarea aceasta tremur mai tare.

15 Septembrie 2008

Ce le-a facut, pana acum, pe femei sa fie mai importante decat mine?

11 Septembrie 2008

Tu ti-ai abandonat inelul tau, cel de la mine, in portbagajul unei masini de-a mea, de jucarie.

Ai facut asta fiindca eu mi-am dorit sa fiu liber sa imi lipseasca tandretea.

Venind acum, pe multe drumuri ce se invart unul in jurul celuilalt, mi-am dat seama ca miros a libertate.

M-am uitat acum din nou, in mine, in cautare de tandrete. Este, dar nu stiu sa ii spun pe nume.

Eu nu vreau sa mananc singur tandretea din mine si nu vreau sa o impart doar cu mine. Nu vreau sa ma "impac" cu mine. Nu vreau sa dau un nume singuratatii mele umpluta cu prea multe activitati.

As muri sa traiesc intr-o lume fara oameni. Oamenii ma lauda si ma cearta, iar impacarea ma face intdeauna viu.

Cred ca noi suntem ceea ce scot altii din noi. Nu de la oameni trebuie sa invat sa ma iubesc pe mine?

8 Septembrie 2008

PE VANT

Între două lumi
Prima şi cea de pe urmă,
Am pierdut.
Nu am regăsit decât pe mine.
Acolo, m-am dezamăgit,
În ochii mei.
Nu mai vreau să mă văd
În oglindă.
Atunci când va întinde mâna,
Spre tine
Şi te va înşfăca, doar pentru el,
Să-mi permiţi să nu ştiu.
Îmi imaginez, câteodată,
Că nu am adunat toate aceste
Pentru tine: gânduri
Care curg, acum, uşor,
Către o mare prea neagră.
Ele sunt aici, însă, şi ard într-una,
Ca un foc,
Şi eu ard.
Ca să pot să zbor pe vânt.

6 Septembrie 2008

Azi, iar, s-a intors un singur ciorap rosu de la spalat.

5 Septembrie 2008

Neputincios incerc sa ma rup de-o lume care nu e a mea. O lume in care au am plutit si in care mi-am pierdut sentimentele.

Am vrut sa fiu acolo cu orice pret, m-a costat bucuria si zambetul meu. Am considerat ca merita si ca pot continua fara ele.

Acolo, in lumea aceea, am fost iubit fara sa ma iubeasca si am parasit-o, acum, pentru ca nu mai stiam sa zambesc.

4 Septembrie 2008

Azi am ţinut-o în braţe şi am aflat că mă iubeşte. Am mângâiat-o şi ea m-a strâns de mână. M-am uitat lung în ochii ei mari şi am înţeles că acolo se află o mare de calm şi relaxare. Ochii ei mă iubeau şi mă doreau. Fără nici un fel de condiţii sau sisteme logice. Ea mă iubeşte, ştiu asta acum.

Numele ei este Mimi şi în seara asta m-a salvat. M-a rugat să îi fac poze şi mi-a dat voie să le public pe sait. Mi-a spus că nimic nu contează şi că ea se bucură de toate lucrurile simple, inclusiv de granulele maro care miros atât de urât.

Am petrecut împreună o seara frumoasă, chiar aici, între perne şi saltele. Tristeţea s-a măsurat azi doar în lacrimi pe care ea le-a băut, alături de mine. În permanenţă am ştiut că îi place de mine şi că se bucură de mine, ochii ei nu mint faţă de cei ai oamenilor. Ea nu ştie ce înseamnă tristeţea, amărăciunea sufletului sau teoria privind motorul iniţial care a pus în mişcare materia.

De la Mimi eu am de învăţat multe. Azi am vrut să fug de vorbele oamenilor şi am stat de vorba cu o pisică.

2 Septembrie 2008

Un motan traia la o rascruce de drumuri. Dormea acolo pe o saltea intre niste perne colorate si multe. Permanent el veghea cele doua drumuri care plecau diferit. Nu se putea intoarce nimeni pe ele, ci, doar el, motanul, putea sa-l aleaga pe unul pentru a pleca definitiv dintre coloratele perne. Dincolo de aceste doua drumuri se afla lumea. La rascruce nu existau decat el, pernele, salteaua, perspectiva celor doua drumuri si o amintire.

"As vrea sa iti judec povestea ta de dragoste de aici, dintre perne, unde ma amarasc eu cu a mea." Asa isi spunea el, motanul, privind la cele doua drumuri. Drumul din stanga era scurt, dar plin de pietre, iar cel din dreapta era, insa, foarte lung si drept. La capatul amandurora il astepta tandretea.

"Imi imaginez prea des frumusetea ta si am inteles, acum, ca e inutila pentru tine asa cum e si pentru mine. Ai cedat-o definitiv celui pe care il iubesti." Motanul fusese undeva sus, foarte sus, intelesese, insa, ca, la un moment dat, trebuia sa cada. Intr-o lume secreta ar fi putut sa nu cada si sa ramana pe veci, acolo sus, intre zambete. Tandretea de la capetele drumurilor nu era, insa, sus, era doar inainte. Tristetea se experimenteaza doar intre perne. Nu mai poti pasi inainte atunci cand ai zburat deja.

Sufland catre ele, motanul sterse definitiv cele doua drumuri de la rascruce. Perspectiva drumurilor nu mai exista acum.

"Nu ne putem spune adio, dar putem sa nu mai vorbim."

1 Septembrie 2008

De mine cine are grija?

29 August 2008

Un barbat care se indragosteste de o femeie, risca foarte mult. Un barbat care se indragosteste de alta femeie, risca din nou foarte mult.

Un barbat care schimba prima femeie cu a doua, e un prost.

28 August 2008

Oare cum se aude muzica din sufletele altora?

27 August 2008

Unii oameni sufera de boala vorbirii, se numesc oameni-vorbitori-in-van.

Intr-un om vorbitor se trezeste, permanent, un fel de vifor care il indeamna sa vorbeasca, neconditionat, despre lucruri care nu-i apartin. Omul vorbitor-in-van se ridica de pe scaun si cauta cu privirea un auditoriu. Gaseste acel auditoriu si merge sa vorbeasca.

Omul vorbitor-in-van vorbeste atunci despre alti oameni. Este cuprins de un fel de frenezie si are impresia ca ii poate citi pe ceilalti si ca, in felul acesta, are tot dreptul sa vorbeasca lucruri despre ei. Omul-vorbitor-in-van acuza, judeca, se mandreste, arata cu degetul si rade.

Nu este bine sa incredintam prietenia noastra unui om-care-vorbeste-van. O data cu prietenia eu imi incredintez si sufletul. Oamenii acestia vor expune, astfel, sufletul meu, lumii. Mai bine nu.

Despre mine vorbeste acum cel-ce-vorbeste-in-van. Il aud, ii vad cuvintele in ochi si prind vorbele pe sub usi. Cel-ce-vorbeste-in-van e vinovat: se compromite pe sine. In ochii lui sta scris, mare: SUNT UN OM TRIST.

Chiar daca oamenii-vorbitori-in-van nu sunt altceva decat niste tzatze de prerie, ar trebui sa fim mai permisivi cu ei: sa ii lasam sa faca ceea ce ii bucura atat de mult, pe noi oricum nu ne afecteaza cu nimic.

Pacat de ei.

26 August 2008

In trecutul meu tu mereu zambeai. In viitorul meu esti trista.

25 August 2008

Cu mustatile triste incerc sa adorm cu un caiet langa pat. Pe burta mea scrie ca e loc de dormit. Sunt moale: ca o bucurie pentru copii.

24 August 2008

   12. Negreşit, n’avem îndrăzneala să’nţelegem greşit clopotele. Noi, însă, le lăudăm dincolo de măsura noastră, spre măsura pe care a însemnat’o chiar Dumnezeu. Să bată popa toaca pentru a propovădui Evanghelia şi în ţinuturile cari sint dincolo de al vostru. Părintele să dea tare, în ea, de la opt, să sară dincolo de primul bloc. Prin vuietul adevărului să facă zarvă mare între toţi cei care dorm şi să-i scoale pe toţi ca să vină bucuroşi acolo unde se cântă din clopot, toacă, cor trist şi un fel de sită; la opt.

   13. Eu lucrez cu îndrăzneală, Doamne: cât de mare e casa ta din Doamna Ghica! Cât de mult se cânt’acolo, Doamne, de la opt. Dacă slujba aducătoare de osândă, e slăvită’n gălăgie, te mai aud eu pe Tine, Doamne? Nu te mai aud... Oricât de mari ar fi cele ce ţipă, ele Te acoperă. Neputincioşi sunteţi în calea celor care urlă prea mult la voi. Sunteţi blânzi.

   14. Celcare este primul fără de somn dintre voi, să fie primul care va ţine treaz pe celce trage de clopote, bate în toacă, cântă şi sună din sită, dimineaţa, la opt.

Insomnia 1:12-14

20 August 2008

De ce ascult eu muzici triste? De ce imi tot amagesc atat de mult sufletul? De ce aleg sa scriu atat de mult... in ferestre de mesagerie... in loc sa scriu romane... carti... volume de poezie... trista...

Pentru ca asa sunt si pentru ca asta vreau sa fac.

In urma am lasat fericire si am inteles, din nou, ca trecutul nu are viitor. Nu exista fericirea din trecut, ci, doar amintirea unei fericiri din trecut.

Am visat ca m-am spart in doua mii de parti si ca, fiecare parte, a trait viata ei. In fiecare dintre cele doua mii de vieti nu aveam ce sa pierd. Catre fiecare dintre cele doua mii pornisem de la cea initiala, de la cea de acum. E atat de urata, dar atat de reala.

Vreau realism? Nu! Daca as putea m-as ascunde intr-o lume virtuala sau de vis. In mare parte am reusit sa ma ascund si intr-una si intr-alta. Vorba aia, mizeriile alea de la fast food-ul cu trei initiale sunt atat de bune, incat nu au cum sa fie reale.

Oamenii se regasesc in tristetea mea, in prostiile pe care le spun eu. Ce sunt eu la urma urmei? Doar un pacatos, probabil. Un emitator de idei care le uita. Eu spun, eu uit.

Nu as mai vrea ca oamenii sa cantareasca atat de mult lucrurile folosind concepte ca fericire/tristete. Nu cred ca sunt singurele variabile. Cred ca nu poti fi decat intr-un fel si nu cred ca trebuie sa te mai intereseze altceva.

Nu exista: "ala e fericit, uite ce face", nu exista! Exista doar "eu sunt si zambesc", atat.

18 August 2008

Altul sa fiu ca sa nu mai iubesti pe cel de acum.

17 August 2008

De ce singuratate? De ce exista singuratatea?

In mod normal tu nu poti fi tu cu adevarat in compania nimanui. Problema sta in filtre. Nu cred ca exista oameni care nu se trec prin "filtrele" celorlalti. Nu cred ca exista oameni care isi doresc cu adevarat sa fie singuri.

Eu, atunci cand cel putin schitez un zambet, imi doresc sa il impart cu cineva. Imi doresc sa nu simt ca ma irosesc. Imi doresc sa spun cuiva tot ce simt si imi doresc sa ma plantez pe mine undeva.

Cu toate acestea, lipsa singuratatii te poate indeparta de frumusetea nefericirii. Cred ca oamenii nu sunt niciodata fericiti, ci doar se regasesc in tot felul de ipostaze care ii fac sa uite ce este nefericirea. Exista asadar doar un fel de miraj al fericirii.

De mirajul asta mi-e mie foarte dor.

Oamenii sunt ceea ce fac, ceea ce iubesc, ceea ce asculta, ceea ce rostesc si ceea ce viseaza.

Poate ca viata asta e mai simpla decat ni se pare noua ca este. Poate ca noi am gresit cand am scris atat de multe reguli si, cel mai important, atunci cand am pus luna in versuri.

Lumea, regulile, gandurile, oamenii ma trimit toate catre singuratate, mai pe scurt, ma trimit catre mine.

Sunt cu mine de cateva luni. E cel putin interesant ce descopar, dar nu pot sa spun nimanui.

14 August 2008

Am vrut sa ma arunc in niste ochi care ma iubesc. Am vrut sa ma folosesc de ei ca sa ma vindec.

In cautarea lor m-am oprit in fata unei oglinzi. Acolo am descoperit niste ochi tristi, vinovati si negri. Acei ochi nici nu puteau macar sa ma priveasca, le era rusine de ei.

In cautarea unor ochi care ma iubesc m-am oprit in privirea unor oameni speciali. Aparent, ochii lor ma iubeau. M-am cufundat putin cate putin in ei si m-am oprit: ochii lor nu ma iubeau, ci doar ma simpatizau politicos.

Atunci m-am cufundat in ochii tai. Nu stiu cum sau daca ei ma iubesc, dar m-am aruncat, fara gand, acolo-n ei, unde inot, ma scufund si ma tot inec. Dupa fiecare moarte reapar, din nou, in mijlocul acelui ocean negru, calm. Ca un ciclu prea pervers, el ma trage in jos si ma lasa sa respir exact cand nu mai vreau.

Acolo, in oceanele din ochii tai, eu am atarnat mult prea usor. E un loc frumos, dar prea nesigur. E un loc unde eu pe mine ma insel. E un loc secret si nu stie nimeni de el, doar eu. Captiv sunt, acolo, in ochii linistiti si involburati.

Scufundat acolo, in ochii tai, ca un parazit, am salasluit mult. La un moment dat, insa, tu ai plans. Intr-o singura lacrima eu am plecat din ochii tai, m-am prelins usor pe obrazul tau pana ce lacrima a disparut.

De ce ai plans? Temnita-ocean pe care invatasem sa o pretuiesc prea mult s-a revarsat in cascadele de lacrimi si a fost nevoie doar de una ca sa ma ia cu ea.

Dragostea trebuie sa se afle doar in ochi si lacrimi.

13 August 2008

Azi am invatat, in sfarsit, ca oamenii sunt parsivi.

Ca au scopuri, pe care, uneori, nici ei nu le cunosc. Am invatat si invat despre rautatea oamenilor. De aceea nu pot eu sa fiu fericit: din cauza dezamagirii.

Toti oamenii vor ceva si, uneori, acel ceva se intampla sa il obtina de la tine.

Ochii lor ii tradeaza. felul in care ei se ascund de tine nu este altceva decat dovada ca sunt rai. Nu vreau sa stiu de astfel de concepte, de astfel de realitati prea crude si, cel mai important, eu nu vreau sa fiu asa si, la fel de extrem de important, eu nu sunt asa.

Nu vreau sa ma gandesc la astfel de aspecte si nu vreau sa vorbesc despre uneltirile altora. Vreau, doar, sa stiti ca stiu; din totdeauna.

In ochii vostri am citit mereu intentii si cele mai sincere confesiuni. Confesiunile din ochii oamenilor nu se potrivesc niciodata cu ceea ce ei spun. De multe ori m-am dezamagit pe mine, pentru ca iubirea a castigat in fata logicii.

Oamenii mint si eu ii iubesc.

Probabil ca toti oamenii mint. Probabil si eu mint, chiar daca nu cred ca fac asta. Probabil ca bucuria sta in a te inconjura cu oamenii care mint cel mai frumos.

Eu am vazut, insa, zambete aievea, concrete, sincere, si, am vazut dragoste care nu stia de mila. Am gustat dragostea asa cum a trebuit: cu bucurie de copil.

Vreau sa cred ca, mai sunt oameni ca mine, care sa se bucure ca niste copii.

Nu vreau sa mai cataloghez oamenii drept mincinosi mai mari, mai mici, mai sireti, mai experimentati. Nu vreau sa mai citesc nimic in ochii lor.

Vreau doar sa stiti, toti, ca eu stiu.

Oamenii nu ar trebui sa unelteasca impreuna, ci sa se relaxeze impreuna.

12 August 2008

Ma zgudui eu sau casa? Adica de sub picioare ma misc eu si ma zgudui.

Cumva se misca pamantul. Vad umbrele si sunt luat.

Singur sunt in fata lupilor. Lupii frate! Toti sunt niste lupi...

Doar in mintea mea nu sunt lupi si nici pamant care se zguduie. E doar un fel de liniste care lumineaza tare lipsa de mine din peisajul vietii mele.

M-am ascuns eu acolo? In mintea mea? Iesi frate! Zi! Spune! Te intemnitezi singur acolo, te controlezi... magarule...

Pe mine cred eu ca m-au uitat aici :). Adica, trebuie ca eu sa fi fost un fel de pet al extraterestrilor, un fel de animal dubios - s-ar explica multe.

Mi-am adus aminte niste versuri dintr-o viata precedenta:

Bauba moran chetasa,
Seria mauma gorotan.
Bauba seran letafa,
Saiar ertan.

Arandosai, zmeuama che io,
Etai saba eriba io.
Seria urganas chescut
Jepan aian chebab.

Isnitalam voranda eltac,
Panavocas euaba saiar.
Cheiefsi chefai auauflc,
Ghebroshc sec ustur.

Eritaman checiorba,
Pastramalar ustur ebash.
Jepan aian auba,
Entamalan veritus ash.

Che borta? Che sanus?
Chefai ustur?
Serama burtan molima:
Entanamese fruhshtuc...

11 August 2008

LACRIMA URSULUI

O lacrimă mi-a vorbit, din nou,
Despre tine.
La fel ca iubirea mea pentru tine,
Mi-a spus ce avea să îmi spună
Şi s-a scurs, în jos, pe obraz, 
Infinit,
Dând naştere unor adânci şanţuri.
Am vrut să o prind,
Însă degetele mele au şters-o,
S-a pierdut printre ele.
Lacrima nu avea ce să-mi mai spună.
Şanţurile rămăseseră, însă.
Am turnat fluvii întregi prin acele şanţuri,
Sperând că-mi mai vor povesti despre tine.
Au rămas, însă,
Perfect tăcute, iar, eu
Incomplet.
O lacrimă ca tine e una singură,
Toate ce urmează sunt doar nişte copii.
Viaţa e una, 
Momentul e singur
Şi eu stau pe loc:
O clipă de tristeţe pură.
O suferinţă genială îmi curge prin vene,
Un foc creativ ce se înfruptă din
Tine.
Un foc ce mă schimbă din zâmbet cuminte
În trist şi rebel.
Ca un experiment bolnav am încercat
Să recreez prima lacrimă.
Niciuna nu a avut, însă, acelaşi gust
Şi toate s-au lăsat prinse.
Captivă te ţin pe tine în mine,
Ca o pisică într-o cuşcă,
Ferecată într-o amintire care nu s-a întâmplat
Niciodată.
Ursul din mine se întreabă şi se urăşte
Pe sine.
Trăieşte cum ştie şi face ce ştie.
Nu e suficient, însă.
Urşii nu pot avea totul.
Urşii sunt doar urşi.
Atunci când eu nu sunt urs, plâng
Pentru a te regăsi într-o
Lacrimă.

10 August 2008

Mereu cand ma reintalnesc cu tine ma linistesc si ma simt, din nou, acasa. Nimeni nu ma poate iubi mai mult ca tine.

7 August 2008

Eu pot sa fiu oricum. Pot sa ma infiltrez oricat printre esente si sa fiu, acolo, oricum. Eu pot sa ma transform, in orice moment, in orice. Pot sa intrerpretez orice si pot sa visez la orice.

In fiecare zi intrepretez orice fel de roluri cu o iscusinta deosebita. Toti jucam roluri. In fiecare zi incerc sa imi joc rolul meu, rolul pe care cred eu ca trebuie sa il joc. Unii jucam mai bine, altii mai prost. Unii joaca roluri de oameni fericiti si unii joaca roluri de oameni tristi. Pot fi un invingator sau un pierzator. Eu imi aleg rolul pe care vreau sa il joc.

Toti suntem niste actori inconstienti. Toti ne dorim alte si alte roluri. Nu suntem niciodata multumiti de rolurile pe care le intrepretam de atat de mult timp.

Eu vreau mai mult. Vreau sa fiu mai mult decat un captiv al rolurilor pe care trebuie sa le interpretez.

Vreau sa ma intepretez doar pe mine.

6 August 2008

----- Original Message ----- 
From: Silviu Tudor 
To: mircea.badea@antena3.ro 
Sent: Wednesday, August 06, 2008 10:40 AM
Subject: Biserica din fata blocului

Salut Mircea,

E a treia oara cand ma prezint ca sa pot vorbi de niste clopote, concert de toaca si amplificarea slujbei. Asadar, numele meu e Silviu si sunt stresat, de biserica din fata blocului meu.

M-am gandit sa iti scriu tie, Mircea, pentru ca din timpul foarte limitat pe care il petrec eu la televizor, mi-a placut mie cum pui tu problema. M-am gandit ca pe de o parte, problema in cauza te-ar distra si s-ar "potrivi". Am atasat mai jos niste mesaje pe care m-am distrat scriindu-le patriarhiei si D-lui primar. Le-or fi citit, oare? Or fi inteles ei, oare?

"Problema" mea am descris-o, cel mai bine, in mesajele de mai jos. Pe scurt, este vorba de un clopot zgomotos, un sistem de sunet foarte puternic si o toaca frate, o toaca. Toate lucrurile astea se afla in mijloc de oras aglomerat, unde parca nu era deja destula galagie. Toate lucrurile astea contribuie, concret, la nelinistea mea. Sunt supranaturale: trec prin geamuri inchise si fac casa sa se miste.

Ma socheaza insa ca e o problema generala. Oamenii nu se mai pot odihni si trebuie sa fie fie martori la niste lucruri cu forta. Evul mediu din nou. Imi imaginez, la mine, in Doamna Ghica, la ceas acolo, sambata, duminica, un mare rug pe care se vor arde, din nou, vrajitoare. E posibil asa ceva? Nu cred ca mai e mult.

De ce trebuie boxe? E ca o scena acolo. Eu nu mi-am dorit biserica asta, dar ea ma doreste pe mine, ma striga, in fiecare sambata si duminica dimineata. De asemenea, ma imaginez pe mine, ca Michael Douglas, in filmul ala Falling Down. Cred ca e o problema de bun simt la mijloc, de lipsa de respect. Cred ca o sa imi pierd de tot umorul din cauza oamenilor astora si o sa ma mut in Tanzania, undeva.

Sper doar atat: sa nu mai fiu trezit de vesnica pomenire si sambata asta.

Cu multumiri pentru atentie, dorindu-ti o zi cat mai buna,

Silviu Tudor

4 August 2008

Eu nu pot pentru ca nu stiu si nu stiu fiindca nu pot. Nu pot sa fac tot ce imi doresc pentru ca nu stiu unde sa ma opresc din a imi dori.

Ce trebuie sa fac? Exista oare un oracol care imi poate spune ce sa fac? E buna nehotararea?

Nu stiu ce trebuie sa fac. Nu exista nimic si nimeni care sa imi poata spune ce sa fac. Nehotararea inseamna ca te intereseaza aspectele vietii.

Care e drumul meu in toate aceste lucruri? Pe unde sa o iau? Ce sa fac? Sunt atat de multe posibilitati. Eu sunt doar un mic punct negru si ma intreb despre lucruri atat de mari.

Stiti, cum e in filmele alea SF, la un moment dat apare unul mic si gri si ii spune uber-omului: „nu ati evoluat inca indeajuns de mult ca sa ne putem intelege”. Unul dintre fostii mei sefi avea o vorba „suntem oameni, ce naiba, ne putem intelege”. Vorbea insa, evident, de un salariu de 400 de lei. Net. Eu eram in cazul ala extraterestrul, pentru ca, sub nici o forma nu intelegeam suma aia. Si, da, banii nu sunt totul. In orice cantitate ei nu reprezinta decat o masurare a libertatii fizice.

Imbratisez din nou filosofia zen. Nu cred ca merita sa te agiti sau sa ma agit pentru ceva. Voi incerca sa fiu bun, pentru ca, rautatea nu imi iese.

Fiindca am vorbit mai devreme de libertatea fizica, va voi vorbi si de libertatea mea, cea a celui care locuieste in mine. Un fel de simbiot. El nu are nume, nu e trist, nu e fericit. Si eu si gazda suntem doi prosti, gresim, gresim si iar gresim. Nu invatam nimic din greselile noastre si ne certam neincetat. El apare doar noaptea, atunci cand cel real adoarme. El se relaxeaza si spune tot ce nu pot sa spun eu. Se ridica usor peste tot si peste toate, inchide ochii, pluteste, imbratiseaza muzica, fumul, povestile si zambeste multumit.

Stie el de ce.

31 Iulie 2008

Cele mai crunte batalii, le-am dus cu mine.

De fiecare data am fost victorios: m-am redus la tacere. Fiecare nu poate sa omoare decat un singur om: pe sine.

Bonaparte zicea: "Nu intrerupeti niciodata un dusman care e pe punctul de a comite o eroare."

Asadar, sa ma mai "intrerup", sau nu, pe mine?

28 Iulie 2008

Ceas solemn

Cine plange acum in lumea mare,
fara rost plange-n lumea mare,
pe mine ma plange.

Cine rade-acum in noaptea mare,
fara rost rade-n noaptea mare,
de mine rade.

Cine merge acum in lumea mare,
fara rost merge-n lumea mare,
spre mine merge.

Cine moare-acum in lumea mare,
fara rost in lumea mare moare:
se uita drept la mine.

Rainer Maria Rilke

27 Iulie 2008

O inima nehotarata am eu. Multe remuscari roiesc prin mine. Multe zambete pentru care ma simt atat de vinovat. Multe aripi pe care am zburat: ma ameninta acum. Multe incercari au amarat copilul din mine.

Toate acestea m-au indepartat de mine si m-au dus pe un taram plin de dragoste. Acolo, dragostea nu m-a intampinat ci, eu, am alergat-o.

Dragostea e aceeasi peste tot. Miroase la fel, are acelasi gust si doare la fel de tare. Atunci cand te trezesti din ea, iti doresti sa mori, sa te lasi omorat de ea, de dragoste. Ea isi doreste sa te omoare. Unii se lasa omorati iar, majoritatea, se feresc de o astfel de moarte: fug.

Corpul nu iti va muri de dragoste, dar zambetul da.

Unde sa investim, noi, toata dragostea noastra? Asta e tot ce trebuie sa facem? Ar fi stupid.

Eu nu am investit nimic, pe mine dragostea m-a invatat doar despre libertatea de a fi vinovat.

26 Iulie 2008

Cel mai genial sunt atunci cand sunt beat, pacat, insa, ca nu m-am imbatat niciodata.

25 Iulie 2008

Nu te mai gandi atat de mult la mine. Nu plange pentru mine. Nu ma poseda in gandurile tale. Nu te sacrifica pentru mine. Nu muri pentru mine.

Nu ma poti iubi pentru ca nu ma cunosti. Eu nu sunt cel din gandurile tale.

23 Iulie 2008

Love Bites

22 Iulie 2008

Tantalus...

Tantalus a fost un rege grec, mitologia greaca bla bla. A fost dubios: a furat ambrozie si le-a aratat-o muritorilor. De aici si termenul englezesc "tantalizing", care este genial.

Tantalus a fost si pedepsit, pentru ca a atatat: pedeapsa sa a fost ca sa stea intr-un iaz cu apa, deasupra caruia se afla un copac cu fructe. De fiecare data cand incerca sa apuce un fruct, ramurile se indepartau si de fiecare data cand incerca sa bea apa din iaz, aceasta isi micsora nivelul.

A fost osandit sa isi doreasca ceva ce nu poate avea. Unii spun ca aceasta este mirodenia care il face pe un om sa fie deosebit. Doar un om deosebit poate intelege, insa, ca cele mai importante lucruri sunt cele pe care le are deja.

Eu nu sunt un om deosebit.

20 Iulie 2008

Intr-un loc indepartat plin numai cu cer, apa si copaci solitari, traia o pasare mare, frumoasa si singura. Prea des zbura dintr-un colt pana in altul si cauta, cu privirea, motive sa-si aline tristetea din suflet. Pasarea era un barbat si zbura ca si cum ar dansa un tango. Aripile-i acopereau cerul si privirea-i era mai ascutita ca o raza de soare. Prin copacii din apa mai erau pasari, dar nici una ca el.

Survoland, astfel, apa, a zarit cu uimire intr-un copac solitar o femeie cu aripi si cu privirea ca el. A coborat delicat si s-a asezat langa ea. Era o pasare frumoasa si frumoasa la suflet. A privit-o indelung si fara cuvinte. Privirea lui, insa, spunea: tu esti la fel ca mine, asa cred eu ca esti. Imi permit sa visez, vad ca esti la fel de trista ca mine. Privirea lui a continuat in liniste timp de prea multe momente. Se simtea bine. Cuvintele din priviri au incetat si totul s-a oprit.

Femeia cu aripi nu i-a zis nici un cuvant, dar, dupa ce nenumaratele clipe s-au scurs, i-a aruncat o privire. Aceasta purta urmatorul mesaj: ai un suflet frumos, dar nu sunt la fel ca tine, nu ma privi insistent si nu te opri aici, in copacul meu. Nu ma poti alina fiindca nu vreau. Tristetea mea este doar a mea si nu o impart cu nimeni. Nu te simti bine aici. Te rog zboara, liber, nu visa.

Barbatul cu aripi se retrase in zbor. Era ultimul lui zbor Nu mai cauta nimic, niciodata, caci gasise. Se opri pe un nor. Nu mai trebuia sa inteleaga nimic, niciodata, caci intelesese. Stia sigur ca acolo, in copacul din apa, e o pasare ca el, care nu mai vroia, insa, sa zboare. Astfel, se retrase din locul indepartat, plin numai cu cer, apa si copaci solitari, in care se ascunsese de atat de mult timp...

19 Iulie 2008

Ce sunt cuvintele? Doar niste pretexte pentru a nu face? Tu mi-ai cedat mie tristetea ta si eu ti-am povestit despre a mea. Sunt cuvinte care insumate redau lacrimile din mine, dar nu pot sa spuna cat sunt eu de trist sau cum inteleg eu lumea asta nebuna. Alaturate incearca sa planga si eu plang ca nu pot sa le-alatur mai bine. E haos intr-o minte nebuna din care cuvintele ies fara sa spuna nimic. Mereu am cantarit tristeti si nu am jelit niciodata fericiri. Mereu am gresit si am vaicarit doar greseli. Mereu am urat ceea ce sunt si am visat cum sa fiu. As vrea sa lepad acum lacrimi finale si sa fac un targ cu cine imi poate da mie o liniste banala. Am visat despre o lume simpla, fara cuvinte. Acolo oamenii nu stiu cum sa minta si nu isi doresc ce nu au. Am visat ca m-am trezit intr-o astfel de lume pitita intr-un colt din mintea mea.

18 Iulie 2008

Important e ca eu sa fiu eu. Sa nu incerc sa fiu altcineva, sa ma transform, sa "evoluez" sau sa invat ceva. Nu trebuie sa ma chinui.

Am fost pana acum un sclav al suferintelor mele survenite din cauza ca nu eram altfel. Imi doream sa fiu altfel.

De ce trebuie sa fiu altfel? Unde scrie?

Pana acum eram foarte mandru de niste chestii, in ceea ce ma priveste, si foarte suparat din cauza altora. Ma turmentau. "Trebuie sa faci ceva" - imi ziceau oamenii, "trebuie sa schimbi", continuau ei. Gresit asa.

Eu sunt asa cum sunt si e suficient. Nu vreau diplome, nu vreau nici un fel de ovatii sau vreo alta forma de recunostinta. Nu mai vreau nimic.

De ce trebuie sa ne tensionam atat de mult sufletele pentru a "deveni" ceva? Nu suntem deja ceva?

Eu nu stiu si nu pot sa stiu cum ar trebui sa faca altii. Nu voi mai da sfaturi de acum incolo. Sfaturile sunt o aberatie prin definitie. Nu poti sa ii spui cuiva cum sa faca. Nu poti hotari pentru altcineva. Un om care nu poate hotari este un om fara convingeri si trebuie sa fie constient de asta si sa nu incerce sa se schimbe.

Oamenii, involuntar, vor sa atinga ceea ce nu pot avea. O dorinta-turment este necesara pentru unii. Cred ca oamenii trebuie sa renunte, cu adevarat, la toate dorintele lor, apoi, dintr-o perspectiva relaxata, indepartata, fara de scop, pot sa priveasca catre aceste dorinte. E important, insa, sa se dezica de ele mai intai, macar o data.

Sunt dubios, asa si?

17 Iulie 2008

----- Original Message ----- 
From: Silviu Tudor 
To: sorin.oprescu@bucuresti-primaria.ro 
Sent: Thursday, July 17, 2008 1:14 PM
Subject: Fw: Reclamatie

Stimate domnule primar,

Va fac forward la o problema, extrem de deranjanta. Rog sa gasiti mesajul in cauza mai jos. Am trimis mesajul acesta catre Patriarhia Romana, pe data de 06 Iulie, nu am primit nici un raspuns. Problema in cauza persista si nu este singurul caz.

Intr-o lume a superficialului cred ca este cazul sa ne mai indreptam atentia, din cand in cand, si spre detalii, ele fac, de cele mai multe ori, diferenta.

Va doresc mult succes si multe realizari pe perioada mandatului Dvs. si m-ar bucura enorm sa fim de acord in privinta detaliilor de care vorbeam mai sus.

Va multumesc anticipat,
Silviu Tudor

16 Iulie 2008

Am vazut azi, din nou, aurolaci, oamenii-cu-punga, pe strada. Fredonau, cu placere, manele. Adica stau eu si ma gandesc acum, de unde pana mea cunosc astia hiturile astea noi? Adica daca ei nu au casa, ma rog, unde sa stea si teveu sau cas'tofon din care sa cante respectiva bucata de muzica, de unde stiu ei, astfel, hiturile?

Sa fie oare un fel de cultura transmisa oral? Oricum, ii sensibilizeaza mult. Oamenii cantau cu placere si erau cu adevarat fericiti. Cu cat cunosti mai mult cu atat esti mai nelinistit.

Din momentul asta nu mai vreau sa invat nimic. Vreau si eu sa fiu aurolac, in felul meu.

Ba! Ce bucurosi erau.

Ma gandesc eu la urmatoarea schema: se transmite bucata muzicala de pe geamul de taxiu', noaptea, si, unul dintre aurolaci, o prinde, apoi o transmite mai departe catre fratii lui. Ei o invata. Frumos... arta... va dainui...

Asta e cumva din seria "Clopotele-din-boxa". As trece toate lucrurile astea intr-o baza de date. As scrie apoi un antivirus, folosind baza aia de date, ca si semnaturi, apoi sa ii dau "run" pentru tot Bucurestiul :). Tare imi e ca raman cam singur, dupa ce o sa stearga toate threat-urile, nu o sa mai am de unde sa cumpar ciunga.

13 Iulie 2008

Teoriile nu exista din cauza ca li se pot aduce contraargumente in orice moment. Astfel, nu se pot emite teorii nici despre iubire.

Iubirea doar este.

Daca porti prea des ciorapi rosii, isi pierd culoarea.

7 Iulie 2008

Voi pleca pentru sase zile din locurile mele. Voi calatori patru zile prin locuri pe care nu le-am mai vazut. Voi folosi aceste decoruri pentru a ma hotari. Imi voi filtra mintile timp de patru zile si o sa ma opresc din a mai reflecta.

Se spune ca iluminarea se poate atinge intr-o secunda. Eu am la dispozitie patru zile.

Dupa acestea ma voi intalni cu iubirea din nou. Voi participa la sarbatoarea de dragoste a doi oameni care se iubesc si care au inteles impreuna cum se defineste iubirea.

Iubirea a fost, pana acum, singurul si cel mai mare inamic al meu. Dupa cele patru zile de lipsa a reflectiilor, voi fi din nou in fata iubirii: eu si ea. Atunci va trebui sa inteleg daca mai imi este sau nu inamic si daca mai ma ingrozeste.

6 Iulie 2008

----- Original Message ----- 
From: Silviu Tudor 
To: patriarhia@patriarhia.ro 
Sent: Sunday, July 06, 2008 10:58 AM
Subject: Reclamatie

Buna dimineata,

Sunt un tanar din Bucuresti si locuiesc exact langa o biserica. Aceasta a fost construita de curand. Este vorba de intersectia Doamna Ghica, Colentina, parcul Plumbuita.

Nu v-as fi scris acest mesaj daca lucrurile nu ar fi capatat, din punctul meu de vedere, conotatii morale gresite si avant neuniversal.

Cu tristete va spun ca sunt un om relativ normal si, uneori, in weekend-uri, imi doresc sa dorm pana la ore mai inaintate pentru a-mi potoli oboseala. Aproape niciodata nu pot face acest lucru din cauza harmalaiei orasului. Aceasta harmalaie este accentuata, superficial, inutil si grosolan de biserica de peste drum. Mai intai este vorba de niste boxe, JBL, seriile de concert. Acestea redau, la volum destul de ridicat, tot programul. Incepand cu orele diminetii pana spre pranz. Toaca, cantece, clopote. Tot.

Nu cred ca este normal. Pe mine m-a intrebat cineva? Am un vecin care apartine unei alte religii. Cum ar fi daca langa biserica ortodoxa s-ar construi o sinagoga si respectivii ar cumpara o sonorizare Marshall, mai puternica? In aceasta consta chemarea credintei? In sisteme de sonorizare? Da, ar trebui sa ne folosim toate mijloacele, moderne, pentru a le trezi oamenilor credinta, dar nu ar trebui sa fie intruziv. As fi de acord si cu publicitate TV in prime time.

Traim intr-o societate, ar trebui sa ne intrebam unii pe altii de niste aspecte. Tine de bunul simt. Astazi dimineata am fost trezit de "Vesnica pomenire". Ascultand acestea nu mi-a fost trezita nevoia de credinta sau nevoia de a merge la slujba, ci mi-au fost trezite amintiri neplacute despre oameni pe care i-am iubit mult si acum nu mai sunt.

Va spun sincer, nu astfel vreau sa ma trezesc.

Nu vreau sa aud nimic dinspre biserica din fata mea. Vreau sa fie un mister si vreau sa imi doresc eu sa o descopar. Cuvantul grecesc ecclesia, stiti ce inseamna: "adunare". Si-a pierdut intelesul, stiti bine asta, nu?

Cu multumiri,
Silviu Tudor

5 Iulie 2008

Astazi am fost la locul unde se afla corpul lui Cosmin. A trecut 1 an de cand nu am mai vorbit cu el direct. Cosmin trebuie sa fie in niste locuri frumoase acum. Cred ca se afla pe varful unui munte cu cainele lui. Asa cum am vazut eu intr-o poza.

M-am gandit eu ca raiul sau iadul, pentru cei care mor, ar putea sa fie niste realitati sustinute de cei care raman in viata. Asadar: eu cred ca Cosmin se afla acum in raiul lui, acel frumos varf de munte.

Nu inteleg randuielile pamantesti ale bisericii sau ale inmormantarii, ale pomenirii. Cred ca Dumnezeu este unul singur si cred ca moartea nu are a face cu El. Cred ca moartea este ceva personal. Cred ca noi, cei care raman in viata, ar trebui sa le dam drumul mai usor celor care mor. Trebuie sa le acordam libertatea aceasta.

Cosmin era insa tanar, foarte tanar, era copil la suflet si tanar la trup. Imi pare rau ca nu l-am cunoscut mai bine. Mi-e dor de el. Vreau sa cred ca va fi un rai si pentru mine unde va fi si el.

4 Iulie 2008

Nu pot sa te imbratisez decat din temnita unei poezii.

2 Iulie 2008

"Cand faci o femeie sa planga, razbuni intotdeauna pe cineva." - Jules Simon

"Cand o femeie plange, nu se stie niciodata daca plansul ii face bine sau rau." - Etienne Rey

1 Iulie 2008

M-am folosit de ochii tai pentru a migra de la o boala la alta.

30 Iunie 2008

Pe o femeie, pe care te abtii sa o atingi din cauza ca te sperie cat de special ar putea fi, o atinge altul si nu simte nimic special.

28 Iunie 2008

Tu nu poti sa-mi opresti tristetea. Gandul ca nu sunt cel ce pot a te avea, e responsabil de tristete.

Sunt ca un barzaun in fata unui munte mare negru: furios si agitat, dar mult prea mic ca sa pot a-l cuprinde pe tot.

Barbatul ce spune prea multe vorbe sunt eu. Iar el, cel care ar fi potrivit prin fapte, nu sunt eu.

Stiu ca nu ar trebui sa vreau, dar dorintele-mi nu sunt ca sa dispara. Sunt faclii olimpice ce nu se sting nici macar cu vant de voie buna.

Singur ma predau, acum, mie, si-mi spun: "Ia-l, e prizonierul tau si e suferind; a fost in temnita toata viata, acum e in carcera. E nebun: se crede liber sa iubeasca de unul singur".

27 Iunie 2008

Sunt vinovat. Nu ti-am cerut niciodata permisiunea sa ma gandesc atat de mult la tine.

25 Iunie 2008

Am scris un fel de nuvela noua. Am regasit placerea de a scrie. Sambata am plutit intr-o lume care m-a inspirat. Mi-am adus aminte cum ma bucuram eu cand eram copil. Mi-am dat seama ca sunt copil in continuare si ca trebuie sa fiu copil. Toti oamenii care nu sunt copii sunt morti.

La fel ca si personajul meu, as vrea sa evadez.

M-am tot gandit la acest aspect si am evadat: cateva nopti am scris despre aceasta. Personajul meu a reusit sa evadeze de tot. Eu inca nu. Il invidiez.

Omul care a evadat intr-o poveste

24 Iunie 2008

Mi-am pierdut simtul umorului din cauza problemelor altora.

22 Iunie 2008

Acum, la finele acestei zi, m-am uitat in oglinda din lift. Eram eu cel care se oglindea in ea.

Am vazut acolo o fata pe care nu o stiam, o fata noua, de-a mea. Ochii imi erau seriosi si focusati, restul ii urmau. M-am speriat de acesta fata: e prea sigura de sine si se simte extrem de libera. S-a uitat la mine cu o privire ascutita, hotarata si inspaimantatoare.

E o fata noua. Ce sa fac cu ea?

19 Iunie 2008

Ma zbat ca un mormoloc neputincios si ma tarai prin mocirla zi de zi. Ma infrupt cu microbi colorati si traiesc doar din intrigi. Uit in fiecare zi ce inseamna a trai si fac exact pe dos.

Nu oamenii sunt rai, eu sunt rau. Nu viata este nefericita, eu sunt trist.

Mintea-mi e mai incetosata ca oricand si sunt un prizonier. Mi-e teama ca sunt propriul meu prizonier. Regulile pe care mi le aplic sunt dogme, iar eu nu sunt Dumnezeu.

17 Iunie 2008

Desperado, why don't you come to your senses
You've been out ridin' fences,
for so long - now.
Ohh you're a hard one.
I know that you've got your reasons.
These things that are pleasin'you
Can hurt you somehow.

Don't you draw the queen of diamonds boy
She'll beat you if she's able.
You know the queen of hearts is always your best bet.
Now it seems to me, some fine things
Have been laid upon your table.
But you only want the ones
That you can't get.

Desperado,
Ohhhh you aint getting no younger.
Your pain and your hunger,
They're driving you home.
And freedom, ohh freedom.
Well that's just some people talking.
Your prison is walking through this world all alone.

Don't your feet get cold in the winter time?
The sky won't snow and the sun won't shine.
It's hard to tell the night time from the day.
And you're losing all your highs and lows
aint it funny how the feeling goes
away...

Desperado,
Why don't you come to your senses?
come down from your fences, open the gate.
It may be rainin', but there's a rainbow above you.
You better let somebody love you.
(let sombody love you)
You better let somebody love you...ohhh..hooo
before it's too..oooo.. late.

Eagles - Desperado

16 Iunie 2008

Poze noi intr-o sectiune reamenajata: click pe http://poze.djzmeu.ro sau pe butonul "Poze" din stanga.

Sper sa va placa!

PS - multumesc serverului de pe balconul lui Andrei si lui Adi, ca a intrat pe el si ca mi-a pus si mie engine-ul asta meserias de galerie. Sa traiasca fratii mei albi!

14 Iunie 2008

Iubito, bantui prin mintea mea si nu stiu cine esti. Te simt, te aud si te mangai fara sa iti cunosc chipul sau numele. Nu vreau sa ti le stiu.

Imi doresc sa nu iti mai pierzi vremea calatorind in acest fel. Imi doresc sa mi se intample o exorcizare. Tu alimentezi spiritul tau cel rau din mine.

As vrea sa te omor. As vrea sa nu mai rasufli, sa poti inchide ochii ca sa nu ii mai vad. Da. Acum te voi omori, dar te voi cauta mereu si nu te voi mai gasi niciodata.

12 Iunie 2008

Hmmm... sufletul meu trebuie hranit constant... el vibreaza in ritmul a tot ce il face sa tremure.

Hmmm... pasiunea mea pentru muzica... trebuie sa existe din aceasta cauza...

Baby... baby... baby... don’t you here me callin’ you? Asa se aude la mine in suflet, intre boxe, acolo unde stau eu seara. Da. E Led Zeppelin. I-am descoperit relativ de curand si pot sa spun ca ma obsedeaza.

Inchid ochii si imi imaginez ce vreau eu.

Din dreapta se aude, usor, baby... baby... i’m gonna leave you... I said... baby you know i’m gonna leave you... din stanga apar chitari, tobe rapide, o a doua chitara in dreapta si vocea care se muta undeva mai aproape de centru. Pentru mine e prea mult. Droguri, femei? De ce? Am tot ce imi trebuie aici. Acum, la ora 10, cand toti lenevesc, se irosesc, sau sunt prea obositi ca sa auda vibratii, eu vreau sa fiu altfel, e intuneric si nu sunt decat eu si sunetele. Nu mai conteaza nimic acum. Melodia asta ma implora sa ma misc, sa vibrez si sa ma deconectez.

M-am deconectat de tot fiindca acum plutesc pe un taram unde nu exista intrebari, ganduri, tristeti sau neajunsuri. Sunt in lumea mea care este infinita, intunecata, pufoasa si in intregime asa cum vreau eu.

8 Iunie 2008

Uneori ma cufund in noapte. Langa caietul pe care scriu sta o pisica neagra din lemn. Umbra ei se reflecta pe perete. Pisica de pe masa nu e mai mare decat un deget de-al meu, insa cea de pe perete e mai mare decat mine.

De acolo, de pe perete, se uita la mine si incearca sa ma infricoseze, insa doar reuseste sa ma intimideze. In fiecare noapte privesc, pe acel perete, silueta neagra a pisicii proiectate. Ochii ii sunt aprinsi si ma atrag. Nu se inchid niciodata si sunt perfecti, curati si prea frumosi.

Pisica de pe masa e doar o bucata de lemn. Nu e vie si nu imi vorbeste. Umbra ei, insa, da din coada. Uneori nervoasa, alteori cu bucurie. M-am apropiat de cateva ori de umbra de pe perete si am mangaiat-o. Toarce la fel ca o pisica aievea si e mai pufoasa decat orice alta surata, si, e doar o umbra.

Ea nu imi spune nimic niciodata. Nici nu ar putea: nu ar fi ea, as fi tot eu, care as vorbi pentru ea. Ma multumesc atunci cu ochii ei care imi spun tot ce vreau sa stiu. Contin, in fiecare seara, noi mistere pe care le deslusesc asa cum vreau eu.

Ochii pisicii-umbra imi vorbesc despre mine, despre dragoste si despre vina. Imi povestesc remedii, iar eu gasesc remediul in ei.

A trecut mult timp de cand ma uit, in fiecare seara, pe perete, in ochii pisicii. Misterul e mereu frumos si explicatiile-mi sunt perfecte. Insa, oare sunt, si eu, o umbra de motan pe-un perete, intr-o casa?

Pisica se stinge odata cu lumina si nu imi mai raman decat visele despre ea.

01 Iunie 2008

Ce bine ar fi fost daca oamenii nu ar fi inventat cuvintele.

Atunci nu ar mai fi fost nimic de zis. Oamenii nu ar mai fi putut sa se raneasca, nu ar mai fi existat procese. Nu ar mai fi existat poezii sau pareri de rau exprimate in frumoase cuvinte.

Daca nu ar fi fost inventate, cuvintele nu ar fi inlocuit niciodata faptele, in lumea noastra cuvintele preced intotdeauna faptele. Aici, cuvintele conteaza enorm, cuvintele inseamna proceduri si reguli, interdictii sau pedepse.

Toata viata este o insiruire de cuvinte straine pe care incercam, involuntar, sa o intelegem. As fi vrut sa ma pot bucura de un apus de soare, insa cuvintele care mi se nasc in minte atunci cand il privesc strica tot. Nu am nascut pana acum decat siruri de cuvinte care, probabil, nu inseamna nimic. As fi vrut sa pot naste fapte si doar fapte.

Daca cuvintele nu ar fi fost inventate nu mai asteptam nimic pentru ca nu mai ar fi avut nimeni ce sa imi zica.

Rasul este oare cuvant?

29 Mai 2008

De multe ori m-am intrebat ce se intampla, acolo, afara, noaptea. Nu stiam ca, acum, dupa atatia ani, este, in continuare, atat de frumoasa. Noaptea m-a prins afara si m-a ajutat sa ma redescopar macar in parte. Nu au mai fost masini, oameni, galagie, smoala sau semne de circulatie, a fost o simfonie in fata lunii de dupa nori. Orasul si-a deschis, din nou, portile catre niste taramuri valabile doar in imaginatia oamenilor care viseaza.

Eu sunt mereu altul si nu ma cunosc nici macar eu. Eu exist doar pe moment si apoi dispar. Traiesc doar in imaginatia unei clipe care nu e intotdeauna frumoasa. Clipele sunt ca niste tribune pentru mine, de aceea incerc sa consemnez cat mai mult lucruri pe care reusesc sa le fac.

Noaptea a fost o insumare de clipe, din acelea frumoase, in care eu am descoperit instante ale mele pe care le credeam uitate. Ochii au incetat sa-mi mai fie tristi si nu mi-a mai fost frica de caini. Oamenii nu imi inteleg, uneori, tristetea. „Trebuie sa te repari” imi spun. Ochii mei plang doar atunci cand sunt tristi apoi isi dezbat privirile.

Va fi un drum lung pe care il voi traversa prin niste nopti la fel de frumoase alaturi de teama ca, in zori, soarele va rasari.

27 Mai 2008

Poti sa fii oricum, dar, cel mai greu, este sa fii bun.

25 Mai 2008

VISELE DIN URMA

În mintea-mi tristeţea se joacă cu umbre,
Eu doar mă uit ca-ntrun abis fără fund
Unde dansează gânduri prea negre
Ca sa pot acum să le uit.

Pe cine să-ntreb sau unde să aflu
Ce-nseamnă aceste tristeţi din subsol,
Aceste patimi blocate în sufletu-mi
Retras într-un colţ plin de dor...

În abis sunt prea multe chipuri şi ochi
Care mă-ndeamnă să fiu melancolic.
Ochii tăi se desprind mult prea clar dintre toţi
Şi-mi spun că le este doar foarte dor.

Aş vrea să nu mai calculez atât de mult
Nişte gânduri amare care mor prea devreme,
Să ne unim aceste negre gânduri
Şi să calculăm împreună calea dintre ele.

Să acoperim abisul plin de chipuri şi ochi
Cu-n leac pentru tristeţe,
Descoperit în visele întâmplate în urmă,
Devenite aievea doar între noi.

23 Mai 2008

Eu, azi, am plans cascade de lacrimi acre. Am plans singur, afara, printre oameni. M-am revazut cu singura femeie careia i-am spus ca o iubesc. Era ea, asa cum stiam. Mirosea la fel si parul era tot al ei. Mi s-a parut ireal sa o tin, din nou, in brate, dupa atat de mult timp.

Astazi am imbratisat-o si ne-am spus "la revedere". Lacrimile care au urmat m-au asigurat ca iubirea poate fi eterna. Lacrimile m-au asigurat ca ea exista inca in spatele ochilor ei caprui, care, priviti dintr-o perspectiva secreta, pot fi si verzi.

Nimic nu e mai trist decat un om, asa, ca mine, confuz, nehotarat si prost, care isi ia la revedere de la iubire. Astazi lacrimile mi-au spus ca iubirea e eterna dar ca nimic nu te asteapta la nesfarsit, nici macar ea.

22 Mai 2008

"Nu exista femei sirete. Daca ele il inseala totusi pe barbat, aceasta este din pricina sensibilitatii barbatului pentru linii si culori. Bratele lor rotunde, curba soldurilor, aurul, rugina sau abanosul parului, buzele si ochii lor il conving pe barbat, si niciodata ceea ce ele spun."

Theodore de Banville

20 Mai 2008

ULTIMUL POEM

Dintr-un vis amar se nasc gândurile-mi pentru tine,
Ele curg fluviu şi se revarsă în cascade
De frică şi de teamă oglindite
În ochii tăi deschişi şi ferecaţi.

Plutesc într-o apă când prea neagră când prea pură,
Într-un vis care nu încetează a trăi,
Într-o lume prea, prea nebună...
Strecurată doar prin ochii mei.

O chitară-mi spune acum că nu pot să ştiu...
Oricât de mult m-aş strădui,
Oriunde în lume aş căuta,
Misterul născocit din tine...

O vioară-mi spune acum că nu pot...
Când sunt singur între vise
Care curg doar dinspre mine,
Să te visez...

Pe mine eu m-am ferecat
Într-un colţ din mintea-mi
Te păstrez acolo, şi privirea ta,
Într-un fel în care, totul, are rost.

Exist în lumea ta ca zâmbet
Unde soarele mustăceşte,
Unde eu pot să fiu doar liber
Să-mi exercit pasiunea de a bucura.

Un zâmbet de-al tău
Este o întrebare
Mai puţin
Pentru mine.

19 Mai 2008

Uneori vad zambete pe fetele oamenilor. Incerc sa inteleg de ce zambesc. Incerc sa inteleg de ce buzele mele au tendinta de a ii imita. Zambesc si eu si nu stiu de ce.

Gandurile emit zambete. Gandurile-mi nu formeaza zambete, formeaza doar dorinta de a zambi.

18 Mai 2008

Am avut o rabufnire misogina, necontrolata, dar extrem de geniala. Unei bune prietene i-am zis asa:

"Dupa ce ca esti si femeie mai incerci sa si gandesti."

Nu sunt misogin, chiar nu sunt. Recunosc ca, in ultima vreme, tind sa ma bucur de niste opere cu un profund caracter misogin, vezi citatele din ultima vreme. Insa, nu sunt misogin!

Eu? Misogin? Ha! Nu as avea cum. Doar gandesc si eu ca o femeie.

17 Mai 2008

Atunci cand incep sa mananc dintr-o bucata de friptura sunt extrem de trist pentru ca la un moment dat se va termina.

11 Mai 2008

NU PE BUZE

Undeva în gânduri scrie despre mine,
Undeva acolo sunt cele mai simple lucruri,
Undeva în ele stau linişti şi răspunsuri.

Pe faţa mea stă un om cu o privire tristă,
Abătut în gânduri şi pierdut în căutări
Ale liniştii şi mulţumirii de el şi de decor.

În gânduri-mi stau nespus de multe muze,
Al căror nume mi-e prea teamă să-l rostesc,
Doar un simplu nu pe buze...

În auz mi se ascunde o vioară care plânge
După tot ce a dispărut în vreme
Şi după tot ce va dispărea în vremea ce va fi.

În inimă-mi stau doar lacrimi,
Fiindcă nu ştiu ce ar trebui 
Tu să fii.

10 Mai 2008

Femeile il iarta cateodata pe cel care forteaza prilejul, dar niciodata pe cel care il scapa.

Guy Delafosse zicea ca "pentru femei, prietenia este un barbat care le iubeste, dar o spune prea tarziu".

Guy de Maupassant spunea ca "sunt femei de treizeci si cinci de ani care, nestiind ca se afla la varsta pasiunilor violente, isi rateaza toate iubirile fiind niste Juliete, in loc sa fie Didone".

9 Mai 2008

A fost o seara extrem de frumoasa.

8 Mai 2008

Caut fomeie la care sa ma pierd in ochi.

6 Mai 2008

Atunci cand nici macar un vin sau o muzica cu coarde, nu-mi mai trag gandurile afara, este prea greu sa scriu despre gandurile-mi din minte. E atat de dificil sa le transpui in cuvinte si sa le dai insemnatate.

Atat de multe ganduri blocate de atat de multa sfiala...
O ploaie de cuvinte care-mi explica gandurile... Dar nu sunt oare doar niste teoreme? Daca gandurile-mi inseamna cu totul altceva?

Imaginatia-mi prelucreaza gandurile si le transforma in versuri.
Imaginatia mea coloreaza lumea si ma forteaza sa fiu eu.

5 Mai 2008

Tocmai am fost pe afara sa ma prefac alaturi de un bun prieten ca alerg. De ce alerg? Alerg de ceva sau alerg pentru ceva? Am incercat sa alerg ca am auzit ca asa se face. Nu mi-a placut. Nu mai alergasem de 8 ani, cand am alergat dupa autobuzul 282. Am alergat fix 26 de pasi, timp care m-am simtit asa cumva penibil. Cand a zis A. „Hai! Alearga!”, atunci, m-am simti asa cumva ciudat, adica, cum sa alerg? Cum se alearga frate? Dau din maini si merg mai repede? Cum? Ha! Dupa cei 26 de pasi m-am oprit. Probabil suta de chile alergata nu a fost perfect in comuniune cu legile naturale ale echilibrului mondial. Asa mi-am zis eu.

Cert e ca imediat ce am ajuns acasa am deschis boxele si amplificatorul si am dat drumul la Alice Cooper – Poison. Nu stiu de ce, dar ma obsedeaza. Cred ca zice prea bine unor lucruri. Mai bine decat le-as putea spune eu, acum. Asa ma simt si eu, otravit. Mi-am aprins o tigara de foi si am inceput sa va scriu, voua aici.

Cred ca dupa foarte multa vreme ma simt din nou bine cu mine si stiu ce imi place. Am avut o intrevedere cu o fiinta foarte draga mie, ieri, si, de atunci, ma simt altfel, am inteles niste aspecte. A fost extrem de important sa stiu ca nu ma uraste.

Dar, hai, sa trecem la niste chestii mai interesante decat plictisitoarele si deprimantele mele vaicareli.

George Sand zicea ca atunci cand o femeie cu adevarat femeie inainteaza in viata, toate gratiile ei migreaza din corp in suflet. Frumos, nu? Cel putin genial de adevarat!

Ma gandeam azi... de ce „caut” eu atat de mult printre femei? Ce cautam noi, barbatii, „intre” femei? Ce speram sa gasim? Nu le dam, oare o importanta prea mare? E o femeie cu adevarat diferita de un barbat? Oare ochii de femeie nu sunt tot la fel cu ochii de barbati? De ce atunci ma pierd atat de des in ochi de femei? De ce atunci atat de des ma adapostesc in privirea unei femei?

Cred ca cea mai inedita activitate a imaginatiei mele de pana acum a fost de a-mi imagina ce „spun” ochii femeilor din jurul meu. In imaginatia mea, ochii femeilor spun tot ce vreau eu.

Astazi, intr-un monolog pasional catre un bun prieten, am mai facut un pas catre a ma intelege pe mine.

Un barbat va cunoaste in viata multe femei, de unele se va indragosti, pe unele le va iubi, pe unele le va adora in secret si pe unele le va lua de nevasta. Acesta este un barbat normal.

Eu nu sunt asa. Eu sunt las: cele mai mari pasiuni se vor intampla doar in mintea mea. Toata viata cautam persoane similare cu noi, carora sa le „povestim” despre noi si care sa ne inteleaga. Similitudinile si viziunile comune sunt, probabil, aspectele care pot inchega cel mai bine o prietenie.

Ce facem, insa, atunci cand dam peste o femeie care gandeste exact ca noi? E ca un fel de ideal utopic, pe care l-am gasit. Vrem cu orice pret sa il avem, sa il facem al nostru, sa il posedam fara oprelisti si foarte obsesiv. Cred ca atunci cand gasesti exact ce cauti – tu transpus intr-o femeie – reactionezi gresit. Cred ca acea femeie iti poate fi cea mai buna prietena si cel mai bun aliat.  Dar doar atat. Poti cu adevarat sa te iubesti pe tine? Nu.

Cred ca pierd ca un fraier de fiecare data cand ma indragostesc de „mine”. Cred ca este o reactie de-a dreptul defensiva a mintii mele. Cred ca gasind aceleasi idealuri in mintea unei femei, reactionez exact pe dos. Imi doresc exact ce nu mi-as dori de la o alta femeie.

Nu? Geniala ideea asta. Atunci cand intalnim femeia „perfecta” reactionam defensiv, posesiv, obsesiv si ne dorim de la ea exact ce uram cel mai mult a ne dori de la o femeie.  Cred ca toata treaba asta apare din nevoia de a crea echilibru prin intermediul diferentelor. Tare!

Of! Atat de tare mi-as dori uneori sa fiu cu adevarat misogin! Cum se dobandeste treaba asta? Se face vreun curs? Cum ar suna? MISOGIN MASTER sau MISOGIN SPECIALIST?

3 Mai 2008

Your cruel device
Your blood, like ice
One look could kill
My pain, your thrill
I want to love you but I better not
Touch (dont touch)
I want to hold you but my senses
Tell me to stop
I want to kiss you but I want it too
Much (too much)
I want to taste you but your lips
Are venomous poison
Youre poison running through my
Veins
Youre poison, I dont want to
Break these chains
Your mouth, so hot
Your web, Im caught
Your skin, so wet
Black lace on sweat
I hear you calling and its needles
And pins (and pins)
I want to hurt you just to hear you
Screaming my name
Dont want to touch you but
Youre under my skin (deep in)
I want to kiss you but your lips
Are venomous poison
Youre poison running through my veins
Youre poison, I dont wanna
Break these chains
Poison
One look could kill
My pain, your thrill
I want to love you but I better not
Touch (dont touch)
I want to hold you but my senses
Tell me to stop
I want to kiss you but I want it too
Much (too much)
I want to taste you but your lips
Are venomous poison
Youre poison running through my
Veins
Youre poison, I dont wanna
Break these chains
Poison
I want to love you but I better not
Touch (dont touch)
I want to hold you but my senses
Tell me to stop
I want to kiss you but I want it too
Much (too much)
I want to taste you but your lips
Are venomous poison, yeah
I dont want to break these chains
Poison, oh no
Runnin deep inside my veins,
Burnin deep inside my veins
Its poison
I dontt wanna break these chains
Poison

Alice Cooper - Poison

2 Mai 2008

Tot misterul femeii e in imaginatia barbatului. - Francis de Croisset

1 Mai 2008

VINOVAT

Eu stau între ceea ce încerc să fiu
Şi felul de a fi al tuturor,
Cu gânduri multe
Care mă străbat într-una
Şi mult prea multe dintre ele
Sunt vopsite-n negru mat.

Sunt singur într-o mare lume
În care nu mai e nimic de revelat.

Ce sunt eu în această lume imensă şi prea mare?
Un om care gândesc prea mult.
Ce fac eu în acest tablou de mare artă?
Nimic: mă uit, mă mir şi tac.
Cine m-a adus aici în atât de multe controverse?
Trebuie să fi fost un sadic.
Al cui sunt eu menit a fi în astă singurătate prea lungă?
Doar al meu pot eu să fiu.
Ce pot eu să simt faţă de toate sufletele care mă-nconjoară?
Vinovăţie: pentru că nu pot să le iubesc la fel de mult,
pe toate.

Vinovat mă simt pentru că nu vreau sa fiu ceea ce sunt.
Vinovat mă simt pentru că intru abuziv în atât de multe suflete.
Vinovat mă simt pentru că vreau să aflu toate adevărurile.
Vinovat mă simt pentru toate gândurile mele:
Prea multe, prea mari, prea negre.

30 Aprilie 2008

Poemul asta era preferatul lui Che Guevara.

IF...

IF you can keep your head when all about you 
Are losing theirs and blaming it on you,
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or being lied about, don't deal in lies,
Or being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise:

If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two impostors just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build 'em up with worn-out tools:

If you can make one heap of all your winnings 
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: 'Hold on!'

If you can talk with crowds and keep your virtue,
' Or walk with Kings - nor lose the common touch,
if neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!

Rudyard Kipling - If...

29 Aprilie 2008

pb: mar eom
pb: mar ebalaur
pb: aaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaa
pb: ce poza ai!!!
pb: =))
pb: aaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: mor
pb: =))
pb: aaaaaaaaaaa
pb: esti terminat, man
eu: :))
eu: ce ai ma
pb: ce poza
pb: =))
eu: sunt dus ma
pb: esti dus
eu: :))
pb: pe bune
eu: gatesc in poza ma
pb: gata
pb: nu mai ai sperante
eu: nu ai tu idee
eu: da
eu: nu mai am
eu: sunt beat man
eu: am baut
pb: nu se poate
pb: ce???
eu: da ma
eu: am baut uzo
eu: sa imi *** *** in el
pb: =))
pb: e bun de ceva?
eu: sunt hai
pb: eu zic ca e un ***
pb: dar
eu: ba
pb: are alcool
pb: =))
eu: e ca un spirt
pb: pai da
eu: dala smecher
pb: un cacat
eu: "spirt smecher"
eu: mariusism
pb: da
pb: ce om
pb: uzo
eu: beat man
pb: uzo maniacs
pb: =))
eu: :))
pb: marfa, man
pb: daca nu as fi rupt de oboseala te-as lua la o plimbare cu mopedu'
pb: =))
pb: cred ca ne ia politia, man
eu: ma ia pe mine
eu: ca sunt beat
pb: da, man
pb: si tu sa le explici ca tu nu erai la volan, ci "pe locul de la geam"
pb: sa moara aia
pb: :))
eu: ahahahahhaha
pb: aaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaa
pb: man
pb: TU ai baut
pb: e grav
eu: whahahhahaha
eu: mor
pb: deci un mic amanunt
pb: =))
pb: aaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaa
eu: whahanhahahahahahahahaha
eu: mor
pb: nu e bine sa bei
eu: nu se poate
pb: serios
pb: ca intelegi ce vorbesc diversi
pb: =))
pb: aaaaaa
eu: cui el
pb: aaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaa
eu: in *** frate
eu: sa ,para fabniii
eu: sa mpoata
eu: wajjaajajaja
eu: mpor
pb: aaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaa
pb: ma *** pe mine
pb: =))
eu: sa mooara vivi
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: vivi
eu: whjahahahaahaahaa
pb: =))
eu: ahahahahaah
pb: ce om!!!!
pb: stii ce e tare?
pb: nu e prima oara cand vorbesc cu oameni beti pe mesingier
pb: =))
pb: deci
pb: sunt obisnuit
eu: cum e ma aia sa fii beat pe messenger?
pb: e ca aia sa *** pe haifaiv
pb: =))
eu: whahahahahahahhaha
pb: te doare incheietura dupa *** ***...
eu: m,or
pb: mama-mama
eu: o sa scriu in jurnal azi
eu: o sa ma imbat zilnic
pb: "Jurnalul", man
pb: ziarul
pb: =))
eu: da
eu: ma dur
eu: ma cud
pb: ziarul Ziarul si jurnalul Jurnalul
pb: =))
eu: ma duc :)) la director si zic
eu: baaaaaaaaaiiii
eu: sa moara bibi
eu: jc
eu: hic
eu: vii
eu: vivio
pb: =))
eu: wwhashazhhashahahahahhaha
pb: te duci la director si ii zici
pb: "am venit, *** *** *** de 'otz!!!"
pb: whahahahahhaahhahahahahahahahha
eu: bai, s-a aprins o telecomanda sa moara bibi
pb: =))
pb: ia extinctorul, man
pb: repede
pb: sa nu se extinda si pe balcon
pb: ca iau foc toate alea
pb: =))
eu: bai
eu: nu ca mor
eu: pun lohui;
eu: loghiu
eu: logul asta pe net
eu: ,pr
eu: mor
eu: "loghiu"
eu: nu se poate!
eu: nu
eu: mor
eu: nu stie oannes de ce rad
pb: =))
pb: aaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaa
eu: a venit sa vada daca mi-e rau
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: =))
pb: =))
eu: whahahahahahaggaga
eu: "loghiu"
eu: mai zi-mi
pb: nu mai zic, man
pb: ca e periculos
pb: mesingierul e un sport periculos
pb: se pot intampla lucruri
eu: ajhahahahaha
pb: lui oannes ii e ca iti e rau cand razi?
pb: dar daca plangi inseamna ca ti-ai revenit?
eu: mi ,erhe delklo
pb: daca urli de durere e ok?
pb: =))
pb: aaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaaa
pb: man
pb: eu cred ca ai dreptate ce ai scris acolo
eu: unde man?
eu: i9n jurnal?
pb: mi ,erhe delklo
pb: asta
eu: whahahahahhaha\
pb: imi pun status
eu: mi ,erhe delklo ????????
eu: ????????
eu: wanananahahahahaha
pb: uite-te
pb: l-am pus
eu: whahahhahahahaha\
pb: iti zic eu ca ai dreptate
pb: mi-as face tricou cu mi ,erhe delklo
eu: esti sotto
eu: zutta
eu: asjak
pb: cred ca daca merg pe strada cu asa ceva scris pe tricou
pb: agat femei, man
eu: pfu, sa ma *** in ea de tastatura
pb: or sa zica ca sunt dintr-o tara ciudata
pb: gen finlanda
eu: iinseamna ceva acolo
pb: sunt sigur ca da
eu: "*** cald"
pb: da
pb: motto la morga
pb: *** cald
pb: =))
eu: whahahahahahahahahahhaha\
eu: bai suntem dusi
pb: da, man
eu: nu se poate
pb: cica uzo
pb: aaaaa
pb: aaaaaaaaaaaa
pb: ce om
eu: beau acum
eu: mor
eu: ma ia la gat
pb: mai bine bei spirt medicinal trecut prin paine
pb: =))
eu: am gasit o sticla
eu: in dupal
pb: man
eu: duspal
pb: esti sigur ca e uzo?
pb: =))
eu: sakuj
eu: sa ma ***
eu: uzo\
eu: uzo e ma
eu: o sticla mare
eu: de 2 kile
pb: :))
pb: 2 kile???
eu: adusa din grecia
pb: aaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaaaa
eu: mai am si una mica
pb: aaaaaaaaaaaaa
pb: ce om
eu: pe aia o mai pastrez
pb: uzi la pet de 2 kg
pb: marfa
eu: :))
pb: uzi???
pb: aaaaaaaaaaa
eu: whahhahaha
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaa
pb: eu n-am baut
pb: =))
eu: te-ai imbvatat si tu
pb: mor
eu: de la mine
pb: da, man
eu: pe messenger
pb: ti-am zis ca mesingier e nasol
eu: gata, sughit
pb: dar tu nu ma crezi
pb: man
pb: suna la senat
pb: cere cu vacaroiu
eu: whahahahahaha
pb: si zi-i ca a plecat fara sa termine sticla de pe masa
pb: "parerea mea... hac!"
eu: :"))
pb: man
eu: e grav
eu: eui ityi zic
pb: acum e momentul
pb: sa faci ceva extrem!!!!
pb: cum ar fi...
pb: SA TE CULCI!!!
eu: ahahahahha
pb: =))
eu: am scapat cana cu uzo p[e mine
eu: sa moara bibi
eu: curge pe jos
pb: whahahahahhahahahahahahahhahaha
pb: nu pateaza, man
eu: mama mor
pb: poate corodeaza tavanul 
eu: nu ca e alb
pb: ca sangele de alien
pb: ajunge la aia de jos, man
pb: la parter
eu: o sa curga ;a vecina de jos
pb: =))
eu: prin gaurile de aici
eu: uite
eu: eu le vad, in jos
pb: cica e alb
pb: or sa zica aia de jos "bah cat *** ne-au dat aia de sus..."
eu: ahahahhahahahaa
pb: "ne-au umplut de ***, dom' shaf" - la politie
pb: =))
eu: man, dar cum sa pun *** pe net loghiul asta
eu: ca e grav
pb: man, nu pune
pb: vorbesc serios
eu: PUN
pb: NU pune
pb: nu
pb: nu e bine
eu: PUN
eu: pun cu initiale
eu: la tine pb
eu: si la mine ts
eu: terminal services
eu: adica sunt termimnat
pb: Partidul Uitucilor Notorii
pb: PUN
eu: sa mora bibvi in el de uzo
eu: si cenzurez
eu: ce e rau
pb: da, man
pb: cenzurezi tot
eu: pun xcsuri
eu: pa net
pb: dai replace la "*" cu "-"
pb: whahahahhahahahhahahaha
pb: adica la tot
eu: whahahahahaha
eu: gata mantk
eu: man
eu: \'kdajl
pb: =))
eu: man
pb: aaaaaaaaaaaaaaaa
pb: stai asa
eu: sa mor
eu: eu
eu: man
eu: sunt beat mereu
eu: in gandurile mele
eu: nu si atusd
eu: nu ai tu
eu: idee
eu: dar
eu: aici acum
eu: pe messenger
pb: man
eu: sunt si beat in corp
pb: uite-te la statusu meu
pb: da, man
pb: tu esti mereu beat
pb: ti-am mai zis si eu
pb: deci am completat statusu
eu: am vazut
eu: \kdajl
eu: este cu adevarat ceva tare
pb: asa era complet, man
pb: da
eu: klingonian
pb: e o afirmatie, ceva
eu: da
eu: e tare
pb: intarita
pb: da
pb: =))
eu: e binme asa
pb: stiu, man
eu: e grav
pb: merg la unirii si cer sa imi fac tricou cu asa ceva
eu: whahahahahahahah
eu: e vrag
eu: grav
eu: "vrag"
pb: vrag
eu: ahahahahhahaahhahahaha
pb: aaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaa
eu: whahahahhaahahahahha
eu: nai nu ai idee
pb: ar trebui predat la scoala
pb: "alcatuiti o fraza care sa contina cuvintele: \'kdajl, vrag"
eu: ahahahaahahaha
eu: khapla!
pb: =))
eu: whahaaahhhahahahhahahha
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: asta chiar e acceptat de academie
eu: bai ce bine ma simt
eu: nu ai idee
pb: ce om
pb: eu ti-am zis de mult
eu: daca as avea acum un om cu care sa rad aici
pb: ca asta e cheia succesului
pb: man
eu: ce boinme ar fi
pb: ia-o pe mimi
eu: ca e oanens acasa
eu: dar!
pb: socheaz-o
pb: oanens
pb: =))
pb: aaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaa
eu: :))
eu: oannes
eu: whahhahahahaha
eu: da man
eu: man
eu: deci
eu: nu ai idee
eu: dormea la meci
eu: mai devreme
eu: l-a intrebat groaru
eu: groparu
eu: asa
eu: pfiu
eu: emil!
eu: asa
eu: el
eu: l-a intrtebaty
eu: pe oanness
eu: zice
eu: cat e scorul
eu: si oanens
eu: frate!
pb: pai cum l-a intrebat, ma?
eu: S-A SPERIAT!
pb: e groparu' acolo?
eu: a plecat
pb: :))
eu: cu el am baut
pb: cica s-a speriat
pb: =))
pb: aaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
pb: =))
eu: s-a speriat RAU
eu: era cu ochi de om speriat
pb: man
pb: dar
pb: oannes nu a baut?
eu: auzi man, sa vezi, tu, ce am citit eu in bliobie
eu: biblie
eu: :)
eu: sa vezi
pb: asa
eu: zice asa
eu: in noul testament undeva
eu: stii ca in biblie
pb: sf. cuviosi Urticarie si Pantecarie
eu: sunt multi oameni pe munte adunati
eu: mereu
eu: si discuta
eu: in sus spre cer
eu: stii ce zic
eu: ei
eu: si zicea acolo
eu: ceva de genul asta
eu: "daca ochii vi se uita la preacurvie, scoateti-i"
eu: whahahahahahahahahahha
eu: ahahahahahhahaahha
pb: man
eu: ahahahhahaha
pb: e de la subtitle
pb: ca e cu soft de-ala de traduce automat
pb: iti zic eu
pb: de fapt ala zicea altceva
pb: de genul
pb: "daca OKI sau HP se uita la preacurvie, sunteti meseriasi, manca-v-as!"
eu: :)
eu: da frate
eu: radical
pb: man
pb: da
pb: deci 
eu: adica ce sa ne mai jucam
eu: ii scoatem frate
pb: nu mai citi carti de-astea gen sandra brown sau biblia
pb: ia-ti cultura adevarata
eu: whahahaaahahaha
pb: 56 de carti
pb: cu tot cu jokeri
pb: cat sunt in paket
eu: whahahahahah
pb: alea sunt carti, man
pb: asa se cheama
eu: da man
eu: e grav
eu: nu ai tu idee
eu: suntem adevarati
eu: tu iti dai seama, ma balaure
eu: ca noi susntem,
eu: terminati
pb: da, man
eu: adica eu
pb: ce a fost pana acum
pb: aia a fost
eu: da, esti de acord/
eu: ?
pb: mai inainte
pb: nu exista
pb: da
eu: pai cu asta incheiem frate
eu: suntem siguri acum
eu: e totuli char
eu: clar
eu: \
eu: da' io iti zic tie
eu: terminat asa cum sunt
eu: nu m-as da pe altul
eu: asa e bine
pb: logic
pb: pai cum altfel?
pb: asa trebuie, man
pb: asa e ok
eu: gata
eu: pun pa net
pb: pune, man
pb: pune
eu: gata
eu: pun pa net
pb: pune, man
pb: pune
pb: ce dreacu faci, ma?
pb: dai call?
pb: =)) 
st: whahahahha
st: am greit bntonu
pb: da, man
pb: e bntonu' celalalt
pb: la conversation
eu: man
pb: da, man
eu: ia sa te uiti
pb: unde?
eu: in jurnakl
pb: ma uit imediat
eu: sa vezi daca e ceva aiurea
eu: eu zic ca e o chestie extrem de frumoasa
pb: :))
pb: ce dus esti
pb: o sa citeasca lumea
pb: :))
eu: logic
eu: reciteste-l si tu pliz
pb: il voi reciti
eu: sa nu fi scapat vreao ***
pb: il voi invata pe de rost
pb: voi astepta si ecranizarea
pb: voi face conspect
eu: =))
eu: dam dictare din el
pb: da, man
pb: din statusul meu
pb: ii picam pe toti
pb: e clar
eu: stii cum se zice star wars pe moldoveneste?
eu: galshiava pi shier
pb: galshava pi shier
pb: =))
pb: aaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaa
eu: :))
pb: aaaaaa
pb: dar lovitura de pedeapsa?
eu: habar nu am
pb: palitura di osanda
eu: :))
pb: mar eom
pb: ma bag si eu la meci
pb: mai vorbim
pb: bafta!
pb: noapte buna
eu: nb
eu: mersi due saiucuyte
eu: de dxisuctie
pb: aaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaa
pb: aaaaaaaaaaaaa

28 Aprilie 2008

Cu pretul linistii mele, le-am dat liber, lor, gandurilor mele. Doar ele mai raman in mine dupa ce am oprit visul.

Am pregatit aici o lumina difuza, o vioara trista, multa cerneala, o bucata de hartie alba si o fereastra deschisa catre noaptea pe care o simti si tu.

Eu vad pe geam o lume fara tine. Tu ce vezi, oare, acum pe geam? Tot o lume fara mine?

26 Aprilie 2008

Nietzsche spunea: "Omul sa fie doar o eroare a lui Dumnezeu? Sau Dumnezeu sa fie doar o eroare a omului?".

Asta seara m-am plimbat prin Herastrau. Usor m-am indreptat catre ceea ce imi parea a fi muzica. Am ajuns in fata chioscului rotund plin cu oameni care cantau. Cantecele lor erau despre Isus si despre credinta.

Perspectiva mea e cea a unui necredincios lipsit de orice fel de reactie fata de nuantele religiei romanesti. Acei oameni credeau, cantau, imprastiau voie buna si siguranta.

Erau dispusi in cerc, asa cum ar trebui sa fie orice intalnire intru credinta. Biserica/ecclesia, de acolo vine, inseamna "adunare".

Pentru prima oara in viata nu am mai trecut aceste aspecte prin filtrul meu, al convingerilor proprii. I-am inteles si i-am respectat. Mai tarziu am privit de la geamul meu cei foarte multi oameni care imparteau flacari jos la biserica. Veneau oameni de pretutindeni sa adune speranta.

Sa fie aceasta credinta? Sa fie oare ce am vazut eu, o perspectiva romantica a unei credinte neconditionate?

Nu o sa inteleg niciodata ierarhiile bisericesti, zeii pe pamant sau viclenia popilor, insa o sa inteleg ceea ce am vazut in seara aceasta, faptul ca oamenii au nevoie sa creada in ceva lipsit de o palpabilitate imediata si au nevoie de motive pentru a fi buni.

22 Aprilie 2008

Corpul si sufletul meu reactioneaza idiosincratic la bullshit. Ma inteapa sufletul de atata prostie, nepasare, lipsa de atitudine si de atat de multe vorbe goale.

In viata asta, asa zis reala, am ajuns sa ne jucam de-a viata. Traim mecanic si mult prea tehnic; prea multe reflexe si mult prea multe reguli. Nu sunt nici trist si nu sunt nici fericit. Aceste doua stari fantoma chiar nu exista. Rad insa intotdeauna de prostie. Cand prost sunt eu sau cand prost e cel cu care aleg eu sa discut intr-un moment sau altul.

Eu acum ma simt ca un hoit: alterat, aproape mucegait, de atat de multe vorbe goale pe care le ascult zilnic dupa cum urmeaza:

la radio in drum spre birou – vorbe goale

la birou toata ziua – vorbe goale

spre casa ascult oamenii de pe strada – vorbe goale

acasa – vorbe goale

dimineata reascult in mintea mea navalma de toate aceste vorbe adunate de peste zi

Oamenii de aici, de langa mine, cu care intru eu in contact zi dupa zi, nu stiu sa se exprime, nu vor sa se exprime. Nu stiu ce inseamna sa fii sincer si nu isi doresc sa fie sinceri. Oamenii se ascund prea mult in spatele subtilitatilor.

O subtilitate poate fi geniala, dar o viata subtila poate insemna inexistenta.

Atunci cand trebuie sa inveti sa iti fie frica de vorbele oamenilor, sa nu le iei ca atare si sa nu te lasi pacalit de bunatatea din ochii lor, in acel moment, tu participi la o lupta cruda, perfida si inumana. In acel moment, cand realizezi acestea, te indepartezi de la a fi om, te indepartezi de la a putea crede, te indepartezi de la a putea iubi. Un om suspicios si defensiv e un om „modern” si „normal”. Un om „modern” si „normal” este un simulacru de om.

Stiu acum ca locul meu nu este aici, poate chiar nu in acest univers. Poate ca este o greseala ca ma aflu aici. Poate ca inima-mi ma doare uneori din cauza ca o alimentez prea mult cu lucuri fara valoare. Cred ca inima mea are nevoie de un filtru. Din nou.

As pleca si cu corpul dupa mintea mea, acolo, undeva, departe.

17 Aprilie 2008

In fata unei usi cu multe chei stau eu acum cu mii de ganduri. Sunt prea confuz si liber sunt sa-mi aud aripile cum se rup.

Am umblat in mintea-mi prea mult in ultimele vremuri si am dat frau liber fara masura gandurilor mele. Mi-am dorit exact ce nu pot sa am. De acolo si frumusetea sentimentelor din mine si de langa mine. Asa sunt eu cand am un spirit liber, asa cred ca trebuie sa fiu, dar uitasem.

Deschid usa cu multe chei si te zaresc pe tine. Imi amintesc pe loc aceste lucruri:

O privire nu este doar curiozitate, ci este intreaga muzica ce a iesit dintr-o vioara. Un zambet nu este o pictura, ci este un gest demn de cel mai bun actor. Parfumul nu este doar un nor, ci este mirosul de iarba uda adunat din toate primaverile din lume.

O lacrima de-a mea nu este doar un cuvant, ci este o insiruire de carti cu coperti de matase rosie.

Stau in fata usii neclintit. Nu pasesc inauntru. Arunc in bratele tale toata dragostea mea, inchid la loc usa si ferec toate incuietorile. Cheile dispar si eu ma indepartez de usa.

14 Aprilie 2008

Ce e mai grav? Sa te pierd spunandu-ti sau sa ma pierzi in tacerea mea?

12 Aprilie 2008

Da. Te-am facut sa suferi. Ai plans din cauza mea si ai ajuns sa ma urasti. Te-am gonit de langa mine ca si cum nu as fi avut decat un suflet de piatra.

Ne iubeam de 6 ani, dar de 3 uitasem cum sa exprimam iubirea. Viata ne inghitise pe amandoi. Am ales eu sa fim singuri.

In tot acest timp de fara mine, tu ai descoperit-o pe cea de dupa mine. Ai ajuns sa te sinucizi pe tine si sa o iubesti pe ea. Nu cred ca tu mai existi asa cum te stiam eu. Poate asa ai ajuns mai aproape de a te cunoaste. Poate asa trebuie sa fii.

In tot acest timp de fara tine eu l-am redescoperit pe cel de dinaintea ta. Uitasem cum e: il urasc. L-as sinucide si eu, dar ce sa instaurez in loc?

7 Aprilie 2008

Te plimbi in continuare prin sufletul meu. In mine existi tu, cea care se oglindeste acolo asa cum vreau.

De fiecare data cand inchid ochii ma uit in sufletul meu si te vad pe tine. Zambesc, si sunt, pentru o clipa, fericit. Te-am furat, asa cum esti, si te pastrez in ganduri. Prea multe ganduri care, paradoxal, te tin la distanta.

Astept sa nu-ti spun niciodata ca tu esti cea care te oglindesti in sufletul meu.

4 Aprilie 2008

Uneori, faptul ca le arat cunoscutilor ca sunt o persoana bine dispusa, zambitoare si aparent fericita, se dovedeste a fi, mereu, cea mai proasta alegere.

Oamenii nu pot concepe ca eu pot fi si altfel decat bine dispus.

2 Aprilie 2008

Ma gandesc serios sa instaurez o asociatie pe care sa o denumesc: "Asociatia barbatilor normali cu tzazte - ABNT". As putea lua si un domeniu: www.abnt.ro.

Vorbesc serios. Eu as putea fi lider. Tot mai multi dintre cunoscuti se plang de treaba asta. Cernobil? Radiatii? Migrarea sexelor? Evolutie naturala?

Nu stiu! Dar eu am tzatze!

Parca si vad: o sala plina de barbati tristi, un pupitru in mijloc, cu 2 microfoane si un tip acolo, imbracat in maro, cu parul ravasit, care spune, trist si timorat, la microfon:

"Salut, numele meu este Mihnea si am tzatze."

As vrea sa militez pentru mine si pentru oamenii acestia. Cati barbati sunt tristi pentru ca au tzatze? Cati sufera? Cati viseaza la uber barbat? Cati urasc specia lor? E timpul sa oprim suferinta!

ABNT!

1 Aprilie 2008

Dragostea pentru viata este o utopie iar dragostea pentru un om este o boala care se trateaza doar prin doze mari de durere.

29 Martie 2008

In aceasta seara am simtit nevoia sa visez pe intuneric.

M-am asezat in canapeaua comoda, si m-am lasat cuprins de vioara lui Stephane Grappelli si de pianul lui Michel Petrucianni. Mi-am aprins o tigara de foi si m-am cufundat in fumul de arome.

Muzica s-a contopit cu fumul iar eu am inchis complet ochii ca sa nu mai vad, ci doar sa aud muzica si fum. Aproape ca am putut sa ating cu mana aceste revelatii.

Fumul si muzica mi-au dat in aceasta seara un zambet nemotivat.

24 Martie 2008

Te-ai uitat prea departe in inima mea, in care te plimbi chiar si acum, pe care o strabati cu emotie de la un capat la altul, fara sa stii.

Te-ai uitat cu ochii tai negri la mine, gandurile-mi sunt negre. Ai patruns prea mult in sufletul meu. Iar eu sunt acelasi. Daca nu-ti plac barbatii, atunci dragostea-ti va fi la mine.

O privire de-a ta ma face acum sa cred ca stiu pentru o clipa ce vreau. Dar realitatea ma zgaltaie si-mi aminteste ca nu sunt apt sa te am.

Nu te voi ierta niciodata pentru ca te-ai uitat atat de departe in inima mea.

19 Martie 2008

Cred ca unele femei sunt mult prea frumoase. Cred ca te poti incurca in parul unei astfel femei si cred ca te poti pierde in ochii ei. Nu cred ca ar trebui lasate libere in lume.

Iar eu... nu sunt decat un animal, un urs de plush. Asta sunt eu. Un urs de plush.

Femeile se indragostesc de mine pentru ca ma gasesc interesant, insa, de fiecare data, se termina la fel: adorm toate cu capul pe burta mea. Nici despre mine nu cred ca ar trebui sa fiu lasat liber in lume.

Da, stiu: sunt fluffy, sunt pufos si nu sunt ca ceilalti. Dar, ce sa spun, poate ca toate inimile sunt facute pentru a fi frante. Pana si a mea. Poate ca atunci cand ma trezesc, in fiecare dimineata, asta trebuie sa primesc: inca o noapte de singuratate.

18 Martie 2008

Astazi l-am cautat pe prietenul Adi. L-am cautat in luna si in stele. L-am sunat de foarte multe ori. De fiecare data imi raspundea gagica aia si imi spunea diverse chestii, detalii, privind "abonatul" si toate aspectele legate de imposibilitatea acestuia de a raspunde. La un moment dat Adi mi-a si inchis. Mare suparare si agitatie in sufletul meu. Era important sa vorbim.

Intr-un final a raspuns. Dialogul s-a desfasurat exact asa:

Zmeu: "Unde esti ma?"
Adi: "La telefon."

Nu cred ca mai e nevoie de vreun comentariu.

17 Martie 2008

Mie imi plac fundurile.
Adica, sunt pasiunea mea.

Cum sa va zic? Totul se masoara in funduri, probabil ca si fericirea mea.

Cunosc fundurile, le simt, le folosesc ca puncte de orientare in spatiu, ca "sateliti". Sunt constient de toate si folosesc multe resurse pentru a le face managementul: memorie, putere de procesare, pasiune.

Trebuie sa precizez ca imi plac fundurile de fomei. Ca sa fie clar!

V-am marturisit toate acestea pentru ca astazi am vazut o opera de arta. Mergeam tiptil pe strada si am zarit cu ochii o roata de bicicleta, deasupra ei, un cadru, infipta in el, o sea, infipta intr-un fund de fata.

Cam asta era opera de arta. Fundul de fomeie pe sea de bicicleta imi trezeste melancolie. Fundul de azi parca era Koh-I-Noor pe un piedestal.

Off...

16 Martie 2008

Maica'mea dizolva ciorapi, ii dematerializeaza. Ciorapii dispar in mainile ei.

Hai sa va povestesc. Este vorba de un fel de vortex, un fel de triunghi al bermudelor, nisha infricosatoare, caci acolo se petrece tot. Langa baie este o gaura, un fel de nisha, unde stau rufele si masina de spalat. Acolo actioneaza maica'mea, este un fel de playground pentru ea.

Dintotdeuna mi-a fost frica sa dau la spalat ciorapi, pentru ca dispar. Da! Dispar! Stiti povestea cu ciorapii rosii? Nu? Cat am cautat, bla bla. Ei, bine, au disparut, mai am o pereche din 10. S-au dus... offf....

Dintotdeauna maica'mea face ciorapii sa dispara. O intreb mereu:

"Unde sunt?"
"Nu stiu."

Jesus! Cum vine asta?! Off... Eu chiar nu inteleg. Ei intra pe o parte (hubloul ciudat al masinii de spalat) si cand piuie, trebuie sa apara spalati. Nu e asa. Nu mai apar.

Cu ceva vreme in urma am initializat cu Oannes (caci sufera si el de acest efect), o cautare in amanunt in apropierea nishei. Evident ca am gasit Titanicul dupa masina de spalat. Cate o soseta din aproape fiecare pereche pierduta.

Misterul insa continua si azi: unde sunt perechile? Unde dispar si de ce dispar? De ce raspunde maica'mea mereu "nu stiu..." cu ezitare si cu ochii in pamant?

Ha! Extraterestrii? Portal catre alta dimensiune? Sunt nebun?

15 Martie 2008

Cum ar fi să nu mai fie nimeni? M-ai alege atunci tu doar pe mine? Aş avea eu oare atunci curaj? Cum ar fi să nu mai fie nimeni…

Sunt singur într-o lume plină de oameni si nu-mi doresc decât să fiu cu tine singur. Cum ar fi să nu mai fie nimeni?

14 Martie 2008

De ce atat de multa tristete si incruntare? Oamenii sunt tot mai tristi, mai posaci. Atunci cand te uiti in ochii lor si le zambesti nu primesti decat un refuz categoric.

Pe fetele celor din jurul meu nu citesc decat "Lasa-ma, eu sunt trist, nu rad la glume si nu am timp de <<prostii>>." Asta e ideea la oamenii din ziua de azi: "prostiile".

Nu e bine sa iti pierzi vremea cu aberatii, cu activitati care te pot indeparta de normalitate. Romanul trebuie sa fie posac, liniar si cu probleme. Tot timpul romanul are probleme.

Tristetea este "normalitate". Nu am scris niciodata treaba asta pentru ca nu a fost o problema pentru mine pana acum. A inceput insa sa ma afecteze. Oamenii cad catre ganduri triste si s-a luat si la mine.

Eu cred ca pot sa existe si alti stimuli pentru suflet decat Vacanta Mare, Elodia sau gsp.ro.

10 Martie 2008

In inima mea nu mai e durere. Durerea am lasat-o intr-un gang.

In fiecare zi cand ajung acasa trec printr-un gang. Este o despicatura ciudata, o gaura, sub un bloc de la mine din cartier. Gaura aceasta este folosita de oameni pentru a traversa dintr-o parte in cealalta. De foarte mult timp o foloseam si eu, insa doar pentru a traversa blocul. De cateva saptamani i-am dat, insa, si alte valente. Acest gang miroase si arata extrem de urat. Este o incercare mlastinoasa in puterea serii, este o invaluire in necunoscut. Oameni urati trec alaturi de mine prin acest portal si, la fel ca si el, miros urat. De cateva saptamani am inceput sa las acolo durerea mea, un pic si, iar, cate un pic, pana nu a mai ramas deloc. Astazi am depus acolo ultima farama de durere. Nu voi spune "tristete", pentru ca nu exista, voi spune "durere".

M-am renegat de orice durere si am parasit-o in gang. Durerea am inlocuit-o cu pasiune. Dimineata cand ma trezesc privesc pe geam, in fata apartamentului meu exista un parc intins si verde. Mi-am spus asa: daca durerea imi sta in gangul de sub bloc, atunci pasiunea-mi va sta in parc.

Pasiunea-mi zboara uneori prin toate cotloanele orasului si se intoarce la mine. Pasiunea-mi se uita in ochii femeilor in care nu am eu curaj sa ma uit, pasiunea-mi sopteste marturisiri in urechile celor ce nu pot sa ma auda, pasiunea-mi este fiinta care nu sunt eu, pasiunea-mi are curaj. Intotdeuna se intoarce la mine si imi spune:

Tu... esti Silviu... si... nu poti trai fara mine. Sunt o parte din tine. Te rog sa nu mai ma ignori... Te rog sa ma lasi sa fiu libera...

Dupa ce am auzit cuvintele acestea am zambit si am inteles.

9 Martie 2008

I'm just the pieces of the man I used to be
Too many bitter tears are raining down on me
I'm far away from home
And I've been facing this alone
For much too long
I feel like no-one ever told the truth to me
About growing up and what a struggle it would be
In my tangled state of mind
I've been looking back to find
Where I went wrong
Too much love will kill you
If you can't make up your mind
Torn between the lover
And the love you leave behind
You're headed for disaster
'cos you never read the signs
Too much love will kill you
Every time
I'm just the shadow of the man I used to be
And it seems like there's no way out of this for me
I used to bring you sunshine
Now all I ever do is bring you down
How would it be if you were standing in my shoes
Can't you see that it's impossible to choose
No there's no making sense of it
Every way I go I'm bound to lose
Too much love will kill you
Just as sure as none at all
It'll drain the power that's in you
Make you plead and scream and crawl
And the pain will make you crazy
You're the victim of your crime
Too much love will kill you
Every time
Too much love will kill you
It'll make your life a lie
Yes, too much love will kill you
And you won't understand why
You'd give your life, you'd sell your soul
But here it comes again
Too much love will kill you
In the end...
In the end.

Queen - Too Much Love Will Kill You

5 Martie 2008

Schimbari pe site! :) A aparut sectiunea guestbook! Puteti sa va semnati aici sau sa imi scrieti niscaiva mesaje.

Reeditata este si sectiunea muzica > muzicazmeuempetrei.

3 Martie 2008

Astazi este ziua in care nu o sa mai scriu despre mine in jurnal, este ziua in care o sa scriu despre voi. O sa fac o mare plecaciune in fata voastra si o sa va multumesc din strafundurile mele.

Cuvintele de mai jos nu au facut decat sa ma bucure, sa ma incante si sa va scoata pe voi la iveala. Toate mesajele voastre spun acelasi lucru: ca va refugiati in mintea, viata si ideile mele.

Nu o sa opresc acest jurnal sau acest colt de Internet. Cuvintele de mai jos spun totul. Orice as spune eu acum ar fi paralel.

Imi voi face in continuare publice gandurile.

Va multumesc frumos,
Silviu

2 Martie 2008

A doua parte de petitii zice asa:

Draga Silviu,
Sper ca nu e prea tarziu sa-ti scriu acum indemnul sa nu iti strangi jucariile si sa pleci.
Eu ti-am spus si pe mess, dar o conditie de nulitate este sa trimit pe aceasta adresa.
Lasand la o parte motivele mele (sau ale noastre, ale celor care ne uitam la tine), tine cont mai ales de motivele tale. Eu simt ca asta te defineste pe tine, iti contureaza personalitatea. Nici nu-mi pot imagina cum ai fi tu fara “scena” ta. Probabil ursuz, rastit, grabit, la fel cum suntem toti robotzeii corporatisti... Tu ai gasit ceva....si din fericire acel ceva ne ajuta si pe noi.
Iar acum, te rog sa-ti imaginezi puiul de leu din Lion, cand zice “Pleeeeease...” I dare you to say no !!!

M

----------------------------------

Ar fi de-a dreptul stupid sa incerc sa-ti explic cat de benefic este acest jurnal ptr tine si cata nevoie ai tu de descarcarea asa, desi psihologii sustin ca e chiar foarte indicat sa-ti tii un jurnal ptr ati evalua progresele, ati retrai emotiile....
Deci nu pot sa-ti spun decat de ce nu mi-ar prinde mie bine daca te-ai hotara sa nu-mi mai impartasesti trairile tale.
Pai....sa incepem cu simplul fapt ca ma faci sa rad atunci cand sunt ingrozitor de nervoasa...pe bune...e chiar ciudat cum reusesc sa ma deonectez plimbindu-ma prin mintea si viata ta(poate ptr. treaba asta ar trebui sa percepi o taxa...stii...ca la psihologi).
Si mai e ceva.....prima data cand mi-ai dat adresa asta a fost intr-un moment in care aveam mare nevoie de inca cineva care sa simta cam acelasi lucru pe care il simteam si eu...si anume ca a pierdut un prieten........Atunci m-ai ajutat sa ma descarc, sa plang, sa regasesc speranta ca moartea nu e neaparat definitiva si irevocabila....in fine..intelegi tu..sau poate nu...cine stie?!
In fine...sper sa gasesti taria sa treci peste furtuna ce te revaseste si sa-ti regasesti placerea de a trai, si cel mai important ....sper sa reusesti sa privesti iar lumea cu dragoste ptr ca oamenii sunt aceeasi, depinde doar de sufletul privitorului cum vrea sa-i gaseasca...buni ...rai...
Multi multi pupici si sa ai grija de tine!!!!!
Cu mult drag A.

29 Februarie 2008

Bine v-am gasit. Mai jos o parte din petitiile primite pana acum pe silviu@djzmeu.ro. Mi-am permis sa le postez aici, fara a divulga, insa, identitatea celor ce mi-au scris. Sunt extrem de frumoase. Le-am postat in ordinea in care le-am primit:

“Nebunia” ta imi place. Mai ales acum. Ma regasesc de foarte multe ori si eu in ea. “Tribuna” de care vorbeai are nevoie de manifestarea ta. Stii? Jurnalul tau e prima chestie pe care o citesc dimineata, la cafea. Asa ca, ar fi cam nedrept sa-mi furi placerea asta. Si sunt sigura ca nu numai mie mi-ai rapi bucuria de a citi in interiorul sufletului tau.

Semneaza,
D

----------------------------------

Lasa’ti bah saitu’ sa curga…mai citesc si io cate ceva cand ma plictisesc…
Serios acum, coaee, nu ti’l inchide si nu te opri…mie imi place ce faci tu acolo…cu toate ca ai niste poze mai nasoale cu mine…
E bine sa vezi pe cineva care scrie ce simte si crede fara sa’I fie teama ca altii or sa rada de el…
Big up coaee…

E

----------------------------------

Salutare mare barosan,
Pentru binele tau si pentru a avea un loc in care sa-ti descatci sufletul din cand in cand, ar fi bine sa incerci sa nu-ti inchizi site-ul.
Succes in luarea unei decizii.

D

---------------------------------

Silviu,
Incerc sa imi gasesc cuvintele potrivite pentru a raspunde cerintei din jurnal, de a-ti scrie un mail, insa inspiratia pare sa ma paraseasca uneori sau poate e de vina ora tarzie la care scriu aceste cuvinte.
Precum ti-am mai spus ideea de a inchide acel site definitiv nu mi se pare cea mai inspirata. Izolarea e ceva bun doar pt perioade scurte de timp, dupa o vreme devine apasatoare, ajungi sa simti nevoia comunicarii si cu cei din jur, deoarece comunicarea cu gandurile tale doar devine dureroasa. E normal sa ai momente in viata in care iti doresti sa fii doar "tu si gandurile tale alaturi de sufletul tau" insa scopul acestor momente nu trebuie sa fie aceala de a te transforma intr-un om solitar ci intr-un om mai bogat dpdv spiritual.
Nu-i realist sa-ti doresti ca oamenii sa fie ca tine, tocmai aceasta diversitate face sa se mai diminueze putin numarul sterotipurilor.
Putini au abilitatea ta de a exprima gandurile in scris intr-un mod atat de sincer, deoarece putini sunt cei care mai pot fi sinceri fata de ei insisi iar abia apoi fata de ceilalti.
Chiar daca am descoperit acest site relativ recent, pt mine e o placere sa lecturez saptamanal randurile jurnalului tau. Acesta reprezinta pt mine un mod de cunoastere mai in amanunt a persoanei din spatele imaginii: a trairilor, a aspiratiilor, a conceptiilor tale.
In concluzie propun sa renunti la ideea "desfiintarii acestui colt de internet, inclusiv a acelei <tribune>".
Mai gandeste-te.

A

---------------------------------

Salut,
Nu stiu daca iti mai amintesti cine sunt. Ne-am cunoscut la ***** cu RAID-ul ala imbecil. 
Nu am mai vb de atunci dar din cand in cand citesc ce mai apare pe site-ul tau.
Votez NO SHUT DOWN.
toate bune (desi e utopic)

S

---------------------------------

printeso, daca faci asta bagam divort (.) punct

A

---------------------------------

semn de protest si totodata incurajare!
nu inchide site-ul, continua sa scrii, eu citesc..8-| mi-ar fi mai greu sa te cunosc daca trebuie sa-ti cer sa-mi vbesti despre tine...
asa..din cand in cand, tastez dj.zmeu.ro si te citesc.
te pup! Sunt alaturi de tine,

A

27 Februarie 2008

In viata mea de dinainte ma simteam mereu ca in poezia de pe 26 Februarie. Pe aceasta am scris-o ieri in semn de protest, nu se refera la cineva sau la ceva anume ci la o lipsa.

Fiindca mi-am indreptat mai mult atentia catre lume, nu pot decat sa imi aduc aminte ca lumea este un loc lipsit de dragoste, plin de automatisme, de rautate si de grasimi. Fetele oamenilor sunt triste si gandurile lor sunt fara de tribuna.

Acum ma consider mai nebun ca niciodata. Lumea aceasta nu e pentru mine. Oamenii acestia nu sunt ca mine. Simt acum concret ca as vrea sa ma dizolv si sa plutesc printre atomi. Nu sunt curios in vreun fel anume sa aflu raspunsuri la intrebari primordiale: ce e viata, din ce e facut sufletul, ce este dupa moarte, nu! Nu imi doresc decat sa fiu singur. Atat. Eu si gandurile mele alaturi de sufletul meu. Cred ca acum as putea deveni un om solitar cu adevarat. Nu cred ca mai inteleg acest colt de Internet, implicit aceasta „tribuna”.

Ma bate gandul sa inchid acest site, asa cum mi-as inchide si cuvintele fata de lume. Singur, intr-o camera alba, cred ca as putea sa traiesc la infinit. M-am saturat de fiinte care, zi si noapte, nu fac decat sa se fereasca de dragoste.

Un pian trist ma inspira acum in noapte sa opresc acest jurnal. Daca credeti ca este nevoie sa imi cunoasteti in continuare gandurile va rog sa imi scrieti la silviu@djzmeu.ro, pana luni... cel mai tarziu...

26 Februarie 2008

DOI OCHI

Într-un colţ ascuns de suflet
Stă un gând complet bizar,
Ce mă-mpiedică să judec
Dacă simţul e sau nu banal.

Gândul se târăşte până-n suflet
Unde-nţeapă mişeleşte
Şi sustrage numai ţipăt
Dintr-o inimă ce din plâns nu conteneşte.

În mine se zbate o dragoste de fată
Care mă inspiră-n artă,
În mine păstrez imaginea ochilor tăi
Care mă inspiră să uit de alţii ca ei.

Nu vreau acum să îţi dau vreun nume,
Aşa cum nu vreau să ştiu cum eşti si pe unde,
Nu vreau să te ştiu în adâncime
Şi nu vreau să ştii că mă îndrăgostesc de tine.

Ai doi ochi la mine-n suflet
Care se tot uită după tine...

24 Februarie 2008

In seara aceasta am inchis ochii si mi-am adus aminte de toti cei care nu mai sunt. Am deschis albume cu poze si i-am revazut. Erau oameni, asa ca mine si ca voi. Acum putrezesc sau au putrezit deja intr-un cimitir.

Viata se naste usor si dispare repede. Oamenii se nasc, invata sa mearga, invata sa citeasca, sa scrie, apoi invata sa scrie poeme de amor. Se indragostesc, se cearta cu parintii, se cearta cu alti oameni, se impaca, plang si mor. Viata fizica nu e pentru totdeauna. Si eu, intr-o zi, o sa mor.

Mi-e dor de bucuria oamenilor care nu mai sunt. Batrani cu parul alb care ma priveau cu dragoste neconditionata si cu dor sau tineri care ma iubeau asa cum sunt. Unde sunt ei, acesti oameni, acum? Exista ceva dupa moarte? Nu stiu si nu voi sti decat o singura data: atunci cand voi muri si eu. Deocamdata nu are rost sa ma intreb. Pot doar sa observ moartea fizica si sa plang de unul singur.

Doua sentimente imi provoaca cei ce nu mai sunt: tristete si bucurie.

Toti traiesc in interiorul meu si imi curg prin vene, ma urmeaza peste tot si ii pomenesc mereu. Oamenii care nu mai sunt nu sunt tristi acum si nu au nici probleme. Nu mai sunt deloc sau sunt in alta parte.

Mi-e dor de bunica mea, Fani. Uneori mi se pare ca ii aud vocea. Ea a fost cel mai bun om pe care l-am intalnit pe lumea asta.

Mi-e dor de prietenul meu Cosmin. De foarte multe ori il vad intrand, agatandu-si casca in cuier. El a fost omul pe care nu am apucat sa il cunosc mai bine.

Nu cred ca acesti oameni nu mai sunt. Cred doar ca nu mai pot sa le dau telefon. Port aminitirea lor in mine. Cred acum ca viata e prea scurta ca sa traim in irosire si adormire. Cred, de asemenea, ca trebuie sa ii pomenim mereu pe cei ce nu mai sunt. Oamenii au tendinta sa uite, sau sa nu mai aduca vorba. Lucrurile nu intra in normal daca nu ii mai pomenim. Ci ordinea lucrurilor devine grosolana daca ii uitam. Ei sunt in continuare, in noi, in sange, in muzica, in vis, in lacrimi si in suflet.

Moartea este singura care nu este optionala in viata unui om.

22 Februarie 2008

Eu ascult muzica pentru a descoperi o melodie mai trista decat mine.

19 Februarie 2008

NOAPTE şI ZI

Pe timp de zi împrăştii doar zâmbet.
Când noaptea se lasă, însă, sunt trist.
Când o vioară din sunet tot plânge,
O sigură lacrimă-mi se pune a curge.

De unde zâmbet, de unde fericire?
De unde curg ele din mine?
De unde aşa multă iubire?
Sinceră... curată... şi fără de tine...

Un violoncel cu foc poate să sune
Aşa cum sună tristeţea din mine...
O lacrimă albă prelinsă în noapte,
Este o amară urmă pe pleoape...

În noapte nu râd şi nu zâmbesc,
Fluvii de lacrimi pe obraz mi se întipăresc,
Ziua din spatele lor râd şi glumesc,
Şi sper că în noapte, cândva, voi putea să zâmbesc.

Mi-e frică de noapte,
Aşa cum mi-e frică de tine.
Mi-e frică de tristeţea din mine,
Aşa cum mi-e frică de orice fel de iubire.

Ziua e pentru a zâmbi cu gândul la tine
Şi noaptea e pentru a fi trist fără tine.

18 Februarie 2008

Ma simt extrem de liber incepand cu aceasta dimineata. Libertatea fizica poate sa o linisteasca pe cea a mintii. De obicei mintea mea este extrem de libera. De pe un scaun de birou, inconjurat fiind de zeci si zeci de taskuri, ma pot simti extrem de liber. Insa azi, am redescoperit ca si gesturile pot fi cu adevarat libere.

Dupa ce m-am trezit m-am asezat intre cele 2 boxe si am ascultat Vivaldi. Am sarit direct la concertul de vara, Allegro non Molto si apoi, bineinteles, Presto: Tempo impetuoso d'Estate. Am auzit cum solisti de acum 25 de ani respirau usor in momentele de liniste. Am inteles cum muzica poate sa nu aiba nici un fel de varsta si cum inima mea poate sa bata mai tare si din alte considerente decat fiziologice.

Inclinat fiind aceste zile catre tristete ce se trage dintr-o inima amara, mi-am dorit un Earl Grey. Acompaniat fiind de Vivaldi, reverberand prin toate cotloanele casei, am fript niste apa si am turnat-o, usor, peste cele cateva frunze de ceai. Aroma ceaiului si frumusetea muzicii s-au imperecheat la mine in casa si au fost doar ale mele.

Azi am fost egoist: Earl Grey si Vivaldi. Aceasta a fost ziua mea.

15 Februarie 2008

Azi fericirea se regaseste in Overdraft.

14 Februarie 2008

Valentine's Day este doar un pretext ca sa imi amintesc eu cat de mult pot suferi din cauza pasiunii mele pentru femei.

11 Februarie 2008

Ma gandeam azi: daca ar fi sa strici aerul intr-o usa rotativa, cu mirosul respectiv ce se intampla? Ramane acolo definitiv rotindu-se catre infinit? Sau este el respirat de cei care trec prin usa si dus mai departe? Ce mister...

10 Februarie 2008

UN STROP DE IUBIRE

Cu ochii-nchişi mă gândesc doar la tine,
Nimic, nici măcar un strop de iubire...

Dar oare cine şi unde eşti tu?
Dar oare mai eşti ce ştiam eu că eşti?
Mai pot eu să cred că eşti tu?
Apari, te rog, şi spune-mi că eşti.

Am nevoie acum de o scenă,
Unde să mă înalţ şi să urlu
Am nevoie de o iubire eternă,
Pe o mare de-un veşnic celebru.

Astfel: nu te ştiu şi nu te cunosc,
Dar pe tine te văd mereu după pleoape
Şi-mi spun că nu are vreun rost,
Să mă pierd astfel printre fantasme...

Regret lipsa celor o sută de ani de curaj
Lipsit dintr-o inimă incompletă,
Şi-o apariţie pe care aş pune-o acum gaj
Pentru a fi o fiinţă perfectă.

Iubesc eu oare doar o nălucă?
O închipuire aproape genială?
O fantasmă ce va urma să se ducă?
O simplă femeie banală...

Cortina uşor peste faţă-mi cade,
Mă-nchid astfel în mine.
Cu lanţuri şi lacăte ferm ferecate,
Să mă ferească de tine.

4 Februarie 2008

Pentru a "prinde" un barbat, o femeie se foloseste de 3 reguli:

1 - ea va prezenta o perioada un comportament de tip hard-to-get, logica tragandu-se din faptul ca barbatul isi poate pierde interesul daca obtine prea repede anumite lucruri; aici femeia aplica teoria vanatului de caprioare
2 - femeia il va face pe barbat sa o doreasca doar pe ea si numai pe ea; femeia va zambi neincetat in aceasta perioada si va asculta tot din ce ii spune barbatul
3 - ea se va arata din ce in ce mai bine in fata barbatului; fizicul fiind cea mai importanta etapa din cele 3

Femeile sunt toate diferite, pana la ultimul bit, dar vor toate acelasi lucru.

2 Februarie 2008

Aş vrea timpul să-l opresc în loc
Nimic să nu-mi mai stea în cale,
Să trec prin fum şi foc
Doar ca să simt parfumul miresmelor tale.

1 Februarie 2008

Am fost tot ce am fost
Şi am spus tot ce am spus…
Nimic nu are şi totul are rost,
Iar pentru noi… ce-a fost…
A fost…

31 Ianuarie 2008

M-am intrebat intotdeauna de ce ma tot indragostesc de oameni. De obicei oamenii masculi se indragostesc de oamenii femele. Eu ma indragostesc de toti oamenii interesanti, fie ei si femei si barbati.

Interesanti sa fie.

Oamenii normali se indragostesc si fac din asta ceva sexual. Mie, de fiecare data, mi se intampla sa ma indragostesc de sufletul omului.

Mi-am dat seama acum ca nu voi putea convietui cu o singura persoana toata viata si ca nu pot sa ma dedic unei vieti pline de ura, conflict, neintelegeri sau indecizie. Acestea sunt elementele, care, cel putin in cazul meu, apar in cazul unei relatii de lunga durata.

Sunt indragostit acum de foarte multe persoane, fie ei si femei si barbati. De exemplu: Leonard Cohen, pe care nu il cunosc, nu il stiu, insa sunt indragostit de el. El traieste la mine in boxa, de acolo ajunge la mine in cap si in felul acesta il port cu mine peste tot. El este Leonard, un om de care eu sunt indragostit.

La fel, mai sunt si altii. Trebuie sa explorez mai mult pentru a ma impaca cu mine.
Pana acum nu eram decat un fel de „reprezentare”, o „inchipuire”. Sunt si eu, foarte curios, ce se poate ascunde sub aceste paturi.

Cu bucurie va anunt ca ma simt viu si ca vreau sa incerc sa iau evenimentele ca atare, fara a le cataloga, fara a le da vreun sens. Dragostea va fi pentru mine un refugiu. Voi inlocui dragoste cu dragoste.

Va las acum, caci o voi lua strans in brate pe Mimi si ma voi tolani langa ea pentru a-i da atentia pe care nu a mai vazut-o din partea mea de mult prea multa vreme.

30 Ianuarie 2008

Important e ca nu am murit de tot.

Sunt trist.

Dar sunt cel mai fericit ca sunt trist. Atat de creativ din cauza tristetii nu am mai fost de foarte multa vreme.

25 Ianuarie 2008

La cinema vin porci care vor sa rada la comedii.

La cinema ma duc si eu rar si ii intalnesc pe porcii care mananca si rad intruna ca au gresit filmul. Porcii sunt zgomotosi, isi flutura telefoanele de colo colo si vorbesc, peste subtitrare, cu voce tare.

Nu, nu este comedie, nu aveti de ce sa radeti. Este o drama sau un film pe care voi nu puteti sa il intelegeti. In locul vostru eu as plange, ati platit 20 de lei ca sa aveti un motiv sa va cumparati popcorn.

Popcorn inseamna floricele si tipa din film, care moare la sfarsit, nu moare de ras, iar cei doi se imbratiseaza, nu se f**.

Romania e trista pana si in sala de cinema.

Eu nu am vazut astazi filmul ci m-am uitat la porci cum rad. M-am uitat si la alti oameni care rad ca porcii rad.

7 Ianuarie 2008

Sunt singur acum,
Ca un om trist ce sunt.
Si tu esti la fel:
Singura pe-al tau drum.

Tu foc ce ardeai in mine odata!
Arzi si acum in vapai,
Din cauza inimii ce sangereaza
Cu focuri de ploi.

Acum ca nu mai esti langa mine
Te miros, te ating si te simt,
Mai aievea ca in orice moment,
O naluca fabricata din tine...

Mirosul tau ma inconjoara
Si ma urmareste peste tot.
In aer, in haine, pe strada
Si-n durerea ascutita din piept.

Eu m-am saturat de tine?
Sau tu te-ai saturat de mine?
Eu te-am gonit?
Sau tu ai plecat?

Cum, unde, cand...
Sau cine e vinovat...
Ce trebuie sa fac eu pe lumea aceasta?
Iata intrebarea!

Cum si unde sa-mi caut eu fericirea?
Sa mi-o capat cu lumea?
Sa mi-o gasesc alaturi de tine?

Sa ma uit sau nu inapoi?
Sa visez?
Sau sa ma opresc din a visa?

Fericirea mea sta acum,
In singuratate,
Intre tine si lume.

Este greu sa imi doresc a nu mai fi aievea alaturi de tine.

2 Ianuarie 2008

Trebuie sa cunosti oameni deosebiti pentru a face cadouri deosebite.

15 Decembrie 2007

As vrea acum sa pot trai doua vieti. Aceste doua vieti ar trebui sa fie paralele si sa se completeze una pe cealalta.

As vrea sa pot sa ma decid intre cele doua cai pe care le am in fata mea acum. Nu este vorba de a alege intre rau si bine, ambele cai sunt pasiuni: pasiunea cu care iubesc si pasiunea cu care creez.

Dragostea incatuseaza. Iubirea pentru ceva sau cineva ne face sclavi. Daca iubim cu adevarat o singura persoana acest lucru ne inrobeste pentru eternitate.

Eu iubesc, o singura persoana. Pot sa pun mana pe inima si sa zic ca o iubesc. Aceasta iubire m-a legat insa de un munte: sunt un sclav complet al pasiunii mele.

Recent am evadat din aceasta incatusare incalcand toate regulile bunului simt si ale ranirii sufletelor. Inainte, iubind incatusat catre exterior cu jind, acum, din exterior, iubind liber, privesc cu nostalgie si durere catre ce era inauntru.

Oare ce putere malefica ne-a creat pe noi, oamenii? De ce oare am fost inzestrati cu atat de multa incertitudine? De ce oare trebuie sa suferim atat pentru a exista?

M-as rupe in jumatate acum, asta simt. Jumatate sa iubeasca 1 singura persoana si jumatate sa fie iubit de lumea intreaga.

10 Decembrie 2007

Dragii mei, am reusit! Mi-a iesit albumul. 5 ani am asteptat momentul asta, dar a meritat.

In copilarie multi viseaza sa devina actori sau sa mearga pe luna. Eu visam sa scot un album.

Ma simt mandru ca am reusit.

Bineinteles, muzica de pe el este greoaie, liniara si fara note. Bineinteles ca un tehnician bun ar putea sa imi reproseze multe, pana si eu imi reprosez. Insa este vorba de ora mea de muzica, atat am putut eu sa fac. Albumul acesta inseamna mult pentru mine. Inseamna ani de zile de munca, inseamna evolutie, inseamna aparitia parului pe fata si apoi disparitia acestuia. Inseamna dragoste, ura, dispret si putere. Acest album ma reprezinta, de la coperta si pana felul in care sunt dispuse melodiile pe disc.

Sper sa il ascultati cu placere, prietenii mei, deja cativa dintre voi mi-ati spus parerea mea despre el. Cu aceasta ocazie imi spuneti parerea voastra despre mine, pentru mine aceasta conteaza.

Cineva foarte apropiat mie mi-a lasat impresia ca nu intelege cat este de important pentru mine albumul acesta si ce reprezinta pentru mine ca si capitol acum inchis. Mi-a spus ca ma prefac ca inseamna ceva pentru mine. Intr-un fel asa este, doar ca traducerea este urmatoarea: la un moment dat nu mai puteam a ma preface ca nu mai inseamna nimic pentru mine.

Albumul a fost produs intr-o serie de 50 de cd-uri audio. Albumul este disponibil si spre download de pe site-ul de fata, in sectiunea Empetrei > Donwload.

A, da, sa fac o mentiune J. Mi-a zis bine un prieten: track-ul „Imblanzitorul de lei” poate sa para o inchinaciune genului de unde isi imprumuta vocile J. Ei bine nu este asa, este o parodie si o perfectionare a melodiei din care am imprumutat vocile. Ma rog „melodie” este mult zis J. Este mai mult un fel de „strigatura” sau „boratura de nunta”.

Cam atat despre Loop Utopia. Pace!

28 Noiembrie 2007

Hai sa va povestesc despre ultimele mele bucurii.

1 - sunt bucuros ca mi-am adus aminte cum este sa fiu indragostit de Diana

2 - sunt bucuros ca mi-am dat seama ca exista posibilitatea ca in urmatorii 50-60 de ani sa ma inteleg si sa ma cunosc in limite reale

3 - sunt bucuros ca ascult din nou muzica. Aici trebuie sa dezvolt :). Pana acum ceva vreme sunetele muzicale vibrau din ce in ce mai rar pentru mine. Asa ca, mi-am cumparat un cd-player Hitachi, niste casti hi-fi AKG si un scaun comod. Am gasit un colt foarte confortabil in camera mea si am pornit una dintre statiile prafuite, m-am asezat apoi pe scaunul ergonomic solid. DAC-ul din cd-player este de 16 biti, arunca via PROFIGOLD prin SONY HMK-3000 (cu corectiile pe 0, bineinteles) in AKG K240 Studio si de acolo in urechile, capul si mintea mea. Asa am ajuns eu sa ascult cam 1 ora de muzica pe seara. Diana doarme, lumina e stinsa si eu ii ascult din nou pe Eagles, Elton John, Billy Idol sau Eric Clapton. Ce regal! Ce regal!

M-am gandit ca audiofilii s-au gandit la toate, ulei de sarpe pe cabluri, pietre sub boxe si alte minunatii. Eu as dori sa lansez o moda noua: inainte de orice auditie ar trebui sa se foloseasca niste bete de urechi audiofile pentru curatarea organului auditiv. Nu? CHiar ma gandesc ca Sure sau AKG ar putea sa comercializeze asa ceva. :).

Curios mi se pare ca mi-am gasit motivatie in tot - asta este un mister care mi s-a revelat de curand si care isi va pastra, probabil, statutul de mister pentru eternitate.

27 Noiembrie 2007

Cum sunt eu? Si de ce eu sunt eu?

Nu e interesant sa iti pui aceste doua intrebari? E probabil cel mai interesant lucru pe care l-am putut trai in aceasta viata.

Pot sa fac orice pe lumea aceasta, pot sa traiesc orice e lumesc sau sufletesc, insa doua lucruri nu pot, in veci, a face: sa stiu de ce eu sunt eu si sa cunosc cum sunt eu.

Nu? Nu este asa?

Oamenii ma cunosc, ma plac, ma folosesc, ma iubesc si apoi ma arunca si ma scutura ca pe o papusa ieftina. Sunt interesant doar un timp si apoi nu mai am nici o valoare, de parca rolul meu s-ar juca in stagii. Pana cand actorul devine obosit si sictirit de a mai juca acelasi rol. Eu nu, ma incapatanez sa il joc in continuare si il tot joc, fara sa ma pot abtine. Nu conteaza ca nu mai fac un rol bun, conteaza doar ca joc in continuare. Spectatorii imi intorc apoi spatele si uita de rolul meu. E un rol de comedie usor care trece ca un fulg. Asta sunt eu.

As vrea, ca macar pentru cateva secunde, sa ies din acest corp si sa stau in fata mea. De acolo as arata cu degetul catre mine si as zice: “Nu e asa, nu joci un rol, asa esti tu”.

2 Noiembrie 2007

Diana probabil ca o sa creada ca sunt nebun. La fel ca multi altii. Probabil ca in conceptia unora sunt nebun, poate ca in comparatie cu liniaritatea vietii sunt nebun.

Spun aceasta fiindca de cateva zeci de minute m-am intristat subit. Intristarea si intrigarea au tot urcat in intensitate pana au ajuns la paroxism. Atunci am pus mana pe laptop, am iesit din camera noastra si m-am inchis in bucatarie. Aici am inceput sa scriu.

O sa vreau acum sa ii scriu fostului Silviu. Lui Silviu care nu mai e printre noi. M-am intristat fiindca mi-am adus aminte de el. M-am intristat fiindca am simtit nevoia, inca de acum 30 de minute sa fiu artist dar nu m-am putut desfasura. Nu am public, nu am scena si nu ma pot concetra sa fiu artist. Am in cap arii de vioara si acorduri de violoncel insa nu pot decat sa imi imaginez cum membranele boxelor de pe raft le reproduc. Am in permanenta pe urechi casti virtuale care vor sa ma incante cu tot felul de muzici, dar, casti, care, saracele nu pot opri lumea de afara.

Am mai zis chestia asta: undeva in trecut am murit si acum nu sunt decat un alt om care traieste in carapacea lui Silviu. Uneori imi aduc aminte cum eram, ce puteam sa fac si ce faceam.

Nu, nu ganditi bine, nu sunt prea exigent cu mine. Doar sufar de dor de mine.

Vroiam sa scriu ceva atat de frumos si imi bate inima atat de tare...
Insa m-a intrerupt Oannes: a intrat in bucatarie ca sa manance un cremwust crud din frigider.

Incerc sa imi aduc aminte ce vroiam sa scriu: nu mai stiu... Off... si ce frumos era...

Oannes reprezinta aici legatura dintre mine si lume.

Ce trist eram acum 30 de minute... si cat de bucuros sunt acum ca am fost singur cu gandurile mele in aceste 30 de minute. Am asternut pe hartie niste ganduri minunate. Ma bucur.

Cum ma considerati voi toti? Nebun? Nu ma intereseaza... Am fost iar eu, Silviu. Artistul.

Ma simt ciudat in ultima vreme. Ma pregatesc sa pun pe disc un album care nu mai simt ca este al meu. De parca as avea un fel de amnezie. O amnezie aproape artistica.

Sa ma regasesc... ce scop... abordabil? fezabil? Mai am eu oare curaj sa fiu eu? Da! asta e! Nu mai am curaj sa fiu eu si nu mai am cum si unde.

Imi aduc aminte cum lumea se indragostea imediat de Silviu...

Cam atat...

16 Octombrie 2007

Viermanoasa este chestia asta cu locul de munca.
Depinde cum vrei sa vezi lucrurile: eu am vazut 2 feluri de jobisti:
1 – cei care fac treaba pentru ei 
2 – cei care fac treaba pentru straini

Prima categorie este greu de populat, aproape imposibil. A doua reprezinta majoritatea.

De fiecare data cand lucrez undeva fac parte, automat, condus de bun simt, din prima categorie. Chiar imi place ceea ce fac si fac cu placere. Mai urat este cand nu esti apreciat, cand ceea ce faci tu in mod evident inseamna ceva, insa oficial nu exista.

Exista un „loc” pentru fiecare, un colt, pe care trebuie sa il umplem acolo la birou, sa nu iesim din patratica respectiva si sa nu comentam variabilele patratelului.

E urat sa lucrezi. Intotdeauna voi spune: trebuie sa invatam sa ne placa si putem sa facem lucruri care ne plac, alaturi de oameni care ne plac si in felul in care ne place si, evident, sa mai primim si bani pentru treaba asta. Ei bine, in mod practic, nu se poate.

Artist cum sunt o sa vreau sa cred intotdeauna ca exista locul asta si sa nu mai incerc eu sa fac asta din fiecare slujba, ci, pur si simplu, sa existe si eu sa iau parte, nu eu sa exist si slujba sa mi se alature.

Ma simt trist atunci cand vad o gramada de oameni care fac un compromis zi dupa zi, peste program, de sarbatori, in weekend. Vad in ochii lor tristete si simt ca nu le place. Ii inteleg pe toti si le dau dreptate. Este urat sa te simti folosit, hartanit, handralit, uzat, insultat si impuns.

Cel mai trist este sa realizez asta: orice om modern are umbra unui om trist.

18 Septembrie 2007

Dupa cum explicam astazi la serviciu, mancatul este o activitate profund speciala, mistica, si, in primul rand, asemenea unui rol, trebuie impartita cu altii. Practic, masa este scena si mancarea este mijlocul prin care eu interpretez un rol. Mai mult decat atat activitatea de a manca trebuie impartasita, la nivel emotional, cu cel de langa tine.

Ca sa fiu mai pe intelesul tuturor, nu pot sa mananc singur si nu pot sa mananc cu oricine. Probabil daca ar fi fost sa traiesc pe o insula pustie fara maimute spectatori as fi avut 20 de kg si m-ar fi chemat Schele.

Cam atat pentru azi.

2 Septembrie 2007

Am adaugat o scriere noua in sectiunea Scrieri, dupa aproape un an si ceva: http://www.djzmeu.ro/Scrieri/Prizonier.doc.

Va doresc lectura placuta si astept, bineinteles, impresii la silviu@djzmeu.ro.

31 August 2007

Vi s-a intamplat vreodata sa nu aveti sef? E rau... e foarte rau. Sa nu iti cunosti prioritatile si ce ai de facut.

Unde mai sunt eu in tot acest tablou? Nu cred ca mai sunt nicaieri, m-am pierdut printre task-uri.

Azi l-am intrebat pe un prieten bun daca el crede in Dumnezeu, mi-a zis ca da. Ca el crede in Dumnezeu. L-am intrebat: "de ce?". Mi-a raspuns ca "cineva ne-a facut si pe noi, nu?".

Sunt abatut si nu stiu de ce. Sunt rau si arogant si nu stiu de ce. Sunt dezlanat si nu stiu de ce.

Nu mai simt nevoia sa ma intreb ce e viata. Nu mai simt nevoia sa imi gasesc locul in ea. Ma multumesc probabil cu faptul ca sunt "ocupat" ca sa uit de toate aceste intrebari.

Ma irosesc? Da.
Sunt eu facut pentru ce fac acum? Nu.

Sunt acuzat de prieteni ca ma implic prea tare, ca ma agit. Asa sunt eu. Ma implic, ma agit, in si pentru tot ce fac.

Stiti Ke - Strange World, melodia? Asa vad si eu lumea. Faptul ca incerc sa perfectionez tot nu inseamna decat ca incerc sa repar ceva ce mi se pare ciudat.

Nimic nu e mai urat decat o lume care e ciudata pe dinauntru si prea normala la suprafata.

Intotdeauna m-am iubit pe mine asa cum sunt, vesel sau trist, nonconformist si guraliv. Acum nu mai ma plac. Sunt pe dos.

E cineva acolo sa ma ajute?

22 August 2007

Nu pentru prima oara muzica m-a salvat.

Un singur acord de violoncel de la Yo-Yo Ma a fost suficient ca sa ma trezeasca. Nu mai eram eu. Eram un cumul de tristete si de atat de multa vreme nu mai respirasem muzica.

M-am trezit. Cat de dor imi era de mine.

21 August 2007

Uneori simt nevoia sa scriu dar nu stiu ce sa scriu si uneori stiu ce sa scriu dar nu pot sa scriu.

20 August 2007

Cum trebuie sa fie oamenii? Subjugati sau nu?

19 August 2007

Prin perindarile mele profesionale am intalnit o Doamna care seamana perfect cu bunica mea Fani. Atat ca aparitie fizica cat si ca gesturi sau pareri. Apreciez mult pe aceasta Doamna si tare draga imi e. Astazi mi-a dat o povata extrem de buna de care o sa tin cont negresit.

18 August 2007

Pentru cine trag domne astia clopotele? Trebuie sa fim constienti ca omul munceste si se regaseste cam 90 la suta din viata sa in situatii pe care nu vrea sa le petreaca. Atunci odihna este extrem de importanta. Linistea pe care ti-o poate oferi un uichiend este extrem de necesara. Nu si cazul meu, hai sa va povestesc.

De vreo 2-3 luni incoace nu prea pot sa mai ma bucur de somn peste ora 7 dimineata in weekend. Paradoxal, insa in timpul saptamanii dorm mai mult.

De acele 2-3 luni incoace ascult, in mod constant, in conditii intruzive, minunate concerte de toaca si clopot. In fata blocului meu nu era suficient traficul sau haosul pe care il creeaza oamenii in general, mai trebuia o biserica. Cartierul nu ar fi fost plin fara ea.

Acest mall al credinciosilor se intinde pe o bucata buna de pamant vertical si orizontal, imi blocheaza privelistea catre parc si, nu in ultimul rand, au fost taiati copaci din cauza acestei contructii. Erau niste masute unde jucau mosii table, in fine, le-au dat jos.

Revenind la durerea mea, domne', virtuosii trag clopotele si bat toaca. Dar, atentie, nu le bat 1 data, nu bat toaca un pic, nu... ci la greu frate. 30 de minute de cantare cu patos si convingere. Ce sa zic, au babele parte de o dimineata mai placuta sambata la 7.

Ce sa fac eu? Ma trezesc din somn, ma oripileaza, ma supara. Nu pot sa dorm. Visez popi si toace. Cum sa fac? Unde sa ma plang? S-a prapadit si tatal lor, eu cu cine sa mai vorbesc? Ce inseamna clopotele alea? Dar toaca?

13 August 2007

Nu prea mai sunt artist in ultima vreme. Nimic mai rau decat treaba asta…

Pe vremuri cand vedeam o raza de luna care cadea intr-o rana pe marginea unui fir de ata, imediat puneam la cale un poem dedicat genunchiului de sarpe.

Mi-e dor sa fiu artist din nou, sa sufar langa lume, dincolo de lume si sub lume.

Acum ma regasesc din ce in ce mai des stresat, uituc, distrat.

Chiar sunt curios daca si altii au simtit vreodata ce simt eu acum: ma simt din ce in ce mai des in ultima vreme ca un privitor si nu ca un actor. De multe ori ma simt ca si cum as sta in spatele unui voal privind catre o scena care murmura in surdina. Nu fac parte din acea scena si nu ma simt bine privind-o. Ma simt din ce in ce mai des cuprins de tristeti abundente si de anxietati care apar de niciunde.

Singurul lucru care ma alina sunt zambetele oamenilor. Nimic nu e mai dulce decat un zambet care vine cu sinceritate din partea unui om care te place. Vreau sa cred ca oamenii ma plac. Mi-as dori, ce-i drept ca cei din jurul meu sa imi zica asta mai des. As adora sa ma opreasca un prieten din vorba si sa imi spuna: “Silviu, eu te plac, esti un om bun”.

Poate ca avem nevoie de astfel de aprecieri mai des decat am putea sa ne stapanim emotia. Cred, de asemenea, ca emotia este unul dintre singurele sentimente care nu poate fi oprit cu adevarat. Emotia iti face glasul sa tremure, iti face inima sa bata mai tare si sufletul sa se zbata inauntru.

Ar trebui sa ne spunem mai des ca ne iubim. Ar trebui sa apreciem constant ce e de apreciat si ar trebui sa intoarcem spatele cu totul catre lucrurile negative.

Ce ziceti voi? Mai pot sa fiu artist? Cum si in ce fel? Care imi este scena si care imi sunt versurile? Felul meu este versul si zambetul vostru imi sunt aplauzele.

27 Iulie 2007

As putea eu trai oare fara oameni? Sau ar putea oare oamenii sa traiasca fara mine?

Diana mi-a spus de curand ca jurnalul meu este trist, pesimist, plictisit.
Acum si pentru totdeauna spun asa: tristetea-mi este creativa iar umorul imi este refulare.

De cateva saptamani incoace petrec timp indelungat la birou. Pisica nu mai ma recunoaste, ai mei se comporta cu mine ca si cu un strain, Diana a plecat, cu alte cuvinte viata mea care era eminamente personala pana acum a devenit in intregime profesionala.

De multe ori m-am gandit sa imi iau un pat sa dorm la serviciu. Pe cuvant daca va mint, si chiar nu glumesc.

Am facut tot felul de lucruri, de implementari si de alte alea. Sper sa merite intr-un final totul. Am tras cabluri cu sufletul, am sacrificat episoade din Star Trek si nu am dus nici acum pana la capat "Scrisori filosofice catre o doamna" de Ceaadaev.

In fine. O sa vedem ce o sa mai fie. Cica mi se va aduce un sef. Sper sa stie de povetele lui Loracostes, in special de teoria sclavului si a rascularii.

25 Iulie 2007

Azi colegul meu Marius a venit cu fomeia la munca.

12 Iulie 2007

Sa mai ma plang? Sau sa nu mai ma plang? Sa mai stau minute in sir inainte de a adormi cu gandul la cine a fost, cum a fost si cum a disparut?

Cum ar fi oare mai bine? Spune-mi tu neputinta, spune-mi tu tristete, spune-mi tu omule...

Suntem vii, suntem niste bucati de carne. Acum stiu sigur ca ale noastre corpuri nu sunt decat temnite.

Cum e oare in cazul acesta? Buna-dispozitie si umorul sa fie calea catre vis? Catre ireal, catre ne-trezire? Sa fim oare toti tristi ca suntem din carne?

Nu, acum voi incerca,  de dragul fericirii mele, asa:

Voi inceta sa imi mai para rau dupa lucruri si evenimente de orice natura. A iti modifica starea dupa un eveniment inseamna sa consideri valide valentele aparente ale acelui eveniment. Aceasta, in mod direct, inseamna, mai clar, ca a te increde in ceva inseamna ca imbratisezi drept adevar absolut sentimentele date de acel eveniment.

Incertitudinea ar trebui sa fie considerata, in aceste conditii, dupa parerea mea, singura experienta certa pe care o fiinta umana o poate trai.

Celelalte sunt vertigo. Omul nu are parte decat de impresii, nimic mai mult. Bucurie? Fericire? Familie? Nu cred ca sunt experiente reale. As vrea sa cred ca nu am dreptate, insa din ce in ce ma indrept a crede din ce in ce mai mult in aceasta.

Viata, aici pe pamant, cred eu ca este doar o „invatare de minte” a oamenilor, o curatare prin trai. Un fel de „lasa ca o sa vezi tu”.

Ai acces la orice, practic orice e posibil. Insa la sfarsit mori si nu ramai cu nimic. Nici fizic, nici sufleteste.

Viata nu va fi decat o amintire, reamintire si asigurare ca fie si cu acces la atat de multe posibilitati intr-un final nu ramane nimic.

Oamenii vor explica intotdeauna tot, de ce ploaia ploua si de ce shaorma e buna. Insa niciodata nu vor putea explica de ce este frumos un asfintit de soare.

Explicatii nu exista, asa cum fericire sau tristete nu exista, asa cum viata asa cum o stim noi, probabil ca nu exista. Am impresia ca esti tu si chinul, atat.

9 Iulie 2007

Nu am apucat sa iti spun prea multe. Nu ai apucat sa-mi spui prea multe.

Interesant era sa ramai in continuare asa cum erai. In scurtele noastre intrevederi zilnice am invatat despre tine.

Am invatat din nou ca aparentele nu conteaza, ca oamenii nu sunt la fel si ca sufletul nu poate fi descris in cuvinte.

In astfel de momente nu pot decat sa inteleg si mai adanc cat de firava este viata, cat de usor se poate rupe o fiinta umana. Exista suflet? Exista viata dupa moarte? Mai existi tu acum? Trebuie sa mor si eu ca sa inteleg toate acestea. Pana atunci o sa am speranta ca viata nu se termina in carne.

As fi vrut sa te cunosc mai indeaproape. As fi vrut sa-ti accept mai repede felul tau de-a fi. Regrete... multe regrete...

Bucuros si plin de viata, asa ai zis ca sunt eu, si asa ai zis ca vrei sa ma vezi mereu. Cu promisiune, aici de fata, voi incerca sa fiu asa mereu. Bucuria mea va fi si a ta.

Daca ai fi acum langa mine, ti-as pune mana acolo unde iti sta inima si ti-as spune "Esti un om interesant, te rog sa fii bucuros".

Odihneste-te in pace Cosmin.

8 Iulie 2007

Mi-a venit o idee geniala azi: cea mai tare inventie a timpurilor moderne ar fi un laba-metru. Exact: laba-metru.

Adica un device, o bratara, pe care barbatii ar fi obligati sa o poarte prin lege. Aceasta bratara ar afisa doua chestii:

1 – numarul de sesiuni initiate si duse la bun sfarsit de masculul in cauza (masturbari, fricchi-di-puzza, labi etc.)
2 – ora si data la care s-a petrecut ultima sesiune

Bratara ar face apel la anumite resurse biologice nedescoperite inca ce ar furniza un rezultat irefutabil.

De aici ar aparea foarte multe implicatii sociale pentru barbati. Genialitatea unuia s-ar imparti in 2: cei care ar avea un numar record de sesiuni sau cei care ar pune multi ani intre dansii si ultima sesiune initiata.

De fapt, din ce mi-am dat eu seama pana acum, asta e problema fomeilor: labagiu sau nu labagiu.

Ei, in acest fel, lucrurile s-ar imparti clar. Domne’ imi aleg asa cum imi place. In felul acesta barbatii nu ar trebui sa mai minta, nu ar fi nevoiti sa dea exemple de genul „cutarica face...”. Lucrurile ar fi clare.

O sa va intrebati acum: de ce nu am dezvolta si o versiune fomeiasca a acestui device? Ei bine, nu. In calitatea mea de barbat as zice nu. De ce m-ar interesa? La barbati e ceva rau, la femei e ceva interesant. Cred, ca, pe undeva, s-ar debalansa si ordinea mondiala daca am afla adevarul absolut despre numarul real al sesiunilor initializate in general de fomei.

Campion va zic eu, ar fi Oannes. De departe.

5 Iulie 2007

Uite trebuia sa merg la Sibiu... se pare ca nu mai ma duc...

Poate gasesc, astfel, intr-o zi libera de vineri Sibiul pe vreo strada de la mine din cartier. In timpurile medievale se tot foloseau viori, cumva, in muzica de petrecere care vuie la mine in spatele blocului, mai ales ca antreu, piesele imbratiseaza timpurile medievale. De aceea, intotdeauna, am confundat cu desavarsire manelele cu Haggard.

Zilele astea am fost suparat. Imi tot amintesc cu aceasta ocazie ca serviciul nu este locul unde sa ti se verifice parerea ca ai gasit locul perfect.

Am tot avut parte de diverse experiente profesionale de genul asta - gagici misto, sefi bagabonti. Din partea sefilor ma invatasem in trecut insa cu o consecventa liniara in exprimarea aversiunii, in acest caz insa am parte in mod clar de valente oscilatorii de ambele parti ale tipurilor de afectiuni.

In traducere: saptamana care vine este extrem de posibil sa imi leg seful de panoul mare de lemn din spatele lui si, in cel mai pur mod, sa ii fac rau.

4 Iulie 2007

Poze noi in sectiunea "zmeu".

3 Iulie 2007

Poze noi in sectiunea "prieteni" .

27 Iunie 2007

O prietena mi-a zis zilele trecute ca Dumnezeu exista.

Blaise Pascal spunea: „daca Dumnezeu nu exista omul nu va pierde absolut daca va fi credincios; daca, insa, Dumnezeu exista cu adevarat, omul va pierde absolut tot fiind necredincios” – suntem, astfel, sortiti sa riscam oricem am face.

Eu nu cred in ideea asta absoluta – Dumnezeu exista. Nu, nu are cum sa fie atat de simplu. Daca ar fi sa consideram ca Dumnezeu este o entitate atotputernica si daca am considera ca Dumnezeu exista cu adevarat, cum am putea fi absolut siguri ca in Univers nu mai exista si alta fiinta cel putin la fel de atotputernica care ar merita sa fie venerata?

De ce Dumnezeu ar fi atotputernic si nimeni nu ii contesta aceasta? De ce Dumnezeu nu ar putea sa aleaga sa faca rau? Cine sau mai precis ce ne ofera siguranta ca toate acestea nu se vor intampla niciodata?

Copii care mor merg in rai pentru ca sunt inocenti. Asta ce inseamna? Ca noi am putea sa le facem bine de mici.

E vorba doar de un set de reguli. Ca orice set de reguli, si caracterul acestora nu a atins utopie: sunt imperfecte, se contrazic.

Maica’mea are un ritual dimineata: bea cafea si fumeaza. La fel de aberante sunt pentru mine inmormantarile, nuntile, botezurile si alte intamplari ritualice rupte din credinta.

Sa nu credeti ca sunt pornit, inflacarat. Cred si eu in ale mele, insa nu pot crede in ceva ce nu isi doreste sa existe si pentru mine. Cel mai bun exemplu in aceasta directie: m-am rugat intr-una din zilele trecute la Dumnezeu sa imi dea o dovada ca exista. Faptul ca nu am primit nici un reply ce inseamna? Ca Dumnezeu nu vrea sa imi raspunda? Ca nu poate sa imi dea o dovada sau ca nu exista?

Dumnezeu nu exista, cel putin nu asa cum cred majoritatea. Insa exista aceasta credinta deformata si plina de faima in Dumnezeu. Biserici, popi si alte alea. Aplecarea omului de rand in fata acestor reprezentari ale divinului.

Popa care a inmormantat-o pe bunica’mea, Dumnezeu sa o ierte, era IT-st, ca mine. La un moment dat, intelegeti dvs., l-a cuprins cumva o chemare de asta si a devenit popa. Evident s-a potrivit exact cu concedierile masive de la firma unde lucra. Insa chemarea a existat, nemijlocit...

Manele cantau langa festivitate, maica’mea nu putea sa planga ca ii era jena de toate rudele pe care nu le mai vazusem niciodata, eu ma ascundeam ca sa pot sa sufar in linistea mea. Bunica’mea, saraca, ce s-ar mai fi distrat ea daca ar fi vazut cum sarea Popa versurile.

In fine. Deci. Dumnezeu nu exista. Daca ar exista mi-ar fi dat viziune de 360 grade pe plaja la mamaia si nu un gat cu acoperire de 180 de grade la mine in birou.

13 Iunie 2007

Aş vrea să vină cineva acum 
Să-mi aducă aminte de tine şi de mine,
Să ne povestească despre ce eram.

Să ne spună cum dragostea plutea
În jurul nostru
Şi cum nu conta decât ce eram.

Ce eram? Şi ce mai suntem?
Eu te mai cunosc?
Iar tu oare mă mai recunoşti?

Suntem pe aceleaşi meleaguri
Pe care ne-am îndrăgostit,
Dealuri, munţi sunt de străbătut acum...
Nu văi, nu ape, doar pereţi întunecaţi.

Cu toate că am şi ai acelaşi nume
Aş vrea să te pot cunoaşte din nou.
Aş vrea să mă îndrăgostesc la nesfârşit,
Din nou, de tine.

Ca o moară veche să te mângai la infinit
Şi să fii mereu o nouă, fostă şi eterna mea
Iubire.

Am încercat şi-ncerc
Să-ndeplinesc toate acestea,
Să te ţin şi să te preţui.
Dar, nu pot...

Nu reuşesc.

Dragostea-mi pe care ţi-o port e ca o ură,
E ca o năpastă veche, fără echilibru.

Există oare aşa ceva?
Să nu ştii cum să iubeşti un om?

Eu sunt singur lângă tine,
Ca o urmă a ce am fost.

12 Iunie 2007

Cica a fost zilele astea parada gay. Ce e aia fratilor? Adica cum?

Si auzi, cica oamenii s-au batut pe acolo intre ei. Cum vine asta? Hmmm...

Ce e ala gay frate? Noi suntem toti oameni in primul rand. Faptul ca suntem intr-un fel sau altul nu conteaza. Cum ar fi daca toti croitorii ar iesi pe strada sa faca parada? Si cum ar fi daca s-ar bate cu noncroitorii?

Jale... Sodoma si Gomora, nimic altceva.

Din punctul meu de vedere persoanele gay nu se deosebesc cu nimic de ceilalti. Termenul si implicatiile in sine sunt prea vaste ca sa mai le discutam.

Sunt liberi sa traiasca si sa faca ce vor. Poate ca mi se par putin ciudati si ii pun in aceeasi oala cu popii, pe care iar nu ii inteleg, poate mai tare ca pe primii.

Cum adica, sa fii popa? Ce e aia? Jesus...

La fel ca si cu gay-ii frate. Asta ar merge de titlu de film: Popa Gay.

Oamenii au incercat sa se detaseze si sa se diferentieze de turma intotdeauna.

In fine, in ochii mei, oamenii sunt oameni frate. Nimic mai mult. Faceti ce vreti balaurilor. Astept cu interes ziua in care o sa vad rrom gay, ei aia cum mai e? Ptiu... dracia dracului!

11 Iunie 2007

Mda. Hmmmmm...

Incerc sa slabesc. Da! Chiar incerc sa slabesc. Cu mare lipsa de dumerire ma gandeam azi: oare de ce?

Pentru ca am un colac in jurul meu, de aia. Un colac mare.

Mda, si cum ziceam, slabesc. Am primit din partea minunatelor mele colege tot felul de sfaturi. Nu manca de aia, nu manca de aialalta, nu manca deloc. Sau, "fata, lasa-l sa manance, insa! [...] deloc". Aceste asertiuni nu m-au ajutat mai deloc, insa m-au imbarbat, domeniul slabitului fiind, din ce vad eu, un fel de lana de aur. Nimeni nu cred ca a reusit sa slabeasca pana acum. Toti cei care au pierdut in greutate sunt infometati. Africani.

Asadar, in cautarea acestei maiestrii, o sa incerc si eu, sa vad. Infometat sau geniu? Gras asa am fost eu mereu, insa parca colacul asta e prea mult, parca as vrea sa scap de el un timp. Prietenii imi zic ca mi-ar sta bine asa, gras. Am avut o perioada cand m-am hranit intens cu dragoste si am slabit mult, ei, in perioada aia nu mi-a placut deloc cum aratam, ziceai ca sunt o umbra a mea, un fel de luptator de sumo care se face ninja. Deci, nici asa. Scap de colac, apoi crispy strips fara numar.

O singura curiozitate am: mucii se pot manca dupa 6 seara?

30 Mai 2007

Eu sunt un om pasnic. Foarte pasnic. Cuminte si la locul lui :). De ce se cearta oamenii nu am inteles niciodata. De ce sunt unii rai, la fel, nu am inteles. De ce spun oamenii lucruri si apoi uita ca le-au spus vreodata, tot nu am inteles.

Eu... sunt in continuare bine dispus, insa trist pe dinauntru.

Exista oare pe undeva o pilula pe care sa o iau si apoi sa ma uit catre toti cei pe care ii cunosc si sa ii vad cuminti, pasnici si la locul lor.

28 Mai 2007

Singurul moment cand nu vreau sa vad un Lamborghini e atunci cand sta o femeie rasfirata pe el.

17 Mai 2007

Sunt trist. Sa incep cu chestia asta. Sunt trist. Da. Sunt trist.

Sunt trist fiindca nu sunt normal, sunt trist fiindca nu stiu exact ce trebuie sa fac in momentul urmator, sunt trist fiindca sunt prea multe posibilitati in jurul meu si, nu in ultimul rand, sunt trist fiindca sunt om.

Sunt trist fiindca, in mod clar, viata mi se pare lipsita de sens. Optiunile din societate mi se par de neales. Oamenii mi se par imposibili si goi.

Sunt trist fiindca oamenii nu au timp de mine asa cum sunt eu. Da-mi o planeta de artisti, m-as pierde printre ei.

16 Mai 2007

Eu catre Marius azi: "Auzi ma Mariuse, oare popii cum au poza in buletin? Ma gandesc ca e luata mai de jos, ca sa intre si barba".

11 Mai 2007

Consoarta: "Silviu, mie nu imi place sa vii aici seara si sa dai basinile stranse de peste zi".

10 Mai 2007

Il sodomizez pe cazul fictiv de la punctul 5 sa isi dea cu parerea.

5 Mai 2007

Pun in fata dvs. urmatorul caz fictiv: am un prieten de care sunt 100% sigur ca nu si-a ales bine consoarta, sau, ca fomeia in cauza ii distruge echilibrul.

Da, cazul e fictiv. Pe cuvant ca e.

De ce cred eu ca fomeia respectiva il afecteaza? Hmmm. Vedeti dvs., pot sa zic cu mana pe inima ca il iubesc pe omul asta. Atunci cand iubesti pe cineva, la propriu, te implici un pic mai mult si il intelegi intr-un fel mai clar. Ca sa expun mai plastic problema, am tot cunoscut oameni printre oameni, dar, parca nu m-am simtit atat de bine langa nici unul. De aceea si durerea mea.

Ridic o problema si mai generala: trebuie sa fim influentati in vreun fel de jumatate? E normal ca sa existe relatii de lunga durata intre doi oameni? E normal sa fim fideli unei singure persoane? Nu pot sa imi exprim decat parerea mea: nu.

Nu pot sa cred si sa inteleg cum un om poate fi in fel cand se prezinta singur in fata unei multimi si altfel atunci cand are pe cineva langa el. Nu o sa pot sa inteleg niciodata cum o femeie poate cere cu atat usurinta de la barbatul ei sa isi reduca/indrepte "scena" si "spectacolul" doar catre ea; la fel de fantastic mi se pare cum majoritatea barbatilor raspund afirmativ aproximativ instantaneu acestei cereri primordiale si implicite.

Vad tot felul de tipare pe piata, in cazul barbatilor:
1 - barbatul cuceritor (zeci de femei, fara ciorapi si cu sacou albastru inchis, pantaloni gri, firme si bani)
2 - barbatul model, 3 copii si un tur al Europei pe bicicleta la activ
3 - si, cel mai oropsit, barbatul in cautare (care, ups, tocmai s-a despartit de 2 saptamani de prietena lui - pe care o chema Vali si se intalnisera de doua ori la KFC)

In cazul femeilor vad asa:
1 - femeia angajata intr-o relatie stabila de minim 3 ani (isi iubeste mult iubitul si arde regulat lumanari si bete parfumate)
2 - femeia care alege secvential intre punctul 1, 2 sau 3 de mai sus

E normala categorisirea barbati/fomei asa? Hmmmm.

Revenind la cazul meu, fictiv bineinteles, ce poate face un bun prieten atunci cand e sigur ca are dreptate intr-o chestiune ca aceasta?

Pai va zic eu, ce incearca:
1 - sa sondeze asa terenul, la o discutie cu prietenul respectiv, sa vada ce se intampla, insa descopera un om indragostit
2 - posomorat isi zice "lasa ma, ce magar sunt, daca omul e fericit, poate ca nu am eu dreptate"
2.1 - imediat dupa aceasta apar dovezi noi care il asigura ca are dreptate
3 - pornind de la ideea "nu e bine sa te bagi" - incearca totusi sa faca ceva, dar, pe langa un om indragostit (in sensul romantic), descopera un om totalmente dus, adica pierdut

Asadar, cum facem? Daca si eu sufar de aceeasi chestie? Si eu am o relatie de 5 ani cu Diana, daca si ea imi strica mie echilibrul. Nu, nu e asa. Pe alocuri, cu pumni, cu chestii mai mi-l strica, insa, eu stiu ceva sigur, ca o iubesc, tin mult la ea si nu mai ma intereseaza nimic.

Tii... ce chestie, cum de nu ma gandi-i. Daca si prietenul respectiv, fie el si fictiv, o iubeste mult pe fata respectiva si nu il mai intereseaza nimic? Hmmm...

Off...

4 Mai 2007

Eu sunt un om bun, doar ca nu am avut inca ocazia sa ti-o arat.

7 Aprilie 2007

Ce e tristetea? Ce il face pe un om sa fie trist? De ce sunt eu trist acum?

Ea imi lipseste acum mai mult ca orice. Viata fara ea e o tristete continua. Mancarea nu mai are gust, afara nu mai e frumos, pasarelele nu mai canta.

Si tot nu inteleg de ce avem nevoie de femei. Sau, mai exact, de ce iubim o singura femeie si ne dorim sa fim numai langa ea.

Imi dau seama cu desavarsire ca o relatie de genul acesta distruge esenta umana la cel mai inalt nivel.

Si tot nu imi dau seama de ce, constientizand toate acestea imi doresc o relatie de genul asta.

De ce iubim? De ce ne atasam?

"Pentru ca nu suntem animale" o sa imi zica o baba. Pai da, tocmai, pentru ca nu suntem animale. Tocmai de aceea ar trebui sa existe o explicatie logica.

Si va zic eu ca nu exista.

6 Aprilie 2007

Cainii de la blocul meu au aproximativ 80 de stapani.

5 Aprilie 2007

Eu sunt un baiat bun fiindca cred tot ce spun femeile.

4 Martie 2007

Am un amic... Cateodata se foloseste de metode cel putin ciudate in managementul relatiilor cu prietenii sai, anume foloseste expresii de genul:

"eu ma duc acolo unde e mai bine"
"nu vreau sa vin la tine"

Mie mi se pare cel putin interesant si am zis sa consemnez aici.

Sinceritatea infantila poate sa fie uneori mai concreta decat cea adulta, vezi cazul de fata. Maturitatea ar fi trebuit insa sa ne invete sa fim diplomati in a comunica anumite pareri. Directi, insa diplomati.

Pana la urma nu conteaza cum suntem, catre cine suntem si in ce fel suntem. Toti gresim si toti suntem geniali, insa, cateodata granita dintre greseala si genialitate mi se pare instabila si tind sa observ/comentez atitudini la oameni.

Am ajuns sa cred ca pot judeca actiunile celor din jurul meu doar din perspectiva nivelului de vina pe care o am vis-a-vis de acea persoana.

23 februarie 2007

Nu iti poti da seama despre niste vremuri cat de frumoase sunt pana cand nu trec.

26 Ianuarie 2007

Pana acum nu am descoperit decat 2 optiuni: sa inveti despre viata sau sa inveti viata despre tine.

24 Ianuarie 2007

Oare tot ce ne inconjoara e tot? Oare decorul e atat de simplu incat e nevoie musai de creatii umane pentru a complica existentul?

Nimic nu e mai trist decat un om care se plictiseste mijind dupa creatiile altora si nimic nu e mai frumos decat un om ce hraneste setea de a consuma creatie* a celor din jur.

* Numesc creatie acea posibilitate a anumitor indivizi de a atrage si de a capta atentia semenilor intr-un fel sau altul, acestia de pe urma decodand mesajul drept arta.

18 Ianuarie 2007

Au trecut ani... ani... foarte multi ani...

Acum stau iar in fata ta...

Ma uit, te mangai, te ating. Doar eu, noaptea, visele si cu tine. Esti alba, asa cum ai fost intotdeauna. Pe vremuri eram atrasi unul de celalalt.

Acum, dupa atat amar de vreme, eu sunt un alt om. Tu ai ramas insa la fel, fina, neteda si intinsa-mi in fata mea imbietor.

Cu multi ani in urma din intunecata camera se auzeau in surdina acorduri de violoncel si, cu ochii inlacrimati, te mangaiam. Acum incerc din nou. In toti acesti ani am fost in mare parte plecat, absent, nemotivat sa te mai mangai, pur si simplu cred ca am dormit, undeva departe de tine. Nu am mai putut sa iti asociez nici un cuvant.

Acum insa iti transmit aceasta poveste. Orice suflet care se apuca la un moment dat sa scrie nu se poate abtine sa nu se plaseze pe sine in centrul unei povestiri.

Nu am mai gandit lucruri atat de frumoase de cand te-am parasit.

Acum, insa, cu mana tremuranda pe stilou, astern, pe tine, toate aceste cuvinte frumoase.

Chiar daca sunt batran, obosit, traind doar cu amintirile unei tinereti pline de inspiratie si de foi umplute cu idei, refulari si pasiuni, acum pot sa scriu din nou.

Te-am mangaiat din nou, am asternut pe corpul tau toate gandurile mele.

Fiecare foaie pe care o voi scrie de acum incolo, indiferent de ce cuvinte va contine, nu va fi decat o modalitate prin care imi voi explica dragostea pe care ti-o port,

Te pup Diana!

17 Ianuarie 2007

Eu am avut nevoie de 3 luni ca sa ma trezesc la realitate.

15 Ianuarie 2007

Oare cine/ce mai salasluieste in mijlocul pasiunilor mele? Cine sunt toti acesti oameni cu care intru in legatura cat de des pot?

Sunt ei extensii ale persoanei mele? Sau doar imagini perfecte ale mele?

4 Ianuarie 2007

andrei: daca ar fi sa alegi.... o realitate 
zmeu: asa
andrei: pe care o preferi ?
andrei: liberul arbitru sau destin ?
zmeu: hmmm
zmeu: interesanta problema
andrei: bine zis problema
zmeu: cred ca as alege destinul man
andrei: de ce ?
zmeu: pentru ca liberul arbitru, pe care l-am ales deja
zmeu: imi face numai probleme
zmeu: angoase
andrei: bine zis...
zmeu: si ma arunca in nebuloase
andrei: e mai usor sa te lasi in bataia vantului decat sa iti creezi singur probleme... insa toti cretinii din jurul nostru fac chestia asta
zmeu: da, eu stiu ca asta fac
andrei: singura chestie care ma face sa ii aprob este ca nu am absolut nici un motiv serios pentru a alege liberul arbitru
zmeu: dar, pana la urma, de ce sa ne agitam atat?
zmeu: cu cat vrei sa aflii secrete
zmeu: sa rezolvi mistere
zmeu: cu atat te afunzi mai rau
zmeu: ca o emisiune de pe discovery
zmeu: se minuneaza aia acolo de mistere si de lucruri
andrei: :)
zmeu: si nu spun nimic
zmeu: da, ai zis bine mai sus man
zmeu: nici un motiv real
andrei: si totusi... destinul e ceva stupid
andrei: cred ca ar fi mai corect sa fim tratati toti membrii societatii noastre ca o singura entitate
zmeu: practic nu e destin man, este rezultatul bajbairii celor din jur, felul in care se restrange asupra ta
andrei: exact
andrei: "celor din jur"
andrei: pentru ca ne influentam unii pe ceilalti in cele mai ciudate moduri cu putinta
zmeu: da
zmeu: exact
andrei: astazi mi-am dat seama de exemplu ca daca nu ma duceam la basket intr-o anumita zi nu mai eram cu Mona
andrei: si povestea e lunga, intortochiata si bizara
andrei: sa revin....
andrei: deci viata fiecaruia dintre noi este in mare parte influentata de cei din jurul nostru
zmeu: asa
andrei: dar... de unde iti dai seama ca esti inconjurat de cei care trebuie pentru a fi influentat intr-o maniera pozitiva ?
andrei: de unde stii ca cei pe care ii lasi sa te influenteze te duc pe un drum bun ?
zmeu: corect
zmeu: aici e vorba de valori
zmeu: daca ne apucam noi sa judecam pe cei din jur din perspectiva actiunilor lor, actiun care ne afecteaza pe noi
zmeu: pe baza carui sistem axiologic putem judeca?
zmeu: cine da acest sistem?
zmeu: suntem noi in masura sa judecam?
zmeu: ideal ar fi asa: 2 directii:
zmeu: ori sa fim singuri
zmeu: sihastrii
zmeu: undeva
zmeu: intr-o grota
zmeu: ori
zmeu: sa ii consideram pe toti din jurul nostru decor
zmeu: nu la fel ca noi
andrei: buuuuuun
zmeu: eu am ales-o pe a 2a
andrei: corect
zmeu: insa, dupa ce am dat de diana
andrei: dar acum vine cea mai mare temere a mea
andrei: nu te simti niciodata singur ?
zmeu: sau de oameni care au idei care pot intra in conflict cu cele date la iveala de liberul meu arbitru vizavi de cea de a 2a alegere
zmeu: atunci a fost rau
zmeu: si de atunci
zmeu: cca 3-4 ani
zmeu: chiar ma simt aiurit
zmeu: ba ma simt foarte singur man
zmeu: am multi prieteni
zmeu: dar
zmeu: ma voi simti intotdeauna
zmeu: inconfortabil
zmeu: m
zmeu: si singur
zmeu: ca si cum as face ceva ce nu sunt menit sa fac
zmeu: chiar daca e frumos
andrei: man.... tre sa te cinstesc neaparat
zmeu: whahahaha
zmeu: de ce man?
andrei: aceleasi sentimente le traiesc si eu intr-o anumita masura
andrei: insa intrecut nu ieseau la iveala decat in momentele de nefericire
zmeu: pacat ca nu vbim mai mult de lucrurile astea cand suntem face 2 face
andrei: in momentele in care eram multumit imi autusugeram (cu succes) ca fac parte dintr-o lume
zmeu: echilibrata?
zmeu: normala?
zmeu: nu exista man asa ceva
andrei: xact
andrei: si nici nu va exista vreodata
zmeu: exista doar aspecte care te fac sa crezi ca esti fericit
andrei: exact
zmeu: fericirea nu este "starea" man
andrei: fericirea este ca energia cinetica
zmeu: asa, ia zi
zmeu: ca la fizica am ramas corijent
andrei: (pai nu am inteles niciodata energia cinetica )
andrei: :))
andrei: este practic energia potentiala
andrei: adica ceva ce se poate intampla intr-un anumit moment
andrei: dar nu in prezent
zmeu: am inteles
zmeu: latent
andrei: cam asa ceva
zmeu: revenim la intrebarea ta initiala?
andrei: da
zmeu: deci, ce sa fie?
zmeu: liber arbitru sau destin?
zmeu: ne lovim aici man de o dilema
zmeu: nu cred ca sunt benefice nici una din ele unui om
zmeu: si, nu cred ca exista cu adevarat nici una
andrei: de fapt..... nu cred ca un concept poate explica realitatea
zmeu: trebuie sa zic multe ca sa explic ce am zis mai sus
zmeu: asa
andrei: am zis undeva mai sus... ca intreaga societate poate fi privita ca o singura entitate
andrei: entitate din care facem parte
andrei: din care suntem c aniste celule
andrei: insa aceasta entitate caror legi se supune ?
zmeu: eu pot sa iti zic doar atat: 1. destinul nu exista fiindca ar insemna sa ne incredem in drumul deja scris al unei fiinte umane, de aici implicatiile religioase, destinul in sine nu poate exista fiindca in spatele acestuia ar insemna sa existe un sistem superelaborat de diverse conjucturi si posibiliati si 2 - liberul arbitru nu exista fiiindca - simplu - oamenii nu sunt liberi, prin natura lor
andrei: si ne intoarcem la intrebarea mea initiala
andrei: deci ....
andrei: buuuuuun
andrei: deci destinul este foarte putin probabil sa existe si sunt de acord cu tine
andrei: iar liberul arbitru iarasi nu exista pentru ca "oamenii nu sunt liberi, prin natura lor" (cum a spus un mare invatat)
zmeu: whahahaha
zmeu: am citat si eu din el man
andrei: si revin la ideea enuntata inainte
zmeu: asa
andrei: poate intreaga societate sa fie privita ca o enttatea ?
zmeu: man
zmeu: sincer nu cred
zmeu: poti sa privesti societatea ca pe o entitate
zmeu: ca se indreapta catre chestii comune
zmeu: globalizarea and all that shit
zmeu: dar
zmeu: vrei nu vrei
zmeu: exista abateri
zmeu: si de aceea nu poti sa o privesti ca pe o entitate
andrei: globalizarea e o tampenie (din toate punctele de vedere)
zmeu: oamenii sunt destul de independenti
zmeu: gandesc unitar
zmeu: se urasc intre ei
zmeu: daca se duc astea
zmeu: da
andrei: corect
zmeu: exact
andrei: insa daca te asezi undeva deasupra unui oras
andrei: pe un nor s azicem
andrei: si iei o lupa 
zmeu: da man, ala e o entitate, dar mai repede o entitate tehnologica, ideile sunt particulare
andrei: ideile sunt particulare... corect
andrei: insa noi nu actionam conform propriilor ganduri
andrei: ci suntem constransi
andrei: eu ieri voiam sa ii dau tatalui meu cu piatra in cap
zmeu: o entitate pe multe directii, miscare, ton, tot din cauza tehnologiei comune, dar, gandurile, filtrate, sunt diferite, parerea mea, gandurile, de exemplu ale noastre acum, in antiteza cu cele generale, distrug aceasta posibila entitate
andrei: aveam foarte multe motive sa o fac
zmeu: da, am inteles man
andrei: insa nu am facut-o
zmeu: constransi da
zmeu: corect
zmeu: ai rationat
zmeu: "nu se face asa ceva"
zmeu: :)
andrei: exact
andrei: deci am facut ceeace ar fi facut oricare dintre noi in acea situatie
andrei: adica nimic
zmeu: corect, ai dreptate
andrei: ideea e ca desi avem propriile ganduri... idei 
zmeu: asa
andrei: de indata ce se face dimineata.... dam o laba .... ne ducem si ne spalam (daca avem chef) si apoi plecam la munca
zmeu: da, asa e
zmeu: ai dreptate aici
zmeu: dar, avem gandurile astea
andrei: deci suntem ca niste celule intr-un organism
zmeu: corect si asta
andrei: fiecare dintre noi are un anumit rol
andrei: mai mult sau mai putin important
zmeu: ce zici tu acum imi aduce aminte de monadologia lui leibniz
andrei: nu stiu ce e aia
zmeu: ala a dezvoltat o teoria
zmeu: a monadelor
zmeu: el zicea ca monadele astea
zmeu: sunt particule
zmeu: foarte mici
zmeu: care compun tot
zmeu: orice
zmeu: pentru el
zmeu: viata
zmeu: era un sistem fagure
andrei: aha
zmeu: exact cum zici tu
zmeu: si privea tot ca pe un tot
andrei: asta imi suna a monism
zmeu: :)
andrei: si asa ajungem la teoria strings sau la alte cacaturi
andrei: de care mi se rupe
andrei: ce ma doare pe mnine e urmatoarea chestie
andrei: eu sunt nefericit
andrei: si nu stiu de ce
zmeu: :))
zmeu: am inteles
andrei: pentru ca in acest moment am mare parte din lucrurile pe care mi le-am dorit in urma cu un an
zmeu: asa, te ascult
zmeu: asa
andrei: si incerc sa imi dau seama ce m-ar face cu adevarat multumit de mine in momentul in care o sa fiu un mos chelios caruia ii curge cleiul din urechi si am parul din nas mai lung decat cel din cap
andrei: si incerc sa privesc lumea din mai multe ipostaze
andrei: si sa o definesc 
andrei: in conceptia mea....
andrei: lumea asta mare poate fi privita ca o entitate... cum am spus si mai devreme
andrei: in care fiecare dintre noi este o celula... sau un virus
andrei: si indeplineste o anumita functie
andrei: iar eu in acest moment se pare ca nu sunt multumit cu statutul meu
andrei: ceea ce ma face cu adevarat stupid este ca nu imi dau seama ce vreau cu adevarat.....
andrei: vreau sa aleg sa cred in destin si sa indeplinesc aceeasi functie in continuare si sa incerc sa o fac cat mai bine pentru a castiga cat mai multi bani ?
andrei: sau... sa ma opun mersului firesc al lucrurilor... sa renunt la multe dintre lucrurile pe care le am si sa incerc sa ma detasez de acest organism ? 
zmeu: pai aici e dilema cu adevarat
zmeu: inteleg acum
zmeu: ce vroiai tu sa imi zici
zmeu: asa ma simt si eu ca tine
zmeu: daca te rupi de tot de meandrele societatii
zmeu: si nu te lasi dus de val
zmeu: ca de fapt aia e
zmeu: nu e destin
zmeu: destinul e altceva
zmeu: asta de care zici tu e val
zmeu: daca nu te lasi dus de el
zmeu: si incepi sa fii pesimist
zmeu: sa diseci
zmeu: sa judeci
zmeu: vei fi nefericit si mai rau
zmeu: fericirea comuna
zmeu: te poate duce pe val
andrei: corect
zmeu: si sa uiti de nefericirea ta
zmeu: mai poti face altceva
zmeu: daca tu
zmeu: nu poti fi fericit
zmeu: de chestiile fizice sau morale
zmeu: oferite de lume
zmeu: poti sa iubesti cu adevarat pe cineva
zmeu: care e fericit
zmeu: din cauza astora
zmeu: de mai sus
andrei: :)
zmeu: si sa iti tragi linistea de la el
zmeu: nu de la ele
zmeu: intelegi?
andrei: inteleg perfect la ce te referi
zmeu: bun asa
andrei: esti genial uneori
zmeu: nu e man, nu mai ma duc la servici de 3 luni si am timp sa gandesc
andrei: eu sunt in concediu :D
zmeu: am inteles :))
andrei: dar pentru mine locul de munca este mai mult un fel de internet cafe + cantina ...deci teoretic am timp sa gandesc 
andrei: man
andrei: am totusi o mare curiozitate
andrei: daca ai putea sa pui capat lumii noastre
andrei: sa ucizi totul 
andrei: sa o faci sa dispara
andrei: ce ai face ?
zmeu: si sa ai doar 2 optiuni?
zmeu: sa o distrugi sau sa o lasi asa?
zmeu: aminteste-ti de jocurile de strategie
zmeu: gen caesar
zmeu: cat de usor e sa distrugi?
zmeu: foarte usor
zmeu: e simplu man
zmeu: daca cunosti oamenii potriviti, poti macar sa intrii in locurile potrivite
zmeu: citesti un pic pe net inainte
zmeu: poti sa distrugi toata planeta in cateva minute
andrei: :P lasa vrajeala
zmeu: nu, chiar asa e
zmeu: :)
zmeu: doar ca
andrei: problema e alta
andrei: zi tu...
zmeu: eu as alege sa las lumea sa cum e si sa incerc sa umblu la rolul meu in ea
zmeu: cu asta
zmeu: vs destin
zmeu: sunt de acord
zmeu: "rolul meu"
zmeu: mai bine zis
zmeu: rolul pe care mi-l creez eu
zmeu: cu asta sunt de acord
andrei: bun
andrei: sa zicem ca ai un rol
andrei: unul mai mult sau mai putin important
zmeu: sau ca iti faci un rol, da
zmeu: da
andrei: si te bucuri de el
andrei: de rolul tau 
zmeu: bucurie, fericire, astea nu exista man
andrei: insa la un moment dat dispari din societate... odata cu moartea
andrei: man... poate ca bucurie si fericire adevarata nu exista insa placerea este un lucru real
andrei: si fiecare dintre noi vrea placere -. care teoretic duce la fericire
zmeu: placerea da, dar este efemera
andrei: exact
zmeu: si tine de lucruri lumesti strict
andrei: exact
andrei: EXACT :D
andrei: si cum spuneam la un moment dat
andrei: viata se termina 
andrei: la un moment dat cu totii murim
andrei: si probabil (sau nu lumea pentru noi dispare)
zmeu: aici intram in alte discutii man
zmeu: :)
andrei: din pacate da
andrei: de fapt man
zmeu: vezi? cu cat te afunzi mai mult?
andrei: toate discutiile duc intr-un singur loc
zmeu: cu atat...
zmeu: da
andrei: TOATE
zmeu: da...
andrei: duc la misterul mortii
zmeu: in afara de cele despre fotbal
zmeu: man... hai sa tragem linie
zmeu: ca vreau si eu sa trag pe dreapta
andrei: bine :P
zmeu: am reusit sa scoatem ceva? din tot ce am vbit?
andrei: iti doresc o dimineata placuta si odihnitoare
andrei: eu m-am lamurit in multe privinte
andrei: si oricum o s asalvez discutia
zmeu: nu, hai sa vedem ce am invatat din ce am vorbit
zmeu: da, si eu
zmeu: o sa o pun pe djzmeu.ro
andrei: :)
zmeu: as vrea sa cred atat
zmeu: ca ne-am dat seama impreuna ca destinul nu exista, libertatea nu exista
zmeu: ci doar valul
zmeu: :)
andrei: exact
andrei: eu am numit acel val "entitate"
andrei: la urma urmei e acelasi lucru
zmeu: corect
zmeu: dracul e acelasi, doar ca il cheama in multe feluri
andrei: si fericirea... nu poate fi atinsa
zmeu: doar ca eu nu cred in draci :))
andrei: cel putin nu atata timp cat facem parte din val
andrei: incearca totusi sa nu imi dai dureri de cap tocmai la final
zmeu: :)
zmeu: nu mai pot man sa zic nimic
zmeu: le-am zis mai sus
zmeu: asa cum au venit
andrei: exact
zmeu: nu am ce sa mai zic
andrei: o sa le mai citesc o data ca oricum am fost destul de haotici si e tarziu
zmeu: o sa meditez asupra ce am discutat
andrei: si eu
andrei: noapte buna

26 Noiembrie 2006

E foarte tarziu, sau foarte devreme. Afara rasare soarele. Eu sunt liber sa gandesc, sa fac ce vreau. Sa visez si sa nu ma gandesc numai la modalitati de procurare a libertatatii.

De o saptamana sunt liber. Nici nu imi vine sa cred.

Gandurile imi sunt mai clare, pot sa ma concentrez mai bine asupra sufletului meu si al celor dragi. Incatusat nu mai ma simt.

Sunt liber acum sa fiu eu.

Cu toate acestea simt inca nevoia sa fac inca ceva pentru cineva. Dimineata ma trezesc si cu o cana de ceai negru in mana admir ce e afara. Cu toate acestea simt nevoia sa primesc un telefon cu noi ordine, sa incep sa ma agit si sa fac treaba pentru altii. Pana la urma acesta este serviciul, nu? Un mijloc prin care uitam de problemele noastre, imbratisandu-le pe ale altora.

Bineinteles, sunt aproximativ la fel de trist, la fel de pesimist, insa liber.

Ma gandesc la fostii mei colegi de munca aproape in fiecare zi. Ce or face? Ce o mai fi azi in frigider?

Aseara am visat ca ma aflam intr-o camera intunecata. Un glob luminos se afla exact in mijloc. Acel glob imi raspundea la orice intrebare. El era responsabil de toate lucrurile din lume. Am scos un dosar de intrebari, pe care le strangeam de mic. Pe rand, una cate una, toate 2864, le-am adresat globului. In schimbul lor am primit cele mai corecte, coerente si linistitoare raspunsuri. Stiam acum tot ce ma interesase vreodata.

Apoi m-am trezit si am uitat tot.

15 Noiembrie 2006

In ziua Domnului, 
Paisprezece Brumar doua mii sase,

Al vostru, sfant argatu, Tudosie prea Zmeul,

va scriu voua dragii miei din temnita pe cari am imbratisatu,
cu mare bucurie de vestea sfintei eliberari.

De azi voiu fi liber. Ca pasarea ceriului de liberu, fara galbeni, ce-i drept.

Si mari bucurii imi aduse lunile petrecute aici. Lanturile parca mi-au fost mai dulci cu toti fartatii langa mine. Dar, Doamne, slavita sa-ti fie mila, cat de doru va fi mie de ocnasii miei.

Doftor le-am fost.

Asteptu cu mare nerabdare o insemnare in catastiful minunatelor intalniri pentru o intalnire cu fartatii mei - inca intemnitati - pentru sarbatorirea preaslavitelor bucati de timp.

La momentu libertatii,
Tudosie Zmeul

14 Noiembrie 2006

Am in fata mea un perete de beton. Lat de 4 metri si inalt de 3. In partile laterale peretele are geamuri.

Daca m-as uita afara pe acele geamuri as vedea lumea asa cum este ea. Daca aleg, insa, sa ma uit catre lume prin acel perete pot sa vad ce vreau eu.

Ma uit foarte departe prin acel perete si nu vad decat utopie. Eu nu sunt in centrul acelei utopii insa sunt un spectator cu o pozitie foarte buna.

13 Noiembrie 2006

Buna ziua,

Libertatea unuia se termina acolo unde incepe libertatea celor din jur.
Tot repet aceasta zicere la nesfarsit. Imi place la nebunie. In jurul oamenilor vad niste cercuri, niste oua. Exact! Oamenii stau in interiorul unor oua transparente, un fel de shield-uri.

Nu pot, nici in ruptul capului sa inteleg cum un om se poate plasa voluntar la o masa cu alti 5-6 si, acolo, sub limitari clare de libertate si de stil, sa piarda timpul.

Asta nu pot intelege. Unii numesc aceasta cariera, altii o numesc drum catre good life. Altii fac asta fiindca trebuie. Unii au nevoie de chestia asta in mod clar pentru a sustine micul imperiu pe care si l-au construit.

Mai au oamenii stil?

Ce a facut un bucurestean de 33 de ani pana la varsta asta? Are o casa (mostenita sau, in cel mai bun caz, cumparata in rate), masina cu credit si electrocasnice/electronice pe rate de 6 ani la BCR. Aditional au si un credit de 5000 de euro pentru concediu la greci. Ratele 6 ani, concediul 1 luna.

Pentru toate acestea, respectivul om trebuie sa munceasca 10-15 ore pe zi, sa se supuna la cazne neintrerupte si sa se abtina de la a fi liber.

Merita toate acestea? Mai fac acesti oameni ceva cu mana lor? In afara de...

Aceasta este societatea moderna o sa imi spuneti. Unde este evolutia dragii mei? Oamenii au fost candva amibe, sobolani, apoi maimute. Daca ar fi sa credem ce a postulat Darwin, oamenii sunt cu adevarat un simbol si rezultat direct al evolutiei.

Oamenii sunt nefericiti, tristi, posomorati, nervosi. Ce inseamna om profesionist?

Profesionistii alcatuiesc o specie diferita de vietuitoare ce se deosebesc in mod clar ca metoda de fratii lor.

Am vrut sa fiu profesionist, am devenit profesionist, acum imi pare rau ca sunt profesionist. Voi lupta cu aceeasi ardoare sa nu mai fiu.

Va tin la curent in privinta problemei de mai sus.
Va stau la dispozitie pentru detalii suplimentare.

Cu stima,
Silviu Tudor

11 Noiembrie 2006

In sectiunea de download gasiti acum albumul Loop Utopia complet si final.
Va doresc auditie placuta si va astept cu impresii.

http://www.djzmeu.ro/empetrei.htm.

10 Noiembrie 2006

Nu mi-au placut niciodata despartirile. Sentimentele sunt inutile.

Va rog sa verificati linkurile de download. Acum sunt pe bune :). http://www.djzmeu.ro/empetrei.htm.

8 Noiembrie 2006

In jurul nostru exista aparente despre care avem diferite perceptii. Asa ii percepem si pe cei din jurul nostru: poate cateodata corect, cateodata incorect. Cineva mi-a spus de curand ca s-a inselat in privinta mea, ca nu sunt ceea ce am parut intr-un moment anume.

Din experienta mea cu lumea, cu oamenii, nu pot sa subliniez decat ca nu exista un fel de a fi al unui om la un moment dat. Exista doar personalitati diferite incatusate sau nu.

Ajungand la ideea de personalitate incatusata :) - am lucrat in ultimele 3 luni la o firma importanta ca om important. Experienta m-a schimbat, cred ca in partea rea a limitei bunatatii, si nu, nu ma joc cu cuvintele.

Ideea e ca aici am avut ocazia sa cunosc o gramada de oameni. Eu am o vorba, e important sa cunosti cat mai multi oameni in fata carora sa te prezinti pe tine de fiecare data din ce in ce mai bine, cumva la nesfarsit, ca un disc stricat.

Asa am facut si eu cu oamenii astia. M-am prezentat pe mine, asa cum sunt, in proportie de doar 10% si m-au iubit si pentru atat. Pentru asta ma voi apleca oricand in fata lor sau a amintirilor pe care le voi purta cu mine.

Tot aici vreau sa scriu, mai mult pentru colegii mei de la respectiva firma, pentru a ii face sa inteleaga si sa nu se supere pe mine:

Dragi colegi, trebuie sa imi intelegeti si sa imi acceptati hotararea; cel mai important de subliniat este faptul ca nu a venit din partea mea direct ci a survenit ca deznodamant natural al combinatiei dintre mine si experientele traite in departamentul respectiv.

Atunci cand voi fi singur sau neapreciat, voi inchide ochii si ma voi gandi la aceste 3 luni stiind ca atunci si acolo au fost oameni care m-au iubit.

In cazul meu a fost foarte important macar sa incerc sa inteleg care mi-e locul, sa nu merg inainte cu turma si sa nu ma las incatusat de chestii atat de ieftine cum sunt banii.

Alaturi de voi am avut parte de lucruri gratuite, inutile, aberante chiar, insa azi, unul dintre voi mi-a zis, dupa ce mi-a vizitat site-ul, "te-am redescoperit" - acesta este, de departe cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodata. Prin simplitatea si sinceritatea lui a fost suficient sa indulceasca gustul amar si a fost efectiv 100% fata de incercarile anterioare ale unor colegi de departament.

Va multumesc, sincer, tuturor, ca m-ati ajutat sa ma redescopar.

17 Octombrie 2006

Site-ul DJ Zmeu s-a mutat pe un nou server si pe un nou domeniu. Am renuntat la hostarea pe go.ro. Foarte oficial le multumesc celor de la RDS pentru domeniul djzmeu.go.ro pe care l-am folosit timp de 3 ani fara nici un fel de probleme.

Cu ajutorul prietenului Marius (a se cauta in sectiunea poze) am cumparat domeniul djzmeu.ro si am mutat acolo site-ul. Am adus ceva modificari site-ului, la partea de contact, la partea de poze (veti gasi fisiere noi).

Va urma adaugarea unor fisiere mp3 in sectiunea MP3 download, si revizuirea/modificarea/adaugarea de continut.

Va astept cu impresii si sfaturi, nu uitati adresa noua de e-mail: silviu@djzmeu.ro. Mersi frumos!

7 Octombrie 2006

Se spune că trăim într-o lume liberă. Se consideră că trăim după un set de legi care trebuie să ne aducă aliniere la normalitate şi securitate. Oamenii cred în general în libertatea individului, implicit în siguranţa existenţei ca fiinţă liberă.

Vă rog să închideţi ochii, sa vă gândiţi cu sinceritate la dvs. şi să răspundeţi la următoarea întrebare: sunt eu liber? Dacă nu înţelegeţi întrebarea, reformulez: sunt eu liber cu adevărat?

Ei bine, cel puţin matematic, nu. Orice om angajat într-un trai în comuniune nu va fi liber. Vor exista legi de orânduire, procedee de executare şi alinieri ale bunului simţ. Cu toate că aceste chestiuni nu reprezintă o totalitate, sunt mai mult decât suficiente în a desfiinţa libertatea unui om.

Privarea de libertate supremă nu trebuie privită ca o chestiunea neapărat dăunătoare individului. Cei mai mulţi indivizi vor găsi acest fel de trai foarte liniştitor. Odată cu privarea de libertate dispar multe responsabilităţi.

Individul nu mai este liber, însă traiul este uşor de aliniat în albia societăţii pe baza unor proceduri sau reguli de funcţionare. Omul nu trebuie decât să urmeze aceste reguli, va avea succes garantat. Cât de real este acel succes rămâne de văzut vizavi de alinierea planetelor şi a universului în contact cu toţi factorii axiologici posibili.

9 Septembrie 2006

Inchid ochii. Ma gandesc numai la tine. Mi-e dor de tine. As vrea sa mai fiu din nou mic si sa stau alaturi de tine. Sa mai ma cresti o data.

Nu inseamna nimic viata aici. Ma inebuneste ideea ca la un moment dat totul se va opri, sau, mai exact, ca va capata noi conotatii. Atunci sper sa ne putem revedea. Omul, carnea, oasele, nu sunt eterne. Gandurile mele, insa, sunt. Gandul meu, intre mine si univers, este etern.

Mi-e dor de tine.

31 August 2006

Sunt in continuare un om anormal ce se lupta de zor sa treaca drept normal.

30 August 2006

Ce este dorinta? Exista granita intre dorinta si patima? Cum ar fi sa generalizam, in fata unui preot, ca dorinta este in toate cazurile patima. O sa imi zica respectivul preot ca nu se poate, ne dorim si lucruri care trec drept "admise".

Are cineva dreptul sa admita? Avem noi dreptul sa alegem?

Incep sa inteleg urmatoarele: pe masura ce inaintez in varsta invat din ce in ce mai multe, adun tot felul de cunostinte (in proportie de 90 la suta inutile) care nu fac decat sa ma cufunde in imposibilitatea de a accepta viata asa cum este, de a ma integra, intr-un stil armonios, vietii.

Sa am curaj si sa evadez?

In aceste momente pot intelege fara probleme un extraterestru ce incearca sa traiasca ca om pe pamant. Partea proasta este ca, poate, el nu m-ar intelege pe mine.

1 August 2006

Inca 1 data sunetele produse de muzica lui Phil Collins ma fac sa plutesc, sa ma transpun in dimensiuni magice.

Acum sunt mai sigur ca niciodata ca felul in care ne raportam la cei din jur/la fapte zi de zi ne afecteaza in mod direct arta de peste noapte. Care ne sunt limitele? Cine a impus hotarele existente? Efectul produs de lacrimile unui actor sau de o simfonie este infinit si particular fiecarei fiinte. Astfel, de ce trebuie sa existe hotare?

Putem spune, ca in linii foarte usor trasate, am redescoperit viata de curand. Pot fi cel ce am fost in clipele de glorie. Un om aflat in completa ascensiune este acel om ce stie ce trebuie sa spuna in fiecare moment.

Acum, mai mult decat niciodata, nu imi mai e frica sa ma ascund de lume, sa ma fac placut si sa plac la randul meu. Pana acum ma multumeam cu materia, placerile aduse direct din materie. Acum ma desfat din nou prin studierea cunostintelor si, in primul rand, personalitatilor celor din jur.

Nimic nu e mai placut pe lumea asta decat un om ce incearca sa fie placut.

20 Iulie 2006

Azi, in timp ce ma intorceam de la vanatoare cu un bun tovaras, un vizitiu netrebnic a incercat sa ne insele, cerandu-ne mai multi galbeni decat i se cuveneau.

Fiindca intreaga chestiune era incorecta, am hotarat amandoi, de comun acord, sa il pedepsim pe netrebnic. Dupa o incaierare pe cinste, i-am furat caruta netrebnicului si am plecat spre primul han care ne-a iesit in cale.

Acolo am mancat cele mai dulci carnuri arse la foc si am baut cel mai bun vin. Iata, asa ne indreptam catre ziua de maine, o noua zi de vanatoare pentru imparatul nostru.

15 Iulie 2006

Cine sunt cei care mor inaintea mea? Ce rol au?

30 Iunie 2006

Nu am mai scris de nebunie aici, in jurnal, nu am mai vorbit de nebunie pe nicaieri, de vreo 2 ani incoace.

Daca acum 2 ani afirmam cu mare convingere ca sunt nebun, intr-un stil dali-ean, acum am ajuns sa observ si sa impart anumite etape ale acestui proces. :)

1 - nebunia din copilarie, se numea la mine "a fi diferit" de ceilalti, a pune intrebari ciudate
2 - nebunia din pre-adolescenta - negare a lumii, neadaptare
3 - nebunia din adolescenta - certitudinea faptului ca sunt nebun
4 - nebunia din post-adolescenta - perioada de negare a posibilitatii de a fi nebun
5 - nebunia din prezent - revin sentimentele din adolescenta, cu atractie desavarsita catre starea de nebunie propriu-zisa

In perioada de negare, pe veceu, ma gandeam cel mai serios, cu frica, la insemnatatea negatiei: anume, ca, nebunii neaga cu desavarsire ca ar fi nebuni. Momentan, sunt de acord cu acest statut.

In mod practic insa, care sunt fagasele nebuniei? Ce este nebunia? Exista cu adevarat?

Dupa standarde moderne, umane, nebunia este acea stare de ne-intrare a fiintei in cursul normalitatii. Pentru a putea intelege aceasta, suntem nevoiti sa definim normalitatea: normalitatea este acea incatusare a fiintei in interiorul unor hotare bine definite, cuminti. Daca ar fi sa acceptam ca normalitatea este incatusare, atunci mi se va spune ca nebunia este o incercare de a iesi din acele canoane, un fel de "deosebire".

Un nebun incatusat in normalitate este o fiinta grozava, capabila de vise interioare, de lumi paralele reale, palpabile. Un nebun va visa intotdeauna mai real decat un om incatusat si multumit de treaba asta.

Revin, nebunia, in cazul meu, este romantica. Este o rasculare, o epopee a nelinistii interioare. Stropii de nebunie pe care uneori ii arunc asupra lumii nu sunt ragete, sau mugete, ci sunt crampeie ale unor principii care salasluiesc in mine, care sunt aplicate care mai de care in acele lumi paralele si tactile.

Apropiatii incearca uneori sa ma inteleaga. Unii ma percep ca pe o bestie ce arunca flacari aberante in jur si vor sa ma "stinga", sa ma aduca pe fagas normal. Putini sunt cei care inteleg cum se produc cutremurele in lumile mele.

27 Iunie 2006

Voi fi foarte foarte batran cand voi incepe sa inteleg femeile.

26 Iunie 2006

Romantici sunt doar cei care mor in chinuri, din dragoste.

Nimic nu e mai clar decat o foaie de hartie pe care stau scrise litere de-o schioapa, insa sincere.

As scrie o carte: "Cum sa te comporti in lumi extraterestre: Romania". Chiar daca in ultima vreme nu am mai scris mare lucru in jurnal, am continuat sa adun impresii, despre viata mea pe acest pamant. O sa incerc sa revin mai des cu idei aici, in primul rand, pentru a consemna, pentru mine, aspectele deosebite din aceasta viata.

Pe scurt: m-am trezit speriat din somn, in cantecele de lupta aduse la iveala de un mic grup de tineri goi aflati in mijlocul intersectiei ce se imparte in fata blocului meu. Era mare bucurie, dansau si se bucurau, intim, ca si cum nu ar fi fost nimeni in jurul lor. Exemplu concret de arta simtitului bine, libertatii, genialitatii existentei ca roman.

4 Iunie 2006

Nebunia-mi a capatat noi forme. De abia acum le constientizez. Nebunia-mi trece prin faze ce se numesc: social, oameni rai, privare de natura, tentatii.

Nimic nu e mai incorect decat un om ce isi doreste cu desavarsire sa fie rau, apoi se plange. A te feri de conditia umana inseamna a nega dezavantajele sinelui. Din pacate eu asa fac.

Ce mai este omul la sfarsit? O bucata de carne bagata repede in pamant, ca sa nu putrezeasca. Pana si de pe urma mortii tale oamenii vor castiga bani.

Parca mi-L imaginez pe Dumnezeu incercand sa ma imbie sa pasesc pe Pamant:

"Te vei naste din mila altora, se va plati in aur intrarea ta in lume, se va manca apoi in cinstea ta, vor fi si saltimbanci. Tu nu vei insemna nimic, caci, pana la varsta de 20 si ceva de primaveri, mari invatati si carturari de pretutindeni te vor scoli. Orice iesire iti va fi penalizata drept mojicie in fata experientei celor mai batrani. Vei fi doar un burete, nimic mai mult. Dupa trecerea celor 20 de primaveri vei incerca sa te afirmi, insa timpul si familia nu ti-o va mai permite. Vei face lucruri scurte, mai toate pe fuga. Iti vei aminti cu parere de rau momentele libere. Vei face copii, vei avea partener de viata, te vei chinui cu ei. Vei trai asa aproximativ 40 de primaveri, daca vei fi norocos vei mai avea un bonus de inca 10-20 la sfarsit. Le vei petrece in cocarjarea mintii si trupului, fara libertate. La sfarsitul vietii pe Pamant, vei muri uscat, fara de suflare. Se va plati tot in aur plecarea ta de pe Pamant. Acum, libere suflet, paseste in carne si oase pe Pamant, nu iti vei mai aminti nimic din tot ce ti-am spus. Le vei descoperi singur. Pana si pe mine ma vei redescoperi cand vei muri."

29 Mai 2006

Mamaia s-a stins.

Imi va ramane pentru totdeauna amintirea momentelor acelea magice alaturi de ea.

Un om moare, altul se naste, acesta este cursul natural al vietii. Mamaia era batrana, nu a fost bolnava niciodata si a facut numai ce a vrut ea. A fost un om liber.

Nu am jelit si nu am plans, nu am tipat langa ea, am inchis doar ochii, am sarutat-o pe fruntea rece si i-am zis "Pa, mamaie".

Golul pe care il lasa nu il voi putea umple niciodata

6 Mai 2006

Mi-as dori sa ma aflu mereu intre doua boxe, daca se poate si atunci cand merg pe strada, inclusiv la veceu.

4 Mai 2006

Cand simti monstrii in jurul tau trebuie sa pasesti cu mare atentie. Atunci cand este intuneric si simti prezenta in jurul tau, incearca sa te intorci in liniste in patul tau, sa te invelesti fedeles. Nu incerca sa alergi cand simti prezenta monstrilor si nu te opri sa ii infrunti.

30 Martie 2006

Acum, la 24 de ani, fara nici un fel de regret sau perdea, recunosc, fara probleme ca sunt taran.

Pot sa imi dau seama si sa recunosc ca sunt prost, nepriceput, necioplit.

Activitatile de zi cu zi, exercitiul in general, si-au pus amprenta asupra mea. Nu poti sa fi om intr-un anume fel daca nu aderi la lumea oamenilor.

Am fost de curand intr-un restaurant cu pretentii. Nu stiam cum se mananca, cum trebuie sa mananc. Ce m-as fi infipt eu in mancarea respectiva.

In momentul de fata ma simt ca un om genial incatusat de puterea societatii atat de prezenta la care nu vreau sa ader. Ce este societatea si de ce trebuie sa o accept? De ce nu ma pot trezi din acest somn incapatanat si sa fiu iarasi asa cum eram? Genial si sigur ca stiu lucruri. Imi lipseste motivatia.

22 Martie 2006

Răvăşitul grizonat continuă să uimească în negura nopţii. Tot mai multe chestii extraordinare, misterioase, magice sunt desfăşurate zi după zi în faţa ochilor celor ce stau să se uite.

Înmormântări în direct, fomei care urlă amar. Tot felul de minuni deosebit de frumoase, toate magice. Postul e oglinda naţiunii noastre, prezentatorul este maestrul suprem de ceremonii televizate.

Cine sunt cei ce fac aceste lucruri şi cine sunt cei care îi lasă?

Toti sunt români în veşnica şi neschimbata, la faţă, Românie.

4 Martie 2006

In ultima vreme dorm atat de profund incat nu mai am timp sa ma bucur de somn.

1 Martie 2006

Pe un pat albastru zace mamaia. Ochii îi sunt lipiţi de pleoape, fără glas. Se îndepărtează din ce în ce mai mult de viaţă. Corpul i se stinge treptat, treptat.

Stând lângă patu-i îmi vin în minte imagini din trecut. Stau lângă un om care m-a strâns în braţe, m-a iubit, pe care l-am strâns în braţe şi pe care l-am certat. Cine sunt eu? Acum când amintirile revin datorită prezentului deformat.

Mai sunt eu cel pe care l-a crescut? Pe care l-a dus de mână mândră peste tot.

Neputincios am privit-o câteva momente. Nu dădea semne că ar fi ştiut că sunt acolo.

Am mângâiat-o pe cap şi am apucat-o de braţ. Revenind din negura bătrâneţii mi-a apucat mâna şi mi-a sărutat-o. Nu se mai oprea, mă săruta într-una.

Acesta sunt eu cel de azi: cel ce plânge fără oprire. Azi sunt din nou copilul ce îşi ţinea de mână mamaia.

27 Februarie 2006

Cine suntem… unde ne ducem… sunt gânduri care m-au obsedat încă din vremuri primordiale.

Pentru câţiva ani am uitat cu desăvârşire ce înseamnă traiul nostru fizic. Într-un final nu suntem decât nişte carcase goale care se usucă la apariţia soarelui. O nouă zi naşte noi oameni în timp ce pe noi ne va usca definitiv.

Bunica suferă iar eu sunt neputincios. Colcăie în mine râuri întregi de nedumerire, aş vrea să pot face ceva cu tot acest venin.

Am luat trei hârtii albe în faţă: pe una am scris 2 versuri şi m-am oprit. Pe cea de a doua scriu aceste cuvinte. A treia este in continuare nescrisă. Cea de a treia vroia sa cuprindă o lucrare care să înfăţişeze întocmai sentimentele mele neputincioase vizavi de bătrâna de pe patul de spital. Această lucrare avea să fie măreaţă şi lacrimogenă. Urma să îmi folosească tristeţea într-un fel pozitiv.

După zeci de minute de ezitare în faţa foii nr. 3, m-am întors la foaia 2. Am terminat de scris aceste cuvinte pe ea, am plâns aşa cum nu am mai plâns de ani de zile. Am rupt foaia trei şi i-am dat liber.

25 Februarie 2006

Cum trebuie sa ne raportam la cei din jur? Sunt cei din jur mult mai diferiti ceilalti in managementul lumii? Trebuie sa ne mulam dupa felul lor de a fi pentru a putea fi acceptati?

Persoana de efect este acel om care emite nevoia aparitiei fenomenului de mai sus. Persoana de efect cere celor din jur mulare.

Eu nu m-am hotarat inca. Sunt tiparnita sau mulaj?

31 Ianuarie 2006

De unde vine rautatea? Ce ne face sa fim nervosi? Sa fim rai? Care este samburele care pune in miscare aceasta demonstratie de forta atat de inutila?

Hmmm...

Sunt atat de rau uneori cu oamenii din jurul meu. Ii intristez cu rautatea mea.

Nimic nu e mai rau decat un om rau care este si mai rau decat de obicei.

26 Ianuarie 2006

In timp ce priveam la niste stele imaginare de pe tavan intr-o noapte, am inceput sa ma gandesc la femei. Nu ma intelegeti gresit, imi plac si mie lucrurile din dotare, insa nu in sensul asta ziceam ca ma gandeam.

Ma gandeam cum percep barbatii femeile. Observand comportamentul masculin vizavi de mai plapandele fiinte, am inteles ca majoritatea barbatilor percep femeile drept niste fiinte gingase, finute, delicate. Barbatii au tendinta de a-si schimba vocabularul, chiar si timbrul vocal atunci cand au de-a face cu femei.

Practic barbatii isi altereaza personalitatea in contact cu femeile, nu mai sunt ei.

Daca ar fi sa ma intrebati pe mine, un mascul dezamagit de partea femeiasca a vietii, eu vad femeia ca pe un monstru cu gheare, lungi, rosii, par lung si tepos, calare pe un tort utopic din care rupe bucati gigantice si le mananca cu spor.

Asa inteleg eu femeile. A, sa nu uit, am mentionat faptul ca nu sunt misogin?

27 Decembrie 2005

Ei bine am gasit si cateva momente pentru a mai scrie ceva in jurnal pe anul asta. Felul in care reusesc sa impart timpul nu imi mai permite sa mai scriu mare lucru pe aici. Daca as fi scris idei banale, filtrate de stresul normal de zi cu zi, nu ar mai fi fost zis nimic interesant.

E banal ce voi zice, dar o voi face: a mai trecut 1 an. O zic in fiecare an. Normal, trecerea unui an ar trebui sa ne intristeze, la fel de normal ar trebui sa ne bucure.

Va fi inca un an de incercare pentru mine: voi reusi sau nu sa rezist unei vieti normale? Certuri conjugale, mancare chinezeasca, 8 ore de stres la munca, un film si cateva ore de somn.

Chiar daca sunt sanse sa para un cliseu, va zic: sarbatori fericite, toate cele bune, un an nou cel putin de bun ca cel care a trecut si poate putin mai interesant.

A, sa nu uit, motivul pentru care am fost in mare parte ocupat, lucrez intens la un album muzical, se va numi Loop Utopia si ii voi da drumul undeva pe la sfarsitul lunii ianuarie. M-am gandit de ani de zile sa fac treaba asta, acum m-am hotarat, am pus la un loc toate piesele mai rasarite, le-am facut o coperta si le voi da drumu' printre prieteni.

Sper sa va placa. La multi ani, traiti clipa (eu nu o fac).

31 Octombrie 2005

Cateodata imi dau seama ca tristetea este un proces natural. Omul este prin definitie pregatit pentru tristete.

Probabil ca anormali anormali sunt cei care sunt fericiti.

Ce inseamna pana la urma fericirea?

Cred ca pe undeva ma vad indeajuns de constient sa zic ca fericirea este o pacaleala, o stare moderna. Este normal in vremurile noastre sa fi fericit, sa nu accepti tristetea.

Nu se mai fac filme triste, nu se mai canta muzica trista.

21 Octombrie 2005

De cele 8 ore de munca zilnice nu prea ai cum sa scapi decat daca:

a - esti un om bogat si realist
b - te afli in imposibilitatea fizica sau mintala de a putea adera sau performa la locul de munca (in aceasta categorie intra atat persoanele aflate pe o insula pustie cat si aurolacii)
c - esti indeajuns de nebun/curajos sa refuzi cu precadere respectiva activitate si sa tai frunza la caini pentru sufletul tau

Nefericiti sunt cei ce au parte de un loc de munca unde intalnesc alti si alti oameni. Oameni au in general pareri, in principal despre tine si despre activitatile pe care le indeplinesti, pareri care sunt in 99% dintre cazuri nepozitive.

Mi se intampla sa aud chestii de genul asta: "ma, uite ce baiat bun e x-ulescu, a facut si a dres, sa stii ca nu e asa rau", din experienta va zic, exac x-ulescu este cel mai mare bulangiu.

Cat de curand o sa aplic punctul "c" urmat de o calatorie catre locul stipulat in paranteza de la punctul "b".

20 Octombrie 2005

In ultima vreme am parte de momente de luciditate suprema exact inainte sa adorm. Exact cand dau peste acea granita dintre somn si normal mi se intampla sa imi vina in minte lucruri interesante, tocmai bune de a le asterne pe hartie, idei de care in timpul zilei nu am parte. Adorm cu ele in minte gandindu-ma ca sunt mult prea interesante sa le uit, si, ca le voi nota de dimineata cu mare graba. Bineinteles, ca, de fiecare data, nu raman decat cu o vaga amintire ca noaptea precedenta am avut o idee geniala.

12 Octombrie 2005

Saitul a suferit o schimbare de imagine majora. In principiu este cam gata, urmeaza sa mai adaug ceva poze si sa termin sectiunea MP3. Momentan lincurile nu sunt valide. Va doresc surfing placut, sper sa va placa, astept impresii.

1 Octombrie 2005

A trecut prea mult timp de cand nu v-am mai scris nimic. In mod practic nu am avut timp sa simt nevoia de a o face.

Pot sa spun in cel mai sincer mod ca imi lipseste "Zmeul". E pe moarte, il simt. De cand, de la 10 la 6, de luni pana vineri, imi aduc contributia la lucruri care ma fac fiu inhibat de orice puteri creatoare - ma vad nevoit sa observ ca Zmeul se cufunda din ce in ce mai tare in tacerea cotloanelor strafundurilor mele.

Apare o noua faptura: Silviu Tudor. La prima vedere e un om posac si trist.

Simplific ce am zis mai sus: nu mai am timp sa incerc a fi genial. Exercitiile de genialitate inutila erau la ordinea zilei cu cateva luni in urma. Adjectivul "inutila" nu are un sens rau, dimpotriva, consider exercitiile de "genialitate" propice separarii mele totale de ceea ce denumesc in mod concret societatea prostilor si a prostiilor.

Viata imi rezerva intr-o zi 8 ore de munca, 2 ore de mers si 4 ore de bajbaiala. Genialitatea, in principiu, nu se mai produce deloc. A fi deosebit inseamna a nu te conforma dorintelor altora, inseamna a nu te conforma societatii si mediului de la locul de munca, de aceea, intr-un mod foarte crud, orice forme de genialitate sunt abolite in mod natural din start.

Daca ar fi sa imi reformulez acum teoria in ceea ce priveste raspunsul la intrebarea: "ce este viata?", as spune: viata este acea perioada de timp in care prin diverse mijloace (impuse chiar de el) omul este indepartat in mod clar de posibilitatea de a se intreba de ce traieste, pentru ce traieste si ce este viata.

Astfel, mai pe scurt, conditia umana este un cerc vicios, in care, timp de aproximativ 70 de ani, ne indepartam, prin intermediul propriilor noastre reguli, de adevaratul scop de a fi: a intreba si a incerca sa formulam raspunsuri.

Lucrurile sunt mai simple, ma aventurez sa afirm urmatoarele: nimic nu este sigur. Stiinta este un domeniu cu totul nesigur si imprevizibil. Spengler avea cu adevarat dreptate cand spunea ca o civilizatia distruge axiologic societatea. Asa e.

Astfel, traim cei aproximativ 70 de ani, apoi murim. Nu apucam sa ne mai intrebam nimic. Cand vom muri se va face intuneric si asta va fi tot.

Societatea impune reguli, vad tot mai des oameni care se agita in diferite directii, vreau sa spun atat: lucrurile frumoase nu se nasc prin agitatie.

14 August 2005

Azi, calatorind cu viteza, un pumn de fier a doborat un batran.

Ploaia a sters urmele crimei.

11 August 2005

Cu cat inaintez in varsta, cu atat imi dau seama ca totul este desertaciune, nimic.

Inainte ma legam mai usor de tot ce era lumesc, acum mai mult ma dezleg de aceste aspecte.

Serios si cu parere de rau ma gandesc la mine, la clasa de vietuitoare din care fac parte si la toate aspectele legate de conditia omeneasca. Faptul de a fi om reprezinta pentru mine o himera din ce in ce mai puternica, mai ciudata si mai plina de mister.

Am devenit umbra omului de anul trecut, fac lucruri pe care nu credeam ca le voi face vreodata. Ma sperie profund faptul ca trei sferturi din viata mi-o voi pierde la serviciu si apoi dormind mult din cauza oboselii cauzate de serviciu.

As putea muri incercand sa muncesc pamantul undeva in munti pentru a putea sa imi procur cele necesare vietii, insa, in ce masura imi va lipsi viata de la oras?

As putea fi cu usurinta un artist in caracter, un ciudat profund care sa ii uimeasca pe oamenii normali. Pentru un timp am fost asa.

De departe, cel mai greu pana acum, mi-a fost sa duc o viata normala. A fi normal, pentru mine, inseamna cu adevarat o provocare. Sa incalt pantofi, sa imbrac o camasa, sa merg zi de zi la munca, sa astept cu nerabdare sfarsitul de saptamana, sunt stari prin care trec cu mare greutate. Nu ma simt bine asa.

Inchid tot mai des ochii si ma gandesc la tot felul de scenarii utopice: sa las tot si sa plec departe. Sa imi vand bucuros colectia de viniluri, mia de casete audio, mia de sidiuri, microfoanele Grundig si sa plec in lume.

Observ cu mare neplacere ca suntem conditionati nu numai de timp ci si de locul in care traim. De ce ne inconjoare si de gradul prostiei din capul nostru.

Toti avem in cap intr-o anumita masura prostie, curaj, frumusete a mintii, frumusete a corpului, in functie de masura cu care am fost inzestrati fiecare cu aceste lucruri, putem trai o viata cat mai buna.

Pun pe seama echilibrului dintre aceste 4 aspecte frumusetea vietii.

Mie imi lipseste cu desavarsire curajul, cateodata compensez prin constrangerea propriei mele persoane.

17 Iulie 2005

Cea mai mare napasta pentru un posibil scriitor este aceea de a se regasi repetat in fata unei foi albe, fara sa aibe puterea de a transpune pe hartie ce gandeste.

In ultima vreme am scris numai pagini albe.

15 Iulie 2005

Astazi am scos in mod oficial monitorizarea neogen de pe saitul meu, voi reveni cu detalii.

7 Iunie 2005

V-am pus aici pe sait un proiect foarte interesant, l-am facut intr-o noapte cand dormea Diana, o schema a aparaturilor de pe la mine de acasa si a felului in care am ales eu sa le leg, pe cei ce m-ati mai intrebat cate ceva legat de chestiunile astea s-ar putea sa va ajute:

http://www.djzmeu.go.ro/zmeu_artizanal_studio_architecture.htm

31 Mai 2005

Am pus o piesa noua in MP3. Imblanzitorul Dah Lei.

E vorba de modificarea geniului intru ridicarea geniului catre si mai multa genialitate.

Va doresc hauditie placuta.

9 Mai 2005

Nu exista momente tragice, ci doar momente tratate tragic.

2 Mai 2005

Exista doar doua certitudini logice: ori eu sunt genial de nebun, ori toti ceilalti sunt fundamental prosti.

Scotând ochiul prin lume cu ocazia unor sarbatori ce si-au pierdut de mult însemnatatea religioasa, am avut neplacerea de a studia – în ipostaza sa moderna – omul. Fiinta prin definitie inteligenta si constienta mi s-a prezentat nedemna de acest statut, am perceput-o ca fiind involutiva, imprecisa si înceata. Cu alte cuvinte, omul nu mai este ce era.

Am în fata ochilor un scenariu funebru, genial de dramatic. Mi-am dat seama de adevarul spenglerian propus în teoriile marelui gânditor. Pun evolutia alaturi de involutie, le denumesc sinonime. Studiind bine societatea contemporana descopar ca nu exista evolutie decât în putine domenii, involutia, însa, fiind din ce în ce mai înfloritoare.

Pentru mine, azi, prostia a avut ochi, m-a privit, s-a miscat pe lânga mine. Prostia are emisiuni TV, prostia semneaza articole de ziar, prostia face copii si pune rotile vietii în miscare. Oameni mai sunt numai câtiva pe Pamânt. Foarte putini.

Vad în fata ochilor povestea unei marete specii de fiinte, nascatoare de mari civilizatii si gânditori. Maretia din fiinta umana a fost de la începuturi, maretia omului nu s-a dobândit de acesta. În schimb omul si-a pierdut maretia.

Îmi apare în minte povestea Sodomei si Gomorei. În acest caz oamenii nici macar nu erau constienti sau preocupati de vreo orânduire sau prezenta divina, acum lucrurile sunt si mai grave. Poporul se CREDE constient de prezenta divina, nu se mai întreaba nimic în privinta asta.

Consider ca în primul rând în acest domeniu omul ar trebui sa se întrebe, sa vada în ce se încrede, sa vada daca un anumit tip de religie se potriveste sau nu persoanei sale.

Oamenii si-au pierdut statutul de fiinte întrebatoare, iau totul, în particular religia, ca atare. Cum spunea Blaga, omul traieste pentru revelarea misterului, nu pot decât sa observ ca oamenii traiesc – de prea multa vreme – revelarile altora.

6 Aprilie 2005

Cateodata inchid ochii pe strada cand merg, mintea-mi aplica un fel de "piei" realitatii. Daca port pantofi si camasa albastra, inchid ochii si visez adidasi si tricouri largi care ma poarta pe strazile New Yorkului, daca port ceva mai lejer, inchid iar ochii si ma trezesc fiind jamaican, cu lunga camasa inflorata cantand sub un nor gros de fum.

Doua vise, doua idei, doua certiduni precoce am avut pe lumea asta. Una ar fi ca mi-as dori sa imi traiesc viata intr-un spatiu temporal care se repeta in anii '80 in california, si alta ar fi ca as fi putut sa fiu absolut orice pe lumea asta. Pe prima am adus-o in discutie de multe ori, chiar si intr-una din nuvelele mele, pe a doua am impartasit-o de abia de curand natiunii. Explicand-o pe ce cea de-a doua, spun ca as fi putut fi orice in sensul ca as fi putut sa joc orice rol, sa fiu un miner orginal sau un rege stralucit. As fi putut sa editez filme, sa fac experiente pe soareci sau sa fiu popa.

Serios, imi stiu limitele, as fi putut fi orice de pe lumea asta. Un singur lucru nu as putea fi. Anume un om care intelege, un om care accepta, cu alte cuvinte un impacat. Cei ce sunt impacati cu sine, cu lumea sunt prosti. Eu nu sunt destept, sunt bolnav. Sunt toate, pot fi toate, dar nu sunt impacat. Involuntar incerc sa inteleg, asemenea unui extraterestru ce vrea sa inteleaga pentru prima oara misterul vietii umane. Oamenii vor fi pentru mine intotdeauna un mister, o incertitudine, o nerevelare. Mi-e usor sa zic "la dracu' cu toti", insa asta inseamna la naiba cu lumea.

Oamenii, asemenea unui fagure alcatuiesc lumea, atomic o pun in miscare. Fara oameni ar insemna stagnare. Singurul lucru care mi-a pus in miscare creierul a fost misterul actiunilor umane, daca nu ar mai exista mister, prostie as adauga eu, in actiunea umana, as muri cerebral.

6 Aprilie 2005

Felul in care lumea se misca simt ca este uneori gatuit de aparente. Uneori cele mai intunecate si nebanuite unghere pot mangaia sufletul.

Imperiile, luptele, civilizatiile, nemarginirea ce salasluiesc in imaginatia mea au ajuns sa se inteleaga pe undeva.

Descartes in tinerete a alergat dupa adevar, fiecare cautam adevarul la un moment dat. Ca noi toti, Renee, l-a cautat in carti, in el, in ceilalti, in Dumnezeu. Nu l-a gasit pe nicaieri. Eu, ca si el, sunt in cautarea unui adevar, momentan sunt incitat de cei din jurul meu.

Ma regasesc fascinat uneori de uratenia unui om din tramvai, autobuz sau de pe strada.

Cu acesti oameni interesanti am cea mai stabila relatie de prietenie, aceea in care nu este nevoie de vorbe, teoria mea este ca cel mai bun prieten iti este acela care nu te cunoaste si nu iti vorbeste.

3 Aprilie 2005

Nu v-am mai scris mare lucru pe aici... Nu am mai intrat de ceva vreme.

Aveam castile pe urechi si inchisesem ochii ascultand Your Song al lui Elton John. In timp ce sunetele se miscau prin interiorul capului meu, sentimentul ca nu traiesc in timpul potrivit devenea tot mai mare. Distingeam fiecare instrument, fiecare nota...

Melodia asta mi-a amintit de jurnalul meu pe ai carui umeri am plans de atatea ori.

Indiferent de subiectele tratate aici am discutat intotdeauna despre viata, asadar, vom discuta in continuare despre subiectul in cauza. Intotdeauna am incercat sa nu pun prea multa particularitate in cuvintele mele de aici, am incercat sa ma situez cumva intr-un plan general.

Gandindu-ma bine la situatia mea actuala, anume ca lucrez, stau si ma gandesc serios ca probabil asta este unul din aspectele vietii, din pacalelile vietii pe undeva. Probabil este cea mai buna solutie pentru a-ti trai viata in liniste, in fata unor certitudini deja revelate.

Diana, jumatatea, se intreba azi de planurile mele de viitor. Probabil mai toata lumea se intreaba de planurile de viitor ale celor din jur.

Am sa ii transmit iubitei mele prin cuvintele acestea exact schema autentica a planurilor mele de viitor.

Fiindca pana acum nici o luna am putut fi cu succes un personaj cu adevarat nebun, genial de nebun probabil, imi permit acum, sa incerc sa fiu normal. De cateva saptamani normalitatea ma intriga. Nu am fost niciodata normal. De o luna incoace sunt. Ma intriga, poate fi foarte linistitoare normalitate.

Astfel, Diana, ceva timp de acum incolo, probabil vreo 10, 20 de ani chiar, voi fi normal, apoi, cand ne vom plictisi amandoi, pe la 40 de ani incolo, vom vinde tot ce vom agonisi, te voi lua de mana si vom merge intr-o jungla africana sa traim cu maimutele, nu-i asa ca e genial?

Eu de abia astept.

18 Martie 2005

Inchei un capitol din viata mea si incep un altul.

Mi-am ingropat mastile, pasiunile, nebunia, preconceptiile, orgoliul in speranta unui viitor vertical.

Multumesc celor ce mi-au dat credit.

La batranete imi voi permite sa fiu, din nou, asa cum imi place mie sa zic: "nebun".

Sa ne auzim numai de bine, sa traim bine :)), cu sau fara suvitza, si, sa stiti ca daca nu mai apar pe aici prin jurnal inseamna ca am reusit sa ma pacalesc pe mine, sa imi placa lumea in care traim si sa ma impac cu ea.

O nota de optimism in jurnal din partea Zmeului? Am trait cu totii sa o vedem si pe asta. Eu va scriu aici ce simt acum, insa nu scapati voi asa usor de mine.

7 Martie 2005

Nu ma voi opri niciodata din procesul de invatare a tolerarii dezamagirilor. Eu niciodata nu voi tolera oameni, intamplari sau imprejurari, voi tolera numai amaraciunea acestor fapte.

Unii oameni nu au ochi sa vada, contrar cu altii care au prea multi. Unii oameni sunt inrobiti de propria lor maretie. Altii sunt prosti dar traiesc mai bine decat cei genial de mincinosi.

Un apropiat care mi-e drag m-a intrebat azi daca viata ce o avem in fata reprezinta pentru mine calvar sau recunostinta.

Ei bine, tinere domn, gandindu-ma la viata pe care o am in fata simt teama. As vrea sa duc un razboi cu destinul meu. As vrea sa il bat la table. Viata se imparte pe trei dimensiuni: remuscari, iubire si viitor. A treia categorie e in discutie. Viitorul ma sperie fiindca e din ce in ce mai amenintat de remuscari, singura certitudine din viata este iubirea, care pune balans intre celelalte doua categorii.

Nu vad cu ochi buni viitorul. Il intampin cu un fals optimism.

4 Martie 2005

Foarte multi m-au intrebat despre nebunia pe care o descriu in acest jurnal, despre pesimismul acut ce se desprinde din randurile ce le astern aici. Ma vad nevoit sa explic pe larg aceste chestiuni.

Cum spunea un apropiat, trebuie sa explic ca nebunia pe care o descriu aici nu este o nebunie patologica, este o nebunie constienta, constructiva, nu vorbim de boala.

Nebunia de care ma intreb tot timpul nu este ceva concret, este vorba de nebunie in sensul de nenormalitate.

Astfel, folosesc termenul de nebunie abstract, in sensul de gaura neagra in cursul mintii mele.

Oamenii se definesc in raport cu lumea prin relatia lor, viziunea lor in legatura cu existenta. Zbatandu-ma si eu intre seturi de pareri pe care mintea mea le produce in legatura cu evenimentele, lucrurile care ma inconjoara, raman si eu uneori mirat din cauza felului in care mintea mea alege sa aranjeze aceste viziuni.

Uneori am impresia ca ma situez in afara fiintei mele, ca mintea-mi este un apendice constient asupra caruia nu am putere. Uneori nu sunt altceva decat un om stupid de normal care se minuneaza la nebuniile generate de apendince.

Atunci le scriu aici.

Sunt multe de discutat in privinta acestui subiect. Sper ca am clarificat oarecum anumite probleme.

Multi mi-au citit randurile, am fost catalogat drept pesimist, nebun, aiurea, ciudat. Oamenii ar trebui sa se uite bine la redundanta dintre parere si obiect. O parere nu este cu nimic mai dreapta fata de obiectul asupra caruia se emite parerea. Parerea este a doua, nu obiectul de studiu. Obiectul este concret, parerea este personala. Atat.

In acest jurnal nu e vorba nici de nebunie, in adevaratul sens al cuvantului, nici de pesimism nefondat, nici de tristete. E vorba de constatari sincere.

Am placeri ca toti ceilalti, ascult muzica, fac muzica, scriu poezii stupide, ma uit la rasaritul soarelui si visez la partea nevazuta a lunii, sunt imatur, prost, mananc multa ciocolata si imi place mult de Diana, fata mea, o ador, fara ea viata mea nu ar insemna nimic.

V-am scris acest paragraf de mai sus ca sa va demonstrez ca sunt normal, am placeri ca toti ceilalti, insa daca as scrie asa ceva in fiecare zi unde ar fi intriga. Jurnalul meu nu este ceva fals, cugetarile mele sunt reale, insa nu pot sa scriu decat despre mister, nu despre revelare. Revelarea este concreta, ma intereseaza partea necunoscuta a misterului si caile de a ridica negura de pe el.

Fac si eu aceleasi stupiditati pe care le face toata lumea, insa consider ca ar trebui sa dispara un pic aceasta cultura de "bun simt", hai sa discutam mai mult despre mister.

Telul inconstient al tuturora este acela de a anihila misterul. Noi asta facem zilnic, ne confruntam cu mistere si luptam sa le clarificam. Tocmai despre asta incerc sa scriu aici.

Vreau sa cred ca eu sunt mai intai nebun si dupa aia restul pot fi nebuni. Vreau sa cred ca eu sunt primul nebun.

2 Martie 2005

Nu imi place sa fiu eu insa continuu sa fiu eu din considerente atomice.

25 Februarie 2005

Traiul imi este ciudat in zilele de fata. Poate ca ma intreb mai des decat ar trebui daca sunt nebun.

Am niste afaceri neterminate pe care trebuie sa le clarific. De cand ma stiu am fost intrigat de relatiile dintre oameni, nu ma refer de relatiile de iubire, ci la relatii in general. Intotdeauna m-a uimit faptul ca oamenii se numesc unii pe altii prieteni. Nu am putut sa inteleg niciodata treaba asta si acum mi-e mai clar ca niciodata.

In sfarsit m-am lamurit asupra acestei chestiuni. Nu contest ca exista oameni care pot tolera, care pot avea o relatie de prietenie cu cei din jur, insa nu e si cazul meu. Sunt un om sociabil, placut chiar, insa nu ma mai pot situa in situatii in care sa ma complac.

Cunosc oameni, cunostinte, apropiati chiar (nu prieteni), care vor spune ca prietenia exista, ca oamenii sunt tovarasi, sunt frati. Se poate sa fie asa, insa nu in cazul meu. Consider relatia de prietenie dintre oameni falsa, imatura si prosteasca pana la capat.

Exista oameni care vor sa imi fie prieteni, sa ma cunoasca mai bine. Nu pot decat sa apreciez acest lucru, sa fiu eu mandru de mine, insa nu le pot intoarce dorintele - nu simt nevoia. Sunt oameni si oameni pe lumea asta. Eu, momentan, nu apartin nici unei convingeri si nu cred ca voi apartine vreuneia.

Va apreciez, am mai spus-o parca luna trecuta, insa de prietenie, in felul vostru, nici nu poate fi vorba. Imi rezerv si eu dreptul de a nu va intelege acest ritual, asa cum nici voi nu sunteti de acord cu mine in multe cazuri.

17 Februarie 2005

Cateodata ma gandesc cu adevarat ca ar fi trebuit sa fiu un pustnic. Lumea din jurul meu pare din ce in ce mai mult nelalocul ei, eu fiind singurul adevar. Este asta nebunie, infatuare sau am nimerit-o? Am dreptate oare? Voi muri singur? Acum nu am decat certitudinea neintelegerii mele fata de oameni si lume. Cartea destinului meu spune clar ca ar fi trebuit sa am soarta unui singuratic, trist, parasit. Daca am ales sa fiu comercial, nu este decat o fata. Toti cei ce sunt comerciali sunt doar la suprafata, aplica o fatada.

Sunt tanar si mai am multe de invatat. Cunosc oameni mult mai batrani care nu au invatat nimic pana acum. Sunt dezamagit de oameni. De relatia mea cu oamenii.

10 Februarie 2005

Nenea R. a raspuns iar:

De fapt nu voiam sa pun prostia pe umerii normalitatii(sau invers - desi nu ar fi un lucru in totalitate gresit) cat voiam sa trag un semnal de alarnma fata de rutina pe care ne-o impune societatea (sau normalitatea). Observ in fiecare zi turme de homo sapiens cum se trezesc de dimineata, se spala si pornesc ingramaditi in cutii mai mari sau mai mici, in grupuri de diferite dimensiuni catre locul de munca. Locul de munca(JOB-ul) nu este decat o modalitate de a ii tine in frau pe cei multi si prosti(o sclavier moderna - o sclavie PE FATA) 
Normele societatii ne ghideaza pe un drum ..... care duce inevitabil catre plafonare, catre derizoriu, catre o ordine mincinoasa si nefireasca. O ordine pe care o urasc si pe care as schimba-o oricand cu o mizerie arbitrara dar surprinzatoare si in primul rand adaptabila. Societatea ne invata sa acumulam (cumostinte, bani, respect), in acelasi timp ne distrage atentia de la singurul element care poate schimba orientarea efemera a vietii noastre......creatia..... dar nu orice fel de creatie 
Astept sa imi spui tu Silviu..... Ce fel de "lucruri" trebuie sa creezi si care este maniera in care trebuie sa faci acest lucru pentru a fi multumit de ceea ce esti.... un OM.

Draga R., imi place discutia. Capata forma. Nu cred ca are sens cautam atat de exact care este cauza prostiei, mai dureros este faptul ca exista, si ca este la putere, este mediatizata si este placuta. Intr-adevar, cu cat o societate este mai mare, cu atat gradul de cultura scade, toate activitatile capatand un avansat grad de deja-vu si, cum spuneai mai sus, plafonare. Oswald Spengler zicea cu mare dreptate, chiar daca am invatat la scoala ca nu e bine sa citezi cu acest atribut un filosof, eu am curajul sa zic ca zicea bine. Spunea ca o societate pe masura ce ii creste gradul de civilizatie, complicarile si numarul oamenilor din societate, cu atat scade dramatic gradul de cultura. Zicea bine fiindca asa e, pe masura ce o societate devine mai civilizata, in sensul de complicare a relatiilor sociale samd, in acest fel nevoia de cultura, de fin, scade.

Ma intrebai, Andrei R., cum vad eu creatia si ce ar trebui sa facem intru creatie. Consider creatia un proces total personal, raportat strict la personalitatea persoanei creatoare. Aici intra gradul de cultura, gradul de agerime al mintii etc. A fi citit sau destept nu inseamna neaparat ca poti fi un mai bun creator. Creatia mai inseamna si trezire. De asemenea, mai consider, ca mai geniali in creatie pot fi nebunii si nefericitii.

Intr-adevar creatia este un drum catre multumire. Unii aleg mantuirea, altii aleg sa faca 10 copii, altii aleg sa ajute oameni, sunt multe cai catre multumirea de sine, sa fii multumit ca esti om. Unii aleg sa creeze. Creatie sunt toate de mai sus, insa creatia adevarata este cea artistica. De exemplu eu, ma hranesc realmente cu sentimentul de plin pe care il primesc la incheierea unei poezii, melodii sau oricarei alte exprimari ale mele intru arta. Pentru mine nu conteaza daca sunt genial sau corect in scrierile mele sau in muzicile mele, conteaza daca ma simt satisfacut la sfarsitul lor.

Orice activitate umana in sine este creatie, insa satisfactie nu iti poate da decat acea creatie artistica pe care nu stii ca o poti da afara din tine. Creatia nu trebuie sa fie premeditata.

9 Februarie 2005

Alchimistul de Paulo Coelho este o carte moderna, aparent stupida, insa plina de fraze memorabile, adaptabile la propriile convingeri si valabile universal. Cartea mi-a lasat o impresie placuta, nu m-a impresionat extraordinar de mult insa mi-a lasat un gust deosebit.

8 Februarie 2005

Am adaugat o noua nuvela in "Scrieri". Este cea mai intremata din ce am scris eu pana acum.

Actiunea se plaseaza intr-un decor utopic si futurist. Avem de-a face cu un personaj principal neadaptat in lumea sa perfecta ce alearga catre necunoscut si isi doreste imperfectiune. La final, Gore, isi gaseste linistea materializata prin intermediul unui decor particular si muritor.

Va doresc lectura placuta!

7 Februarie 2005

Aseara, trei oameni mi-au zis ca sunt nebun.

Asa e, au perfecta dreptate.

31 Ianuarie 2005

Nenea R. mi-a raspus:

R., (31.01.2005 10:44:40): Adevarat, "normalitatea" poate fi considerata o colectie de insusiri comune multor "indivizi" - dobandite dupa cum spui tu prin compromis(dar mai mult prin imitatie). Insa acestia nu sunt altceva decat niste copii dupa anumite modele inpuse de societate, modele impuse prin constrangere. Cu alte cuvinte, oamenii pe care ii consideram noi normali nu sunt altceva decat niste peronalitati saturate. Spuneai in jurnalul tau ca ai fi putut sa fi si tu "normal". Adevarata normalitate consta de fapt in capacitatea de a te deosebi fara resentimente de animalele din jurul tau (ma refer la acei homo sapiens a caror viata este un tipar). Deci draga domnule.... sunteti una dintre putinele persoane normale pe care le cunosc.

Imi place foarte mult ce mi-ai scris R. M-ai flatat. Fii atent. Se pare ca amandoi am sesizat acelasi caracter negativ al societatii, si anume prostia. Discutand si analizand prostia eu am pus-o pe umerii normalitatii, de fapt in acest fel am ales eu sa definesc prostia, am asociat-o si am descoperit-o ca fiind alaturata normalitatii. Tu, din acelasi punct de vedere acuzator fata de prostie, consideri cealalta parte a societatii ca fiind normala. Si eu, din punctul meu de vedere, ma consider normal, insa, raportandu-ma la societate nu sunt, comparat cu standardele actuale, normal. Zic asta din cauza ca consider a fi normal ceva in majoritate. Cum prostia este foarte in majoritate in lumea noastra, consider prostia egala cu normalitatea. Nu am zis ca normalitatea este ceva pozitiv, tocmai...

Oricum, draga R, apreciez nespus ce ai scris si cum ai scris, transforma in capitole mai multe ce ai scris.

Da, recunosc, sunt normal, raportat la mentalitatea mea si a ta sunt si suntem normali, insa cu animalele cum ramane?

30 Ianuarie 2005

Am fost intrebat, de un nene, sa ii zicem R.: Zmeule, ce intelegi tu prin normalitate?

O sa ii raspund aici in cateva cuvinte.

Normalitatea comparata cu mine este o stare utopica, de neatins pentru mine, tabu chiar si de o complicatie fantastica. Normalitatea este acea stare cumva de irealitate si de somn umblator al dobitoacelor care se numesc gresit oameni.

Normali sunt aceia care se complac in a face compromisuri de tot felul, normalitatea inseamna sa existi fara intrebari, fara frustari si cu multi prieteni. Normala este o geaca de plastic si o manea dansata in cluburi de house. Normali sunt toti colegii mei de la facultate si toti colegii mei de munca de la serviciul pe care nu il am inca. Normalul este derizoriul, tot ce e la moda.

Normal e sa zici job si weekend si sa zici te pup in loc de pa pa la telefon.

Conchizand, draga R., normali sunt restul. Toti acesti normali formeaza normalitatea. Mie nu imi place nici ce formeaza ei si nici de ei.

Ma bucur ca m-ai intrebat ce m-ai intrebat, sper ca ti-a placut. Te imbratisez pt ca din ce am vazut eu pana acum esti de-al meu.

26 Ianuarie 2005

Prin prisma unui nou vechi prieten, declar din nou personalitatea mea imposibila si greu de suportat. Inca unul din cei ce ma iubesc s-a intrigat din cauza personalitatii mele. Vreau sa le transmit celor care ma iubesc ca ii stiu, ii cunosc pe fiecare in parte si ca ii iubesc si eu. Chiar fie-ne cararile despartite ca tot va voi iubi. Macar ati incercat sa ma intelegeti.

Vreau sau nu vreau tot se raporteaza la mine in lumea asta, altfel nu as fi eu. Traind o viata personala cu totul, prin ochii mei privesc eu lumea, asa cum pentru voi restul, viata va e cu totul personala, descopar, nestavilit, ca sunt doua feluri de oameni pe lumea asta. Cei care ma adora asa cum sunt eu si cei ce ma adora asa cum ma vor ei sa fiu.

Acelasi re-actual fost prieten bun m-a intrebat ca de ce cred eu ca lumea nu ma intelege. Prietenul meu drag, raspunsul e simplu: chiar tu ai incercat sa ma intelegi si nu ai reusit, restul ce sansa au?

Pe toti cei care va simt actuali si langa mine, va intorc sentimentele pozitive, insa despre prietenie, intr-un sens juvenil, nu mai pot vorbi. Conceptul de prietenie este total negativ in conceptia mea momentan, neprofitabil, stresant si inutil pana la capat.

Relatia dintre mine si cei din jur, conform activitatilor prestate, cred ca se poate numi cunostinta sau socializare, insa in nici un caz prietenie.

23 Ianuarie 2005

Am auzit povestea unui tanar caruia doctorii ii spusesera ca urmeaza sa moara in cateva saptamani.

Pe plan social era un om plin de succes, avea zeci de sute de prieteni si relatii care mai de care. Framantandu-se amarnic se gandi macar in moarte sa fie sincer.

Se intalni personal cu fiecare dintre cunoscutii sai. Le spuse fiecaruia exact ce gandea despre ei cu adevarat. Nu mi s-a povestit ce le spusese, doar ca acestia, de la primul pana la ultimul, se ridicasera vociferand, iritati de langa dansul si plecasera bombanind.

Tanarul, la scurta vreme, afla ca, de fapt, alarma fusese falsa, nu avea de ce sa moara, era sanatos tun.

Faptul ca apucase sa fie sincer, ii distrusese viata. Nu mai cunostea acum pe nimeni.

18 Ianuarie 2005

Uneori ma gandesc serios ca as fi putut sa fiu si eu normal.

17 Ianuarie 2005

Vesti mari. Am adaugat si o pagina cu mp3iuri: http://www.djzmeu.go.ro/mp3.html, gasiti aici piesele cele mai importante DJ Zmeu, Doxxa si Ouzzo Maniax. Auditie placuta si downloadare placuta. Mersi frumos retelei HIGHNET, de la mine din zona, care mi-au dat spatiu pe un server http pentru piese.

16 Ianuarie 2005

Am adaugat in scrieri o mica lucrare, un fel de poezie in proza cu mult substrat si vanilie multa. Va doresc lectura placuta!

8 Ianuarie 2005

Azi facui un fel de masa la mine, au venit niste prieteni, aia mai apropiati.

Dau cu pace catre varu' Iulian al' mare, spre ala mai mic Gabi, Groparu', Mihaela, Ionescu, Diana, jumatatea Zmeului, si aialalti care mai fuserati.

Cei care mai cititi ce scriu eu pe aici sa stiti ca ma bucur nespus.

Viata nu e chiar atat de neagra pana la urma, conteaza ce conotatii ii dai.

7 Ianuarie 2005

Pe 2, pe 6 si pe 7 au fost zilele mele. :) Sf. Silvestru pe 2, nascut pe 6 si Ionut pe 7. Multi dintre voi nu stiti acest lucru. Am asteptat si eu sa ma sune lumea sa imi zica si mie La Multi Ani, insa nimic.

M-am intalnit cu lumea pe strada si am dat mana cu ei, insa tot nimic.

Este gresit sa iti doresti ca cei mai apropiati sa iti stie ziua de nastere? Eu zic ca da. Nu ii poti cere sa tina minte ceva unuia care nu vrea sa tina minte acel lucru.

Lasand la o parte asta, imi doresc eu mie sa fiu iubit, imi zic la multi ani, si cum zice un bun prieten, "Ureaza-le alor tai sa le traiesti!" :))

31 Decembrie 2004

E ultima oara cand mai scriu pe anul asta aici.

Am inscris saitul pe care il aveti in fata in www.linkuri.ro si pe www.bestsite.ro, mi s-au parut interesante amandoua, mai ales initiativa bestsite. Le doresc succes. Am propus saitul meu si celor de la www.la-start.ro, insa ei au considerat mai important sa adauge ca linkuri alte saituri cu caracter informational bogat, ca de exemplu un sait dedicat minunatei emisiuni Din Dragoste si gurului Mircea Radu. Nu e nevoie sa mai imi doresc pagina mea in lista lor de linkuri. Poate ca linkuri.ro sau bestsite.ro vor considera saitul meu mai util, sa vedem.

Acest sait se afla de ceva vreme pe aici si nu mi-am dorit niciodata mediatizarea sa, nu are trafic bogat si nici sonerii polifonice. As pune niste mp3-iuri cu melodiile mele si ale Doxxei, insa nu imi ofera nimeni spatiu de stocare, le-as pune bucuros, bine ca pot sa va dau macar niste poze. Saitul va merge inainte si imi voi pune ideile aici cat de des voi simti nevoia. Voi pune poze cu mine si cu ce mi se va parea interesant din viata de zi cu zi. Experientele pe care le voi transpune aici vor fi cu totul personale fiindca asa trebuie sa fie. Wallpapeuri, sonerii polifonice, flashuri gasiti oriunde. Aici ma gasiti pe mine si ideile mele.

De la anul care a trecut nu imi doresc decat sa nu se fi terminat. Imi doresc sa nu mai urmeze altul dupa el. Sa continuie ca o bucla nesfarsita, as opri timpul in loc. Cei mai tineri nu va dati seama ce inseamna sa imbatranesti, sa vrei sa opresti clipa, sa iti dai seama ca mai frumos de atat nu se poate. In momentul de fata sunt cel mai bogat, viata mi se va schimba fantastic anul acesta si ca oricarui animal, mai ales unuia caruia inima-i este defecta, palpitez de teama.

Va urez sa aveti un an nou plin de bucurii si impliniri si va doresc sa treceti cat mai repede de necazuri, sunt inutile si trebuie ignorate.

Ca o ultima parere de rau fata de anul ce a trecut as vrea sa mentionez rautatea din oameni ce mi-a fost dat sa o cunosc din nou, intunecimea sufletului uman este cel mai crunt rau si imi pare rau ca dau de el mereu. Mi-as fi dorit ca si mai multi dintre prietenii mei sa se uite pe aici. Insa nu au rabdare sa inteleaga, de aia va si certati cu mine tot timpul. La un moment dat imi surprind toti prietenii, toate cunostintele, toti oamenii pe care ii cunosc, privindu-ma deosebit, cu neintelegere. Daca ati zabovi oleaca sa ma intelegeti inca de la inceput nu ati ajunge aici.

Graunte suntem si praf murim.

26 Decembrie 2004

Se apropie sfarsitul de an. Timpul trece, oamenii cad in fata si in spatele meu, eu am ajuns sa ii ridic de pe jos pe cei ce erau munti langa mine inainte. Imi place sa ii ridic. Asta inseamna sa traim, nu? Unii cad, ceilalti ii ridica pana cand nu mai au ce sa mai ridice. Murim putin cate putin pe zi ce trece. Imi place sa fiu trist cand scriu aici. Mi-am adus aminte cu placere de trecut si am facut o pauza de cateva minute. Ce magic e trecutul atunci cand e trecut si nu mai are viitor. Ce grozav e sa ai putere asupra trecutului. Acum in preajma de sarbatori mi-am dat seama ca viata e un fel de mireasma dupa care trebuie sa te duci asa usor. Sunt constient ca miros fum de motorina arsa insa imi place al dracului.

Ii multumesc cu aceasta ocazie lui Matei ala mic, care se uita pe aici din cand in cand. Partea buna si frumoasa este ca intelege si ii place, probabil ca e unul dintre singurii, pentru ca altii care ma cunosc prea bine nici nu se sinchisesc sa dea un ochi pe aici. Cei care nu ma cunoasteti e foarte important sa stiti ca eu cam asa sunt, cam asa gandesc, ca in jurnalul de fata, restul e rol. Ca sa ma cunoasca pe deplin cineva trebuie macar sa incerce sa inteleaga ce am scris eu aici, e foarte greu fiindca e incalcit si de multe ori nu are inteles.

Unul mai mare ca mine mi-a zis de curand ca "nebuniile" astea se duc cu varsta, la mine nu e asa, gandesc asa de cand eram mic la bunicamea pe balcon si visam la ce gandesc copiii de pe jos nu la ce se joaca. Se poate numi boala ceea ce am eu, nu stiu... Chestia e ca la mine se amplifica cu varsta, in nici un caz nu dispare, va veni o vreme cand voi deveni si mai nebun decat acum. Cand nu voi mai putea stavili toata nebunia, astept cu placere si cu nesat acele momente. Cred ca atunci o sa ma simt cel mai bine probabil. Sunt fericit acum, cel mai fericit de pe pamant, insa atunci voi fi deplin.

Ceea ce ma intriga pe mine in totalitate este faptul ca mi-au fost date momente de luciditate, asa cum este cel de fata. Momente de normalitate. Unii nu ma stiti decat normal. Ei bine, nu sunt asa, acceptand ca notiunea de "normal" este foarte larga, cel ce sunt pe strada sau in societate sunt eu, nebunul, care joaca un rol, sau, eu, nebunul, lucid, insa mai rar.

Mi-ar fi foarte usor sa ma cufund in nebunie, fantastic de usor, insa prefer sa fructific un pic luciditatea, sunt intrigat de ea.

Numai bine! Sanatate! Sa aveti parte de un Craciun cat mai corect.

18 Decembrie 2004

La finele lui 2004 nu simt altceva decat incertitudine, atat pe plan material cat si pe plan spiritual.

Mai exista in noi oare acea certitudine a cavernei? Acea descoperire fantastica, cu caracter primordial al noului, eu unul nu cred ca mai exista.

Noi am ajuns sa nu mai descoperim nimic, am ajuns doar sa remodelam. Nu mai traim. Imitam trecutul.

Zgarie norii vor fi din ce in ce mai inalti, masinile din ce in ce mai rapide, insa atat. Nu vor exista aeronave sau orase sub apa. Doar in mintea unora ce se numesc visatori, acei bolnavi ai soartei, pedepsiti de cer, meniti sa se zbuciume fara sa fie intelesi.

13 Decembrie 2004

Iata ca veni si vremea ca maimutele sa îsi aleaga conducator. Uneori, privindu-i, pe toti cei doritori de conducere, nu poti, ca om cât de cât inteligent, sa nu observi stupiditatea si hamesirea cu care acestia îsi doresc animalic pozitia de capatâi. La finele lui 2004 am avut parte de alegeri prezidentiale, sau, judecând dupa prezenta candidatilor, as zice eu semi-prezidentiale. Daca ar fi fost dupa mine i-as fi unit pe toti într-o echipa si i-as fi pus sa conduca împreuna. Cealalta decizie pe care as fi luat-o ar fi fost aceea de a nu îi numi pe niciunul presedinte. Ori toti ori niciunul. Altii mai buni din poporul român nu se puteau gasi. Acestia care s-au gasit sunt cei mai reprezentativi. Din pacate. Vedeti dumneavoastra, politica nu e o stiinta exacta, nu e un sport în care startul si linia de finis sunt bine determinate. Politicienii ocolesc uneori, prefera serpentinele. O sa gasesti, la tot pasul, români nemultumiti, care or sa spuna ca vor sa vada rezultate. Acest lucru este imposibil. Nu poti cere rezultate sau fapte politicienilor. Daca ar functiona cu adevarat ca echipa, atunci da. Alegerile au fost corecte, au generat tot felul de neplaceri si de conflicte, însa, din punctul meu de vedere au fost în regula, sper ca schimbarea sa fie buna si sa nu îmi para rau ca l-am votat pe Basescu. Din punctul meu de vedere un adevarat conducator trebuie, în primul rând, curaj si sa fie capabil sa vorbeasca pe limba tuturor.

12 Decembrie 2004

Am descoperit Depeche cu adevarat. Nu credeam, sincer ca sunt atat de adevarati. I-am luat de la inceput zilele astea si pana la sfarsit, axandu-ma numai pe muzica lor, nu pot sa zic decat ca e superba. Se potriveste exact cu starea mea de acum.

8 Decembrie 2004

M-am uitat inspre picioarele-mi. Erau negre, degetul mi-era vanat, uscate, erau moarte oare? Nu. Doar urmau intregul corp. Muream de jos in sus.

1 Decembrie 2004

Am facut updateuri importante pe sait. O noua sectiune, studio, in care am incercat pe cat posibil sa prezint ce avem mai de pret in studioul nostru, si poze noi, cu mine, cu Mimi, cu Diana, cu muma si cu al' batran. Va pup, sa fiti iubiti.

Cel mai des simt in mine o pasiune puternica pe care doresc sa o dau afara, nici atunci cand voi infaptui opera vietii mele nu voi simti ca am dat tot afara. Atat de multa pasiune am. Insa ce se inseamna toata aceasta pasiune?

Adun zi de zi pareri, atitudin, nervi si alte nebuloase. Totii romanii emit, nimeni nu capteaza. Tot despre ce pot sa vorbesc mai cu foc in ultima vreme este pasiunea mea pentru rau, as vorbi cu pasiune despre tot de tine de rau la orice ora.

Azi a fost 1 decembrie. Ma aplec spre tot ce a fost, cand a fost exact, asa cum a fost, fiindca nici unul nu putem intelege cu exactitate ce a fost. Traim clipe diferite.

30 Noiembrie 2004

Uneori, dimineata, dupa ce ma ridic de pe veceu, evit sa ma uit la rezultatul muncii mele, mi-e frica sa nu mi se complice si mai mult viata.

3 Noiembrie 2004

Pe lumea asta ai parte de oameni care te plac si de oameni care nu te plac. De oameni care sunt sau nu sunt langa tine. De oameni care aleg sa te insele sau aleg sa nu o faca. Nesimtirea nu este o stare permanenta, este o atitudine gandita.

Toti cei care ma cunosc si-au dat seama intr-un tarziu ca sunt nebun, ca sunt radical, ca fac niste alegeri pe care majoritatea nu pot si nu stiu sa o faca. Asta ma face neplacut. A incerca macar pentru cateva momente sa iti asumi cu adevarat hotararile unei pozitii de lider, parerea mea, ca este cel mai greu lucru. Nu multi o pot face.

Nesimtirea celor din jur te face sa te simti ca la ZOO. Ca intr-un canal, intr-un mediu vitreg. Nimic nu e mai adevarat ca negativul din realitate.

M-as bucura nespus daca ar exista pe lumea asta un antidot ce ar putea sa ascunda partea nevazuta a unui om. Partea sa intunecata. Ce bine ar fi daca am putea fi cu totii niste Uber Mensch-i asa cu si-i imagina si Hitler.

Era nebun, dar grozav de genial. Numai nebunia poate sa isi asume cu adevarat greutatea unei hotarari.

As prefera sa am in jurul meu nu oameni care ma numesc genial, ci oameni care sa ma numeasca corect.

28 Octombrie 2004

Din cand in cand Cel ce priveste asupra noastra ne zguduie. Ne aminteste ca suntem muritori, ca ne putem dizolva in orice moment. Ne zguduie casele, ne intuneca sufletele cu teama. Teama de a muri. Teama de a fi oameni pana la urma. Astazi a fost un cutremur de peste 6 grade in capitala.

26 Octombrie 2004

Revenind pe meleagurile electronice de pe saitul personal, va salut pe toti, va urez sanatate, ore la scoala si facultate cat mai putine, si, in primul si primul rand, sa cititi mult. Raspunsul nu il gasiti in carti insa drumul catre elucidarea tuturor misterelor cel mai probabil se gaseste in carti. Va pup si va multumesc. Aveti grija pe cine votati. Asta chiar este o dilema profund profunda ca sa zic asa. Nimic nu este mai misterios decat misterul misterului. Fiecare candidat la presedentie este un pretendent la un rol temporar de marioneta, asta pana cand o sa vina al 3-lea razboi mondial si o sa fim cuceriti de extraterestrii, sau poate de prostie, care este intraterestra. Asa ca, eu personal, o sa aleg dintre candidati pe cel mai haios, pe cel mai bun ca actor. Inca nu m-am hotarat.

1 Octombrie 2004

Am recitit scrierile mele de aici de pe jurnal, si am observat cu supararea ca toate sunt triste. Nu am cautat sa fiu trist in gandurile pe care am incercat sa vi le trimit, am scris exact ce am simtit. Saitul meu nu este vizitat de asa multi oameni, nu are un continut care sa atraga, insa vreau sa va multumesc acelora care vizitati saitul cand aveti timp.

Norii mei sunt roua de speranta dintre dumneavoastra si cerul sufletului meu, va doresc multa sanatate tuturora si multa bafta in noul an scolar tuturor elevilor.

27 Septembrie 2004

Traim într-o lume în care esenta umana s-a pierdut, acum cred, cu adevarat ca suntem sortiti pieirii. La un moment dat o sa devenim inconstienti de existenta noastra si o sa ne scufundam cu totul în prostie. Practic fundamentul de baza al existentei umane va disparea cu totul. Ma uit în jurul meu si vad din ce în ce mai multe fiinte care si-au pierdut statutul de om. Cunosc animale mai bune decât multi dintre oamenii ce ma înconjoara. Si cei ce sunt animale nu sunt papagali sau maimute, sunt hiene, vulturi, diverse lighioane… M-am lovit de atitudinea acelora care ignora. Probabil ca asta ne e soarta, ne tragem din si vom muri animale. E suficient sa iesi pe strada, oriunde în Bucuresti, si sa astepti cinci minute. Animale sunt la tot pasul. Tigani, golani, urâti, nespalati, aurolaci… asta e lumea în care traim. Sa te aventurezi în propriul cartier e deja o grozavie. Cei ce o fac fara frica sunt nesabuiti, probabil ca linistit când merg pe jos nu as putea fi decât daca as avea o ranga. Eu personal traiesc într-o jungla, numai ca aici nu este oficial acest lucru.

24 Septembrie 2004

De cele mai multe ori oamenii cu care intru in contact aleg sa fie oameni, ma dezamagesc pana la urma. E normal ca orice om sa se lase purtat de prostia momentului, de mania momentului. De cele mai multe ori aleg sa traiesc in trecut. Amintirile placute sunt singurul meu sprijin atunci cand ma auto-dezamagesc prin ceilalti.

"Infernul sunt ceilalti" spunea un intelept. Corect si admirabil spus. Atunci cand iti iubesti apropiatii e greu sa intelegi acest infern. Felul in care esti construit intra in antiteza directa cu dorintele, ignoranta celorlaltora.

Sa fie oare pustnicia leac pentru dezamagire? Ce vin pot bea eu pentru a-mi putea sterge gustul amar?

Cateodata mi-e greu sa inteleg fiinta umana, lumea, gandesc prea departe, si ma tot apropii de ideea aceea nenorocita ca nu suntem decat niste bucati de carne apte de insulta si sclavie si nimic mai mult. Poti iubi cu adevarat si neconditionat? Poti intoarce fata la orice nimic? Si sa pui in fata iubirea. Parerea mea, chiar daca in buna parte sunt ateu, ca relatia cea mai perfecta este cea cu Dumnezeu, ai siguranta ca nu o sa te certe, traga de urechi niciodata, si daca ar face-o ar fi oricum un miracol.

Cred ca cea mai importanta caracteristica a milioanelor de milioane de fiinte umane de pe pamant este initiativa, practic daca s-ar elimina aceasta lumea ar ingheta. Insa, din pacate, initiativa este, in 80 la suta din cazuri folosita prost. Oamenii aleg sa joace niste roluri care nu le apartin, astfel avem parte de Juliete batrane si asexuate si de Romei negri si cocarjati.

Va doresc sanatate si aveti grija ce va doriti.

23 Septembrie 2004

Scriu cam rar aici in ultima vreme, din pacate timpul nu prea imi mai permite sa scriu in fiecare zi, ideile care ar merita sa fie scrise aici se pierd in patura si perne inainte sa adorm.

Ma gandeam cum ar fi daca unui om i s-ar permite, ar fi sfatuit de divinitate ca poate omori. Ar fi grozav cred. Ganditi-va la propria dvs. persoana. Sa poti omori fara scrupule, si sa fie moral corect. Eu, mai mult ca sigur, in 1 an as omori intreaga planeta.

Probabil ca aici ma indrept sa scriu numai atunci cand sunt trist. Tristetea e determinata de gustul amar pe care il avem cateodata in gura. Am incercat sa il spal cu apa, cu suc, cu lamaie si cu sifon, dar nu se duce.

Oamenii ar trebui sa vorbeasca mai mult despre moarte. Moartea trebuie tratata ca fiind ceva natural, corect si normal. Eu cel putin, simt cum ma usuc, cum ma uzez pe dinauntru si pe dinafara si ma apropii de ea. O simt... o astept... suna urat, insa e natural.

24 August 2004

Cei foarte putini care ajung sa ma cunoasca cu adevarat, isi formeaza tot felul de teorii despre mine, incearca sa imi ofere leacuri, pentru ca eu sa pot sa revin pe o linie de plutire. Unii ma vad ca pe un naufragiat in marea din sufletul meu, mistuit de focurile fara de sfarsit ce ard in mine. Oamenii au tendinta de a nu intelege pasiunea. Pasiunea este, daca imi permiteti, o boala, o maladie pe care daca nu o ai pe pielea ta nu poti sa o concepi.

Rog insistent pe aceasta cale anumiti domni si doamne sa inteleaga ca mila pe care mi-o ofera le-o citesc in ochi drept fiind ura, compasiunea pe care mi-o arata o decodez ca fiind invidie.

23 August 2004

In sfarsit am adaugat cuvintele celeilalte jumatati din Doxxa. http://www.djzmeu.go.ro/groparu.htm

6 August 2004

Am adaugat in sectiunea scrieri niste poezii din tinerete. :)) Va recomand un poem mai nou, scris la durere, noaptea tarziu: Sunetul Noptii .

29 Iulie 2004

Lume, eu nu am mai dat de ceva vreme pe aici. Probabil ca nu am mai simtit nevoia sa imi fac publice sentimentele. Am dat si peste prosti, am dat si peste buni. Din pacate nu se poate sa nu dai peste prosti, insa ma bucur cand dau peste aia buni fiindca imi dau seama de ce primii exista. In rest, sa ne auzim numai de bine!

28 Mai 2004

Cititi, va rog, ce am scris aici, va priveste, direct, pe toti: http://www.djzmeu.go.ro/manifest.htm

28 Mai 2004

Misto zicea Schopenhauer ca oamenii aflati pe o treapta intelectuala inferioara nu or sa se intrebe niciodata in privinta misterului vietii. Vor socoti totul ca fiind firesc.

Sunt o bucata de carne constienta. Gandesc, posed majoritatea capacitatilor creatorului meu, pot sa dau viata, pot sa eman sentimente.

Intotdeauna m-am intrebat de ce.

24 Mai 2004

As da orice ca zambetul meu sa fie unul nevinovat, neimpovarat.

Ma gandeam zilele astea: cat de comercial trebuie sa fii incat sa nu fie nevoie sa ascunzi din tine? Eu sunt un om necomercial prin definitie, insa traind in mediul vitreg oferit de societate, a trebuit sa invat sa devin comercial, astfel, cat de comerciali trebuie sa devenim? Suntem noi cu adevarat persoanele pe care le afisam? Pe care le lasam sa iasa la suprafata?

Un lucru este cert: placerile mele nu pot fi apreciate cu adevarat decat de mine. Am ales sa lupt toata viata cu cei din jur, sa ii fac sa ma inteleaga asa cum sunt eu. Am dus o lupta fara sanse de izbanda. Dilema este grava: renunt la placeri sau renunt la prieteni?

Hmmm...

21 Mai 2004

Azi vreau sa multumesc unei familii foarte dragi mie, hai sa ii numim ET7, care mi-au deschis ochii in niste privinte si mi-au demonstrat cat de frumoasa este viata. Le multumesc ca mi-au oferit sansa sa ii cunosc. Il pup pe bebele lor cu aceasta ocazie, le urez numai bine, si ii felicit pe toti trei pentru ca sunt atat de grozavi!

ps - sa ma scuzati ca nu am putut sa ajung la pizza - :))

20 Mai 2004

E pacat sa apartii umanului si sa nu stii sa te ascunzi, e o lipsa mare asta. Cunosc oameni pe care ii pot citi la prima vedere.

Unii inca nu inteleg scopul acestui sait, il denumesc incomplet, necolorat, fara poze. Va spun atat: poze pe saitul asta nu or sa apara decat atunci cand o sa am poze cu interiorul capului dvs., asta k sa arat lumii un loc mare si gol.

Cateodata ma simt realmente coplesit de tot ce e in jurul meu. Atatea mailuri, atatea contacte pe messenger, ma simt ca intr-un mediu vitreg, nenatural. Incerc sa scap. As vrea sa inventez niste pilule impotriva dependentei fata de calculator.

16 Mai 2004

Oamenii au tendinta de a uri ceea ce nu inteleg. Asa simt si unii dintre cei pe care ii cunosc fata de mine. Eu nu pot sa fiu decat magulit.

15 Mai 2004

De azi inainte batranii mei au internet la ei in camera :))

De cand ma stiu ma tot bantuie o intrebare, o enigma, o realititate filosofica de neinteles. Se reduce la cateva cuvinte: "de ce eu sunt eu?". Nu e nimic intortocheat la mijloc, nimic neclar. Intrebarea pe care mi-o puneam inca de pe vremea cand ma jucam cu masinutele este aceeasi: de ce eu, sunt tocmai eu? Adica, de ce tocmai mie, mi-a fost dat privilegiul de a fi Silviu, si, mai presus de toate, de ce sunt eu constient de acest lucru? Puteam foarte bine sa fiu oricine altcineva. Nu o sa ma intreb niciodata cu atata ardoare cine suntem, de unde venim, la ce putem sa speram, ci o sa ma intreb, cu mirare, de ce eu sunt sufletul si mintea mea la un loc incastrat intr-un corp biologic delimitat intre anii 1980 si cat o mai tine. Practic delimitarea asta in spatiul temporal al existentei mele biologice ma face sa ma gandesc si sa sper ca ceva important va urma sa se intample. Incep usor usor sa cred ca eu sunt un personaj principal intr-un mare decor. Cu toate acestea un personaj nu e neaparat constient de existenta sa, insa eu sunt constient de asta. Particip cu mintea si cu corpul meu la existenta, la societate, insa ma uimeste faptul ca altcineva a ales in locul meu ca eu sa fiu eu, adica Silviu. Sper sa cunosc pe cel in cauza si sa imi raspunda pentru ca am sa ii pun o intrebare.

13 Mai 2004

In fiecare zi cobor si urc intr-o cutie de metal 10 etaje, zilnic apas aceleasi butoane, deschid aceleasi usi, pasesc pe acelasi drum, insa cel mai mult imi atrage atentia o piatra slefuita de mormant de pe marginea drumului meu catre fericire. Intr-o zi ma voi opri in fata ei si am sa o culeg, prietenia dintre mine si ea nu va mai putea fi amanata.

Oamenii au inceput sa imi viziteze saitul si sa isi formeze pareri. Unele de bine, unele de rau. Vedeti dumneavoastra, eu nu inteleg conceptul de sait, asa cum este inteles el in general, ci, am sa ma folosesc de acest suport electroni pentru a va deschide dumneavoastra o usa catre sufletul meu. Sectiunea de fata, adica jurnalul nu se vrea un jurnal adolescentin, nevinovat, ci mai degraba, o carte deschisa catre problemele zilnice din societatea noastra. Eu nu pot sa va urez decat sanatate multa, atat fizic, insa si mental, si lectura placuta in continuare, nu uitati, as vrea sa aud de la dumneavoastra, puteti sa imi scrieti despre orice vreti voi, intrebati-ma si eu va voi raspunde, de ce nu, chiar aici pe sait.

12 Mai 2004

Este posibil sa avem prieteni? Adica, ce se ascunde in spatele acestui cuvant? Un liceean o sa imi spuna ca are o gramada de prieteni si ca ei inseamna mult pentru el, chiar mai mult si decat parintii sai. Un batran o sa imi spuna ca nu exista prieteni pe lumea asta, ci doar cunostinte. Prietenia este o forma abstracta de socializare. Este mult prea usor sa ai o gramada de relatii si de cunostinte, insa sa vrei ca aceste cunostinte sa te considere prieten e mai greu. Cunosc o gramada de oameni, prieteni doar cu numele, care habar nu au ce inseamna onoarea din cadrul unei relatii de prietenie. Aceasta onoare nu inseamna sa renunti la a inventa scuze cand trebuie sa te vezi cu un prieten, ci pur si simplu, sa il ajuti atunci cand singur nu se poate ajuta, si cel mai important daca tu simti nevoia de a il ajuta. Prietenia nu inseamna sa il scoli pe asa-zisul amic in mijlocul noptii si sa il pui sa faca chestii pentru tine. Prietenia este bazata in primul rand pe dragoste, si la fel ca orice relatie de iubire deosebita este rara. Un om poate sa traiasca o viata si sa nu aiba nici un fel de prieteni, insa, sa fie inconjurat in permanenta de o mie de oameni.

11 Mai 2004

Oswald Spengler zicea ca civilizatia distruge cultura dintr-o societate... Astfel, prostia de la noi din tara poate fi considerata civilizatie? Ma sperie o atitudine pe care o au tinerii din jurul meu: "plec din tara, in alta unde o sa fie mai bine". Prostie! Cea mai mare prostie! Ay, there's the rub. Romanul fuge, nu e in stare sa stea si sa ia vinovatia in piept, fuge de responsabilitate cu coada intre picioare catre mantuirea stomacului pe alte meleaguri. Nu imi place si nu sunt de acord. Eu intotdeauna imi voi mantui stomacul la mine in tara, hai sa ne gandim un pic... ne-am nascut aici, de ce? Decat sa o luam ca pe un defect, mai bine ca pe o binecuvantare. Intotdeauna mi-a placut sa fiu in pielea mea, pentru ca a pleca in alta tara, asta inseamna: sa imi las pielea aici si sa sper ca acolo unde voi ajunge o sa imi creasca alta.

10 Mai 2004

Am primit azi o sugestie interesanta din partea unui bun tanar prieten, cum ca ar trebui sa apara niste flashuri, niste downloaduri pe aici. Asa ceva nu o sa se intample. E un subiect care trebuie discutat acum si pentru totdeauna. www.djzmeu.go.ro este un sait totalmente antisocial si anticomercial, astfel orice fel de element ce ar duce la impopotzonare sau imbogatzire inutila nu o sa se gaseasca nicicand aici. Numai cuvinte scrise cu albastru pe un fond de liniutze gri si bannerul ala albastru de sus. Am inchis subiectul.

Din partea iubitei mele Diana, cea mai importanta fiinta de pe fata pamantului pentru mine, am primit azi cuvintele acestea, citez: " eu cred ca succesul în viata decurge din modul cum ne ancoram în realitate". Genial. Genialul este acel sentiment care te face sa te intorci si iar sa te intorci, asa cum fac eu de cand am citit aceste cuvinte. Ma tot intorc asupra lor sa le inteleg talcul. Despre aceasta ancorare in societate se intampla ca si eu vroiam sa va vorbesc astazi. Am vazut azi o fata in tramvai care plangea. O fata mica de inaltime, indesata. Fara nimic special, insa plangea cu lacrimi de crocodil. Se despartise de prietenul ei? A fost data afara de la munca? Nu stiu, nu conteaza. Poate nu a avut succes in societate... De ce plangea acea fata nu conteaza, conteaza ca in acel moment am inchis ochii mintii, si m-am gandit: "cate persoane am facut eu sa planga?", am deschis ochii, am privit din nou acea fata, si, am inteles ca ea reprezenta durerea pe care eu o pricinuisem in jurul meu.

9 Mai 2004

O mie de viermi inghesuiti intr-unul mai mare care calatoreste prin pantecele pamanantului. Viermele are usi care se deschid automat, unii dintre viermi ies din viermele mai mare si urca la suprafata. Acolo scot pistoale si se ucid unii pe altii pana mor toti, ramane in urma viermele cel mare solitar si speriat, paralizat de singuratate.

8 Mai 2004

Saitul www.djzmeu.go.ro se lanseaza. Ce cliseu, nu? Gia isi lanseaza album - hehehe. Chestia e ca saitul e lansat oficial acum - mi-am tras si sait si formatie, acum pot sa imi cumpar niste pantaloni mulatzi cu talie joasa si sa merg sa dau din membre in vagaunile alea mari care se numesc generic discoteci - yeah right. Sa astepte mult si bine. Sper sa va placa si sa cititzi cu placere!